Luna trecută a avut loc la Teatrul Național din București o premieră despre care am auzit apoi că ar fi divizat spectatorii: Hedda Gabler de Henrik Ibsen, în regia lui Thomas Ostermeier. Ibsen se joacă destul de puțin în ultimele decenii în teatrele noastre. Și de câte ori un regizor, de obicei dintre cei cunoscuți … Continuă să citești ÎNTRE IBSEN ȘI OSTERMEIER
Nu știu dacă regizorul Alexandru Mâzgăreanu s-a gândit la faptul că, în zilelele noastre, ca și-n altele, tot ale noastre firește, vânătoarea e tot mai prezentă în viața oamenilor, sub diferitele ei forme și înfățișări, când a ales scenariul unui film celebru pentru unii, necunoscut pentru alții, ca text de pus în scenă. Căci acest … Continuă să citești VÂNĂTOAREA
Celebra piesă a lui Bertolt Brecht a avut premiera pe la mijlocul lui ianuarie, în sala „Ion Caramitru” a TNB, cu un public fericit de a asista și asculta acest musical care începe cu o melodie pe care o interpretau cândva Louis Armstrong sau Ella Fitzgerald. Spectacolul a devenit un fel de eveniment monden, care … Continuă să citești „OPERA DE TREI PARALE” LA TNB
Ceea ce uimește încă și azi pe spectatorul avizat al unui spectacol după celebra piesă a lui Mrožek este faptul că, într-o familie de aiuriți care se pretind artiști moderniști, nu prea supuși unei morale severe, în haosul asumat cu plăcere, ba chiar cu oarecare mândrie, de cei trecuți de vârsta avangardismelor, reprezentantul tinerei generații, … Continuă să citești TOMPA GÁBOR ȘI „TANGO”-UL LUI MROŽEK
Evadarea tăcută de Lena Constante A constituit substratul unui spectacol necesar, pe care l-a organizat și interpretat Oana Pellea, o actriță de mare rafinament, dar și de atitudine civică. Lena Constante, pictoriță și etnografă născută în 1909 și plecată dintre noi în 2005, a petrecut nu mai puțin de 12 ani în temnițele comuniste, din … Continuă să citești DOUĂ PREMIERE DE TOAMNĂ-IARNĂ
Un show-case (sic), pe românește o microstagiune, adică o concentrare de vreo zece spectacole în vreo cinci-șase zile s-a întâmplat la Chișinău, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, între 8 și 14 septembrie. Exceptând ultima zi, cea cu Steaua fără nume, la celelalte am fost de față și pot, vorba ceea, „da samă”, ca să păstrez … Continuă să citești ZILE DE TEATRU LA CHIȘINĂU
Dramaturgul american Edward Albee (1928-2016) este cunoscut spectatorilor români mai ales prin celebra și mult montata Cui i-e frică de Virginia Woolf. În lumea (mai) largă, celebră este și piesa The Zoo Story. Pe care în 1958 o combină cu piesa într-un act Home Life. Adică viața casnică, mai pe limba noastră, rezultând textul Acasă … Continuă să citești Teatru/„Acasă, la Zoo” la ACT
Piesa cu final optimist a lui Mihail Sebastian, jucată cândva destul de des, cedase locul de multă vreme celorlalte, mai romantice, Steaua fără nume și Jocul de-a vacanța, prima având și o notă de protest social, convenabil inclusiv în regimul trecut. E drept, nici Ultima oră nu e inocentă, așa cum ar putea fi considerată … Continuă să citești Ultima oră la NOTTARA
Piesa unei autoare americane destul de puțin, dacă nu deloc, cunoscute publicului de teatru din România, este montată de regizorul Felix Alexa, la Teatrul Național din București și prezentată în eleganta sală Pictura. Sarah Ruhl nu este doar o autoare de piese de teatru, admirabilul caiet de sală, o adevărată monografie concentrată, ne informează că … Continuă să citești „Casa curată”, TNB, Sala Pictura, 18 iunie 2023
Două spectacole văzute în timp util pentru putea fi menționate în aceste rânduri. E drept că după ce vezi spectacolul cu prima piesă citată te poate cuprinde o anume neliniște, dar aceea din titlul celui de-al doilea spectacol comentat mai jos nu e, totuși, rămasă de la primul. Perplex de Marius Von Mayenburg Dacă n-ai … Continuă să citești „PERPLEX” ȘI „NELINIȘTE”
20 aprilie, Platonov la Bulandra Destul de rar se joacă în teatrele noastre piesa lui Cehov, botezată Platonov. Spun „botezată”, pentru că această primă încercare în dramaturgie a marelui scriitor rus a fost descoperită, la aproape 20 de ani după moartea sa, în 1923, fără titlu. E un text foarte lung, se spune că reprezentarea … Continuă să citești TREI SERI, TREI MODURI DE A FACE TEATRU
Dragoș Galgoțiu este cunoscut ca un virtuoz al dramatizărilor unor opere literare esențiale, din literatura română sau din cea universală. Cea mai recentă creație a sa e scenariul după Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, pe care a regizat-o la Teatrul Național din București, din păcate într-un spațiu neîncăpător, sala Pictura. Din păcate, pentru … Continuă să citești „CRAII DE CURTEA-VECHE” LA TEATRU
Piesa scriitoarei israeliene Nava Semel (1954-2017), cu premiera la începutul lui martie anul curent, a mai fost reprezentată și la București, anul trecut, într-o montare admirabilă a Teatrului Habimah din Tel Aviv. Drama evreilor scăpați din holocaust, care speră să-și regăsească rudele pierdute, se intitula data trecută Familia unui neam sau Sezonul israelian. Dacă în … Continuă să citești TES: „Rude pierdute”
Bolta cerească La sala Atelier a Teatrului Național din București, a avut loc premiera cu piesa Bolta cerească de Lucky Kirkwood, un fel de Doisprezece oameni furioși, o poveste plasată în anul 1759, an care ar fi fost mirabilis (?) pentru Marea Britanie. Scrisă în 2016, piesa înglobează, cu delicatețe totuși, teme ale acestui secol. … Continuă să citești CĂI ȘI SOLUȚII TEATRALE
Televiziunea Română a difuzat, miercuri, 4 ianuarie, un spectacol al Teatrului Mic, comemorând memoria lui Mitică Popescu, abia dispărut din lumea noastră. E vorba de spectacolul din 1991, adaptat pentru televiziune în 1994, cu piesa lui Niccolȯ Machiavelli, Mătrăguna, în regia lui Dan Micu. Chiar fără să știi cine a regizat spectacolul îți dai seama … Continuă să citești Teatrul ca formă a memoriei
Adun în rândurile de mai jos câteva însemnări, poate cam multe, dar e puțin din ceea ce s-a putut vedea pe scenele teatrelor românești în această toamnă, deosebit de bogată, din acest punct de vedere, la două festivaluri: Cei drepți Dacă în piesa lui Cehov, Trei surori, Verșinin visa că peste două sau trei sute … Continuă să citești TOAMNA TEATRELOR
Alexandra Badea, regizoare, autoare dramatică, romancieră, își dezvăluie personalitatea multipolară în noua sa performanță de la Teatrul Național din București, unde pune în scenă piesa Exil, a cărei autoare este. Bine plasată pentru a scrie despre exil, ea însăși fiind o perpetuă exilată, totuși prin liberă alegere, Alexandra Badea realizează un text și un spectacol … Continuă să citești Exilul interior față cu exilul exterior
Azi, când Valeria Seciu nu mai e printre noi, caut în memorie seara aceea când, la televiziunea română de-atunci, am văzut, într-un spectacol cu piesa Rața sălbatică de Ibsen, o apariție neobișnuită, în care se presimțea viitoarea mare actriță. Era încă studentă la IATC, cum se numea pe atunci UNATC-ul de azi, dar rolul acesta … Continuă să citești VALERIA SECIU – O ARTISTĂ PENTRU TOATE ANOTIMPURILE
Teatrul Dramaturgilor Români, o creație nu foarte veche, să tot aibă cinci ani și ceva, a fost sărbătorit la frageda-i vârstă nu demult, ocazie cu care am putut vedea un spectacol puternic, cu Paracliserul de Marin Sorescu, interpretat de încă noul atunci director al acestei instituții de spectacol, Claudiu Bleonț, care și-a desfășurat toată gama … Continuă să citești „Drumul Damascului”
Regizorul Claudiu Goga și-a tradus singur textul piesei lui Donald Margulies, Casa de la țară, înainte de a-i da viață pe scena naționalului bucureștean (sala Studio). Autorul, un american pasionat de teatru și care a reușit în teatru, cu un Premiu Pulitzer și cu multe traduceri ale pieselor sale, recunoaște că a încercat în această … Continuă să citești Viața oamenilor de teatru dincolo de scenă
La sfârșitul lunii februarie a închis ochii pentru totdeauna un om despre care ai fi crezut că e destinat să nu moară niciodată. Critic de teatru și apoi un fel de paznic la farul memoriei teatrului românesc, Florica Ichim (n. 1938) și-a legat viața de un proiect măreț. Anume, acela de a păstra cât mai … Continuă să citești FLORICA ICHIM SAU MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC
Se ia o mașinărie necunoscută, se botează Rebarbor și se pune în mișcare. Și să vezi ce bine vor fi făcute una mințile și sufletele oamenilor care se introduc acolo, precum boabele de grâu sau de porumb într-o moară. Nu știu dacă asta a fost ideea autorului cărții cu acest titlu, Alexandru Monciu-Sudinski (sau Sudinschi, … Continuă să citești „Rebarbor”, mașinăria de strivit minți și suflete
Teatrele au rămas deschise și în valul patru al pandemiei, în condițiile zilei, 50 la sută din săli ocupate, adică un loc ocupat și cele două de pe o parte și de pe cealaltă libere, iar la intrare arăți certificatul verde. Pentru cei din sală e mai comod să nu aibă vecini la stânga și … Continuă să citești Kiritza soprană de coloratură
Nu credeam că va trebui vreodată să scriu despre Ion Caramitru la trecut. Nu credeam vreodată că se va încheia viața lui sub ochii mei. Dacă n-aș fi realist aș spune că nici acum nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred că am să mai intru în Marele Teatru pentru reducerea căruia la forma … Continuă să citești Caramitru