– Îmi plac mult tablourile expuse, auzi Sophiana o voce bărbătească în spatele ei, vorbind în franceză, limba bunicii sale. Întoarse capul și zări un bărbat necunoscut privind picturile lui Maleas. – Claude Roquet, critic de artă. – Sophiana Gysis, curatorul expoziției. – Mă bucur să vă cunosc și să pot vorbi în limba mea. … Continuă să citești ÎNTÂLNIREA CU ROQUET
Categorie: proză
GHEBOASA
Nimeni nu ştia cum o cheamă. Toţi îi ziceau „Gheboasa”. Se născuse pe un grind numit „Pocorăşti”, după numele primului om care îl locuise, un străbunic al ei. Pe fiecare grind erau câteva case. Oamenii îşi împărţeau fâneaţa, creşteau animale, pescuiau. Pe lângă colibe aveau şi câte o grădină cu zarzavaturi. Când venise prigoana colectivizării, … Continuă să citești GHEBOASA
MINCINOSUL
Unul dintre ei a descoperit focul și l-a dat și celorlalți. Mocnea pitit într-o smoală de sub o scară de bloc. E focul care i-a încălzit preț de câteva nopți, până când mâncarea de la gheene s-a cam terminat, așa că grupul a trebuit să plece în altă parte. Sunt vremurile în care nimeni nu … Continuă să citești MINCINOSUL
LIFTUL NU URCĂ DECÂT PÂNĂ LA ETAJUL I
Curtea interioară a unui cvartal de blocuri, într-un oraș de provincie. Pubele de gunoi, răsturnate de-a valma. Hârtii care zboară sub adierea vântului acestuia furios, de primăvară. Doi câini, care răscolesc cu botul maldărele de resturi multicolore. Câțiva copii – slabi și gălbejiți – urlă, alergând după o minge minusculă. E ceasul prânzului, e ceasul … Continuă să citești LIFTUL NU URCĂ DECÂT PÂNĂ LA ETAJUL I
ALEX, PENULTIMUL AN DE LICEU
Veneam de la bunica Nona, era într-o joi seara, deși aprilie, ploua torențial, ca vara, dar era frig, bătea un vânt tăios. Aș fi rămas să dorm la ea, dar n-aveam chef să mă scol devreme a doua zi ca s-ajung la școală, mai ales că mama lucra de noapte. Mi-am lăsat bicicleta la Nona; … Continuă să citești ALEX, PENULTIMUL AN DE LICEU
DATORIA
Când vine toamna nu ai vreme nici să mori, dacă ți-ai pus cumva în gând să faci asta, cum tot așa, și în celelalte două anotimpuri de dinainte, timpul nu te lasă nici măcar să-ți tragi sufletul, abia la iarnă ce mai poți sta câteodată lungit pe pat în plină zi, să te gândești la … Continuă să citești DATORIA
ÎN CĂUTAREA ATENEI
Veneam ca în fiecare zi cu Leni de la școală, țin foarte bine minte că era deja a treia oară când o conduceam eu spre casă, după ce mă condusese ea de două ori până aproape de poarta casei noastre. Nu se terminase povestea din vis pe care o tot lungeam în episoade, ca să … Continuă să citești ÎN CĂUTAREA ATENEI
POIANA ÎNGERILOR
(fragment de roman) Din București au plecat de îndată ce s-a luminat de ziuă, amestecându-se cu valul de turiști de duminică ce năzuiau să evadeze măcar pentru o zi din canicula Capitalei. Aproape tot timpul drumului, Tom a stat pe bancheta din spate, mare, masiv, bolovănos și, cu o figură crispată, urmărind încruntat fiecare polițist … Continuă să citești POIANA ÎNGERILOR
O CĂDERE NERVOASĂ
În dezordinea celor două camere în care se mutase de când era din nou burlac, căuta și nu găsea o pilulă mare și colorată. Ar fi trebuit să-și dea seama că e depresiv și anxios de mult, luni, ani, dar nu aflase decât în urmă cu o zi. Cu impresia că diagnosticul fusese rostit cu … Continuă să citești O CĂDERE NERVOASĂ
UMBRELE EROILOR
Jan Zigu trebuia să-i spună lui Valentin Balotă un lucru foarte important. De când se cunoscuseră, aprecia la acest tip lipsit de ambiţie şi răsfăţat, un fel de frate mai mare, înalt şi suplu, cu ochii de păpuşă care spune „mama”, faptul că îşi păstrase virtutea şi demnitatea fără eforturi suplimentare, ceea ce nu era … Continuă să citești UMBRELE EROILOR
MENGHINA
Sunt amintiri care îți vin fără să vrei, ca un vânticel de seară ce răstoarnă franjurii norilor alburii și-nvârtejește crenguțele din vârful copacilor. Semne făcute pe-un cer de tăgadă, ceva între a fi și a nu fi, un regret ascuns într-un clopot stricat sau o moară de apă cu șipote stinse și-mprăștiate ca un fum … Continuă să citești MENGHINA
UN GEAMANTAN CU IARBĂ
Șantropel avea niște iarbă în fața casei. Vecinul meu Șantropel. Cizmar de meserie, dar făcea de toate. Se pricepea la tot ce alții uitaseră. Cum să bați un cui și să-ți agăți de el haina. Ura casele pline de cuiere inutile. Cum să meșterești un capac de WC dintr-o bucată de placaj găsită în magazie. … Continuă să citești UN GEAMANTAN CU IARBĂ
TIGAIA ROȘIE
Toma se trezi buimăcit când alarma de la mobil intonă tema filmului Psycho. Inima îi galopă ca un cal nărăvaș, dar reveni la normal înainte să cadă în hăul de unde nu mai exista cale de întoarcere. Scoase o mână dintre așternuturi și opri alarma. „Hotărât lucru, va trebui să schimb melodia”, gândi el. Privirea … Continuă să citești TIGAIA ROȘIE
APROAPE DUPLEX
Aţipisem în fotoliu imediat după urările de Anul Nou pe care şeful statului le adresase naţiunii nu la miezul nopţii, cum îndeobşte se obişnuieşte, ci undeva pe la ora 22. Cu duioşie aproape îmi adusesem aminte de preşedintele anterior care, pe cai mari aflându-se încă, de pe o scenă în faţa a mii de petrecăreţi … Continuă să citești APROAPE DUPLEX
PAHARUL ACESTA
Victor se ridică înspăimântat. O văzuse deasupra prăpastiei, la o masă cu două pahare de vin și o lumânare aprinsă. În fața ei stătea un bărbat necunoscut, care povestea ceva cu gesturi puțin exagerate, încercând parcă să impresioneze în ritm accelerat. La început nu auzi nimic, vru să citească pe buze și reuși să prindă … Continuă să citești PAHARUL ACESTA
TIMPUL CARE NE TRECE PRIN TRUPURI
Înainte crezuse, ca atâția alții, că noi existăm ca mici unități de sine stătătoare, niște „mini-uzine” generatoare de fericire, care primesc din mediu unele, să le zicem așa, influențe și, prin acțiune și interacțiune, generează anumite efecte. Aici mini-unitatea de viață „Angela” acolo- Marea Sursă a universului. Surpriza avea să vină în preajma morții. Mai … Continuă să citești TIMPUL CARE NE TRECE PRIN TRUPURI
LA PERIFERIE…
Aud adesea: vechea periferie a orașului s-a apropiat cu timpul de centru și nu este imposibil ca peste câțiva ani să fie declarată centrul civic al urbei… Ei, cum?… Foarte simplu. În ritmul în care se construiește, orașul se extinde, vechile cartiere periferice devin microraioane, câmpia învecinată cu orașul își oferă generoasă spațiile, pentru că … Continuă să citești LA PERIFERIE…
VICTORIA DROTLIFF, GULAȘUL ȘI LUTZ KORODI
N-a încercat. Se obişnuise să trăiască fără femeie. Îşi împărţea timpul, cu mare atenţie. Drumurile la Debrecen îl oboseau. Gândea ambuscade. Îşi asuma riscuri. Îl obseda instituţia oficiului vamal din oraş. Într-o sâmbătă de martie, o cunoscuse pe Victoria Drotliff. O fostă casieră de la Burgtheater-ul din Viena. Locuia în Pianul de Jos. Îl salutase. … Continuă să citești VICTORIA DROTLIFF, GULAȘUL ȘI LUTZ KORODI
NUFĂRUL
În timp ce mă aflam într-o vizită în Reykjavík, am intrat într-un anticariat de pe o stradă lăturalnică. Petrecând cu ochii pe deasupra unor halbe metalice, înalte, cu mânere răsucite, în formă de coarne de berbec, mi-a atras atenția în mod irezistibil o carte groasă, legată în piele, care zăcea, mai mult ca decor, chiar … Continuă să citești NUFĂRUL
CERCEII DIN STELE DE MARE
Din goana maşinii sau din mersul grăbit pe unul dintre trotuare, strada Lungă părea una obişnuită, cu case vechi având doar parter sau cel mult un etaj, cu porţi cu chei din fier forjat și atât de masive, încât trebuia să le împingi cu amândouă mâinile ca să le clinteşti. Fiecare locatar primea câte una, … Continuă să citești CERCEII DIN STELE DE MARE
ZORILE ÎN HADES
Plecase după lăsarea întunericului. Mersese printre blocuri, pe vechiul drum cunoscut pe care îl străbătuse de atâtea ori pe vremuri, când se pregătea pentru admitere și își făcea injecții cu calciu la un asistent care locuia în apropiere. Se ducea la el pe la 11 noaptea și, după injecție, stăteau îndelung de vorbă. Odată ajuns … Continuă să citești ZORILE ÎN HADES
BALADA BĂRBATULUI MORT LA MARGINEA PĂDURII
(fragment de roman) Fără muzică, viața ar fi o eroare. NIETZSCHE Sunt o creație a pământului, sălbatic și singur. Chiar și când străbat orașe, mă simt acasă pe maidane pustii. BOB DYLAN Mândria i-a preschimbat pe îngeri în diavoli; umilința îi va face pe oameni îngeri. SFÂNTUL AUGUSTIN Pentru unul care a socotit o … Continuă să citești BALADA BĂRBATULUI MORT LA MARGINEA PĂDURII
ELEFANTUL DIN ODAIE
Moartea lui Mihai mi-a adus mai mult decât mâhnirea profundă generată de despărţirile premature. Ea a făcut sensul mai deschis ca oricând, adevărul mai nebulos ca niciodată. Neaşteptata veste a decesului său m-a obligat să mă confrunt cu o perioadă a vieţii mele pe care – precum mulţi dintre contemporanii mei – o îngropasem sub … Continuă să citești ELEFANTUL DIN ODAIE
MANSARDA LUI TSE
În amintirea lui Nicolae (Tsumpi) Trifon[1] Mansarda lui Tse nu e la Paris, ci la București. Mai exact, ea era acolo. Casa mai e acolo și azi, dar spațiul pe care-l știam în acel timp îndepărtat ca fiind al lui și-a schimbat destinația. Mansarda era mereu plină de prieteni și de cărți, dar nu te … Continuă să citești MANSARDA LUI TSE