miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

Revista revistelor

Articol publicat în ediția 5 / 2017

ROMÂNIA LITERARĂ 15 Din 7 aprilie 2017. Redactorul-șef Răzvan Voncu în „Despre o nouă ordine (brrr!) literară” atrage atenția că: România literară nu înghite nici publicitatea literară mascată provenită de la edituri. Nu puțini critici, în special (hélas!) tineri, sunt angajați la edituri și nu au, din păcate, nici o reținere în a le promova … Continuă să citești Revista revistelor

miscellanea
FLORIN TOMA

Logos şi sensibilitate

Articol publicat în ediția 4 / 2017

Suma gândurilor nespuse s-ar putea să fie egală cu versurile şoptite, pe care Poetul se încumetă – probabil după înverşunate lupte cu îndoiala – să le trimită în lume. Drept urmare, sonorităţile reale ale acestor gânduri se prelungesc în rezonanţele stihurilor ce se văd în „lumina dintâi”. Adică de acolo de unde ele vin, de … Continuă să citești Logos şi sensibilitate

miscellanea
N. P.

Limba română e grea

Articol publicat în ediția 4 / 2017

Știu, v-am mai spus asta. Și dacă nu v-am spus veți fi știind bancul despre Ceaușescu, a cărui concluzie chiar asta era. Dar revenind la vremurile noastre, citeam cu încântare un articol despre felul cum au primit/privit niște gazete și televiziuni vestice protestele din București și din celelalte orașe din România, de după adoptarea OUG … Continuă să citești Limba română e grea

miscellanea
Florin Toma

Aplauze la scenă deschisă. La Ploieşti

Articol publicat în ediția 4 / 20174 / 2017

Aşa cum se ştie, Ploieştiul are doi promotori geniali ai artei scrierii. Doi coloşi ai verbului, care au trăit la o diferenţă de un secol: Ion Luca Caragiale şi Nichita Stănescu. Tot ceea ce avea să se întâmple pe „scena” istoriei literare, de la cei doi încoace, se va fi petrecut numai în strânsă legătură … Continuă să citești Aplauze la scenă deschisă. La Ploieşti

miscellanea
Ion Buzași

Revelația unui scriitor-țăran – Dumitru Nistor* (1893-1971)

Articol publicat în ediția 4 / 2017

Am scris cu destulă reținere scriitor-țăran. Lui Ioan Alexandru nu-i plăceau cuvintele compuse cu poet; când i-am luat un interviu și l-am întrebat ce recomandări ar face poeților-elevi, a replicat destul de tăios că poetul – e pur și simplu – poet. Dar am folosit sintagma scriitor-țăran gândindu-mă la cartea lui Gabriel Țepelea care cu … Continuă să citești Revelația unui scriitor-țăran – Dumitru Nistor* (1893-1971)

miscellanea
ELISABETA BOGĂȚAN

Simona-Grazia Dima – Evadarea din teluric

Articol publicat în ediția 4 / 2017

O poezie adânc elaborată, în care, sub aparența unor notații impresioniste, a unor efluvii suprarealiste, fiecare cuvânt este prețios în sine și prin locul pe care-l ocupă în structura versului, oferă Simona-Grazia Dima în cartea Mierea nopții / Le miel de la nuit, publicată bilingv de Editura Poètes à vos plumes din Paris, 2016. Teluricul, … Continuă să citești Simona-Grazia Dima – Evadarea din teluric

miscellanea
Eugenia Ţarălungă

Breviar editorial

Articol publicat în ediția 4 / 2017

Ciumăfaia, de M.B. Ionescu-Lupeanu, col. Epica, Editura Junimea, 2016, 176 p. În aceeaşi colecţie cu Aroma păcatului divin, de Constantin Stoiciu. Cei care au citit volumul de debut, Strigoii lui Şuţu, ţin să spună sub jurământ că proza acestui autor, M.B. Ionescu-Lupeanu (n. 14 nov. 1979, Bucureşti), „un povestitor pur sânge”, merită a fi mereu … Continuă să citești Breviar editorial

miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

Revista revistelor

Articol publicat în ediția 4 / 2017

ROMÂNIA LITERARĂ 9 – 10 / 2017 Din 3 martie. Mircea Mihăieș, la rubrica lui, despre „recentele proteste de stradă”: Dreptul la insolență… și-a găsit prin internet și rețelele de socializare mediul ideal de exprimare. Cei treisprezece ani de când există Facebook-ul au pregătit, ca într-un uriaș laborator planetar, limbajul care domină civilizația actuală… Deși … Continuă să citești Revista revistelor

miscellanea
FLORIN TOMA

TOLCEA, TOLCISSIMO…

Articol publicat în ediția 3 / 2017

Tot astfel, La Tolce Vita ar putea fi de departe tolcea mai bună secţiune prin gândurile lui Marcel Tolcea şi, totodată, magica scociorâre prin cotloanele cufărului său de campanie (fiindcă e mai tot timpul gata de luptă!), în care-şi ţine bric-à-Braque-ul de naraţiuni colorate. Dialogul savuros (care, când se sfârşeşte, lasă în urmă numai regrete!), … Continuă să citești TOLCEA, TOLCISSIMO…

miscellanea
Ioan Groşan

FARMECUL DISCRET AL POEZIEI NAIVE

Articol publicat în ediția 3 / 2017

M-am întrebat deseori dacă există, estetic vorbind, o poezie naivă, aşa cum există, şi încă, hotărât lucru, cu rezultate remarcabile, o pictură naivă. Există, desigur, compunerile lirice în grai bănăţean al lui Victor Vlad Delamarina, ce ne amuză şi azi, dar eu mă gândeam la naivitate oarecum în sensul lui Schiller din celebrul studiu Despre … Continuă să citești FARMECUL DISCRET AL POEZIEI NAIVE

miscellanea
EUGENIA ŢARĂLUNGĂ

BREVIAR EDITORIAL

Articol publicat în ediția 3 / 2017

Sfinţii de lângă noi. Între portrete şi icoane, ediţia a doua, de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, Editura Meditaţii, 2014, 170 pag. Ciprian Voicilă a început prin a ucenici, în felul lui, pe lângă Irina Nicolau, apoi pe lângă: părintele Justin Pârvu, Maica Paisia, „arhiereul care veghează la Rohia”, părintele Macarie, „Octavian Anastasescu, eroul discret” şi … Continuă să citești BREVIAR EDITORIAL

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

Revista revistelor

Articol publicat în ediția 3 / 2017

ROMÂNIA LITERARĂ 6 / 2017 Din 10 februarie. Gabriel Chifu — „ro.mânia”: În ce fel de țară trăim, cum este România momentului? După părerea mea, aceste manifestații de stradă (legate de „ordonanța de urgență cu numărul 13”, abrogată de PSD-ALDE după opoziția din stradă; ea ar fi eliberat politicieni „corupți” din închisoare sau le-ar fi … Continuă să citești Revista revistelor

miscellanea

Comunicat

Articol publicat în ediția 3 / 2017

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România face cunoscut că Judecătoria Sectorului 1 București s-a pronunțat în procesul intentat de către Dan Mircea Cipariu, fost membru al U.S.R., prin care contesta, după 7 și, respectiv, 3 ani, alegerea președintelui și a celorlalți membri ai Conducerii U.S.R. în cadrul Adunărilor Generale din 2009 și, respectiv, 2013. Instanța a … Continuă să citești Comunicat

miscellanea
FLORIN TOMA

Operaţie pe acord deschis

Articol publicat în ediția 2 / 2017

Mnemoterapia – aşa s-ar putea numi un tratament de reanimare a arheului personal. O terapie de surmontare a aprehensiunii provocate de hipertrofia incertului. Un fel de exorcizare a răului provocat de nesiguranţa din prezentul continuu. Altfel spus, o operaţie pe acord deschis în trecut. În fond, nu spunem nimic nou, Doktor Freud şi urmaşul său, … Continuă să citești Operaţie pe acord deschis

miscellanea
Ion BUZAȘI

Gheorghe Șincai în cărți comemorative

Articol publicat în ediția 2 / 2017

Împlinirea a două secole de la moartea lui Gheorghe Șincai, cel mai de seamă reprezentant al iluminismului transilvan, a fost marcată și editorial prin apariția unor cărți omagiale: Gheorghe Șincai sub semnul luminilor, Editura „Vatra Veche”, Târgu-Mureș, 2016, este o antologie alcătuită de Dimitrie Poptămaș, un cercetător statornic al tradițiilor culturale mureșene. De altminteri, cărturarii … Continuă să citești Gheorghe Șincai în cărți comemorative

miscellanea
FLORIN TOMA

ARHITECTURA UNUI ARTIST

Articol publicat în ediția 2 / 2017

Convenţia imaginară a definirii unei personalităţi artistice polivalente recurge de multe ori la disciplina geometriei. Nu plane, ci în spaţiu. Fiindcă e cea mai dinamică, cea mai diversă, cea mai fugace şi cea mai polisemantică perspectivă asupra spiritului unui artist. Opera doamnei Militza Sion (n.1938) este aidoma unui poliedru. (NOTĂ: energiile materne i-au indus pasiunea … Continuă să citești ARHITECTURA UNUI ARTIST

miscellanea
Eugenia Ţarălungă

Breviar editorial

Articol publicat în ediția 2 / 2017

Hotelul argonauţilor/ Albergo degli argonauti, de Geo Vasile, Editura Charmides, 2016, 144 p. Volum bilingv de poezie, asemenea debutului cu Nimfe & Kimere (2010) şi următoarelor patru volume de poezie pe care italienistul şi criticul literar Geo Vasile le-a publicat în România sau în Italia. Era să spun că argonauţii sunt de fapt argonaute şi … Continuă să citești Breviar editorial

miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

Revista revistelor

Articol publicat în ediția 2 / 2017

ROMÂNIA LITERARĂ 1 / 2017 Din 13 ianuarie 2017. Romulus Rusan (1935-2016) inedit — „Schizofrenie socială”: Între ceea ce trăiam acasă şi la şcoală începea să se caşte o prăpastie… O discuţie te putea costa slujba sau libertatea, dacă aveai ghinionul să dai de un provocator… Verbul „a vorbi” devenise eliptic, „vorbitul” pe faţă era … Continuă să citești Revista revistelor

miscellanea
Florin Toma

O nouă profesiune: mediator cultural

Articol publicat în ediția 1 / 2017

Fundaţia Popular-Europeană de Strategii Sociale, Economice şi Culturale din Timişoara a organizat, la finele anului trecut, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, un simpozion-dezbatere pe o temă foarte interesantă. Şi anume, cât de utilă este înfiinţarea în România a unei noi profesiuni (fireşte, de negăsit încă în Nomenclatorul de meserii), numită „mediator cultural”. Proiectul, adresat … Continuă să citești O nouă profesiune: mediator cultural

miscellanea
FLORIN TOMA

Mereu cu gândul la Paul…

Articol publicat în ediția 1 / 2017

De Sfântul Nicolae, adică pe 6 decembrie, anul trecut, la Galeria ROMANĂ, a avut loc vernisajul expoziţiei Cu gândul la Paul…, un eveniment dedicat maestrului Paul Gherasim. Rar se întâlneşte în lumea culturală un caz de adoraţie atât de intensă pentru un artist care a făcut nu doar şcoală (fiindcă ce este oare Gupul PROLOG, … Continuă să citești Mereu cu gândul la Paul…

miscellanea
Eugenia Ţarălungă

Breviar

Articol publicat în ediția 1 / 2017

Zece povestiri antume, de Vasile Andru, Editura Paralela 45, 2016, 140 p. O operă prodigioasă, care rezervă surprize, nu numai acum, ci şi peste timp, de vreme ce unda N400 se iveşte adesea când citeşti paginile lui Vasile Andru. Acesta este primul volum de proză apărut după 21 octombrie 2016, ziua când Vasile Andru a … Continuă să citești Breviar

miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

revista revistelor

Articol publicat în ediția 1 / 2017

ROMÂNIA LITERARĂ 52 Din 9 decembrie 2016. Gabriel Chifu, „Bilanţ”: Dacă avem răbdare şi numărăm, vom găsi publicate în paginile revistei România literară, de-a lungul acestui an 2016… nu mai puţin de cinci sute de cronici, comentarii critice şi recenzii la cărţi… Prin demersul lor, se realizează cea mai importantă edificare: acea aşezare a apelor … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea
MARIAN DRĂGHICI

Rar ne este dat să citim articole

Articol publicat în ediția 11-12 / 2016

Rar ne este dat să citim articole mai îndreptăţite, în spiritul şi litera lor, decât acest ochi magic preluat aici integral din pagina României literare, nr. 46. Singurul reproş, pe care nu i-l fac, este că trebuia imprimat pe prima, nu pe ultima pagină, ca prin evidenţa lui inclusiv tipografică să fie preluat de toate … Continuă să citești Rar ne este dat să citim articole

miscellanea
FLORIN TOMA

Un NOBEL cu cântec

Articol publicat în ediția 11-12 / 2016

Se ştie că, de fiecare dată, Premiul Nobel pentru Literatură – aşteptat cu nerăbdare atât de către iubitorii de literatură, cât şi de pariori (pentru că, într-adevăr, astăzi totul, chiar şi cultura, se joacă la bursa pariurilor!) – provoacă în fiecare an surprize, contestări, dezbateri şi controverse aprinse. Însă anul acesta, Academia Regală Suedeză a … Continuă să citești Un NOBEL cu cântec