Categorie: eseu

Autopsia geniului În anul 1494 murea, la doar 31 de ani, filosoful şi misticul, teologul şi cabalistul, retorul şi poetul Pico della Mirandola, geniul despre care Machiavelli va spune o generaţie mai târziu că a fost un „om aproape divin (uomo quasi che divino)”1. El este eruditul (cunoştea latina, greaca, ebraica, aramaica, araba) care a … Continuă să citești Metafizică şi homosexualitate în Renaştere

„Limbajul poetic, pe care ar fi poate mai bine să-l numim limbajul în stare poetică sau starea poetică a limbajului este limbajul în stare de vis, şi ştiind că visul în raport cu veghea nu este o deviere, ci dimpotrivă…“[1] Într-adevăr – susţine în continuare G. Genette – nu limbajul poetic se lasă definit mai … Continuă să citești MERSUL ŞI DANSUL. LIMBAJ POETIC, POETICĂ A LIMBAJULUI

În volumul al doilea din Don Quijote (în continuare DQ 1615), eroul eponim întâmpină adesea nevoia urgentă de a se autodefini. Nevoie ce apare în funcţie de două grupuri distincte de cititori şi e satisfăcută în două chipuri, tot distincte. Pe de-o parte, deci, pe drumurile prăfoase ale Castiliei, cu sărăcăcioasele hanuri pe care  „ingeniosul” … Continuă să citești BASM, BASNĂ ŞI ROMAN

Matei Caragiale se naşte la Bucureşti în 1885,  ca fiu nelegitim al lui Ion Luca şi al unei Maria Constantinescu, funcţionară la Regie, locuind în strada Frumoasă. Recunoscut de tată, e primit în familia pe care acesta o întemeiase însurându-se peste puţin timp cu fiica unui arhitect italian, stabilit în România, şi pleacă la Berlin … Continuă să citești MATEI CARAGIALE, SAU BURGHEZUL GENTILOM

Dubla interioritate „Moise era atât de impregnat de Dumnezeu, încât nu putea vorbi.” (Marguerite Duras, dintr-o convorbire cu Bernard Pivot) Scena în care Dumnezeu i Se adresează lui Moise pe Muntele Horeb (actualul Munte Sinai) a fost interpretată de-a lungul timpului mai ales în registru vizual. Exegeza biblică a insistat cu precădere asupra epifaniei divine: … Continuă să citești ORATORIUL TACTIL (III)*

Vezi prima parte. Mângâierea ca „așteptare a unui viitor pur, fără conținut”1 Pe la mijlocul secolului XX, Frederick Perls imputa viziunii psihanalitice a lui Freud că ia în calcul numai trecutul; Perls la rândul său şi curentul gestaltist pe care l-a întemeiat au mizat constant pe prezent, pe acel hic et nunc al fiecărui act … Continuă să citești ORATORIUL TACTIL (II)

Într-o convorbire a Fericitului Augustin cu fiul său Adeodat, consemnată în De magistro, cel dintâi afirmă la un moment dat: „ai înfăţişat cuvintele prin cuvinte, adică semnele prin semne, iar cele foarte cunoscute prin altele, la fel de cunoscute. Eu însă aş vrea să-mi arăţi, dacă poţi, lucrurile însele pe care le semnifică acestea”. (O … Continuă să citești ORATORIUL TACTIL*

1. Retorica visului, adică Poezia În pofida amplificărilor mai vechi și mai noi ale registrului ei semantic și epistemologic, Retorica nu a încetat nici o clipă să fie o artă a persuasiunii, a cărei utilitate e un adevăr axiomatic în ordinea generală a limbajului. Pe de altă parte, nu există un limbaj particular care să … Continuă să citești Apele, visul și traversarea (de la Gellu Naum la Virgil Mazilescu)*

Cine este autorul acestor poeme ? Iată o întrebare de neocolit pentru editorul acestor scrieri româneşti, de tinereţe, ale unui scriitor care, la maturitate, şi-a dat măsura într-o altă limbă. Cu atât mai mult când editorul respectiv se întâmplă să fie şi traducătorul primelor, într-o a treia. Ca unul ce am cumulat cândva ambele ipostaze – şi … Continuă să citești Paul Celan înainte de Celan

„Domnului / Radu Bercea, / cu încântarea de a-i fi / citit Pratirūpa şi de a fi / întâlnit în textul d-sale / unele din propriile mele / teme / Mihai Şora / martie 1999” Cu această dedicaţie mi-a dăruit autorul un exemplar din Sarea pământului. Era în primăvara lui 1999; îmi depusesem teza de … Continuă să citești ÎNCÂNTAREA UNEI DUBLE ÎNTÂLNIRI

Din peregrinările de-a lungul şi de-a latul unei bune părţi a spaţiului etnic, în compania trupelor de actori unde se angaja ca sufleor fugind de acasă, adolescentul Mihai Eminovici – care avea să devină Eminescu – s-a ales cu o adîncă asimilare a graiurilor româneşti şi cu cunoaşterea de aproape a repertoriului dramatic naţional şi … Continuă să citești EMINESCU ŞI POEMUL DRAMATIC „MUREŞANU”

King James Only În 1611 apărea la Londra singura traducere autorizată de Regele Iacob I a Bibliei. Ediţia din 1611 făcea concesii nu doar protestantismului (de exemplu, excludea cărţile deuterocanonice), dar şi catolicismului, acceptând dogma Imaculatei Concepţii refuzată de protestanţi, care sub zelul soli Deo gloria vedeau în adorarea Fecioarei Maria cultul păgân al Cybelei … Continuă să citești Naufragiile lui Shakespeare

Aproape nu există comentariu critic în care să nu se facă referire la caracterul ludic al creației literare în cauză. Te întrebi: oare chiar atât de jucăuși sunt poeții generației actuale? (În latină, ludus = joc.) Sau este doar o modă a terminologiei criticii literare de azi? Desigur că este și o modă pentru că, … Continuă să citești Jocul poetic (literar)

O „simfonie” în Muzeul Rechinilor* Ziua a patra De naţionalitate română, Matila C. Ghica [sic] este totodată francez prin trebuinţa ce o simte de a-şi ordona arhitectonic gândirea, englez prin umor, austriac prin pasiune aristocratică pentru titluri şi tradiţie, german prin metodă; prodigioasa lui curiozitate este aceea a unui american, gustul pentru streinătate e slav, … Continuă să citești Din atenţie s-a născut uimirea. Recitindu-l pe Matila Ghyka