Protagonistul din romanul Aviatorul de Evgheni Vodolazkin se trezește într-o cameră de spital, amnezic. Medicul său, Geiger, îi amintește numele, Innokenti Platonov și îl îndemnă să pună pe hârtie tot ce-și amintește, ca procedeu terapeutic, de reconstruire a vieții. Născut în Rusia țaristă în 1900, aproape de Sankt-Petersburg, revine la viață, la propriu, în 1999. … Continuă să citești SOMNUL DE GHEAȚĂ
Lansând tema simpozionului FestLit Cluj 2020, Istoriile literaturii române, și îngrijind apoi volumul cu același titlu care aduna contribuții din toată țara, am făcut mai întâi constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza multiplă căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânam … Continuă să citești Mică poveste cu istorii literare
„Ferice de cei care văd frumusețea în locuri în care alții nu văd nimic.” Camille Pissarro Ceva ne spune că relația Eu-Tu – fundamentală în eros – e subîntinsă de o dimensiune originară, în care, arhetipal, o ființă e irepresibil atrasă de o altă ființă și tinde să fie una cu ea. De ce nu … Continuă să citești Cunoaștere îndrăgostită și dragoste cunoscătoare
Preliminarii machiavelice În clasa a cincea, profesorul de matematică l-a pus să scrie la tablă pe unul dintre elevii slabi ai clasei următoarele: știu că știu / știu că nu știu / nu știu că știu / nu știu că nu știu. Pe lîngă izul socratic, am constatat gradarea, stadialitatea afirmațiilor. Cu trecerea anilor, orice … Continuă să citești Telos liric ivănescent
Daniel Desmarquest, născut în 1946, e un scriitor francez rămas oarecum în umbră. A scris puțin și fără mare succes. Totuși, în 2002, el obține premiul Médicis pentru eseul Kafka et les jeunes filles. Pentru Desmarquest, Kafka e obsedat de tinerele fete și se consolează cu prostituatele. În Jurnal, el notează că și-a petrecut viața … Continuă să citești KAFKA ȘI TINERELE FETE
motto Non voglio dimostrare niente, voglio (Federico Fellini) „Strălucirea celui ce ne întrece prin merite ne supără; abia după moarte e prețuită. Numai ție, Cezar, îți aducem încă din viață cinstirea cuvenită; îți înălțăm altare ca să jurăm pe divinitatea ta; mărturisim că nu s-a născut și nici nu se va naște nimeni ca tine” … Continuă să citești Literele și împărăția
Înființată în urmă cu peste douăzeci de ani de către Helgard Haug (autoare și regizoare), Stefan Kaegi (regizor) și Daniel Wetzel (regizor), afiliată în 2003 Centrului de performance HAU din Berlin, Compania germană Rimini Protokoll nu se distanțează de conceptul de teatru postdramatic, teoretizat de Hans-Thies Lehmann într-o carte de referință (publicată la Frankfurt pe … Continuă să citești Rimini Protokoll, artistul neprofesionist și resuscitarea limbajelor teatrale
În Jurnalul din anul Nobelului (Polirom, 2021), José Saramago scrie la un moment dat: „profesorii de literatură, în general, și de teoria literaturii, în particular, au primit cu simpatică condescendență – fără să se lase tulburați, din cauza asta, în convingerile lor personale și științifice — afirmația mea îndrăzneață că figura naratorului nu există de … Continuă să citești DESPRE AUTOR ȘI PRELUNGIRILE SALE
Moartea. Într-o schiţă a abordărilor morţii în literatura română pe care o propuneam cu alt prilej, prima categorie era situarea meditativ-filosofică – sau moartea cugetată (celelalte fiind: situarea în „privilegiul de a fi disperat” sau moartea degustată; instalarea în trecere sau moartea adulmecată; sfidarea de la distanţă, a „morţii parafine”; situarea umăr la umăr, în … Continuă să citești Lucian Blaga – moartea și jocul
În prima mea vacanță de studentă la Cluj, în 1965, mă întorceam acasă, la Agnita, cu un braţ de cărţi tocmai apărute: Estetica basmului, Poeme-le lui Sorescu (aveam deja Singur printre poeți), Iarna bărbaţilor, Hronicul lui Blaga, Francisca, Literatura română de azi (Manolescu şi Micu), Studii de literatură română (Vianu). Mă pregăteam să văd Pădurea … Continuă să citești Marin Sorescu, bacovianul
Strălucit practician al versificației, Nichita Stănescu s-a manifestat și în alte domenii ale literaturii fără ca acțiunilor și opiniilor sale să li se acorde o atenție comparabilă cu cea acordată realizărilor practice în creația poetică. Domeniile cele mai nedreptățite, după opinia noastră, sunt traducerile, teoria și critica literară. Înfăptuirile cele mai însemnate ale lui Nichita … Continuă să citești NICHITA STĂNESCU, TEORETICIAN ȘI CRITIC LITERAR
Personificarea toposului la Eminescu. Poetul e adânc pătruns de ființa locului. După ce se oprește din pribegie, devine statornic și personifică toposul. Percepția acestei lumi e totalitară. Fragmentarea, dacă are loc, e pentru a particulariza. Mișcarea este înțeleasă ca metamorfoză. Fecunditatea fiecărui punct din spațiu dă senzația unei germinații fastuoase. Totodată, această deplasare în spațiu … Continuă să citești EMINESCU. Adevăr şi cunoaştere poetică
Revizitând povestea Edenului originar, cea dintâi manifestare a cuvântului este morală, patologică, şi nicidecum iluminatorie. Cuvântul este piatra de temelie a „imperiului binelui”, ca să îl parafrazez pe Philippe Murray, iar Adam este prima victimă a cuvântului, a moralei. Întâlnirea dintre morală şi cuvânt aduce pe lume judecata, negarea şi uciderea. Judecata este cuvântul împotriva … Continuă să citești Quoi fugit, damnat. Antrenament pentru judecata zisă „din urmă”
Încă de când Don Quijote abia ieșise de sub pana lui Cervantes, cititorii cărții n-au contenit să pună extravaganțele protagonistului pe seama unei erori de optică. Don Quijote (scria bunăoară George Călinescu) „suferă crize ale realului” care îl împiedică să perceapă ceea ce există cu adevărat sau îl fac să vadă lucruri inexistente. Și totuși, … Continuă să citești Don Quijote în lumile de dincolo: libret mitico-ritual și construcție romanescă
Despre Mioriţa s-a scris mult, atât de mult, încât simpla enumerare a numeroaselor poziţionări hermeneutice faţă de această creaţie ar risca să depăşească proporţiile textului de faţă. Şi totuşi, având în vedere tendinţa persoanelor publice (mai recent a unui politician promovat la rang de prim-ministru) de a cădea în capcana interpretării fataliste a baladei, senzaţia … Continuă să citești Antropologia compensaţiei. Despre limitele fericirii cu Păstorul Mioritic
În științele spiritului se vorbește demult despre teme și motive ce migrează de la un capăt la altul al lumii, traversând lent dar tenace, înainte și înapoi, granițele – reputate drept etanșe – ale diverselor limbi, literaturi și civilizații. Dinamica lor, numită „influență” (deși cam impropriu, multe fiind de fapt con-fluențe), constituie metabolismul însuși al … Continuă să citești Un motiv literar călător
Scriitorii pot fi oare salvați de ceea ce admiră? Doar de ceea ce admiră? De o calitate a atitudinii lor, dovedită dincolo de operă și în care opera nu e implicată? Cu ce gând se împacă aceștia pentru a-și valida demersul sau condiția, de multe ori precare? Cum se mișcă aceștia printre fantomele inventate de … Continuă să citești Literatura fără consolare
Termin cartea în zilele pandemiei. Scriind despre călătoria în Hong Kong și China din care m-am întors la 1 decembrie 2019, la câteva săptămâni după ce – aveam să aflu mai târziu – răul începuse, dar era ținut secret, simțeam întâmplarea, care pentru alții era ceva din afara vieții lor și care nu putea să … Continuă să citești Apocalipsa second hand
Astăzi, ca și ieri și ca întotdeauna, dar cu atât mai mult la fiecare 23 aprilie, Don Quijote ne confruntă cu o întrebare spinoasă: Cum să administrăm această moștenire majoră a lui Cervantes? Răspunsul, după părerea mea, are doi versanți: (I) posteritatea interpretativă și (II) cea creativă a romanului. I. Ca în toate marile cărți ale … Continuă să citești Moștenirea lui „Don Quijote”
Printre temele existenței umane care s-au bucurat de atenție și au fost studiate de Martin Heidegger, s-a numărat și creația poetică. Analizând esența poeziei, ilustrul filosof german a dedus că „poezia ar fi, în primul rând, nevinovăție, joc, exercițiu”. (C. Noica, Gânduri despre esența poeziei, în Convorbiri literare, an LXXVI, nr. 1 / ian. 1943, … Continuă să citești NICHITA ȘI PRISMA HEIDEGGER
Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine, Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor Mateiu Caragiale În urma unei intervenții chirurgicale destul de complicate la care am fost supus spre sfârșitul lunii mai a.c., revenit, postoperatoriu, de mai multe ori pentru controlul de rutină, în drumul pe care trebuia să-l fac obligatoriu la „Șosea”, am … Continuă să citești AL. TZIGARA-SAMURCAȘ NU TREBUIE UITAT
Cuvântul «a recita» nu are presă bună căci i se asociază efectul retoric al jocului exterior, lipsit de implicare : cuvinte înșiruite și lansate «ca la teatru». Invitat să «recite» – formulă stângace! – un mare actor a insultat-o pe cea care îi făcea propunerea binevoitoare. Într-un fel proiectul de «a recita» accentuează suspiciunea generală … Continuă să citești Versuri, personaje și actori singuratici
S-a răspândit, în ultima vreme, o structură literară care, grefându-se pe unele dintre trăsăturile caracteristice ale postmodernismului, vrea să justifice și tinde să contureze o nouă specie a prozei. Întrucât nu este încă omologată, noua specie este numită și definită prin comparație/asemănarea cu speciile existente: jurnal atipic, enciclopedie a înțelepciunii (T. Urian, în Viața Românească, … Continuă să citești SUITA LITERARĂ. REPREZENTANȚI ȘI PRECURSORI
Scriu aceste rânduri având-o pe Ingrid în minte, cu moțul ei ca un palmier prins în creștetul capului și flencănind din suzetă, la intervale imprecise. Ingrid are un an și jumătate și „citește”. Are deja o mică bibliotecă în camera ei de copil mic. Vreo 40 de cărți, care mai de care mai atrăgătoare. Când … Continuă să citești LECTURA – SPAȚIU CO-CREATIV