Cine ar fi crezut că, în luminatul secol XXI, se mai poate întâmpla ceea ce se întâmplă azi în Ucraina?! Aceasta-i întrebarea, alături de un nou „a fi sau a nu fi”, dar de data asta al ucrainenilor. Valabil, oricât de sigură ar fi umbrela NATO, și pentru noi. Nu am vrut să credem că … Continuă să citești Tragedia de lângă noi
Președinții unor țări occidentale în numele cărora au fost comise crime au obiceiul să-și ceară scuze popoarelor care au fost victime ale acelor crime, chiar dacă între momentul crimelor și prezentul scuzelor s-au interpus zeci, uneori sute de ani. S-a întâmplat mai ales cu țările care au avut colonii, s-a întâmplat și cu altele. În … Continuă să citești FĂRĂ SCUZE
Nu știm cum s-a scufundat Atlantida, dacă fenomenul s-a produs brusc, în câteva minute, sau a durat o semiveșnicie și unii dintre cei care trăiau acolo și-au dat seama cu mult timp înainte și au încercat să-i prevină pe concetățenii lor, dar nu i-a ascultat nimeni, pentru că erau mai puternici și mai mulți ceilalți. … Continuă să citești Atlantida după Atlantida
Au trecut în goana mare anii de la decembrie-le din 1989. S-au mai depus coroane, s-a mai vorbit ce s-a mai vorbit, dar nimeni nu s-a întrebat cu sinceritate ce s-a ales din „revoluția aia”. Sigur, se va spune că au apărut partidele politice, că toată lumea are dreptul să voteze pe cine vrea, nu … Continuă să citești După 32 de ani
După trei incendii la spitale din Piatra Neamț, București și Constanța, te gândești de tot atâtea ori înainte de a te lăsa internat. Sigur, boala acestor ani nu-ți lasă prea mult timp să reflectezi, iar starea în care e nevoie de terapie intensivă cu atât mai puțin. Dar, oricum, când intri în spital la … Continuă să citești Nici la bal, nici la spital
Grea boală, zău așa, mai ales că e fără alt leac decât, vorba aia, sapa și hârlețul. Alcoolicii anonimi se pot plânge la organizația respectivă, noi unde să ne plângem că într-un aeroport ca „Henri Coandă”, dacă ai uitat să-ți iei o revistă mai de Doamne-ajută sau o carte de-acasă, riști să stai cu ochii-n … Continuă să citești Dependenții de lectură
O carte pe care ar trebui să o citească multă lume, mai ales lumea născută după căderea regimului comunist, este R.S.R. lecția de învățământ politic de Ioan Stanomir. Bineînțeles că mă îndoiesc până la pământ că se vor îndrepta spre ea cei cărora le-ar și folosi. Pentru noi, ceilalți, cei care am fost supuși caznei … Continuă să citești „GÂNDEȘTE MEGA?”
Într-o seară, la o televiziune, s-a putut vedea o reluare interesantă, Croaziera lui Mircea Daneliuc, un film din 1981 despre oameni din 1981. Teribilă revedere a unei lumi care ni se părea, cum spuneau ai ei, revolută! Limba de lemn pătrunsă în straturile private ale persoanei, nu numai ale societății, în relațiile dintre oamenii tineri, … Continuă să citești Omul de lemn (sau limba îl face pe om)
Pandemia care nu se mai termină și despre care s-a și spus că s-ar putea să rămână pentru mult timp o caracteristică a vieții noastre, aici, pe Pământ, a scos la iveală, dacă până atunci nu se văzuse, gradul de educație al cetățenilor multor țări. Dar pe noi, desigur, ne interesează, mai întâi, cei ai … Continuă să citești UN RĂZBOI DE CINE ȘTIE CÂȚI ANI
Se observă de mulți ani în lumea (fostă) civilizată o mișcare tot mai vehementă de ștergere a trecutului din memoria oamenilor. De golire a memoriei colective, dar și individuale, pentru introducerea în loc a ce, oare? Propaganda pentru trăirile momentului e în creștere. O vreme a fost luată doar drept reclamă pentru produse de uz … Continuă să citești Ștergerea memoriei
Papagalii sunt niște păsări foarte simpatice, cu figurile lor ciudate și parcă pregătite tot timpul să te ia peste picior. Ba unii dintre ei chiar și vorbesc. Sigur, vorbirea lor e mecanică, repetă cuvinte pe care le-au învățat de la stăpânii și servitorii lor în același timp, oamenii, sau pe care le-au auzit repetate de … Continuă să citești Papagalii
Revista Familia – despre care mi se pare aproape inutil să adaug: cea în care a debutat Eminescu, cea din care i se trage numele, căci, știți, îl chema Eminovici – a devenit un fel de buletin al bibliotecii din Oradea, orașul unde apărea și până acum (Menționez pentru cei care au uitat: când Iosif … Continuă să citești ȘI TOTUȘI REVISTELE…
A trecut și al treizeci și unulea an de la căderea comunismului în România, dar semnele că asta într-adevăr s-a întâmplat sunt foarte slabe. Câteva indicii s-au ivit, sigur, de-atunci încoace, așa cum și în acest an 30 al libertății, rezultatele alegerilor locale, dar la cele legislative, boborul a restabilit dezechilibrul. Nici nu era de … Continuă să citești PANDEMIA HÂRTIE DE TURNESOL
Lumea este exasperată de acest virus și, mai ales, vorba lui Vlahuță, nu de el, ci de veșnicia lui, sau, mai exact, de durata lui, al cărei sfârșit nu se vede. O fi tunelul atât de lung, sau ne-a slăbit nouă vederea? Acuma, ca să fiu mai exact, când spuneam „lumea este exasperată de acest … Continuă să citești PROVINCIALISMUL ÎN FLOARE
1. „La acest moment…”. 2. „În Viena, 32 de grade, în Oslo, 23 de grade…” etc. 3. „Previzionăm că vor fi…”; 4. „Prevéderile…”; 5. „Fie alb sau albastru…”; 6. „Au murit datorită bolii…” Aș fi preferat să las doar citate din limba care se vorbește azi în patria noastră, unde nici vechea formulare de la … Continuă să citești Novlimba română
Marile crize sunt prilejuri pentru oameni de a-și da arama pe față. O banalitate, nu-i așa? Așa e, o banalitate care se verifică de fiecare dată. Nici de data asta n-a dat greș. Pandemia, care e, totuși, o criză mult mai mare și mult mai dăunătoare decât tot ce i s-a putut întâmpla omenirii moderne, … Continuă să citești OPINIA PUBLICĂ ÎMPOTRIVA EVIDENȚEI
Acum nu mai puțin de 61 de ani, Eugène Ionesco scria și lansa o piesă zguduitoare, Rinocerii. Povestea e cunoscută acum de toată lumea, cuvântul care a derivat din ea, imaginara dar deloc neadevărata boală rinocerita, e acum pe buzele tuturor. Pe scurt, printr-un oraș francez, să zicem Paris, deși astfel de specificări geografice nu … Continuă să citești Rinocerita
Mi-am propus să notez tot ce aud stricat românește la televizor, dar cum am renunțat să mai pierd vremea cu trăncăneala de la talk show-uri, adesea prostească, aria mea s-a redus la știri. Unde, totuși, materialul e mai bogat decât îl poți consemna. Revin la vechea glumă tristă, care spunea, după câte un discurs al … Continuă să citești CÂT DE DULCE ȘI FRUMOASĂ MAI E LIMBA CE-O VORBIM?
Când ne băgau nouă ideologia marxist-leninistă în cap, sau mai precis zisul socialism științific, toți conducătorii comuniști, cei patru înfățișați în anii ‘50 ai secolului trecut pe pereții claselor și, în general, ai tuturor sălilor frecventate de mai mulți oameni, erau buni, valabili, genii ale umanității. La scurt timp, așa mi se pare azi, în … Continuă să citești Prin crimă spre „paradis”
Un cutremur care nu se mai termină și care, tot cam prin martie a început să se facă simțit, cel puțin la noi. Sau un război ciudat, în care nu știi unde e inamicul. Mai blând, altădată se spunea că nu știi de unde sare iepurele, numai că acum iepurele încearcă să te devore, să … Continuă să citești PANDEMII, PATRII GLOBALE
Mai țineți minte, de la chimia de-a cincea (sau, poate, de-a șasea) hârtia de turnesol? Sau mai precis hârtiile de turnesol: una roșie care devine albastră în contact cu o substanță acidă, iar varianta ei albastră devine roșie în contact cu o substanță bazică (alcalină). În paranteză fie spus, tournesol înseamnă în franțuzește floarea soarelui, … Continuă să citești HÂRTIA DE TURNESOL
Încă Alexis de Tocqueville, în îndepărtații ani o mie opt sute, observa că în țările care adoptaseră democrația – și el se referea mai ales la obiectul marelui său studiu, America – dorința de bogăție este de neoprit, fiind – el nu folosește acest cuvânt, că nu era în uz, dar asta spune – motorul … Continuă să citești Triumful lăcomiei
Înaintașul nostru la Viața Românească, George Topîrceanu, beneficiază de legende mai mult sau mai puțin credibile. Mihail Sevastos îl pomenește ca pe un excelent ochitor, care ar fi tăiat o foaie de hârtie (o coală ministerială?) ținută orizontal, cu un foc de pușcă de la nu mai știu câți metri. Apoi mai e și povestea … Continuă să citești Un poet ironic și sentimental
Atâția ani se pare că au trecut de la mișcarea din 17 – 22 decembrie 1989 care l-a dat jos pe Nicolae Ceaușescu din jilțul de dictator comunist. Și care – mișcarea vreau să spun – a sperat să dea jos și comunismul cocoțat cu de-a sila în spinarea cetățenilor României. Cum știm, din cărți … Continuă să citești Postrevoluția