Instanțele, în general nu sunt nici primele, nici ultimele. Deci, nu există primă instanță, cum nu există ultimă instanță. Cine garantează că, după ultima instanță, nu vine o altă primă instanță? Instanțele sunt imposibil de prins cu acul în insectarul Timpului. Și, mai ales, sunt aproape obositor de continue. Ele se succed tot timpul într-o … Continuă să citești CARTE ȘI ÎNVĂȚĂTURĂ DUPĂ MAITEC
Splendid cântecul acela al, cum se zice mai nou, „doamna cântecului grecesc”, Nana Mouskouri. Deși, ea s-a tocmit cu nemurirea nu chiar în Grecia, ci în Franța. Dar, în fine, nu-i un capăt de țară! Splendid însă acel cântec – spuneam – o dată, pentru că linia melodică are inconfundabilul tipar grecesc, iar, apoi, fiindcă … Continuă să citești ACROPOLE ȘI BANANA LUI CATTELAN
Este posibil, ba chiar și intens probabil, ca, atunci când născocește ceva, artistul să aibă anumite tulburări de postură. Mai grave sau mai puțin grave, depinde de cât de profundă este bolboroseala celulelor sale genuine. Și să fie chinuit de otrăvite fantasme alteregoiste, de inimaginabile chinuri transformaționale ori de felurite cazne ale devenirii (întru ființă, … Continuă să citești UN FARAON AL SEMNELOR
Există oameni pe lumea asta, cu osebire artişti, care nu doar că-şi depăşesc condiţia, dar, odată cu aceasta, par că zboară din spaţiul lor originar, îl survolează – aidoma unui avion peste un relief cunoscut – şi intră pe o altă coordonată cosmică. Atunci, ei se transformă în zei care schimbă demiurgent procentajul de geniu … Continuă să citești ET IN MAXONIA EGO
Există artiști care, pe lângă că sunt așa cum sunt, în general, artiștii – năvalnici, orgolioși, agresivi, colerici, impetuoși, nestăviliți etc. – mai și zămislesc o operă exact în oglindă. Aidoma lor. Îi știți, nu mai e nevoie să vi-i mai prezint! Cum tot la fel – vai, ce ne-am face fără ambivalența naturală a … Continuă să citești UN CAZ DE TEROARE GINGAȘĂ
La Sud stau cei arși de soare, de vânturi și de răgaz. De preget. De șovăială. De tihnă. De amânare. Acolo, își are sălașul oligarhia contemplației tolănite. Nobilimea dogorită de răsuflarea lui Dyonisos. Aristocrația kiefului de unde începe Isarlîkul. Numai acolo se dau cursuri gratuite de ataraxie pe înțelesul tuturor și pricepută de fiecare în … Continuă să citești O COBORÂRE LA SUD
Uneori, privind numerologia ca un simplu joc, în niciun caz însă drept credință maniacală sau mistică, un număr pare să devină generic într-o familie, transmițând coincidența repetării acestuia, prin canale numai de hazard cunoscute. De pildă, 19, la familia Arghezi. La 19 ani, Ion Nae Theodorescu (numele real al lui Arghezi!) îmbracă haina monahală și … Continuă să citești FILONUL 19 – ARGHEZI
O lege fundamentală (dar nu mai puțin tristă) a acestor vremuri ce se destramă din ce în ce mai iute, parcă s-ar grăbi să se scufunde mai repede în neant, este că amintirea durează foarte puțin. Memoria își îngustează capilarele, blocând circulația materiei existențiale, până la stadiul în care abia dacă ajung să treacă prin … Continuă să citești TUDOR JEBELEANU – ÎNTRE UITĂRI ȘI UITĂTURI
Prin anii ’80, cronicart-ul tocmai terminase un roman care avea exact acest titlu: Paradisul lupilor. Era o parabolă, o distopie ce inventa un univers concentraționar terifiant, cu toate că, la vremea aceea, nu trebuia inventat nimic. Teroarea unei dictaturi chinuitoare se vedea cu ochiul liber și era, cum se zice, trăită cu vârf și-ndesat. Ironia … Continuă să citești PARADISUL LUPILOR
Zice Johann Huizinga, pe care cronicart-ul îl supranumește „Stăpânul serios al Jocului universal”, așadar, în „biblia” lui, Homo ludens, apărută hăt! în 1938, scrie cele ce urmează. Jocul este o acțiune spontană, liberă, dezinteresată, autistă (adică închisă), limitată (temporal și spațial) și ordonată. Jocul creează ordine. Este ordine. Apoi, jocul înseamnă specificitate. Are treabă cu … Continuă să citești FABULA RASA
În ultimul său număr din anul trecut, revista Viaţa Românească a publicat o anchetă culturală privind soarta artistului, în general și destinul operei sale, în special. Ce se întâmplă cu o lucrare, imediat după terminarea ei? – era întrebarea la care au răspuns reputați critici de artă, galeriști, curatori și, bineînțeles, artiști. Și toți s-au … Continuă să citești INTRUSA DE FERICIRE
În fiecare an, înspre finalul său, oraşul Târgu Jiu – leagănul sculpturii româneşti, acolo unde s-a născut arhetipul modernităţii în sculptura universală, Constantin Brâncuşi – intră în sărbătoare. O sărbătoare ca de basm, ce ţine trei zile, aidoma nunţilor de poveste. Ediţia ce a trecut a fost ocazionată nu doar de numele lui Brâncuşi, ci … Continuă să citești CALEA EROILOR – 80
Insistăm asupra „prieteniei”, pentru că în lumea artiştilor, aceasta a ajuns să fie un sentiment destul de rar întâlnit, amiciţia fiind bruiată, din ce în ce mai tare în ultimul timp, de orgoliu, infatuare, pizmă sau trufie. Ca într-un soi de competiţie inutilă. De aceea, o incitantă expoziție a făcut furori, nu demult, la Galeria … Continuă să citești LES AMIS DE MES AMIS SONT MES AMIS
Văzusem la viața mea tot felul de ateliere. De la Atelierele Grivița sau atelierul de tâmplărie al demult răposatului nea Sandu, pierdut în hățișurile memoriei din îndepărtata mea curte a copilăriei, până la atelierele lui, aleg la întâmplare, Ștefan Câlția, Horea Paștina sau Mircia Dumitrescu. Ori, de la atelierul lui Aurel Vlad, în care „monștrii” … Continuă să citești KLIMTOLOGIA LUI BRÂNCUȘI
Despre Moldova, aflaţi că cronicart-ul s-a deplasat la una dintre feţele locului şi a constatat un fapt îngrijorător. Umbra lui Ştefan s-a mai retras din spotul de lumină, bătrân, bolnav, el s-a reîntors între filele de istorie, lăsându-i pe urmaşii urmaşilor lui, descendenţi ai sutelor – pretind legendele mai fără perdea – de Oane şi … Continuă să citești TZARA LUI DADA ŞI BACOVIA
Nu știu dacă era același cenușiu-depresiv. Dar a fost mereu sediu de putere. Mai întâi, în regimul chezaro-crăiesc, acolo unde sute de funcționari adunau impozitele din acest capăt de lume. Apoi, a fost transformat în tribunal. Apoi, județeana de partid. Și, în fine, muzeu. Muzeul de Artă Arad. O clădire lătăreață, așezată serios pe pământ. … Continuă să citești CUIB DE LUMINĂ
Rareori se întâmplă ca o expoziție „de autor” (dar, din varii motive, cu mai mulți protagoniști!), să nu prezinte riscul de a se îneca în confuzie, derută, redundanță sau imprecizie. Pe de o parte, omogenitatea de stil și tehnică poate crea senzația de oțios (e greu să parcurgi o expoziție a cărei „diversitate” constă doar … Continuă să citești CINCI PENTRU PARADIS
Există locuri în lume – faimoase, cu impact puternic cultural, adică embleme personale, a căror exprimare verbală foarte frecventă a făcut ca numele lor să devină fetișuri – deci, locuri care beneficiază de o reprezentare imaginară proprie, dedusă preliminar din cărți, din ilustrații sau pur și simplu din cortex. Geografia mentală a unui astfel de … Continuă să citești OFICIILE DE STARE DIVINĂ
Nimic despre călătoria efectuată de cronicart la Paris și despre sejurul de 10 zile acolo, cu ploi, frig și vânt. Nimic despre o primăvară sofisticată și prezumțioasă ca o prezentare de modă în alb-negru și o cale ferată cu traverse de lemn, în chip de catwalk. Nimic despre greve bulversante, care nu-l priveau pe el … Continuă să citești DESPRE CUM GERNIKA A DEVENIT GUERNICA
Napoleon Tiron / Ch. Paraschiv Câteodată, forțat de împrejurările atât de insolite ale acestor vremuri greu nu numai de descris, dar și de trăit (și ca o posibilă premoniție a limbajului codat pregătit de viitorul nesigur al libertății!), cronicart-ul se lasă ispitit și îmbiat de nemărginirea câmpurilor semantice, prin asocieri lexicale inedite. Drept urmare, inventează … Continuă să citești INOCENȚA DESTOINICĂ
Pentru ca afirmația următoare să nu pară un poncif – ceea ce, însă până la urmă, din păcate, chiar și este – voi spune simplu: Iubirea este una dintre opțiunile capabile să salveze o viață. O viață care, vedeți și dvs., altminteri, e destul de zdrențuită. Cronicart-ul își asumă, așadar, acest risc și, pentru a … Continuă să citești TOTEMICA SERENADĂ
Rar se întâmplă ca o floare să pice sub zodia coincidenţei. Ea nu se arată – atunci când se arată – niciodată întâmplător. Viaţa, păţaniile şi opera florii (fiindcă trebuie să fiţi de acord că fiecare floare, cât ar fi de mică, de delicată sau de discretă, are o operă!) nu sunt nici întâmplare pură, … Continuă să citești DANSUL FLORILOR
…Sau două fântâni. Sau două profunzimi. Sau două genuni. Două entităţi care au răscolit grav marginea Imperiului. Doi peregrini veniţi de departe de pe două plaiuri diferite – unul din nordul Sucevei, celălalt din secuime – care au ocupat, cândva, Timişoara. O ocupaţie drăgăstoasă. Şi o ţin în continuare legată fedeleş în chingile vrăjite ale … Continuă să citești DOUĂ ADÂNCURI
Alina Deică este o fermecătoare artistă cu pasiunea irepresibilă pentru pictură, care trăieşte de câţiva ani la Viena, unde a avut două expoziţii: una, la Galeria din Jacques’ Wein Depot, în 2012 şi cealaltă, la Galeria L’Idea all’ Teatro (2013), dar, dincolo de aceste experienţe vieneze, putem spune că ea creează, ca să zicem aşa, … Continuă să citești CORESPONDENŢE DIN VIENA