Categorie: cronica ideilor

Una dintre cele mai potrivite numiri din politica românească postdecembristă a fost cea a profesorului și gânditorului politic american originar din România, Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei prezidențiale care a analizat dictatura comunistă din România. Nu știu dacă ideea i-a aparținut fostului președinte Traian Băsescu sau unor oameni cu influență din jurul său, dar ea … Continuă să citești ERUDIȚIE ȘI SUBTILITATE ANALITICĂ

Daniela Petroșel, autoarea unor importante volume de teorie literară – Retorica parodiei (2006), Era mașinii. Despre postumanism și imaginarul tehnologic în literatură (2014), Ficțiunea metodelor critice (2021) – ne propune o nouă incursiune critică, prin care urmărește reconfigurarea teoretică și practică a kitschului. Numit sugestiv Kitschul. Funcții literare, disfuncții culturale, studiul analizează evoluția acestui fenomen, … Continuă să citești DANIELA PETROȘEL. KITSCHUL, UN CONTINENT ÎN EXPANSIUNE

Simțim cu toții, indiferent de nivelul de educație și de înțelegere a lumii, că trăim o vreme de schimbare, de răsturnare a criteriilor și a valorilor (și a semnificațiilor). O vreme de cumpănă, cum se spune în limba veche. Este tot mai greu să te orientezi în acest turbion, să afli insule stabile, să te … Continuă să citești CRIZA AUTENTICITĂȚII

E de prevăzut că noua carte, O lume care a luat-o razna (Ed. Humanitas, 2023), de data aceasta de publicistică accentuat polemică, a rafinatului eseist şi critic literar Alexandru Călinescu, nu va fi primită cu aplauze de către militanţii „progresismului” neomarxist, importat din mediul, academic totuşi, de peste Ocean. Cele vreo patruzeci de texte tipărite … Continuă să citești LECŢII DE DEZINTOXICARE

O întrebare/exclamație simplă, de la care începe filosofia și de la care Aurel Codoban pornește în recentul său eseu, intitulat Sentimentul straniu al vieții. Două sunt premisele meditației: a. viața nu există decât aici, pe pământ (implicit viața rațională), este ceea ce se numește în matematică o Singularitate; b. Înțelegerea aparține exclusiv vieții, nu Inteligenței … Continuă să citești „CE ȚI-E ȘI CU VIAȚA ASTA?!?”

Întâmplarea face ca, în vremea în care tocmai citeam cea mai recentă carte a lui Horia-Roman Patapievici, abia redeschisul TVR Cultural să reia difuzarea unor emisiuni din seria Înapoi la argument pe care el o făcea cândva la acest post. M-a frapat abia acum un amănunt, neobservat la vremea respectivă: știința (atât de rară, tot … Continuă să citești ASCULTAREA

Motto: „În spațiul libertății, orice mișcare e o acrobație” Gabriel Liiceanu spunea despre această carte, apărută în 2021, că este cartea deceniului. Cu siguranță, și chiar mult mai mult. Din 2001 de la Omul Recent al lui Horia- Roman Patapievici, nu a mai apărut la noi o carte mai europeană în domeniul științelor umane. Și … Continuă să citești LECȚIA DE ZBOR

Dintre toate discursurile pe care le formulăm într-o viață, cel pe care îndrăgostitul și-l adresează lui însuși este cel mai năvalnic, mai exaltat, mănos în vorbe, contradictoriu, iar din aceste motive, fărâmicios și discontinuu. Așa rezultă din Discursul îndrăgostit al lui Roland Barthes, volum alcătuit din notele seminariilor pe care autorul francez le-a ținut între … Continuă să citești Îndrăgostitul cu o sută de chipuri

Clasicul acceptă lesne să fie partener de dialog atunci când confruntarea adevărată a omului se petrece cu sine însuși și are nevoie de un acoperiș. Clasicul este un interlocutor autentic, profund, superior, cum nu prea mai găsești în realitate. El face față și oscilațiilor de gând și temperaturilor diverse ale simțirii din ființa celui care-l … Continuă să citești O căutare de sine în ne-singurătate

E suficient ca dimineața să-ți arunci pijamaua pe spătarul unui scaun, aiurea, ca să provoci un lanț al dezordinii. Starea unei camere se schimbă instantaneu. Pe dinăuntru, pitulat, firicelul de neliniște. Deschizi dulapul și nu vezi o anume pereche de pantaloni. Începi să răscolești, iar când în sfârșit îi găsești, îi scoți neglijent, trăgându-i cu … Continuă să citești Dezordine

Nu știu din ce pricină sau dacă este numai o întâmplare, dar anul acesta am primit mai multe manuscrise decât în toată viața laolaltă. Doar nu sunt editor, ci un cititor oarecare și totuși autorii îmi încredințează cărțile lor din fașă. Pentru unii, sunt singurul lector, pentru alții, unul din câțiva. Dar asta contează și … Continuă să citești Din manuscrisul unui nemuritor

Sunt săptămâni de când, din vreme în vreme, mă întorc la meditația mea asupra a ce mai înseamnă pentru lumea contemporană originalitatea. În răspărul reflecțiilor, iluzia. Mă încăpățânez să trasez conturul originalității în pofida supei universale în care fierbem toți, fără colac de salvare, iar gândurile se chircesc în prezența unei creaturi bizare, necunoscute, a … Continuă să citești ILUZIA ȘI STRĂDUINȚA ORIGINALITĂȚII

Capodopera unui filosof a fost uneori, în istorie, însăși moartea lui. Scrisul a devenit un act secund pentru cei care au ales să moară în numele unei idei. Moartea ca operă filosofică, așadar, sau desăvârșire a operei filosofice. Moartea-performance, sacrificiu suprem pe scena vieții. Moartea ce torturează trupul întru triumful spiritului. Moartea filosofului-martir. Într-o lume … Continuă să citești MOARTEA CA PERFORMANCE

A doua viață așteaptă să fie dorită. A doua viață se oferă celor care o caută. A doua viață este a oamenilor nemulțumiți de singura lor viață, chiar și hrănită la sânul celei mai bune dintre mamele posibile. A doua viață rupe gratii, abolește limite, e a ființelor sufocate între zidurile cotidianului. A doua viață … Continuă să citești A doua viață

Elogiul vanității1, volumul lui Andrei Vieru, mi-a amintit, prin titlu, și nu numai, de cartea filosofului renascentist Erasmus din Rotterdam, Elogiul nebuniei. Cu deosebirea că m-a amuzat mai puțin. Căci nu despre „a fost odată ca niciodată” este vorba acum, ci despre timpul prezent, adică despre mine, despre tine și despre ceilalți (iată, deja o … Continuă să citești ELOGIUL UNEI NEBUNII CONTEMPORANE

Ne ducem viața sub anestezie. În proporție de 90 la sută, noi nu trăim, ci uităm. Sau am trăit cândva, dar nu ne mai aducem aminte. Ceea ce, calitativ, devine totuna. Existența umană pare un șir lung de acțiuni, gesturi, cuvinte, sentimente risipite în neant. Pare ori este? Aproape toată viețuirea nu a meritat dacă … Continuă să citești Anestezie

Nu mă întrebați, căci nici singură nu pricep, de ce am cumpărat mai întâi, de ce am citit apoi, și de ce vreau să scriu acum despre cartea unui preot care interpretează povestea biblică a Fiului Risipitor pornind de la un tablou de Rembrandt1. Singurul argument care îmi trece prin minte pentru prima etapă a … Continuă să citești O altă întoarcere a Fiului Risipitor

„Mă apropii de finalul cărții Timpul, obiectul, povestirea. Decoruri interioare în literatura autobiografică. Un volum asemenea unei case vechi, probabil moștenite, în care, după moartea proprietarilor, n-a mai intrat nimeni. Și au trecut anii. Numai oglinzile înnegrite de vreme știu ce s-a întâmplat între acești pereți. Dar oglinzile nu spun niciodată. Ticăitul grav al unui … Continuă să citești Lucrurile care ne cresc de la rădăcină…

Se zvonește despre Cartea neliniştirii1 că este cel mai frumos jurnal al secolului XX. Şi dacă n-am ști că este scris de Fernando Pessoa, cu unul dintre heteronimele sale, și l-am considera cu adevărat al lui Bernando Soares, ajutor de contabil în oraşul Lisabona, nu ne-am putea ține în lanțuri invidia în fața unei asemenea … Continuă să citești Visul în viață ori viața în vis

Fie că îl admiră, fie că nu, e greu (dacă nu cumva de-a dreptul imposibil!) ca un cititor să rămână indiferent în fața prozei lui Javier Marías. Iar acest amănunt l-a menținut în mod constant pe scriitorul spaniol în atenția publicului, de la texte precum Domeniile lupului (1971), Toate sufletele (1989) și până la Inimă … Continuă să citești Javier Marías. A citi cărți și a citi chipuri

Prin viața unui om curg râuri de cuvinte. Din ele se fac propoziții simple ori se construiesc fraze cu suferință elaborate, în mii de combinații, de dimineață până noaptea, adesea și în vis. Șase miliarde de ființe umane, exprimându-se în peste șase mii de limbi, fiecare cu un vocabular de la câteva sute la milioane … Continuă să citești Omenesc prea-omenescul verb „a plagia”

Între conceptele, astăzi, de aruncat la coşul de gunoi al istoriei se află şi cel de bun-simţ. Atât în sensul lui autohton, prin care înţelegem îndeobşte a avea cuviinţă şi respect, faţă de oameni, tradiţii, valori, cât şi în cel larg şi mai complex, introdus de filosofii antici, dar răspândit o dată cu definiţia carteziană: … Continuă să citești LEACURI CONTRA FANATISMULUI, DE LA AMOS OZ

La început a fost Filosofia. Din ea s-au prăvălit pe rând întrebările, alunecând pe un drum ce îi părea pe atunci nesfârșit. Iar vechii gânditori au văzut că e bine și au continuat să se-ntrebe, veac după veac. Tot mai însetați și mai uimiți de izvorul nesecat al dilemelor, nici n-au băgat de seamă că … Continuă să citești Cum ne mai citesc bărbații? O întrebare în amurg…

„Crezi că este o abordare optimistă sau mai degrabă pesimistă cartea ta? Cu ce speri să rămânem după ce o vom citi? Ți-ai propus o țintă, crezi că poți sugera soluții pentru noi românii și situația în care ne aflăm? Sau rămâi într-o zonă abstractă din care fiecare își va extrage ce crede?” Ar putea … Continuă să citești Strigă în pustiu ori ne face un pustiu de bine?