UN TIMP AL REVERENȚEI ADÂNCI Domnul Profesor m-a învățat că există, în literatură și nu numai, multe drumuri largi și mult mai multe scurtături – o mulțime uluitoare de drumuri laterale, de scurtături, de subterane; pe unele dintre ele, discret, m-a și învățat cum să merg. M-am bucurat să îl întâlnesc și să îl cunosc … Continuă să citești CORNEL UNGUREANU – 80
Categorie: aniversare
TES LA 75 DE ANI
Înființat la 1 august 1948, la propunerea Comitetului Democrat Evreiesc și a Asociației Culturale IKUF, Teatrul Evreiesc de Stat din București împlinește 75 de ani. După 72 de ani de la momentul apariției primului teatru idiș profesionist – înființat la Iași, în anul 1876, de Abraham Goldfaden, în București și, un an mai târziu, la … Continuă să citești TES LA 75 DE ANI
EMINESCU ȘI EXILUL
„Fără Eminescu, România poate că nici n-ar fi putut exista, sau ar fi fost altceva, o înfiripare nestatornică în aerul timpului.” Vintilă Horia „Omul deplin al culturii române” a fost Mihai Eminescu și pentru scriitorii care au trăit departe de țară, în exilul anticomunist, dar cu Țara în gând și inimă (totdeauna scriind cu majusculă!). … Continuă să citești EMINESCU ȘI EXILUL
GABRIELA MELINESCU, ÎN AMINTIRE ŞI ÎN POEZIE
Printre atâţia octogenari congeneri, trăiesc acum un sentiment de descumpănire. Cum au putut trece atâta vreme, atâtea vremuri, ca să ajungem, măcar câţiva dintre noi, la etatea venerabilă de acum? Pentru Doamnele generaţiei noastre, întrebarea e ceva mai delicată, fiindcă e foarte greu de acceptat, în ciuda satisfacţiei că s-a putut număra până la această … Continuă să citești GABRIELA MELINESCU, ÎN AMINTIRE ŞI ÎN POEZIE
VASILE ALECSANDRI, ÎNTEMEIETORUL
aniversare 200 Când mă şcoleam, am aflat că Vasile Alecsandri este „rege al poeziei”, cum l-a numit tânărul Eminescu într-o retrospectivă poetică despre „zilele de-aur a scripturilor române”. Erau numiţi acolo Daniil Scavinschi, Nicolae Văcărescu, Cantemir (Antioh), Anton Pann, Heliade, Cârlova, Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Costache Negruzzi. L-am crezut pe Eminescu, l-am iubit şi … Continuă să citești VASILE ALECSANDRI, ÎNTEMEIETORUL
ANGELA MARINESCU LA 80 DE ANI
sau JOCUL POETIC CA SINUCIDERE LENTĂ Numele Angela Marinescu (n. Arad, 1941) este pseudonimul cu care semnează Basaraba-Angela Marcovici. Cariera sa de gimnastă a fost brutal întreruptă de o gravă tuberculoză care, între 15 și 26 de ani, i-a marcat puternic tinerețea. Decisă să studieze medicina, a sfârșit prin a lua o diplomă în psihologie … Continuă să citești ANGELA MARINESCU LA 80 DE ANI
JUSTA MĂSURĂ ÎN CRITICĂ
(Gheorghe Grigurcu la 85 de ani) În anii 1990, după schimbarea de sistem politic, numele lui Gheorghe Grigurcu era pe toate buzele celor preocupați de literatură, în legătură cu termenul „revizuiri”, pe care el îl impusese în spațiul public. În condițiile în care, cel puțin declarativ, politica lui Nicolae Ceaușescu fusese repudiată la unison, era … Continuă să citești JUSTA MĂSURĂ ÎN CRITICĂ
Radu Cosașu – 90
La aniversară, m-am pus de am împletit frumos câteva legături de neuroni proaspeți. Așa cum îi place lui. Mai întâi, aș vrea să apăsăm pe Button, adică pe Benjamin Button, personajul acela fabulos, care, aduc pios aminte celor ce, citind câte ceva dintre minunăţiile triste ale lui F. Scott Fitzgerald, n-au pus geană peste geană. … Continuă să citești Radu Cosașu – 90
ION BARBU. GEOMETRIE ȘI EXTAZ
La 17 martie 1895 se năștea la Câmpulung Muscel cel ce va deveni celebrul matematician Dan Barbilian și poetul de excepție Ion Barbu. După licența în matematici la Facultatea de Științe din București, profesorul Gh. Țiteica îi obține o bursă de studiu în Germania. Din 1921 până în 1924, Ion Barbu hălăduiește prin diverse orașe … Continuă să citești ION BARBU. GEOMETRIE ȘI EXTAZ
NICOLAE MANOLESCU SAU CORVOADA EXCELENȚEI
Nicolae Manolescu este acel tip de autor pe care, dacă îl privești de la distanță, ai impresia că este ușor de sintetizat, dar pe măsură ce intri în substanța operei sale, te pierzi ca într-un labirint de oglinzi fără a mai fi sigur dacă ceea ce vezi este chiar omul sau o imagine a lui … Continuă să citești NICOLAE MANOLESCU SAU CORVOADA EXCELENȚEI
Nicolae Manolescu, atât
Am tot afirmat că sunt un produs critic al comunismului (vorba vine), născut cum sunt în 1950, crescut, educat, cu loc de muncă și familie, cu cărți de versuri publicate până la Revoluția din 1989 (cei care au participat la Revoluție direct sau indirect, muritori de rând, sunt convinși că a fost o revoluție, nu … Continuă să citești Nicolae Manolescu, atât
Dom’ profesor Ion Vlad
În toamna aceasta, Ion Vlad, profesor eminent al Facultății de Filologie din Cluj trece – cum se spune – pragul unei vârste venerabile. Cu alte cuvinte, se împlinesc 90 de ani de la nașterea sa, undeva, într-o comună din apropierea Năsăudului. Un drum lung prin viață, dar nu în zadar, dar nu doar o plimbare … Continuă să citești Dom’ profesor Ion Vlad
„ZILELE CULTURII CĂLINESCIENE”, LA 50 DE ANI
De jumătate de secol, în fiecare an, la sfârșitul lunii septembrie, orașul Onești devine capitala spiritului critic, sub umbra tutelară a „divinului”, G. Călinescu. A fost visul de tinerețe al unui profesor local, Constantin Th. Ciobanu, firav și auster, ca un călugăr benedictin, care însă, cu tenacitate, diplomație, politețe, perseverență, atenție la detalii a reușit … Continuă să citești „ZILELE CULTURII CĂLINESCIENE”, LA 50 DE ANI
ŞTEFAN CÂLŢIA – 75
Încet, încet, neverosimil, Ştefan Câlţia a intrat în cel de-a patrulea sfert de veac. Muzeul Colecţiilor de Artă, împreună cu Fundaţia Ştefan Câlţia şi Galeria Posibilă l-au omagiat pe marele artist, printr-o expoziţie spectaculoasă, intitulată „Ştefan Câlţia. Obiecte grăitoare” (ce va fi deschisă toată vara!). Într-o scenografie foarte atractivă, provocatoare, dar extrem de atent construită, … Continuă să citești ŞTEFAN CÂLŢIA – 75
Geneza unei lumi ficţionale (1958)
Sunt multe pagini din proza – specială dar nu specioasă – a lui D. Ţepeneag (n. 14.02.1937), pe care nu le-am pus sub lupă hermeneutică în cele două cărţi pe care i le-am dedicat, în 1998 şi 2013. Cam jumătate din Proza scurtă (ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2014), aflată în secţiunea Din periodice, variante. M-am … Continuă să citești Geneza unei lumi ficţionale (1958)
ANDREI CODRESCU – 70
Aproape incredibil, prin raportare la spiritul cărţilor sale (Frances Taliafero: Are o superbă forţă a limbajului, scrierile sale sunt de o splendidă originalitate, e un autor de intuiţie pătrunzătoare, Francis X. Clines: Codrescu e genul de scriitor care se simte obligat să satirizeze realitatea, să colaboreze cu aceasta şi nu doar să catalogheze impresii, Stephen … Continuă să citești ANDREI CODRESCU – 70