După publicarea în anul 2011 a mega succesului său internaţional (este, printre altele, una dintre cărţile preferate ale lui Barack Obama), Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (traducerea românească a apărut recent la editura Polirom) şi a uneia dintre cele mai inteligente şi precise analize a terorismului islamic, Teoria muştei – de ce este terorismul eficace, … Continuă să citești Urmaşul lui Alvin Toffler
Drumuri, oraşe. Amintiri, de Elisabeth Axmann, Editura hora, Sibiu, 2016, 200 p. Editura, cunoscută nu numai în Hermannstadt, unde a fost înfiinţată în 1997, publică în primul rând lucrări destinate cunoscătorilor limbii germane, uneori volume bilingve şi un număr mai restrâns de volume în limba română. Născută în iunie 1926, în Bucovina, la Siret, viaţa … Continuă să citești breviar editorial
ROMÂNIA LITERARĂ 39/2017 Dumitru Radu Popescu (îi răspunde lui Cristian Livescu): „Azi, despre cărţi şi despre premii ce am mai putea spune? Lăsându-i pe ecriveni cu propriile lor gusturi şi păreri, am mai putea zice — de ce nu?… ca să fim cât mai corecţi! — că bucuria primirii unui premiu — meritat! — e … Continuă să citești Revista revistelor
lemnul mesei al scaunelor al casei lemnul creionului de tâmplărie trosnesc în soare stau ațipit pe iarbă și le aud clar ca pe niște instrumente ce funcționează cu lumină cel mai vârtos pocnește acoperișul de parcă s-ar pregăti să decoleze deși mi-e puțin teamă nu vreau să deschid ochii lemnul creionului cu care bunicul punea … Continuă să citești Cum lucrează lemnul
Acum peste zece ani am citit o declarație a unui tânăr – pe-atunci – poet, care spunea foarte serios că el scrie un text poetic așa cum cizmarul face o pereche de pantofi, subînțelegând sau poate chiar afirmând – nu-mi mai aduc aminte – că nu e nici o deosebire între un produs și altul. … Continuă să citești Poetul, ca și cizmarul…
Cu doar mai puţin de un an în urmă, la 10 noiembrie 2016, era vernisată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană o expoziţie spectaculoasă. Însoţită nu numai de obişnuitele luări de cuvânt (Călin Dan, directorul MNAC, Ion Papuc – critic de artă, poate cel mai bun exeget al artei plastice din zona Maramureşului şi al … Continuă să citești UN ARHETIP: OLOS
Corpul: cu „milă”, fără ruşine Despre călătorii, în Spre România (2000-2002). Jurnal inedit, Humanitas, 2016, Matei Călinescu reia ideea ştiută că „sunt cu adevărat frumoase doar ca anticipaţii şi ca retrospecţii”. O idee clişeu, ştiută, tot în latură comică, şi de la Teodor Mazilu, membru al generaţiei sale mort prematur, din piesa de teatru Frumos … Continuă să citești Jurnalele postume ale lui Matei Călinescu
Volumul al doilea al Jurnal-ului lui Gheorghe Grigurcu este o continuare firească a primului volum, publicat în anul 2014. Nimic nu pare să se fi schimbat în existența cotidiană a autorului sau în felul său de a-și organiza notațiile zilnice în ultimii trei ani. Aș spune că jurnalul său este unul aproape eminamente de idei … Continuă să citești Cronica singurătății
Am o preferință niciodată explicată pentru folosirea punctelor de suspensie. Nu m-am întrebat însă care ar fi semnificația spațiului, distanței dintre aceste puncte. Găsesc acum în jurnalul lui Radu Vancu această mirabilă definiție lirică: „poezia e ceea ce suprimă distanța dintre puncte”. Sugestie a mediului compact, continuu, saturat de sens care este poemul. Și, cum … Continuă să citești SPAȚIUL DINTRE PUNCTE…
(1 decembrie 1925 – 19 august 2000) II prima parte a interviului …acest cineva pe care îl chema Marcel Mihail Avramescu. – L-am cunoscut şi eu… – Era un om excepţional, dar marcat de un destin al confuziei şi al crispărilor. – Cînd l-am cunoscut eu, în anii ’70, era impenetrabil. L-am căutat la Jimbolia, … Continuă să citești Un autoportret, mai multe identităţi: Andrei Scrima
Vladimir Ghika şi Thomas Merton, contemporani pe două continente Coincidenţe şi recurenţe Întâmplarea a făcut să lucrez în acelaşi timp la mai multe cărţi de (sau despre) doi autori diferiţi: Vladimir Ghika1 şi Thomas Merton2. Unul român, de origine princiară, născut în 1873 la Constantinopol, în mediu diplomatic, şi decedat în 1954 în închisoarea Jilava. … Continuă să citești Prinţul şi yankeul
S-a scris mult despre Caragiale. Atât de mult şi atât de elogios, încât se creează, la un moment dat, impresia că el a fost un scriitor căruia i s-a recunoscut valoarea imediat, fără rezerve. Dintre numele canonice ale literaturii noastre, al său pare, astăzi, inatacabil. S-au mai scris texte, unele deloc rele, demitificatoare, despre Eminescu, … Continuă să citești Caragiale… de ce ne critică grecul?!
Dincolo de literatura propriu-zisă, rostul lecturii jurnalelor, memoriilor, amintirilor și interviurilor este acela de a reconstitui spiritul viu al epocii și, nu în ultimul rând, acela de a pătrunde în laboratorul de creație al unor scriitori, cel mai adesea, solitari și hipersensibili. Unul dintre aceștia este incomodul, pasionalul și ultralucidul Camil Petrescu, poet, dramaturg, prozator, … Continuă să citești CONFESIUNILE UNUI FIN LITERAT
În februarie 1863, publicaţia lui Haşdeu Din Moldova (Lumina) îşi chema cititorii la „Prelecţiuni filosofice populare relative la familie şi educaţiune. Sub acest titlu se începe duminică, în 10/22 februarie 1863, la 12 ore, şi se va continua în duminicile viitoare, de la 12 la amiază, în sala de la Bancă [Banca Moldova – n.n.], … Continuă să citești Jurământul masonic al junimiștilor
Eram întreg al vieţii mele fiu În lacuri de-acalmie, în tempeste, Nu părăseam speranţa, sfânt-umană. Pluteam pe-o navă-n depărtări celeste, Ca albatroşii,-n zbor fără prihană. Şi doar ERAM în zilele acele, Când totul era demn de-a fi trăit Şi-o coerenţă se citea în stele, Părând a ne-orienta la nesfârşit… Abatorul Atârnă-n cosmos cărnurile-n sânge Și … Continuă să citești poeme
Cerșetorul intră timid în mănăstire. Câțiva frați – cum se apelau între ele cele câteva momâi negre – reînnoiau uleiul în candele, ștergeau praful imaginar de pe broderii. Slujba se terminase, cei câțiva enoriași, îngăduiți la slujba de duminică, se împrăștiaseră. Unul dintre ei, cel mai bătrân, poate, aruncase în poalele cerșetorului o bancnotă de … Continuă să citești FERESTRE DESCHISE
Exerciţiu de instrucţie Dimineaţa iese din mine tulbure pofta de viaţă desfundă canalele de calciu şi sânge-nchegat picură la-ncheieturi şi-alungă mirosul de tămâie din capul oaselor ziua pare abordabilă ca o curvă la colţ de fereastră îşi exhibă toţi nurii deşi a-nţeles demult că doar un strop din privirea-i lividă e de-ajuns să-mi provoace aroganţa … Continuă să citești poeme
S-a spus, cu dreptate, că în literatura română contemporană, la pragul anului 1989, au existat puține romane „de sertar”. Editurile, după Revoluție, nu au avut la dispoziție multe asemenea manuscrise, din motivul că autorii noștri nu prea le scriseseră. Soluția de rezistență literară aleasă de majoritatea romancierilor autohtoni, în condițiile unui regim totalitar nereformabil, fusese … Continuă să citești În stațiune
Credem a nu greși socotindu-l pe Barbu Cioculescu drept ultimul mohican al scrisului nostru interbelic. Cu atît mai mult cu cît autorul însuși, intrînd în acest moment într-un felice nonageriat, se admite astfel, nu fără nuanțări de-o gingașă autoironie, în care se pot răsfrînge umorile deopotrivă ale unei satisfacții și ale unei resignări: „A fi … Continuă să citești Ultimul mohican
Din cele trei microromane ale lui Marian Ilea, Casa Gorki, Vacek și Gravimetrul, formând un tot (tematic-stilistic) numit Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise, voi alege (cam cum alegi o felie dintr-o lubeniță, ca să vezi dacă-i coaptă!) doar primul op. Să fi avut oare dreptate Oscar (cel din Toba lui G. Grass), conchizând … Continuă să citești SUPREMAŢIA UNUI „SISTEM”
“Scriu. Scriu că scriu. În gând mă văd scriind că scriu şi mai pot să mă văd văzându-mă că scriu.” (Mario Vargas Llosa) Într-o lume cum e cea în care trăim, plină (doar aparent!…) de băieţi răi şi de fete bune, Mario Vargas Llosa are curajul de a scrie ceea ce, după cum el însuşi … Continuă să citești Despre iubire şi literatură
La început a fost Filosofia. Din ea s-au prăvălit pe rând întrebările, alunecând pe un drum ce îi părea pe atunci nesfârșit. Iar vechii gânditori au văzut că e bine și au continuat să se-ntrebe, veac după veac. Tot mai însetați și mai uimiți de izvorul nesecat al dilemelor, nici n-au băgat de seamă că … Continuă să citești Cum ne mai citesc bărbații? O întrebare în amurg…
De văzut, chiar dacă pauza de vară s-a terminat, fie pe ecranele Cinematecii Române (sălile Union și Eforie), fie la Elvira Popescu, cochetul cinema al Institutului Francez din București. Personal am văzut filmul în prima sală amintită, alături de alți șase spectatori, care nu au uitat posibilitățile și succesele filmului european. Filmul semnat de Ildiko … Continuă să citești Love story la abator, un film minunat (Despre trup și suflet)
Termenul acesta, știu, se folosea cândva nu pentru vacanța de vară, ci pentru acea zi din săptămână când și actorii se odihneau. De obicei, relâche era lunea. Azi nu mai e întotdeauna o regulă pentru ziua de relâche. Ce de glume se mai făceau cu termenul acesta francez, pe care nu-l înțelegea toată lumea! Întrebai: … Continuă să citești RELÂCHE