Peisaj cu viitor marginal Pe sens opus, două mașini nemțești Ca două cotidiene de mare tiraj Ca doi frați vitregi, ca două partide Ca o palmă și o față Ca razele gamma și o glandă din piele Ca un pahar și o podea, ca un răcnet și o ureche cădeau una spre alta Spațiul, deja … Continuă să citești Poeme
Eul oniric din textele poetice ale lui L. Dimov disimulează esenţa, egală cu aparenţa, eului baroc. Jean Rousset, în Literatura barocului în Franţa. Circe şi păunul, în româneşte de Constantin Teacă, prefaţă de Adrian Marino, Bucureşti, Univers, 1976, observă, evident, „omul multiform (proteic, n.n.) într-o lume în metamorfoză”. „Proteu este omul care nu trăieşte decât … Continuă să citești Leonid Dimov: (Prot)eul oniric
Împrumută-mi, omule, frustrarea Să te pot privi şi după moarte Cât esti de sărac şi ambiguu Cu ochii trişti ca ai lui Ovidiu Care m-a cântat de după trestii Admirându-mi trupul de silfidă Nu eram nici bună, nici morală El privea în susul apei tulburi Îşi torcea încet melancolia Aşteptând un vas cu pânza ruptă … Continuă să citești Instituţia Vestalei
I. Era o dimineață de aprilie, mai exact, ultima zi a lunii, pentru că a doua zi era 1 Mai, sărbătorit cu pompă, căci era primul 1 Mai după Naționalizare. Abia ajunsesem la birou și am fost trimis la un deces, undeva, în marginea orașului. Într-o mahala care nici măcar nu era în sectorul meu. … Continuă să citești ANCHETA
Albastru chihlimbar degeaba îmi ceri să ne oprim, eu mereu sunt oprit, niciodată n-o să rămâi în urmă; mă uit împrejur și văd deșert, doar tu înoți în oceanul pustiit și mă cauți disperată. Când mă găsești totul se transformă, îți întind mâna și dansăm. Ador cum cercetezi cu o curiozitate molipsitoare toate laturile și … Continuă să citești Poeme
Înainte de a fi devenit o piesă și a fi fost jucată la Teatrul „Comedia” din București (premiera a avut loc pe 17 septembrie 1938), Jocul de-a vacanța a fost un proiect și un subiect care l-au preocupat pe Mihail Sebastian de-a lungul mai multor luni ale anului 1936. În volumul al II-lea din ediția … Continuă să citești Dincolo de rampă
dans l’oubli fermé par le cadre Mallarmé În centrul operei lui Dinu Flămând se află un hiatus, delimitat spaţio-temporal de ciclurile Stare de asediu (1983) şi Viaţa de probă (1998). 1 Aceşti cincisprezece ani de tăcere au fost eludaţi cu oarece uşurinţă – dacă nu cu uşurătate – de către cei mai mulţi dintre comentatori … Continuă să citești Dinu Flămând: icoană și privaz
Condamnat să scriu „Într-o zi, căutându-te cu ardoare ca pentru prima oară, am te găsesc într-o prăpastie cu toate versurile tale – bolnav, beat, bătut, fumându-ţi propria viaţă probabil fascinat de ideea că mângâi molii și se vor transforma în fluturi pentru viitoarele prințese. Azi nu se mai contopesc poezii cu ochi orbi, nu o … Continuă să citești Poeme
S-a trezit brusc. Fără vise. Un sentiment nefiresc, o presimţire reprobabilă în ochii înmuiaţi de întunericul cel învelise. Ce dracu-i cu bezna asta! mormăi, amintindu-şi luminile oraşului, oceanul acela de clipociri a cărui maree acum nu îi dizolva, ca de obicei, jaluzelele. Pipăind locul unde se găsea de obicei întrerupătorul, nimic. Sării ars de pe … Continuă să citești CANDIDAT LA SINGURĂTATE
Nu îmi mai amintesc cine îl compara pe Nicolae Iorga cu Voltaire, dar, fără discuţie, marele istoric (poate cel mai ilustru dintre toţi românii) avea nu numai altitudinea intelectuală, curajul demenţial şi aplombul polemic al celebrului iluminist francez, dar şi ştiinţa relaţiilor celor mai intranscendente – până la graniţa adulaţiei şi rupturilor dramatice (vezi Opinions … Continuă să citești Nicolae Iorga şi Alexandru Ciorănescu, o prietenie aşa cum a fost
S-au împlinit anul trecut 120 de ani de la naşterea lui Dumitru Ciurezu (1897-1978), poet şi publicist din perioada interbelică, din anturajul lui Octavian Goga. George Călinescu îl plasează între poeţii tradiţionalişti: Ion Pillat, B. Fundoianu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ilarie Voronca, Adrian Maniu. Poetul provine dintr-o familie de ţărani din satul Pleniţa, … Continuă să citești Jurnalul nepublicat a lui Dumitru Ciurezu
În vechile scrieri, proto-cananite de exemplu, dar sunt și ilustrări mai recente, se folosea uneori o scriere de tip boustrophedon. Într-o astfel de grafie un rând era citit de la stânga la dreapta, următorul de la dreapta la stânga ș.a.m.d. Mersul boului la tras brazda. Mi-am amintit acest straniu cuvânt citind o provocatoare carte de … Continuă să citești FILOZOFUL ÎN BISERICĂ
Simona-Grazia Dima este o prezență constantă a vieții literare bucureștene și nu numai, poetă, eseistă și traducătoare al cărei discurs se impune prin eleganță și discreție, ca și prin seriozitatea abordării. Dacă volumele sale de poezie (Ecuație liniștită – 1985, Scara lui Iacob – 1995, Confesor de tigri – 1998, Dreptul rănii de a rămâne … Continuă să citești Însemnări hermeneutice
Reiau titlul cronicii din 2015 (apărută în Ziarul de duminică) la primele două volume ale ediţiei îngrijite de Ilie Rad fiindcă cele mai multe dintre comentarii (inclusiv al meu) s-au extaziat/se vor extazia în legătură cu eleganţa volumelor, vor remarca acribia şi dăruirea editorului, dar vor lăsa pe mai târziu o adevărată re-vizitare a unei … Continuă să citești Ion Agârbiceanu într-o ediţie de lux
În anul 2004, am fost contactat de editura Știința din Chișinău pentru a participa la un experiment editorial foarte interesant. Urmau să fie editate niște antologii de literatură basarabeană din secolul XX, fiecare dintre ele beneficiind de câte o prefață a antologatorului basarabean și o postfață a unui critic din România. Mie mi s-a propus … Continuă să citești DE LA BREJNEV LA POSTMODERNISM
Apariția Hortensiei Papadat-Bengescu în spațiul literaturii noastre interbelice a reprezentat un eveniment ieșit din comun. Întîmpinarea de care a avut parte la o înaltă treaptă critică a fost una a ratificării din primul moment a înaltului nivel al prozei sale. Dacă G. Ibrăileanu recunoștea în paginile acesteia „originalitatea tranșantă”, „necontenita noutate”, precum și faptul că … Continuă să citești „Prousta” și Proust
De la prima pagină, constând din patru motouri, ni se dezvăluie modalitatea critică adoptată de Constantin Trandafir în recenta exegeză eseistică cu caracter monografic consacrată „marei europene” interbelice Hortensia Papadat-Bengescu. Sunetele iniţiale, cele emise de scriitoare, se împletesc subtil cu comentariile avizate ale criticului şi stăruie memorabil în armonicele superioare ale unei fine interpretări reverberante: … Continuă să citești O exegeză reverberantă
Marina Popescu debutează în trombă cu acest titlu alarmant, Ultimul nu va stinge lumina, raliat stării socio-politice actuale, parafrazant, la marginea clişeizării (pe Google găseşti o mulţime de articole cu „Ultimul va stinge lumina”, e şi un film din 2014 al regizorului Ion Cotovelea, ideea a fost versificată de poetul social Adrian Păunescu: “Cine iese … Continuă să citești MARINA POPESCU & LUMEA DE PLASTIC
Titlul acestui eseu necesită înainte de toate o lămurire. Am apreciat că, dacă toate comunitățile de oameni tind să depindă de o anumita formă de relief: vale, munte, deal de care se leagă geografic (olteni, jieni, barsani, ceahlăuani, țibleșani, parângăuani). De ce n-ar putea beneficia și locuitorii brașoveni de o apartenență geografică în calitate de … Continuă să citești D’ale tâmpenilor
Atunci când unii oameni suferă în mod nedrept, e datoria celorlalți, a celor din jur, să se rușineze pentru cele ce se petrec, spune la un moment dat Magistratul din romanul lui J. M. Coetzee, Așteptându-i pe barbari. Iar aceste cuvinte ar putea reprezenta un epigraf potrivit pentru Epoca de fier, cartea publicată de scriitorul … Continuă să citești Stoicism și melancolie
Se zvonește despre Cartea neliniştirii1 că este cel mai frumos jurnal al secolului XX. Şi dacă n-am ști că este scris de Fernando Pessoa, cu unul dintre heteronimele sale, și l-am considera cu adevărat al lui Bernando Soares, ajutor de contabil în oraşul Lisabona, nu ne-am putea ține în lanțuri invidia în fața unei asemenea … Continuă să citești Visul în viață ori viața în vis
Rar se întâmplă ca o floare să pice sub zodia coincidenţei. Ea nu se arată – atunci când se arată – niciodată întâmplător. Viaţa, păţaniile şi opera florii (fiindcă trebuie să fiţi de acord că fiecare floare, cât ar fi de mică, de delicată sau de discretă, are o operă!) nu sunt nici întâmplare pură, … Continuă să citești DANSUL FLORILOR
Anul încheiat nu ne-a adus prea multe satisfacții la capitolul recunoașterii internaționale a mult comentatului și disecatului Nou Cinematograf Românesc (nuanța afirmației anterioare se leagă, mai ales, de comentatorii care trăiesc tăind firul de păr în patru, utilizând un limbaj pompos și demn de traducere imediată – în limba română –, sau de citate din … Continuă să citești Festivaluri și debuturi
Un fel de supraom a închipuit Ibsen în personajul Halvard Solness din piesa Constructorul Solness. Marele constructor care nu are destulă școală pentru a se intitula arhitect a ajuns la vârsta la care începe să se teamă că-i vor bate tinerii la ușă pentru a-i spune să plece și să le lase lor locul. Această … Continuă să citești CONSTRUCTORUL SOLNESS LA ODEON