Un ipotetic cititor curios care ar deschide Wikipedia și s-ar uita, fie și în treacăt, pe o listă a titlurilor volumelor semnate de Andrei Oișteanu (Grădina de dincolo. Zoosophia, Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească, Mythos & Logos, Ordine și haos. Mit și magie în cultura tradițională românească, Imaginea evreului în cultura română, … Continuă să citești SEXUALITATE ÎN SOCIETATE
Silvia Caloianu îşi editează a treia carte la Editura Vinea. Prima era intitulată, provocator, narcotango: „doamne uneori am impresia că în loc de sânge / îmi curge prin vene suc de rodii / şi ţie doamne îţi plac rodiile // te urmăream aseară prin biblii / pasionată / cu sufletul / dar tu ai văzut … Continuă să citești SILVIA CALOIANU: „ÎNVĂȚASEM SĂ RESPIR CUVINTE…”
Mă gândisem să dau ca titlu acestor note imposibilul Viețile sfinților la modă (expresie tot din carte, ca și cel de mai sus). În măsura în care Valeriu Gherghel face parte, ca reprezentant de seamă al „școlii ironice ieșene”, dintre cei care nu lasă nicio idee să vină și să plece de la sine, le … Continuă să citești CĂRȚILE SAU VIAȚA!?
Versurile lui Barbu Cioculescu se află la hotarul dintre emoția ființei și așa-zicînd emoția verbului. „Poezie de critic” le-ar putea aprecia cineva cu o formulă standardizată, dacă n-ar fi vorba de căutarea (și revelarea) poeziei chiar în cadrul acesteia, încă o dovadă a faptului că arta, aidoma Duhului Sfînt, suflă unde vrea. Exersîndu-se pe sine, … Continuă să citești Barbu Cioculescu, poetul
Orice studiu despre I. L. Caragiale presupune astăzi un anume grad de dificultate. O primă cauză ar fi că despre opera scriitorului s-au pronunțat toți marii critici, așa încât s-ar părea că ar fi foarte greu să fie emise alte judecăți noi, originale. Apoi, semnificatul și semnificantul textelor caragialiene, în ciuda aparențelor, sunt capabile de … Continuă să citești Caragiale – scriitor tragic
Vorbeam altădată despre răsfirarea polifonică din scrisul lui Ovidiu Pecican, despre capacitatea uimitoare și, uneori, derutantă de a frecventa, cu egală dezinvoltură, registre dintre cele mai variate. Am înregistrat rând pe rând stufoase ambiguități, parabole în registru comic sau grav (cu precizarea că adesea cel comic are gravitatea drept fundal, iar cel grav stă gata … Continuă să citești Răsfirări polifonice
Sunt rare cazurile în care foști înalți demnitari ai statului scriu cărți de ficțiune. În general, bibliografia lor este alcătuită din memorii (cazul cel mai frecvent), volume de convorbiri sau analize geopolitice, ori legate de domeniul lor de maximă competență. De obicei, postum, la un număr considerabil de ani de la dispariția lor, sunt publicate … Continuă să citești IUBIRE ÎN STIL AMERICAN
Privind literatura secolului XX ca pe un nou Babel și analizând-o din această perspectivă, Roger Caillois evidenția (și, „retoric”, reușea chiar să demonstreze) „orgoliul, confuzia și distrugerea” acesteia, termenii citați fiind chiar incluși în titlul cărții sale, Babel: orgueil, confusion et ruine de la littérature. De altfel, Turnul Babel a reprezentat o temă predilectă pentru … Continuă să citești Ismail Kadare, Turnul Babel și dictatura
Dintre toate discursurile pe care le formulăm într-o viață, cel pe care îndrăgostitul și-l adresează lui însuși este cel mai năvalnic, mai exaltat, mănos în vorbe, contradictoriu, iar din aceste motive, fărâmicios și discontinuu. Așa rezultă din Discursul îndrăgostit al lui Roland Barthes, volum alcătuit din notele seminariilor pe care autorul francez le-a ținut între … Continuă să citești Îndrăgostitul cu o sută de chipuri
Zice Johann Huizinga, pe care cronicart-ul îl supranumește „Stăpânul serios al Jocului universal”, așadar, în „biblia” lui, Homo ludens, apărută hăt! în 1938, scrie cele ce urmează. Jocul este o acțiune spontană, liberă, dezinteresată, autistă (adică închisă), limitată (temporal și spațial) și ordonată. Jocul creează ordine. Este ordine. Apoi, jocul înseamnă specificitate. Are treabă cu … Continuă să citești FABULA RASA
Anul care a trecut a adus câteva, nu multe, premii importante pentru filmul românesc. În primul rând, Ursul de Aur de la Berlinală a revenit, cam neașteptat, debutantei Adina Pintilie pentru filmul eseu Nu mă atinge-mă, o cercetare personală despre intimitate, un model de film-research, cu importante accente distribuite pe emoție, dialog sau experiment. A … Continuă să citești 2018, câteva premii pentru filmul românesc și un remarcabil Palme d’Or – O afacere de familie de Hirokazu Kore-eda
Piesa scriitoarei israeliene Edna Mazya, recent pusă în scenă la Teatrul Național din București de chiar directorul general al acestei instituții, el însuși o instituție, Ion Caramitru, poate fi calificată drept bulevardieră, dar poate că e mai exact spus: populară. O construcție comică pe rețete de succes, cu dialoguri vioaie și întâmplări pline de haz … Continuă să citești INFRACTORII VECHI ȘI NOI
Încet-încet, cel alintat de prieteni și cunoscut în cercurile inițiaților drept Pepe a ajuns la borna 70 a vieții. Acest personaj falstaffian – cu voce de stentor și cu o deplasare stângace în orice magazin de bibelouri(!) – trăiește, dar, mai ales, lucrează într-un regim de compensație nebună. Căci Ștefan Pelmuș pictează tablouri stranii, cu … Continuă să citești Pelmuș-70
Un adevărat love story cu final fericit, romanul Celesta al doamnei Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu (Editura Mirton, Timișoara, 2018) reunește rațiunea și sentimentul, o calitate rară pentru o poveste de dragoste, în care ne-am aștepta să primeze tonalitatea în game minore și limbajul jurnalului intim. Sunt pagini scrise cu pasiune și luciditate totodată, supervizate intelectual, cu eleganță … Continuă să citești Celesta în culorile speranței
De la Tribuna lui Slavici din 1884, își trag numele și în parte programul alte patru periodice, ultima fiind revista clujeană cu acest nume, apărută în perioada postbelică, într-o „serie nouă” în 1957. La Cluj apăreau în acea perioadă două reviste maghiare: Utunk și Korunk și o revistă românească lunară Steaua, născută din mai vechiul … Continuă să citești O monografie memorialistică a revistei Tribuna
ROMÂNIA LITERARĂ 9-10 / 2019 Din 1 martie. Mircea Anghelescu, citând din Dinu Giurescu (din volumul Mărturia unui istoric singuratic, apărut anul trecut): Tata mi-a spus că, atunci când te afli la strâmtoare, când ești necăjit, când nu mai știi încotro să te îndrepți, cel mai bun remediu este să te duci la birou și … Continuă să citești Revista revistelor
Premiul Național „Mihai Eminescu” de la Botoșani a stârnit de-a lungul ultimilor ani multe comentarii acide ale unor persoane din lumea literară, nemulțumite fie de deciziile juriului, fie de modul cum se iau acestea, fie, destul de des, de componența juriului, care nu se mai schimbă după cum ar dori autorii acelor comentarii. Firește că, … Continuă să citești ÎN JURUL UNUI PREMIU NAȚIONAL
Câtă umilință, îi e rușine… Era o vreme ideală de iarnă, se auzea în cartierul liniștit din Brașov doar un zgomot, acela din interiorul lui: mintea îi săpa groapa. Nu mai știa cum să-și distragă atenția. Aflat în această stare de boală binevenită: câtă umilință… Tocmai când ajunsese la o ușă bogat colorată, la o … Continuă să citești E un eveniment
L A U D A T I O Sunt onorat şi bucuros că pot elogia astăzi, într-un moment festiv, opera poetului Liviu Ioan Stoiciu, figură proeminentă a ceea ce s-a numit, de ani buni, “generaţia ‘80”. Am vorbit şi scris în mai multe rânduri despre cărţile sale, care au atras atenţia prin notele frapante de … Continuă să citești LIVIU IOAN STOICIU – PREMIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”
În cea mai mare parte a istoriei omenirii, analfabeții au fost net majoritari. A ști să scrii și să citești era, până nu demult, un privilegiu. Ca orice privilegiu, el a fost acordat subiectiv, în baza unor merite de ordin genealogic sau financiar. A fi analfabet într-un univers în care analfabeții constituie majoritatea confortabilă nu … Continuă să citești Analfabetul funcțional
„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumneavoastră, cerând ca vinovaţii să fie … Continuă să citești Amos Oz. Poveste despre fanatism, deşert şi dragoste
În cazul lui I.L.Caragiale, se poate afirma nu doar că timpul a avut răbdare cu proza sa scurtă, ci și că a lucrat în favoarea Momentelor, privite cu destulă neîncredere la momentul publicării lor. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, Duiliu Zamfirescu se arăta de-a dreptul îngrijorat că autorul și-ar putea pierde reputația de scriitor: „Caragiale … Continuă să citești Momente și… monumente
Poemul zidit Dacă meşterul Manole i-ar fi lăsat Anei atunci când a zidit-o – un horn mic, o galerie de vizitare… Atunci Ana ar fi putut să se zbată mai cu folos între ziduri ca o Negresă la galere, la galera mânăstirii trăgând la rame printre abside şi sfinţi… Şi Ana, Negresa, s-ar fi zbătut până … Continuă să citești poeme
Când constatam că Nichita Stănescu scrisese, dictase, dedicase câte 7-8-9 poeme pe zi (bineînțeles, unele dintre ele nefiind decât texte de aproximații lirico-sentimental-ludice), mă cam miram. Astăzi, însă, după ce am descoperit unele date „noi”, trebuie să remarc că pe linia sa de productivitate literară cvasi-slavă sau semi-slavă, Nichita Stănescu nu pare decât un copilaș … Continuă să citești Ceva despre aritmetica… poeziei