Comparat, în ceea ce privește unele tehnici narative, cu Jorge Luis Borges sau, de o parte a criticii, chiar cu William Faulkner (mai cu seamă la nivelul modului de tratare a formelor temporalității), Antonio Muñoz Molina (născut în anul 1956, la Úbeda, provincia Jaén), impus ca prozator în adevăratul sens al cuvântului în spațiul cultural … Continuă să citești Căutând adevăruri
Prin anii ’80, cronicart-ul tocmai terminase un roman care avea exact acest titlu: Paradisul lupilor. Era o parabolă, o distopie ce inventa un univers concentraționar terifiant, cu toate că, la vremea aceea, nu trebuia inventat nimic. Teroarea unei dictaturi chinuitoare se vedea cu ochiul liber și era, cum se zice, trăită cu vârf și-ndesat. Ironia … Continuă să citești PARADISUL LUPILOR
Comediile franțuzești nu și-au pierdut savoarea chiar dacă marii actori de comedie nu prea mai sunt. De fapt, succesul filmului regizat de Pierre Salvadori rezidă din faptul exploatării unui scenariu inteligent, ale cărui premise se bazează pe ambiguitatea aparențelor. Asistăm, la începutul filmului, la inaugurarea cu fast a statuii unui polițist căzut la datorie. Soția … Continuă să citești O comedie de văzut: „În libertate de Pierre Salvadori” / Premiile Gopo
Piesa dramaturgului și scenaristului britanic Tom Stoppard, Rosenkrantz și Guildenstern, a fost scrisă în anii 60 și a fost jucată în 1967, la Festivalul de Teatru Alternativ de la Edinburg. „Vechimea” textului este un bun prilej pentru snobii noștri de azi, din 2019, să afirme dezabuzați că nu mai ține. Culmea e că această comedie … Continuă să citești DOI MORȚI VII
Concomitent cu celebrarea centenarului Marii Uniri, dar mult mai discret, clădirea celui mai important for științific de la noi, Academia Română și-a aniversat cei 120 de ani de existență. Instituția în sine este mai veche, dar într-o primă fază, ea a funcționat într-un corp al Universității, până când criza de spațiu a ajuns să pună … Continuă să citești Templul sufletului românesc
Rareori mi s-a întâmplat – și o spun cu bucurie – să consun cu cele mai multe din opiniile literare din studiile vreunui critic cum este această carte a lui Alex. Ștefănescu, în care autorul stă de vorbă patern uneori, amical de cele mai multe ori, cu tinerii îndemnându-i să „redescopere literatura”. Pentru că este … Continuă să citești Un critic care iubește literatura
Profesorul clujean Sergiu Pavel Dan, nimeni altul decât fiul prozatorului Pavel Dan, ne trimitea anul trecut o carte de istorie, pe cât de documentată, pe atât de interesantă, care se intitula O istorie lucidă a revoluției franceze. Tema în care s-au exersat spirite mari, importanți istorici francezi, de la Michelet încoace, dl Sergiu Pavel Dan … Continuă să citești Semnal editorial
În urmă cu un an, în librăriile americane a apărut un roman cu un titlul The President is missing, incitant prin presupusa sa intrigă conspiraționistă, dar, mai ales, prin sonoritatea familiară a numelui unuia dintre autorii săi: William Jefferson Clinton. Nimeni altul decât cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite, mult mai popular … Continuă să citești Bill Clinton, romancier
Răsaduri, de Octavian Doclin, Editura Gordian, 2017, 80 p.; Poeme libere, de Octavian Doclin, Editura Gordian, 2018, 80 p. Cele două cărți ai zice că-s univiteline. Adăpostind fiecare câte un șarpe Ouroboros, care uneori mai mușcă și coada vecinului. Numai aparent simplu, mai degrabă esențializat, „lirismul lui Octavian Doclin însumează aşadar, lângă micul răsfăţ lexical … Continuă să citești breviar editorial
ROMÂNIA LITERARĂ 14 / 2019 Din 29 martie. Mircea Mihăieș, la rubrica lui, Complotul birocraților: „Expansiunea ideologică a marxism-leninismului a atins cote uluitoare, devenind noua religie a elitei intelectuale occidentale. Reducționismul agresiv, secularismul decerebrat, transformarea urii și resentimentului în unice arme politice au sluțit chipul cândva armonios al omului. Invazia omului mărunt, a nulității slugarnice … Continuă să citești revista revistelor
S-a stins din viaţă, la 12 martie 2019, criticul şi istoricul literar Roxana Sorescu. Născută la 16 septembrie 1943, în Bucureşti, a absolvit, în 1966, Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi, în 1972, Facultatea de Limbi Germanice de la aceeaşi universitate. A obţinut doctoratul în ştiinţe filologice în anul 1983, … Continuă să citești In memoriam Roxana Sorescu
Nomina sunt realia Vă vorbesc despre patul meu din patul meu. cu capul sub pătură vă spun că mișcarea e curată pierdere de vreme. Nu spun că nu există mișcare, spun doar că mișcarea e inutilă e ceva fără rost. De exemplu: eu când vreau să ajung într-un alt loc îmi schimb în capul meu … Continuă să citești Poem pentru un singur cititor
De câtva timp văd, transmise cu oarecare insistență pe posturi franceze de televiziune, știri și chiar reportaje mai dezvoltate despre o nouă tendință a cumpărătorilor de haine, și anume aceea de a refolosi îmbrăcămintea și încălțămintea purtate de altcineva, pe limba noastră (sic) second hand. Am văzut chiar detalii ale felului în care se prelucrează … Continuă să citești Scriitorul de ocazie
Cum este umbra Franței pentru România? Deasă? Răcoritoare? Prea puțină? În momentul de față, prea puțină. Franța a pierdut teren, și nu numai la noi. Vina este împărțită: noi suntem, ca atâția alții, fascinați de modelul american, Franța a înțeles că lupta este inegală iar acum încearcă să-și păstreze influența în unele țări africane, foste … Continuă să citești „Umbra răcoroasă și benefică a Franței – acum, din păcate, prea puțină”
E foarte posibil ca literatura să fi dobândit, în epoca noastră, definită de excesul de informație, o funcție nouă, o utilitate pe care n-o putea avea în trecut. Asaltată de ritmurile nebunești ale contemporaneității, conștiința umană atinge, din ce în ce mai des, punctul în care nu mai poate procesa mecanismele complicate ale realității. Consecința … Continuă să citești Zgomotul de fond
Contextul unei ignorări literare Dacă ar fi să întocmesc un clasament al scriitorilor avangardiști nedreptățiți de critica literară, în fruntea listei l-aș așeza pe Marcel Avramescu. După ce Sașa Pană l-a antologat în celebra sa Antologie a literaturii de avangardă din 1969, cel care semna Jonathan X. Uranus a fost ignorat de cel mai important … Continuă să citești MARCEL MIHAIL AVRAMESCU ŞI AVATARURILE UNUI AVANGARDISM SUI-GENERIS
Un important poet francez contemporan, Alain Borer, comentator avizat al lui Rimbaud și călător înveterat pe urmele acestuia până în Aden si Harrar, rezumă astfel complexitatea polifonică a demersului poetic al lui Zéno Bianu: «Paradoxul lui Zéno ține de această profunzime tragică într-o voce blândă și tandră; în a fi în același timp abisal și … Continuă să citești Zéno Bianu sau nostalgia infinitului (II)
Grav și interogativ, acut și urgent, emergent, duhul eminescian, convergent, în creștere și descreștere cantemiriană, ne trezește din uitare. Una din cele șapte taine eminesciene e destăinuirea, dezvăluirea, arătarea pe față a primejdiei și denunțarea unei stări de stagnare, fatală, cea a compromisului comod, a vicleniei venale, ca izvoare primejdioase pentru un popor, aflat în … Continuă să citești Eminescu: statornicie și neatîrnare
* * * Fericit aerul acelei odăi în care au respirat laolaltă Van Gogh și Gauguin și Toulouse Lautrec și Seurat mi-e somn după acel Paris în care Lumière își fulgura pe pînză primul can-can… fantome albe noaptea volanele ridicate ca o buză înspumată de cal și nechezatul acela al femeilor pătrunzînd în creier * … Continuă să citești poeme
Nuvela lui Liviu Rebreanu, Proștii*)1, rezistentă (în sensul ex- celenței artistice persistente) la proba lecturii, este (prea) diferit evaluată, ca atare și citită, de istoricii noștri literari. Ei schimbă cerneala „simpatică” a criticului literar într-una nu doar vizibilă, dar și neîntinată ori pe deplin fixată în cuvânt a istoricului. Cât de laxă, de subiectivă, mai … Continuă să citești Liviu Rebreanu, printre „mistică” și „prostie”
recitindu-l pe nichita Ca orice poet autentic (să amintim doar articolele lui Eminescu ori tabletele lui Arghezi), Nichita Stănescu a fost și el atras de mirajul publicisticii, care continua, firesc, „muncile” sale orfice. Astfel, între anii 1970-1973, autorul Necuvintelor deținea în revista Argeș rubrica Amintiri din prezent, semnând – aici – multe din re-lecturile unui … Continuă să citești PĂMÂNTUL DE LITERE
recitindu-l pe nichita Mulți dintre istoricii și criticii literari, atunci când tratează problemele creației literare în perioada dinaintea anului 1989/dintre 1948-1989, privesc regimul politic al perioadei și creația literară aferentă, drept o singularitate, o excepție, ruptă de trecut/etapa anterioară și fără legătură cu etapa următoare. Examinarea obiectivă, neinfluențată de afecte și interese personale, ori de … Continuă să citești NICHITA STĂNESCU. INDIVIDUALIZAREA
lui ioan buduca dacă unui ins oarecare i-ai luat păhăruțul din glandă în fața ta nu rămâne nimic. dacă stai la masă față în față cu el și dintr-un ordin obscur i-ai luat păhăruțul din glandă gafa e uriașă – în fața ta, instant pe locul lui o șapcă sau pălărie. dacă stai la masă … Continuă să citești Hoapa
Când plecă să se amestece printre stele, vestea se răspândi cu rapiditate în tot orașul. Și, pe măsură ce se răspândea, se împăna cu detalii, unele adevărate, altele nu. Unii spuneau că îl părăsiseră ideile pe care le mai avea, și cuvintele, și pornise în căutarea lor, prea departe ca să se mai poată întoarce. … Continuă să citești VEŞNICA AMINTIRE