E întristător cum presa română, braț la braț cu anumiți politicieni fărâmă (adică sfărâmă) limba română și ne-o servesc așa, făcută harcea-parcea. Citate din presa de azi, spusă sau scrisă: „Dacian Cioloș a reacționat unei inițiative…” „…după ce a luat în derizoriu, pe internet…” – „care lua în derizoriu inițiativa…” „să nu dea curs unor … Continuă să citești Limba română e (tot mai) grea
Anapoda nume i-a mai fost ursit și lui Hípparh (’Ίππαρχος = „Stăpânul cailor”), cel mai de seamă „cititor în stele” al antichității, căruia azi astronomia îi datorează saltul de la speculație la disciplină științifică. Ori poate că alții aparent mai norocoși (Pithagora să zicem, Πυθαγόρας = „Vorbitor al adevărului precum Pythía”) n-au fost, de fapt, … Continuă să citești UNA-I TELESCOPU’, ALTA HOROSCOPU’ !
În zona științelor umane de la noi, Lucian Boia este singurul care a reușit să impună o schimbare de paradigmă a domeniului său, observa cu dreptate Gabriel Liiceanu. Într-adevăr, „școala Boia” a stârnit vii polemici și severe poziționări, indiferent că ești de acord cu filozofia lui, cu perspectiva asupra istoriei, cu una sau alta dintre … Continuă să citești UN ISTORIC DESPRE VIITOR
Eugen Lungu formula „conceptul” răspunzând la întrebarea de ce a debutat atât de târziu. „Am spus fără niciun echivoc – mi-era frică că nu voi aduna nimic bun din sutele de articole și studii publicate până atunci în presă. Mă cutremuram la ideea să privesc îndărăt (chestia asta eu o numesc «Complexul Orfeu») – dar … Continuă să citești DESPRE COMPLEXUL LUI ORFEU ȘI ALTE ANXIETĂȚI ALE LITERARULUI
Am în față ediția a doua a cărții lui Petru Ursache consacrată lui Maiorescu, esteticianul, apărută inițial în 1987, text necorijat de autor, întrucât „n-a fost necesar”, după cum precizează într-o notă introductivă devotata îngrijitoare a sa, Magda Ursache. Dovada verticalității de conștiință a cărturarului ieșean, care și de data aceasta s-a arătat imun la … Continuă să citești Pornind de la Maiorescu
După douăzeci de ani, iată, Ion Mureșan publică ediția a doua, revăzută și adăugită, a Cărții pierdute. O recitesc și cu gândul la poemul său din numărul 50 al României literare, Dezagregarea, poem despre „acea ezitare prelungită între sunet și sens”, cum ar spune Paul Valéry. Poem antifrastic, căci de-plângerea e elogiu, iar versurile intermediază … Continuă să citești CARTEA REGĂSITĂ
Fără recomandarea entuziasmată a vechiului meu prieten și colaborator de la Cuvântul, Dan Ciachir, nu cred că m-aș fi apucat, în permanenta criză de timp specifică vremurilor pe care le trăim, să citesc o monografie de peste 300 de pagini despre… Maria Tănase. Îi pot asculta cu plăcere melodiile, atunci când dau peste ele întâmplător, … Continuă să citești PORTRET PE GAURA CHEII
Una dintre cărțile recente consacrate substratului dacic (ediția a doua în 2016, la Editura Saeculum visual) aparține unui om de știință nefilolog, domnul prof. univ. Gavril Cornuțiu, doctor în psihiatrie. Nu este singurul intelectual nespecialist în domeniu preocupat de originile limbii române. Efortul domniei sale se adaugă la acela al filologilor, care sunt la fel … Continuă să citești Vechea problemă a substratului
În condițiile în care statisticile pe ultimii trei ani (2017-2019) anunță cu oarecare voioșie că în România rata analfabetismului funcțional se învârte undeva între patruzeci și patruzeci și patru de procente, cel mai recent roman al lui Emil Lungeanu, Viitorul a trecut pe aici (editura Eikon, 2019) poate părea o idee cel puțin neinspirată, atât … Continuă să citești Între trecut și viitor
Istoria albinelor, cartea publicată în anul 2015 de scriitoarea norvegiană Maja Lunde, nu este o istorie propriu-zisă a albinelor. Iar acest lucru e evident încă din primele rânduri ale primului capitol, intitulat Tao, și plasat în districtul Sichuan, din China anului 2098. Numai că acest prim capitol, ca și toate cele care urmează, are legătură … Continuă să citești Despre albine și oameni
Splendid cântecul acela al, cum se zice mai nou, „doamna cântecului grecesc”, Nana Mouskouri. Deși, ea s-a tocmit cu nemurirea nu chiar în Grecia, ci în Franța. Dar, în fine, nu-i un capăt de țară! Splendid însă acel cântec – spuneam – o dată, pentru că linia melodică are inconfundabilul tipar grecesc, iar, apoi, fiindcă … Continuă să citești ACROPOLE ȘI BANANA LUI CATTELAN
După ce vreme de aproape două decenii a fost găzduit de cinematograful Studio al Uniunii Cineaștilor, Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit a fost mutat câteva ediții – ca urmare a închiderii Studioului în urma tragediei de la Colectiv – în spațiile adecvate, dar nu prea la îndemână, ale Universității de Artă Teatrală și Cinematografică … Continuă să citești CineMAiubit 2019
Deși nu prea pot să înghit bilanțurile, care sună cam tare a gol, a moarte și a minciună în același timp, dacă așa ceva poate să existe, iată-mă silit de împrejurări să revăd, din memorie, spectacolele remarcabile la care am avut privilegiul de a asista în anul care tocmai s-a încheiat. Mă tem că încântările … Continuă să citești BILANȚ
Nu, nu este numele unui nou computer care face, drege și nu strică ori al nu-știu-cărui robot de ultimă generație, capabil de orice, de la a construi vapoare și a face curat în garaj, până la a scărpina pe spate și a depune coroane de flori acolo unde trebuie… Nu! Iser- XII+I (ca la numerotarea … Continuă să citești Iser – XII+I
Institutul Goethe și Institutul Francez au organizat la București, între 21 și 27 noiembrie Zilele Filmului German. O șansă pentru cinefilii din România să vadă cele mai reprezentative producții ale prezentului cinematografiei germane și să se familiarizeze cu limbajul cinematografic promovat de tinerii regizori din această țară. Au fost aduse cele mai recente filme (mai … Continuă să citești Obsesiile vremii noastre
Timpul și oglinda. Contribuții ciorănesciene, de Ștefan Ion Ghilimescu, col. Eseuri, editura Limes, 2019, 200 p. Personalitatea cărturarului umanist acad. Alexandru Ciorănescu (n. în 1911, Moroieni, m. 1999, Tenerife) și-a exercitat, în mod inconturnabil, atracția și influența asupra unui spirit de bună seamă apt să admire și să își recunoască afinitățile. După întâlnirea savantului enciclopedist … Continuă să citești Breviar editorial
ROMÂNIA LITERARĂ 50 / 2019 Din 29 noiembrie. Număr „Manolescu – 80”, scriu: Marko Bela, Liviu Capșa, Ștefan Cazimir, Al. Călinescu, Gabriel Chifu, Vitalie Ciobanu, Livius Ciocârlie, Radu Cosașu, Daniel Cristea-Enache, Gabriel Dimisianu, Dan Grigore, Gh. Grigurcu, Mugur Isărescu, Sorin Lavric, Ion Bogdan Lefter, Mircea Mihăieș, Marius Miheț, Angelo Mitchievici, Eugen Negrici, Virgil Nemoianu, H.-R. … Continuă să citești Revista revistelor
Revoluția din decembrie 1989 – a fost sau nu a fost? E just – fie și inspirați de titlul unui film cu multă trecere la public – să ne întrebăm așa ceva, acum, la trei decenii de la acel moment care a produs, în mod cert, o mare ruptură? Indiferent ce mișcări conspirative, influențe, scenarii … Continuă să citești „După 30 de ani – postcomunism și democrație: iluzii, deziluzii”
Atâția ani se pare că au trecut de la mișcarea din 17 – 22 decembrie 1989 care l-a dat jos pe Nicolae Ceaușescu din jilțul de dictator comunist. Și care – mișcarea vreau să spun – a sperat să dea jos și comunismul cocoțat cu de-a sila în spinarea cetățenilor României. Cum știm, din cărți … Continuă să citești Postrevoluția
Nicolae Manolescu este acel tip de autor pe care, dacă îl privești de la distanță, ai impresia că este ușor de sintetizat, dar pe măsură ce intri în substanța operei sale, te pierzi ca într-un labirint de oglinzi fără a mai fi sigur dacă ceea ce vezi este chiar omul sau o imagine a lui … Continuă să citești NICOLAE MANOLESCU SAU CORVOADA EXCELENȚEI
Am tot afirmat că sunt un produs critic al comunismului (vorba vine), născut cum sunt în 1950, crescut, educat, cu loc de muncă și familie, cu cărți de versuri publicate până la Revoluția din 1989 (cei care au participat la Revoluție direct sau indirect, muritori de rând, sunt convinși că a fost o revoluție, nu … Continuă să citești Nicolae Manolescu, atât
Este adevărat sau sunt doar zvonuri că în fiecare vară sau aproape în fiecare vară vă retrageți pentru câteva săptămâni lângă o mânăstire? Nu sunt zvonuri. Dar adevărul trebuie nuanțat. E vorba de mânăstirea Agapia. Nu e însă o opțiune neapărat spirituală sau din cauza unei așa-numite chemări monastice. Acum vreo 10 ani am avut … Continuă să citești „Literatura e o superviață; o viață la pătrat sau chiar la cub”
Cuvântul «a recita» nu are presă bună căci i se asociază efectul retoric al jocului exterior, lipsit de implicare : cuvinte înșiruite și lansate «ca la teatru». Invitat să «recite» – formulă stângace! – un mare actor a insultat-o pe cea care îi făcea propunerea binevoitoare. Într-un fel proiectul de «a recita» accentuează suspiciunea generală … Continuă să citești Versuri, personaje și actori singuratici
Când, pe la 13-14 ani, de fiecare dată când plecam undeva cu trenul și era încă noapte afară, priveam la geamurile blocurilor din depărtare și-mi imaginam cam ce se putea petrece dincolo de acele geamuri, trebuie să fi crezut despre mine însumi că sunt original. Am aflat, mai apoi, că li se întâmplă multora, copii … Continuă să citești Vă rugăm, poftiți în vagoane!