Artiștii se ivesc oriunde. Oriunde poate să existe un zăcământ de sensibilitate din care să țâșnească în zbor câte un meteorit (da, e adevărat, luminos și greu, dar un meteorit ce funcționează de-a-ndaratelea, adică exact invers, care nu coboară vertiginos, spre a se izbi de pământ, ci, dimpotrivă, se înalță într-un zbor involt spre tăriile … Continuă să citești BALADĂ PENTRU DOI JIENI
Ne place sau nu, industria cinematografică românească începe să existe cu adevărat o dată cu instaurarea regimului comunist. Scopul principal a fost acela de a folosi filmul ca instrument de propagandă în favoarea noului regim, dar, cum nimic nu este perfect, în ciuda controlului riguros au existat cineaști de vocație ce au creat opere care … Continuă să citești Filme românești interzise înainte de 1989
Cum teatrele rămân închise și în momentul când terasele – deh, marea plăcere a lumii de azi! – s-au deschis, inclusiv – ironie! – cea la Teatrul Național din București, cei care nu au uitat de teatru mai pot vedea câte ceva din vechile mari producții în linie; știți că francezii, mai puțin supuși importului … Continuă să citești Jurnal din vremea pandemiei / TEATRU ÎN LINIE
În colosala Bibliotecă universală, cărțile nu sunt așezate după regulile savante și eficiente ale biblioteconomiei (disciplină care te învață mai mult unde să cauți o carte!), ci după criteriul relației lor cu timpul. Pardon, cu Timpul! Altfel spus, cât rezistă ele la proba persistenței în memoria eternității. Așadar, există cărți care se „termină” foarte repede, … Continuă să citești Sentimentul Marelui Fluviu
Pentru scriitorul de profesie, verbul a scrie este deopotrivă reflexia „tinereții fără bătrânețe” și echivalentul permanenței într-o lume culturală; o lume densă, încăpătoare și mult diferită de bulversanta, îngusta și năucitoarea lume cotidiană. Debutând editorial cu volumul de povestiri Nepăsătoarele stele (1968), Constantin Cubleșan a înșirat, an după an, zeci de proze scurte, romane, volume … Continuă să citești Paravanul fericirii
La 12 mai a murit Michel Piccoli, unul dintre actorii efigie ai celei de-a șaptea arte. De numele său se leagă o bună parte (poate cea mai bună) din istoria cinematografiei. Să amintesc doar o infimă parte dintre filmele în care a jucat și care astăzi fac parte din patrimoniul culturii universale. Deși între 1950 … Continuă să citești A fost odată… Michel Piccoli
Vindecarea prin literatură. Reprezentări ale maladiei în romanul românesc, de Alina Bako, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2019, 342 p. Alina Bako sugerează și demonstrează, bifând și o consistentă bibliografie (cu unele ramificații spre filosofie, sociologie, politologie ș.a.m.d.), că romanele devin „formele cele mai potrivite pentru studiul modului de asimilare a istoriei, inclusiv a evenimentelor … Continuă să citești breviar editorial
ROMÂNIA LITERARĂ 22 / 2020 Din 29 mai. La Peștele pe uscat, întrebat de Daniel Cristea-Enache: „Cu alegerea candidatului CDR la prezidențiale cum a fost”, Nicolae Manolescu răspunde: Reuniunea cu pricina din 1992 mi-a arătat, destul de curând după intrarea PAC în CDR, ce cutră e politica. Deși e un moment timpuriu, el a reprezentat … Continuă să citești revista revistelor
Când ne băgau nouă ideologia marxist-leninistă în cap, sau mai precis zisul socialism științific, toți conducătorii comuniști, cei patru înfățișați în anii ‘50 ai secolului trecut pe pereții claselor și, în general, ai tuturor sălilor frecventate de mai mulți oameni, erau buni, valabili, genii ale umanității. La scurt timp, așa mi se pare azi, în … Continuă să citești Prin crimă spre „paradis”
Astăzi, ca și ieri și ca întotdeauna, dar cu atât mai mult la fiecare 23 aprilie, Don Quijote ne confruntă cu o întrebare spinoasă: Cum să administrăm această moștenire majoră a lui Cervantes? Răspunsul, după părerea mea, are doi versanți: (I) posteritatea interpretativă și (II) cea creativă a romanului. I. Ca în toate marile cărți ale … Continuă să citești Moștenirea lui „Don Quijote”
Delir burlesc cu măști și idealuri Caragiale: atenție, acțiune… Obscuritate. Contururi incerte ale unui spaţiu nedesluşit… Deschiderea unei uşi, scârţâit prelung şi bufnitură deopotrivă. Atmosferă stranie. Un glob pământesc fără suport, decolorat și trist se roteşte, se răsucește, înaintând încet, călăuzindu-ne. Îl urmăm… O muzică firavă, de flaşnetă, însoţeşte rostogolirea lui. Globul coboară câteva trepte … Continuă să citești Profeții spectaculare
Atitudinea oficială față de yoga se poate distinge și în rezistența establishmentului lingvistic în privința terminologiei ei, echivalentă cu rezistența față de realitatea pe care o acoperă. În perioada interbelică, cuvântul yoga nu exista în niciun dicționar al limbii materne a lui Mircea Eliade. Lucrări importante, precum cele ale lui Lazăr Șăineanu, Ioan-Aurel Candrea și … Continuă să citești De la fachiri la tantrism. Yoga și receptarea ei lexicografică (I)
Mircea Ciobanu – 80 Un mare scriitor, dacă nu chiar uitat astăzi, totuși intrat într-un con de umbră, cum se spune cu o metaforă suprautilizată, este Mircea Ciobanu. Scriu este pentru că opera lui ne însoțește în continuare, la aproape 25 de ani de când el ne-a părăsit. Poet de substanță și prozator asemenea, Mircea … Continuă să citești Scriitorul, editorul, omul de acțiune
Mircea Ciobanu – 80 Mai 13 era zi însemnată în calendarul meu personal, cu chenar în formă de inimă (era o joacă serioasă) timp de zece ani, între 1985 și 1995 – era ziua de naștere a lui Mircea Ciobanu! Îi duceam prinosul și înainte, și după Revoluție, era o sărbătoare de suflet, de care … Continuă să citești Mircea Ciobanu, sprijinitorul meu
Miguel Ángel Gómez Mendoza este un prieten de cursă lungă al României. Profesorul de la Universitatea Tehnologică din Pereira a locuit, înainte de 1989, cinci ani și jumătate în țara noastră, a cărei cultură o iubește și pe care o aduce, sub forma multor traduceri, în țara sa natală, Columbia. Vă amintiți prima zi în … Continuă să citești „ROMÂNIA – COLUMBIA, UN JOC DE SUMĂ POZITIVĂ”
UN BUTON DE SONERIE Încă o dată zic și vorbele zboară pe ziduri cetățeni se opresc înadins și-ntr-o doară cel ce știe unde-i este haina nu-și găsește cravata și norii cu umbrele lor complică totul cei care stau la un număr impar vor amendamente speciale harta precipitațiilor le stăvilește adesea aceste pretenții ne înțelegem bine … Continuă să citești poeme
Descoperirea opticii lentilei convergente de către Salvino degli Armati (1299), ce a condus la fabricarea ochelarilor, şi ideea de lunetă a lui Leonardo da Vinci (1490) pusă în practică de olandezul Hans Lippershey într-o versiune primitivă (1608) au deschis larg porţile cerului pentru astronomi, iar Galileo Galilei a ştiut să profite din plin de avantajul … Continuă să citești ȘI TOTUȘI SE MIȘCĂ
KILOMETRUL ZERO …dacă un capăt e kilometrul zero al ființei, voi flutura batista deasupra unui zid adio sau altceva depărtat de îngrămădirea fierbinte din care vrei să scapi pulbere în vânt pe copitele unui Pegas… …dacă vrei să albești cămara neagră a ființei ce te stoarce strugure cu vin târziu în căușul stelelor, și cuvintele … Continuă să citești poeme
Atacul Covid-19 a tras obloanele omenirii în fața vieții. După ce a cucerit spațiul înconjurător, în așa măsură, încât a început să-l decimeze, omenirea s-a retras, buimăcită și panicată, în interior, făcând cunoștință cu o existență care nu fusese luată în calcul de nimeni. Două categorii nu au avut de suferit: cei care – atât … Continuă să citești DESPRE GAMING SAU ADULȚII RĂMAȘI COPII
BĂTRÂNII MEREU INVENTEAZĂ POVEȘTI A venit iarna. Măcar a venit. În martie e mai bine decât deloc. Vedem – nu ne vine a crede: ăi bătrâni își poartă cuvintele ca pe niște revere-nflorate. Când se-ntâlnesc, își scutură unul altuia haina și fiecare se miră de ce-a mai visat celălalt. Unul a zis că se făcea … Continuă să citești poeme
„Dirijorul se exteriorizează prin gesturi. El devine om abia în fața publicului spectator”, avea s-o spună mereu maestrul Corpade, omul cel mai tăcut și retras pe care l-am văzut vreodată în acest domeniu. Aflat dincolo de cincizeci de ani, devenit celebru datorită unui stil propriu de interpretare, el a devenit marfă bună de export, adică … Continuă să citești GESTICĂ PROGRAMATICĂ
Venind în siajul imediat al generaţiei şaizeciste din Basarabia (o generaţie cu un demers etic şi civic pronunţat, mai ales în poezie), Vasile Romanciuc a cultivat această atitudine gravă pe tot parcursul său literar. Inclusiv atunci când s-a încadrat perfect în paradigma „manieristă” a propriei promoţii (am spus şi cu altă ocazie: în Republica Moldova, … Continuă să citești ETICA ȘI POETICA LUI VASILE ROMANCIUC
În 2014 scriam o cronică la cartea lui Vitalie Ciobanu Scribul în grădina fermecată. Jurnal de lectură (2014). Pe atunci mă interesau opțiunile criticului, viziunea sa artistică și, în primul rând, frazarea, stilul. Articolele și cărțile semnate de acest scriitor le-am considerat mereu un strălucit exemplu de urmat pentru începătorii în ale scrisului. Propuneam studenților … Continuă să citești VITALIE CIOBANU, PRIN GRĂDINA FERMECATĂ ȘI AGORA DES-VRĂJITĂ
Fost-a oare Nicolae Labiș înrudit, fie și printr-o a șaptea spiță, cu Ion Creangă? Străbunii pe linie maternă ai poetului, „lucrători de pământ”, locuiau în satul Topolița la doar 4 km. distanță de Humulești, mai mult decât atât, în familia sa „mergea vorba” că o străbunică, Zamfira, ar fi fost „neam” cu Ștefan a Petrii … Continuă să citești Nicolae Labiș în documentar