La finalul articolului din numărul trecut, urmărind câteva elemente din cărțile lui David Eagleman, citam: „cultivarea creativității este nu doar posibilă și de dorit, ci chiar imposibil de evitat.” Tema creativității, firește, este vitală pentru scriitor, așa că voi enumera și comenta aici zece considerente despre creativitate, desprinse din cartea Specia rebelă1, urmărind în ce … Continuă să citești ZECE OBSERVAȚII DESPRE CREATIVITATE
Autor: Viața Românească
Constantin Noica despre… Alexandru Sahia
Este un fapt comun afirmația potrivit căreia scotocirea prin colbul arhivelor te răsplătește de cele mai multe ori cu descoperiri surprinzătoare. Iar când o astfel de descoperire îți aduce în fața ochilor un text al lui Constantin Noica despre gazetarul și scriitorul comunist Alexandru Sahia, confirmarea celor de mai sus dobândește un și mai puternic … Continuă să citești Constantin Noica despre… Alexandru Sahia
Steagurile lui Ghiță
O dizertație năucitoare ca lovitura de trăsnet a unei comete neanunțate ce te găsește fără cască de protecție și fără de lumânare: Tricolorul Daciei de Petru Solonaru (Utopiqa, 30 iulie 2022). Așa cum urmează să vedem mai la vale, oricât de pregătit ai fi pentru asemenea bombe intelectuale, tot nu e destul dacă nu ai … Continuă să citești Steagurile lui Ghiță
PROZATORII BASARABENI FAȚĂ CU (I)REALITATEA
Basarabia, obscura și indefinibila fâșie-limită între două lumi, aflată „în calea tuturor relelor”, are toate motivele de a se plânge pe destin. Niciodată însă – de lipsa subiectelor literare. Trecutul totalitar, stagnarea, ruinarea și prăbușirea imperiului, războiul din Transnistria, independența, exodul în țările prospere, drama familiilor – toate acestea fiind teme literare la îndemână, de … Continuă să citești PROZATORII BASARABENI FAȚĂ CU (I)REALITATEA
Opiniile unui ardelean
Scrisul eseistic al lui Olimpiu Nușfelean ilustrează fără dar și poate tipologia morală a provinciei d-sale de baștină. Autorul înțelege astfel a se situa pe un drum prestigios. Avem a face pe de o parte cu o dispoziție cogitativă, stăruitoare în dorința sa de a-și preciza obiectul, cuprinzând volute speculative, pe de alta cu o … Continuă să citești Opiniile unui ardelean
Un roman epistolar și cinci tipuri de recuperare
Anul 2023 este un an aparte pentru Cercul de la Sibiu: sunt 80 de ani de la faimosul manifest adresat lui E. Lovinescu și, de asemenea, se împlinesc cei 30 de ani de la dispariția lui I. Negoițescu, considerați necesari de către autor pentru publicarea Jurnalului său. Cercul a ținut, în diferite feluri, să marcheze … Continuă să citești Un roman epistolar și cinci tipuri de recuperare
BACOVIA ŞI NOUL REGIM AL LITERATURII
Mai toată critica românească postbelică a putut înregistra schimbările spectaculoase de evaluare a operei lui George Bacovia: un poet ce nu s-a bucurat decât rareori, în timpul vieţii, de receptări pe măsura realei sale valori. Cum se ştie, E. Lovinescu scrisese despre el ca despre un poet fără o evidentă conştiinţă estetică, din care poezia … Continuă să citești BACOVIA ŞI NOUL REGIM AL LITERATURII
CARTEA NOSTALGIILOR
Încă din anii 1980, în care, student fiind, i-am cunoscut, Daniel Vighi și Viorel Marineasa m-au izbit prin compatibilitatea dintre personalitățile lor. O compatibilitate umană, dată de structurile lor complementare, dar și scriitoricească, în condițiile în care, ambii își află rădăcinile scrisului într-o sondare a spațiului în care s-au născut și s-au format, au mintea … Continuă să citești CARTEA NOSTALGIILOR
Ștefan Ion Ghilimescu, Pagini de istorie literară
Cartea lui Ștefan Ion Ghilimescu, Cabinetul de stampe, într-o ediție elegantă, cu o frumoasă imagine pe copertă ce rezonează cu titlul care „desemnează atât pe «meșteșugarul» care nu ezită să confere istoriei literare calitatea de artefact artistic, cât și pe acela de custode însărcinat cu paza și punerea lui în valoare sub multiple aspecte”, te … Continuă să citești Ștefan Ion Ghilimescu, Pagini de istorie literară
SFÂRȘITUL COPILĂRIEI
„În momentul în care te îndoiești că poți zbura, încetezi și să mai fii în stare s-o faci.” (J.M. Barrie, Peter Pan) „La doisprezece ani am devenit prietenul unui supererou. […] Avea douăzeci și cinci de ani, locuia în blocul meu și umbla cu o ciudată mașină decapotabilă verde, cu o agendă și un pix. … Continuă să citești SFÂRȘITUL COPILĂRIEI
FENOMENUL HĂRMAN
Există uneori, chiar când nu te aștepți, unele apariții în peisajul românesc, care, prin semantica lor adâncă, lasă urme de neșters în memoria vizuală. Din păcate, eu nu fac parte din escadroanele de turiști care ară tot pământul patriei, în căutare de locuri în care să se simtă „ca lumea”. Dar mi se întâmplă să … Continuă să citești FENOMENUL HĂRMAN
Centenar Ion Popescu Gopo
Există în cinematografia românească filme unicat, greu de ignorant, cum ar fi Viața nu iartă (Iulian Mihu, Manole Marcus, 1959) – în anii ’50, Nunta de piatră și Duhul aurului (1973, 1974) – în anii ’70, Baloane de curcubeu (Iosif Demian, 1983) – în anii ’80, respectiv De-aș fi… Harap Alb! (Ion Popescu Gopo, 1965) … Continuă să citești Centenar Ion Popescu Gopo
TREI SERI, TREI MODURI DE A FACE TEATRU
20 aprilie, Platonov la Bulandra Destul de rar se joacă în teatrele noastre piesa lui Cehov, botezată Platonov. Spun „botezată”, pentru că această primă încercare în dramaturgie a marelui scriitor rus a fost descoperită, la aproape 20 de ani după moartea sa, în 1923, fără titlu. E un text foarte lung, se spune că reprezentarea … Continuă să citești TREI SERI, TREI MODURI DE A FACE TEATRU
PARACLIS 1980 – UN APEL LA MEMORIE
Romancier, eseist și poet, Flaviu George Predescu s-a impus ca un reprezentant de seamă al noii generații literare, impresionând prin inițiativele editoriale și revuistice, prin alegerile mature și cultivarea unor teme din sfera psihologiei identitare, a raporturilor interumane și a relațiilor cu puterea. Această zonă de nișă îi permite să treacă prin filtrul unei sensibilități … Continuă să citești PARACLIS 1980 – UN APEL LA MEMORIE
COȘMARUL LUI „LAPTE ȘI MIERE”
Omenirea a fost atrasă dintotdeauna de straniu, indiferent că acesta ar fi caracterizat de latura telurică sau de cea ezoterică. Indiferent că a fost vorba de furtuni cu descărcări electrice considerate manifestare a mâniei divinităților, de previziuni atribuite unor personalități celebre despre care se credea că au putut scruta viitorul sau despre interpretarea viselor, o … Continuă să citești COȘMARUL LUI „LAPTE ȘI MIERE”
Eminescu între amintire și uitare
Cartea lui Nicolae Georgescu, Eminescu între amintire și uitare (Editura Rafet, 2022), este o incursiune în istoria literară, cu ancore spre ziaristică, semantică, stilistică, filologie, dar și cu flash-uri din biografia autorului (fratele Cici, p. 237, taica-mare, p. 206). Primul capitol, intitulat Uitarea ca ritual. Sindromul 11 februarie (1866) la români de la Cuza încoace, … Continuă să citești Eminescu între amintire și uitare
Școala nevestelor
Centrul Cultural Lumina funcționează de câtva timp la Romexpo (București), în chiar hala unde acum un an se mai vaccina lumea împotriva groaznicei boli venite din Orientul Îndepărtat. Director este unul dintre cei mai buni actori apăruți în ultimii ani, George Costin. Descoperi greu acest teatru, pentru că, acolo, în pavilionul C3, e cam greu … Continuă să citești Școala nevestelor
Pagini din Arhivele Bistriței
Scriitorul și medicul Mircea Buta este un pasionat cercetător al trecutului cultural bistrițean, din care ne împărtășește, prin cercetarea arhivelor, informații inedite. Coordonează de mai mulți ani o publicație, Arhivele Bistriței. Numărul recent (Anul VIII, Fascicula 1 (21)este prefațat de coordonatorul colecției printr-un succint eseu, ce răspunde la întrebarea – Ce este un om cult?, … Continuă să citești Pagini din Arhivele Bistriței
breviar editorial
Opera poetică de Traian Ștef, col. Opera poetică, Editura RoCart, Băbana, 2022, 354 p. Călătoria de ucenic (1993) a marcat debutul poetic al lui Traian Ștef, poet care a publicat până în prezent peste 20 de cărți. Al. Cistelecan glosează, într-o amplă și incitantă prefață: „La orice s-ar uita şi oricât de concret l-ar transcrie … Continuă să citești breviar editorial
revista revistelor
ROMÂNIA LITERARĂ 18 / 2023 Din 28 aprilie. Nicolae Manolescu, la Editorial: Pericolul letal pentru gândirea umană e reprezentat de Bing sau de ChatGTP… Robotizarea gândirii înseamnă triumful absolut al cantității asupra calității. Odată cu care dispar noțiuni considerate până mai ieri noțiuni fundamentale, cum ar fi valoarea și ierarhia valorilor, înecate în mâlul unei … Continuă să citești revista revistelor
In memoriam Radu Cosașu
Uniunea Scriitorilor din România anunță cu imensă durere încetarea din viață a scriitorului Radu Cosașu. Prozatorul și ziaristul Radu Cosașu s-a născut pe 29 octombrie 1930, la Bacău. A absolvit liceul la București în 1948, apoi a urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), iar ulterior Școala de Literatură și Critică Literară … Continuă să citești In memoriam Radu Cosașu
„PROGRES FĂRĂ CONSERVAȚIUNE”
Evoluția limbii urmează evoluția lumii din spațiul care o vorbește, așa cum spune legea Haeckel (ontogeneza care repetă filogeneza) despre cu totul altceva. Cum orice pas înainte e un progres, faptul că nu mai spunem „avem doar o viață”, ci „avem decât o viață” trebuie să ni se pară un progres? Sau faptul că ar … Continuă să citești „PROGRES FĂRĂ CONSERVAȚIUNE”
Imaginația Altei Gralla…
Suntem un semn fără tălmăcire Friedrich Hölderlin Cuvintele sunt sensuri ale imaginației explozive ce evadează necontenit spre înșelătoare și tainice înțelesuri. Toth, zeul scrierii, este cel care ucide și trimite în lume vinovați și învinuiți, ce aparțin unui alt spațiu decât cel mundan – spațiului estetic al creației. Cele mai importante opere pot reduce lumea … Continuă să citești Imaginația Altei Gralla…
SCRIEREA UNUI ROMAN
(fragment) Romanul să nu depășească 120 de pagini. E un roman? Cititorul primește informația cu pipeta. Multe picături cad alături. Cine spunea că o carte trebuie citită de două ori? Și scrisă… Când se întorcea seara acasă, nu lua niciodată tramvaiul. Nici autobuzul. Firește, nu era grăbit… Avea străzile lui, mai dosnice, mai întunecoase, pe … Continuă să citești SCRIEREA UNUI ROMAN