externalizare în toată regula cafeaua dulceaţa votul totul hrănirea la sân la sânul drept la sânul stâng? externalizarea interiorizării zarea zării până la stele stele logostele cât de departe dintr-a cui frunte dintr-a cui talpă?! aaah, iar nu am branţuri nici măcar home-made artizanale din fetru tăiate până la contur cu foarfeca piaţa e la … Continuă să citești până la 100%
Autor: Viața Românească
MÂNĂ, BIRJAR!
Aproape că m-am plictisit să tot fac precizări cu privire la afirmațiile grupului de luptători împotriva lui Nicolae Manolescu, care erodează, de fapt, imaginea Uniunii Scriitorilor, fără să se gândească măcar că, în cazul în care ar lua-o ei, așa cum tot afirmă că au și făcut după mai fiecare acțiune în justiție pe care … Continuă să citești MÂNĂ, BIRJAR!
Paul Celan înainte de Celan
Cine este autorul acestor poeme ? Iată o întrebare de neocolit pentru editorul acestor scrieri româneşti, de tinereţe, ale unui scriitor care, la maturitate, şi-a dat măsura într-o altă limbă. Cu atât mai mult când editorul respectiv se întâmplă să fie şi traducătorul primelor, într-o a treia. Ca unul ce am cumulat cândva ambele ipostaze – şi … Continuă să citești Paul Celan înainte de Celan
ÎNCÂNTAREA UNEI DUBLE ÎNTÂLNIRI
„Domnului / Radu Bercea, / cu încântarea de a-i fi / citit Pratirūpa şi de a fi / întâlnit în textul d-sale / unele din propriile mele / teme / Mihai Şora / martie 1999” Cu această dedicaţie mi-a dăruit autorul un exemplar din Sarea pământului. Era în primăvara lui 1999; îmi depusesem teza de … Continuă să citești ÎNCÂNTAREA UNEI DUBLE ÎNTÂLNIRI
Amintirile unei regine
Regina Maria printre cei aleşi. Am ales acest adjectiv de preţ ca echivalent pentru spaniolul raro, provenit, ca şi cuvântul românesc rar, din latinescul rarus, al cărui sens figurat era rar (în felul său), neobişnuit, deosebit, extraordinar. Rara puella, la Propertius, este o fată cum rar găseşti, iar rara facies, la Ovidiu, este o fiinţă … Continuă să citești Amintirile unei regine
NICHITA
Era ziua lui Tati şi-mi băteam capul ce să-i dăruiesc. Toată copilăria îl văzusem, dimineaţa în baie, ascuţindu-şi lama de ras ţinută cu arătătorul în pahar, frecând-o cu mişcări legănate: bzâm, bzâm, minute în şir. Acum eram tare bucuroasă că am găsit la magazinul Colonade un dispozitiv importat din Cehia, într-o cutie de marochin roşu … Continuă să citești NICHITA
Steaua și Tribuna
În acel an, în aprilie, debutasem în revista Steaua, în urma unui concurs de recenzii cinematografice organizat de Difuzarea Filmelor din Cluj. Premiul I consta dintr-o bicicletă de curse fabricată în R.D.G. (culmea cosmopolitismului în acel timp) şi colegii de cămin – eram şaisprezece în cameră – m-au împins cu forţa să particip, ştiindu-mă, caz … Continuă să citești Steaua și Tribuna
Despre „sfârșitul poeziei” și al „avangardei” (câteva repere) (II)
Justificare spirituală și „angajament” poetic „ce ai făcut în noaptea sfântului bartolomeu de ce nu erai născut în noaptea sfântului bartolomeu gândurile tale împotriva nopţii sfântului bartolomeu nu ajung cât a ținut noaptea sfântului bartolomeu cât va mai ţine ea” Nicolae Prelipceanu – Ce ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu Într-un articol precedent (Despre „sfârşitul … Continuă să citești Despre „sfârșitul poeziei” și al „avangardei” (câteva repere) (II)
POEZIA ŞTEFANIEI PLOPEANU
Întâmpinată elogios la debutul cu versurile din Cum eu… (1974), Ştefania Plopeanu (n. 1944) a avut totuşi parte de comentarii destul de vagi şi generale: „debut neobişnuit” „decantarea expresiei”, „o mare economie în ce priveşte imaginile şi metafora”, reiterarea unor teme obsedante, reluate în dezvoltări analoge cu procedeele muzicienilor” (Al. Paleologu, e coperta IV a … Continuă să citești POEZIA ŞTEFANIEI PLOPEANU
Poeme
Miraje prelungi Aş vrea să petrec sărbătoarea gheţurilor cu un prieten obscur fără armura purpurie licorile de casta meretrix miracolele inutile patul puştii de lîngă ieslea papală cărînd profunzimea în găleata de var picătură cu picătură în zgîrieturile vîntului aş bîigui că nu vreau să aprind lumînări în zile triste să fac gesturi străvechi care … Continuă să citești Poeme
ŞI, TOTUŞI…
Imediat după terminarea studiilor, domnişoara Batistelle fu angajată la agenţia imobiliară a unchiului său, în micul oraş S. Dar asta se întâmplase de mult. Tânăra absolventă, năltuţă, sveltă, sportivă, era acum o doamnă onorabilă mamă a doi copii, cunoscută nu doar în Montolive şi în oraşul S., ci în toate satele din jur pe o … Continuă să citești ŞI, TOTUŞI…
Poeme
Poet vitalist, nebun după poezie, damnat al scrisului ei, mult mai complex în discurs de cum îl reprezintă acest grupaj – oricât de amplu, tot grupaj –, Aurel Udeanu a publicat mai multe volume bine primite de comentatorii deliricei, însă, curios lucru, fără a răzbate, cu îndreptățirea cuvenită, la o recunoaștere de larg ecou, să … Continuă să citești Poeme
ÎN OGLINDĂ
Fericită ideea Editurii Paralela 45 de a iniția și continua o colecție (Opera poetică) în care se cuprind toate volumele publicate, înainte de Revoluție și după, de către poeți omologați de critică. Cei mai mulți dintre cei editați până acum sunt „optzeciști”, cum e și Ioan Moldovan; dar e probabil că această colecție se va … Continuă să citești ÎN OGLINDĂ
O exegeză a Mioriţei
Mioriţa constituie un punct nodal al specificului etnic românesc. Oferind un răspuns la problematica morţii, creatorul anonim al poeziei se situează la o altitudine superioară, deopotrivă existenţială şi estetică, dată fiind perspectiva vizionară a stihurilor sale, desprinsă de cutumele utilitare ori rituale ale ambianţei, aşa cum încearcă a demonstra Petru Ursache, într-un amplu studiu consacrat … Continuă să citești O exegeză a Mioriţei
Lumea în scădere sau epica thanatica
În continuarea genosanalizelor, recurgeam altă dată la „declinarea poeziei” inventând o nouă cale de interpretat relaţia dintre om şi cuvinte, relaţie care îşi are de la început superlativul în Poezie. Dedusă din declinaţie, ca abatere creatoare de la normă, „declinarea poeziei” urmăreşte nivelurile de expresivitate în funcţie de utilizarea predilectă a unui caz sau altul. … Continuă să citești Lumea în scădere sau epica thanatica
Celălalt Alex Ştefănescu
Exact în urmă cu nouă ani, scriind despre un alt jurnal (secret) al lui Alex. Ştefănescu, ajungeam la următoarea concluzie: „Surpriza cea mai mare oferită de jurnalul lui Alex Ştefănescu este că el nu oferă nici o surpriză. Alex Ştefănescu secret este identic cu Alex Ştefănescu din viaţa publică. Acelaşi mod de a observa şi … Continuă să citești Celălalt Alex Ştefănescu
Dincolo de experimentul narativ
Interzis în Spania vreme de zece ani, acuzat de obscenitate şi de tentativa de a submina autorităţile statului, însă ulterior privit drept unul dintre cele mai importante romane apărute în spaţiul cultural hispanic după cel de-al Doilea Război Mondial, Carte de identitate (Señas de identidad, 1966), îl consacră pe autorul său, Juan Goytisolo, nu doar … Continuă să citești Dincolo de experimentul narativ
Nicolas Cavaillès, un cioranian emancipat
Nicolas Cavaillès nu are nevoie de introducere în România. E unul dintre cei mai serioşi exegeţi ai lui Cioran şi traducătorul unor cărţi esențiale din literatura română în franceza, y compris Levantul lui Mircea Cărtărescu şi Sertarele exilului de Norman Manea şi Leon Volovici. Cavaillès e şi un autor consacrat în Franţa, unde a obţinut … Continuă să citești Nicolas Cavaillès, un cioranian emancipat
Cărțile care ne dau lecții de viață
Creşte tot mai mult numărul celor care cred că se citeşte tot mai puţin. Cărţi se cumpără totuşi, editurile o duc greu, însă supravieţuiesc, ba chiar se înmulţesc. E drept, se vând tomuri dintr-acelea pe care cititorii de vocaţie, ca să le dau un nume ne-original, le desconsideră. Librăriile sunt ticsite de publicaţii pe înţelesul … Continuă să citești Cărțile care ne dau lecții de viață
EXPERIENŢE SUMATIVE
Există, la un moment dat, în viaţa oricărui admirator de artă, o tentaţie aparte. Dincolo de curiozitatea de a vizita o expoziţie pe care o consideră interesantă sau de dorinţa de a-şi calibra emoţia pe o privire apropiată asupra unei opere de artă, există – uneori (şi vom vedea mai la vale de ce doar … Continuă să citești EXPERIENŢE SUMATIVE
Afacerea Est, o radiografie inspirată a unei realități perene
Filmul Afacerea Est este al treilea lungmetraj de ficţiune din filmografia lui Igor Cobileanski, cineast născut la Komrat, în 1974, în februarie, pe 24. El a debutat ca actor în filme semnate de Emil Loteanu, Anatoli Romanişin, dar a mai lucrat şi ca regizor şi realizator la OWH TV Studio din Chişinău, după care a … Continuă să citești Afacerea Est, o radiografie inspirată a unei realități perene
DE LA GEORGES FEYDEAU LA GIANINA CĂRBUNARIU
Două spectacole din două direcții teatrale: în ordinea reprezentării lor, Aveți ceva de declarat?, după Puricele în ureche de Georges Feydeau și Artists Talk de Gianina Cărbunariu. Două lumi, îndepărtate în timp și în mentalitate, dar și două feluri de a concepe regia. Aveți ceva de declarat? este ceea ce a rămas – destul de … Continuă să citești DE LA GEORGES FEYDEAU LA GIANINA CĂRBUNARIU
Operaţie pe acord deschis
Mnemoterapia – aşa s-ar putea numi un tratament de reanimare a arheului personal. O terapie de surmontare a aprehensiunii provocate de hipertrofia incertului. Un fel de exorcizare a răului provocat de nesiguranţa din prezentul continuu. Altfel spus, o operaţie pe acord deschis în trecut. În fond, nu spunem nimic nou, Doktor Freud şi urmaşul său, … Continuă să citești Operaţie pe acord deschis
Gheorghe Șincai în cărți comemorative
Împlinirea a două secole de la moartea lui Gheorghe Șincai, cel mai de seamă reprezentant al iluminismului transilvan, a fost marcată și editorial prin apariția unor cărți omagiale: Gheorghe Șincai sub semnul luminilor, Editura „Vatra Veche”, Târgu-Mureș, 2016, este o antologie alcătuită de Dimitrie Poptămaș, un cercetător statornic al tradițiilor culturale mureșene. De altminteri, cărturarii … Continuă să citești Gheorghe Șincai în cărți comemorative