B. Fundoianu – Începuturi literare (II)

Corespondență de familie

Începuturile literare ale lui Benjamin Wechsler, atît ca poet original, pe cale de a deveni B. Fundoianu, cît şi ca traducător, nu pot fi cunoscute fără a urmări consemnarea progreselor literare în scrisorile către sora sa mai mare, Lina.

Familia Wechsler (al cărei nume apare uneori, scris chiar de membrii familiei, şi sub forma Wexler) era alcătuită din Isac Wechsler – tatăl, Adela – mama şi copiii Lina, zisă şi Ţoca, Benjamin-Beno, Benu şi Rosica/ Rodica. Beno a dezvoltat o relaţie afectivă şi intelectuală deosebită cu sora sa cu doi ani mai mare Lina (1896, Herţa – 1944, Auschwitz), căreia i-a împărtăşit de la început aspiraţiile sale literare, pe care o va seconda mai tîrziu în aspiraţiile ei teatrale, care îl va urma la Paris la cîteva luni de la stabilirea lui acolo (1925), cu care va locui împreună şi după căsătoria lui, pînă în 1944, cînd vor fi amîndoi arestaţi, deportaţi şi gazaţi la Auschwitz.

Destul de neîncrezătoare la început în vocaţia poetică a fratelui, Lina trebuia convinsă de înzestrarea reală a acestuia (de care el însuşi a fost întotdeauna pe deplin convins), de aceea trebuia ţinută la curent cu progresele şi succesele obţinute pe drumul lui literar.

În 1912 Lina a fost trimisă de familie la Viena pentru a studia contabilitatea (pe care n-o va folosi niciodată în decursul vieţii), unde a rămas pînă în 1913. Sînt anii în care Beno începe să-şi publice primele poezii, sub mai multe pseudonime, pînă se va fixa la cel pe care îl va folosi toată viaţa, Fundoianu/ Fondoianu/ Fondane, pseudonim pe care, cu timpul, îl vor adopta şi surorile lui ca nume de familie¹.

Cum scrisorile către Lina din aceşti ani cuprind o informaţie mai bogată decît cea pe care ne-o pot oferi manuscrisele, unele pierdute, altele păstrate în arhive împrăştiate pe tot globul, am selectat din corespondenţa familiei Wechsler acele epistole care conţin informaţii istorico-literare esenţiale pentru cunoaşterea evoluţiei poetice a unui scriitor singular în literatura română, fie şi prin imposibilitatea de a-l situa într-o anume tendinţă sau direcţie literară, el încercîndu-le pe toate, concomitent sau alternativ. Evoluţia de la traducerea unor texte de succes (prilej de exerciţii prozodice şi lingvistice) la imitaţie, apropiată de original la început, din ce în ce mai personal prelucrată cu timpul, apoi la creaţie originală propriu zisă se conturează clar în aceste scrisori. Ele sînt de fapt un jurnal al progreselor literare şi al primelor succese de public (familial) ale poetului în devenire. Nu sînt de ignorat nici interesul pentru cultură, efervescenţa intelectuală a întregii familii, nici atenţia adolescentului faţă de evenimentele politice la care asista în anii încheierii primului război balcanic şi începerii celui de al doilea.

Întregul fond de corespondenţă în limba română, fotocopiat în arhivele Societăţii de Studii Benjamin Fondane, ne-a fost oferit spre cercetare de d-na Monique Jutrin, preşedintă a Société d’Études Benjamin Fondane. Îi mulţumim încă o dată pentru efortul neobosit de a face cunoscută, prin cercetare arhivistică şi prin comentarii critice, opera lui Fundoianu/ Fondane.

*

Principii de transcriere

În transcrierea scrisorilor am respectat cît mai fidel grafia originalului, cu toate inconsecvenţele ei, pentru a oferi o oglindă fidelă a gradului de instrucţie şi cultură al corespondenţilor. Nu am îndreptat greşeli evidente, nu am modernizat scrierea (în original conformă cu pronunția) şi, pe cît posibil, nici grafiile. De aceea se vor întîlni forme oscilante (sunt/ sînt, trimes/ trimis), multe grafii strict fonetice, o punctuaţie personală.

Singurele modificări pe care le-am operat au fost:

introducerea cratimei acolo unde de obicei lipsea (să-mi, spune-i);

introducerea în cîteva cazuri a unor puncte şi virgule, pentru ca textul să devină inteligibil.

Corespondenţa păstrată nu este integrală, multor scrisori le lipseşte începutul sau sfîrşitul, multe sînt nedatate, destul de numeroase prezintă un text greu descifrabil, din cauza degradării hîrtiei sau a scrisului pătat de cerneală.

Aproape toate scrisorile din anii 1912-1913 sînt scrise pe hîrtie format A4 cu antetul fabricii al cărei proprietar era Isac Wechsler:

Isac Wechsler & C-ie

Str. Lăpușneanu 37

Jassy

Telegrammes: Wechsler Comp.

Sau:

Prima fabrică română de corsete

Cu motor electric

Isac Wechsler & C-ie

Iași

Str. Lăpușneanu nr. 37

(casele Creditului Urban)

Telegrammes: Wechsler Comp.

[Adresa este însoțită de un desen al corsetului}

Ordonarea cronologică a scrisorilor nedatate aparține editorului.

Toate intervenţiile editorului sînt consemnate între paranteze drepte.

Roxana Sorescu

Beno către Lina

[fără dată]

Dragă Lină,

Desigur, te-i fi mirînd că nu ţi-am scris săptămîna asta şi mai ales după primirea fotografiei. Cauza e că am fost trimes ca „bun delegat” la înmormîntarea lui Costică Dobrovici de la Comercială, care a murit zilele astea. Desigur că îl cunoşti. Am fost la cimitir şi întorcîndu-mă tîrziu acasă, scrisoarea către tine era (deja) de-acu expediată. Am fost săptămîna trecută la teatru cu Calman, la piesa Zile vesele după război, de un autor român anonim. Şi apoi cu toţii la piesa Heidelbergul de altădată, o adevărată piesă, care mi-a smuls lacrimi. Calman a stat aici 13 zile, azi a plecat. Bădi Adolphe nu mi-a dat încă rezultatul criticei.

Dragă Lină, îţi trimit o ghicitoare. Dacă n-o vei putea ghici, numără atunci la rîndul I 12 litere şi a 12 scri-o într-un loc. Numără apoi, în celaşi rînd, 9 litere şi a 19 [sic  !] aşeaz-o lîngă prima literă. Apoi din rîndul al IV ia litera 15, din rîndul V litera 16, din rîndul VI litera 13, adaugă un t şi ai rezultatul ghicitorii. Dar caută întîi de ghiceşte singură.

Gîcitoare

Enigmă

E foarte greu să mă găseşti

Dar şi mai greu să mă păstrezi.

Ah, multe, multe-i vrea să vezi

De te-aşi lăsa să scotoceşti.

Nu mă căta, e în zadar,

Căci la lumină eu dispar.

[secret]

Cîntec

Cînd ne-am primblat întîia dată,

Păşind alături împreună,

Din ceruri ne privea mirată

Scînteietoarea lună.

Îşi scuturau salcîmii floarea

Şi răsuna departe-n zare

Un cînt. Se-nfiora cărarea

De-ntîia sărutare.

Dar nu ştiam c-avea să ţină

Atît… dorita fericire

S-a dus…Şi nu e în grădină

Nici urmă de iubire…

Doar cînd salcîmii-şi scutură floarea

Şi-n depărtare-un cînt răsună

Pierdută stai, privind cărarea

Sub razele de lună.

Beno către Lina

Iaşi, 24 febr./ 8 [martie] 1913

Dragă Lină²,

1) Îţi mulţumesc că te ocupi şi de data asta cu poeziile mele. Cu atît mai mult mă bucură critica colegului tău, Reis. Fiindcă e o critică foarte serioasă şi fiindcă îţi uneşti şi tu în unele privinţe părerile tale cu ale D-sale, trebuie să-ţi răspund mai pe larg şi la fiecare punct în parte. Domnul Reis îmi impută că-mi rămîn întipărite în minte poeziile care le citesc. Mi se pare totuşi că şi ţie ţi-au rămas întipărite în minte criticile d-l Reis.

Mă miră că la definiţia poeziei, cît şi a fondului ei, d-l Reis răspunde ca din partea mea:

„Nu poate iubi, nu poate simţi plăcerile ori bucuriile amorului şi deci poezia n-are fond original. Adică fondul e împrumutat, sau însuşit, de la autorii pe care i-am citit.” Să presupunem însă că d-l Reis citeşte poeziile mele fără să cunoască autorul şi biografia lui. Au fond poeziile  ? Răspund bineînţeles: da! Şi apoi, îşi închipuie d-sa, sentimentele nu-s proprii. De ce? Fiindcă am vîrsta de 14 ½ ani. Dar să-şi închipuie d-l colegul tău că nu-s eu, ci un altul. Îi plac sentimentele  ? Îi dau voie să judece cum va voi.

2) Îmi pare bine că d-l Reis cunoaşte că am citit „colosal”. Bun! Dar de unde ştie d-sa că pe lîngă poezie, proză, studii literare, citesc şi foiletoane, sau mai bine zis romane senzaţionale  ? Cred că d-lui observă urmele citirei romanelor, în poezie. Atunci cum de îşi închipuie că citesc romane  ? Desigur că tu ai să crezi că-ţi scriu atît pentru că mi-i ciudă că poeziile îs criticate. Din contra, critica îmi face plăcere. Şi apoi, de ce critică aşa de sever d-l Reis revista Flacăra şi Floare albastră  ? Deşi d-l Reis crede că în Flacăra nu e o poezie bună, eu totuşi am părerea mea. Întreabă-l pe d-l Reis dacă a citit Balada orbului, Imn Dunărei şi altele de Carmen Sylva. Tot aşa, Cîntecul sergentului, Cîntecul steagului, Toamna, Şi dacă vii de marele poet St. Iosif. Întreabă-l dacă a citit drăguţele poezii ale lui Anghel, Victor Eftimiu, Radu Rosseti [sic  !] şi epigramele lui Cincinat. Îţi voi trimite cîteva Flacăre, ca să le arăţi şi „colegului” tău. Şi apoi, mă miră că un băiat „foarte cult şi inteligent” cum zici tu, să spuie despre o revistă tînără, a cărei colaboratori ca Nemţeanu, Ludovic Dauş, Botez A. Demostene, Enric Furtună sunt apreciaţi de toată lumea, că e „o adunătură de gunoaie”? Chiar şi ceilalţi, ca Spiru Luca, A. L. Ormuz sunt tineri foarte culţi, instruiţi şi cu mult talent.

Dacă D-sa găseşte că „forma e uşoară şi rima e găsită cu o uşurinţă de necrezut”, asta e fiindcă scriu de atîta timp şi am practică. Dacă n-aş mai scri versuri 1 ½ , iar mi-ar trebui 1 an ca să capăt iar forma uşoară, pe cînd scriind înainte, cît n-aşi putea să cîştig pîn-atunci!

Mi se pare că dacă d-l Reis îmi găseşte că am strofe superbe, asta e numai ca să-mi spună că nu-s ale mele. Îmi citează de exemplu strofa: Eu te-adoram, copilă! De la cine e luată? Nu e proprie? Ce crede d-l Reis, prin cuvintele: „Ei, dar dacă nu-i a lui!” Am luat de la un autor fondul sau forma poeziei? Îl rog, numaidecît să-mi trimeată prin tine acea strofă sau acea poezie pa care am „plachiat-o”.

Tot aşa, să-mi arate care-s strofele care îs în totul Alecsandri, Coşbuc, Vlahuţă şi mai ales Beldiceanu! D-sa găseşte că sunt „foarte mult influenţat de Beldiceanu”, pe care nici nu l-am citit. Şi, la drept vorbind, e o greşeală că sunt influenţat de un Eminescu, ceiace nu contest? Nu e o greşeală. Să consulte d-l Reis Critice vol. III de Gherea Dobrogeanu, la capitolul „Eminescianismul”. Oare se poate contesta titlul de mare poet unui Vlahuţă, Ion Gorun, Steuerman –Rodion , A. C. Cuza şi alţii pentru că scriu sub influenţa lui Eminescu? Nu. Cu atît mai mult, că eu sunt influenţat de atîţia şi deci fiecare alegîndu-şi un autor, din cei de la care m-am inspirat, voi plăcea tuturor…Sfatul de a nu mai scri un an şi jumătate nu-l pot primi. Dr. Steuerman îmi spune să scriu, zice că îs bune şi întreabă: avea numai 14 ani ½  ? Pe cînd d-l Reis zice: are abia 14 ani ½  !

Mă miră că tu poţi spune  :„ceiace mă miră e că Adolf şi-a dat părerea aşa de uşor”. Crezi tu oare că bădi Adolphe întîi vorbeşte şi apoi gîndeşte? Fii sigur(ă) că bădi Adolphe nu şi-a dat părerea pînă n-a judecat. O săptămînă întreagă nu a voit să-şi dea critica. Şi pentru ce? Pentru că a voit să cumpănească poeziile şi după ce le va fi judecat îndeajuns, să vorbească.

D-l Reis termină trimiţîndu-mă să învăţ româneşte, întocmai cum d-l P. Carp îl trimetea pe răposatul B. P. Hasdeu, după ce scrisese Răzvan şi Vidra, la redacţia lui Aghiuţă, ziar umoristic.

Să învăţ româneşte? Dacă nu se învaţă în gimnaziu, în şcoala statului, d-apoi unde? Pentru că am greşeli de ortografie, un apostrof, o trăsătură de unire, pentru că scriu repede, însemnează că nu ştiu româneşte? A găsit d-lui în poeziile mele un cuvînt care să nu fi fost întrebuinţat de limba literară? Un cuvînt vulgar? Un provincialism?

Cît despre sistemul de citire, roagă-l să mi-l schiţeze.

Mulţumesc d-sale pentru critică şi ţie pentru transcriere şi asociere.

Nu mai am loc să-ţi trimit poezii.

Te sărut cu drag, al tău frate ce te iubeşte,

Beno

Beno către Lina

Iaşi, 27 februarie 1913

Dragă Lină,

Acum a venit rîndul ca să te critic şi [eu] pe tine. Îmi spui totdeauna că poeziile îs bune şi totuşi te-ai asociat îndată la părerea d-lui Reis. Cînd ai plecat la Viena n-aveam o poezie bună. Azi din contra, e mare progres. Dar tu vrei să întrerup 1 an şi ½ ca să-mi pot dezvolta simţirele inimii. Atunci desigur, dau înapoi, nu progresez.

Papa i-a spus (fiind şi eu de faţă) de scrisoarea ta şi critica lui Reis. Despre Floare albastră n-a spus că e o „adunătură de gunoaie”, ci a zis: „e o victimă a lui Eminescu”.

Că-n Flacăra nu e o poezie bună a protestat. „La asta, a spus el, n-are dreptate.” De aceea îţi trimit 5 Flacăre, să te convingă şi să i le arăţi colegului tău Reis.

Că-s unele sub influenţa lui Beldiceanu şi Vlahuţă a zis că nu-i adevărat, dar fiindcă amîndoi îs eminesciani desigur i-a confundat. Cît despre citirea amestecată, a zis că, dacă n-ar fi fost, n-aşi fi putut scri versuri. A terminat însă bădi Adolphe către papa: Are talent! Mi-a zis că-s poet internaţional, că am pătruns pînă la Paris, căci ştie şi Albert Jurescu. Desigur că i-a trimes mostre. Am să continui pînă îs 5 ½ şi trebuie trimeasă scrisoarea la gară, ca să plece azi.

Te sărut cu drag,

Beno

Rozica n-a venit încă de la şcoală cînd am pornit la fabrică cu scrisorea mamaiei.

Beno către Lina

[fără dată]

Dragă Lină,

Fiindcă data trecută întrerupsesem, voi continua acum. Bădi Adolphe venind la noi şi văzîndu-mă a zis: Ştii, Benule, că eşti poet universal? Atunci am răspuns: Sunt poate universal, dar necitit de nimeni. Atunci bădi Adolphe mi-a zis: Cum necitit? Albert Jurescu la Paris, Reis la Viena, Davila la Bucureşti…Pricepi? i-o fi scris lui bădi Albert!

Fiindcă ari să vie săptămîna viitoare ţaţa Lori, bădi Moses (că ţaţa Angela trebuie să nască), cred că poeziile mele are să placă şi lui bădi Moses³ (23).

Îmi scrii că ţi-a plăcut mult răspunsul la critica d-lui Reis. Ce ţi-a plăcut? Ţi-a plăcut numai stilul sau şi părerile? De altfel, la părerea d-lui Reis la care te-ai asociat şi tu, adică îmi lipseşte simţirea, iubirea, etc., trebuie să admiţi că pe jumătate (dacă nu întregul) o posed. Şi mulţumesc Lulei pentru că e „amorezată” de mine, căci La Bruyère zice  : „Mai mult iubim noi pe cei care ne admiră, decît pe cei pe cari îi admirăm” (Cugetări). Îmi pare rău că n-o cunosc.

Dacă d-l Reis se va simţi ofensat prin scrisoarea mea, mîngîie-l că sunt copil, că n-am puterea de simţire etc. etc. etc. Am uitat să întreb pe bădia…, cred că ţi-a trimis 5 Flacăre. Nu-mi mulţumi, că nu din bunătate le-am trimis, ci din ambiţie! Arată-i d-lui Reis poeziile subliniate. Nu-s bune  ? Să răspundă.

Am uitat să-ţi spun. Cînd a fost bă.Davila la Iaşi, văzînd că citesc numai nemţeşte mi-a spus că atunci cînd o trece papa prin Bucureşti are să-i deie cărţi franţuzeşti de cei dintîi autori. Acuma aştept să plece papa la Bucureşti.

Fiindcă citesc acum Copii de pe natură de Iacob Negrutzi [sic  !](ai auzit de la mamaia de ele), am să întrebuinţez nişte versuri proaste ca să ţi le scriu ţie. Fiindcă eu îţi trimit versuri, iar tu ai vrea să amîn, iată ce reproduc:

Că de astăzi chiar întruna

Cu scaieţi te-oi bombarda

Doar se va lipi vreuna

Şi de haina ta  !

Şi apoi  :

Dacă dup’ atacul îsta ai scăpat chiar neatinsă

Nu uita că-mi este plină tolba şi vei fi învinsă.

Beno

Beno către Lina

[fără dată]

Dragă Lină,

Iţi scrisese mamaia alaltăieri o scrisoare. Eu nu am participat, că nu eram tocmai bine. Ieri mama-mi zice: A venit o scrisoare de la Lina! Zic: dă-mi-o! Dar mamaia-mi zice: Lina scrie că nu-i plac poeziile tale. Ai avut noroc că mamaia nu citise acolo bine, că dealtfel o păţeai cu mine. Astăzi mergem la Faust, nu de Goethe, ci D’Ennery, piesă fantastică în 5 acte şi 11 tablouri. O să fie bine  ! Închipui-ţi, Lino? Bohuţa-ţi trimite strudel, mama turtă, Rozica bomboane, papa masline, rahat, iar eu nu-ţi trimit nimic. Dar cred că [sfîrşitul lipsă]

Beno către Lina

Iași, 9 martie 1913

Dragă Lină,

La scrisoarea ta atîta de duioasă orice aşi încerca a spune ar fi prea puţin.

Am plăcuta sarcină de a-ţi răspunde pentru băbuţa. Nu-ţi mulţumeşte pentru cele scrise, căci a fost întotdeauna sigură de sentimentele tale.

Şi noi petrecem primul Seder în care tu lipseşti. Şi cînd te gîndeşti! Într-un an cîte sărbători, cîte bucurii, cît şi dureri nu sunt. La fiecare sărbătoare ne pare rău că lipseşti, că nu petreci şi tu o clipă, iar la durere ne pare rău că lipseşti, căci e mai dulce durerea împărtăşită.

A sosit primăvara! Pentru toţi strigătul acesta e o bucurie, în ea înfloresc pomii, răsar florile, străluceşte soarele şi cîntă păsărelele. Totuşi, dacă pentru toţi primăvara e apogeul veseliei pe pămîntul acesta plin de mizerii şi de dureri, noi nu strigăm cu veselie: A sosit primăvara  !, ci vrem să treacă, să vie vara, să vii înapoi şi să strigăm cu veselie: A venit Lina şi a adus vara la noi  !

Fiindcă n-ai avut prilejul să ceteşti ceva de Cerna, îţi trimit o Flacără cu o poezie de el  : Poporul..

Te sărută cu drag al tău frate ce te iubeşte, Beno

Beno către Lina

[fără dată]

Dragă Lină,

Scrisoarea ta anunţată „în curînd” începe să devie un ideal. Şi ca orice ideal e menită să nu se împlinească. Pare că cu toate repetările şi aducerile aminte ce ţi le-am scris, nu vrei să-mi trimiţi scrisoarea anunţată. De ce? Şi răspunsul lui Reis? După trecere de atîta timp nu mă poţi înşela că nu i-ai arătat-o! Tu ştii că am sînge rece. Orice ar fi spus, răspunde-mi!

Bădi Albert mi-a trimis prin papa ½ napoleon. Mi-am luat Gedichte – Lenau, Eugènie Grandet – Balzac, Cîntece – Iosif (poetul meu favorit), Gedichte – Uhland, Neue Gedichte – Heine, Nouvelles – Maupassant, Poezii – Vlăhuţă, Sărmanul Dionis – Eminescu etc.

Mîne vine bă. Davila la Iaşi. Cum îţi place poezia lui Cerna din Flacăra? Mergem eu cu Rozica în fiecare zi la Copou de învăţăm şi citim.

Te sărut cu drag, al tău frate

Beno

Beno către Lina

[fără dată]

A sosit… cam tîrziu ce-i drept, carta ta postală, lipsită însă de orice eventuală și evidentă actualitate. Nu ne vine trei zile nici tu scrisoare, nici tu povestire, nici tu o slovă și, la urma urmelor, nu ne spui nimic de reușita balului. Își cerem dar, în virtutea nu știu cărei legi din Constituție, prin care minorii sunt sub tutelă, îți cerem dar să ne scrii imediat de toți și de toate. Pe-aici sunt toate bune. Adică așa cum le-i lăsat tu. Cu o singură excepție: abdomenul meu care evidențiază simptome mulțumitoare. Poezia lui Gropper ți-o voi trimite. În curînd –în particular – linia transsiberiană. Îţi voi scrie multe.

Cu dragoste,

Beno

Papa și mama au fost tare îngrijorați de ne-scrierea ta. Să ne fi uitat așa de iute  ? Salutări Pictenilor [?] și… ieșenilor.

Beno către Lina

[fără dată, în preajma lui 21 mai 1913]

Dragă Lină,

Aştept răspuns  : ori afirmarea primirei caietului, ori nu-ţi mai scriu. Îmi pare foarte rău, dar nu te porţi deloc delicat cu mine de un timp. Cred că vei aduce textul german al rezumatului literaturei cînd te vei întoarce. După ce ţi-am trimis două caiete (  !??) şi poezii nemţeşti din scriitori români, să nu-mi răspunzi? E frumos sau nu?Aştept să judece bunul simţ şi nu sentimentele ce te-au influenţat pînă acum.

Te sărut cu drag, al tău frate,

Beno

Beno către Lina

[fără dată, iunie-iulie 1913?]

Dragă Lină,

Ne pare foarte bine că petreci minunat și că faci excursiuni. Papa a fost mai multe zile în voiaj și acum e foarte ocupat. Cred că ai să-mi răspunzi afirmînd primirea caietelor.

Mama îți trimite foarte multe complimente. Dacă ți-a scris ceva Calman că i-am spus ceva, nu fii supărată, căci nu cunoști cauzele. Însă dacă nu-mi răspunzi să știi că cu părere de rău, dar [netermintă]

Beno către Lina

[fără dată, decembrie 1913]

Dragă Lină,

Mă roagă țață Clara să-ți scriu, urîndu-ți ani mulți și fericiți în numele ei, al lui bădi David, țață Fany, Fina și bădi Moise. Mi-a dat țață Clara o ilustrată, dar am scăpat-o pe jos, de s-a făcut plină de glod. Deci ai să știi să mulțumești la țață Clara (nu mie).

Te sărut cu dor, al tău frate ce te iubește

Beno

Beno către Lina

29 iulie 914

Dragă Lină,

Ai dreptate. Nu ţi-am scris și de aceia tu luînd drept călăuzire doctrina lui Isus, mi-ai răspuns. La Herța n-am fost pentru că… pentru că n-am fost. Și încă [nu se ] știe cînd om merge, cît o fi la alegerea lui văr-tu Avrum.

Războiul! A! dar cu războiul e foarte interesant! Pe malul Prutului în sutele ruse sînt mulțime de jidani fugiți de frica nemților. Vreo 60 de basarabeni trecuseră încoace Prutul, dar au fost trimiși înapoi. După cum văd, noi o să stăm neutri. Dar comerțul trebuie să meargă tare prost, după scrisoarea papaii. Biletele le-am cerut pentru că vrem să venim în 10 -12 zile. Oricum am stat destul! Paralele, de vreți, puteți să le trimiteți îndată, iar noi înainte cu trei zile de a veni vă vom trimite o felicitare (telegramă). Desigur că vom pleca cu trenul cel mai de dimineață.

Tu ce faci acasă toată ziua? Lucrezi, orice? Felicitări pentru logodna anunțată. Scrie-mi curînd și spune-mi mai multe.

Eu merg des călare la Darabani, de-mi iau poșta și-mi citesc ziarele.

De altfel, sîntem toți bine sănătoși.

Te sărut cu dragoste,

Beno

Beno către Lina

[fără dată] [sfîrșitul lui iulie,

începutul lui august 1915]

Scumpă soră,

Îți mulțumesc de graba care ai pus-o în răspunsul la scrisoarea mea. Comunicatul – de astă dată – oficial m-a liniștit pe deplin. Am fost și sunt energic și știu să-mi stăpînesc convingerile și să descifrez ori să clarific o situație. Dar vezi tu? O gură mică, roză și niște ochi mari și albaștri pot așa ușor insinua ce vor, că îmi va fi stat [inima] – n’este așa? – că te-am putut bănui. Sunt mulțumit, sunt liniștit, sunt fericit chiar că situația, limpezită de scrisoarea ta și de aceea a Rachelei, s-a schimbat în bine. Îmi pare bine că Rachel nu și-a dezmințit bunătatea sufletească care trebuie să stăpînescă spiritele pure și că în trupul ei atîta de frumos sălășluiește și un suflet frumos. Scrisoarea Rachelei, atît de sinceră și înăbușită în revolta ca seamăn m-a mișcat și, într-un fulger de-o clipită, i-am revăzut-o în fața ochilor mei silueta subțire și înaltă, zveltă și legănată, trandafirie și pală, un amalgam de culori descărcate de pe penelul unui artist, o muzică de linii zvîrlite cu eleganță și simetrie ca să închipuiască un tot, o bogăție de armonii terestre, cu plasticități de sculptor.

Cred și sper că n-ai să-i arăți Rachelei scrisoarea. Mi-ar putea bănui în asemenea momente recunoștință, și nu fățișa și evidenta admirație, pe care i-o păstrez de mult, căci un artist se-nchină totdeauna înaintea Frumosului, fie el imaterial ori impalpabil, concret ori pipăibil, întrezărit oriunde, fie într-o imagine sclipitoare, într-un peysag cu perspective largi, într-o poveste indiană ori în nebănuitele armonii rotunde și complexe ale unui trup frumos încremenit de dalta unui artist în blocul unei statui divine.

Acum îți pot și ție răspunde tuturor celorlalte scrisori. Îți închipui cîtă durere, dar totodată cîtă nostalgie și admirație mi-a izvodit scrisoarea ta plină de evocatoare clipite, scrisoarea ta de nuanță pur descriptivă și totuși impregnată de o comunicativă căldură sufletească, de un lirism cald, ușor plutitor îmbrăcat într-un stil penetrant și sensibil. Îți închipui priveliștea pe care am avut-o înainte: Altarul imensei firi, măreț și tronant, șoaptele potolite și drăgăstoase din amorul florilor și-n fața lor printr-o deschidere spre infinitul frumuseții și necunoscutului pămîntesc tu, răzimată și visătoare, într-o odaie în care rîsetele și șoaptele vieții abundă în ritmul armonios și leneș al unei rapsodii de Lizt [sic!], pe cînd din întunecimile virgine ale sufletului, ca într-o sclipire de fulger, răsar maiestuoase și totuși cernite și țipătoare, un fum de tămîie urcîndu-se-n înalt! O, soyez béni, mon Dieu, quand donnez la souffrance…

Dar au trecut clipitele emoțiunilor sufletești. Îmi pare bine că ai citit sonetul lui Vilara.

Zările senine apar azi, mîni și ți le voi expedia imediat. Egalitatea n-a reprodus articolul meu din Hatikvah, dar în schimb a reprodus – neiscălite însă – recenzia mea întreagă despre Dr. Steuerman și extrase din rec. despre Nemțeanu. Cît despre articolul din Hatikvah, l-a învestit cu executoria formulă: Un nepot de soră al răposatului dr. E. Schw., Beno Wechsler din Iași, scrie în Hatikvah un necrolog.

Știam de Pribeagu⁴ că e jidan și nu înțeleg un lucru de al tău: Îmi scrii „Poezia lui Stamatiad nu mi-a plăcut”. Ca și cum mi-ai fi vorbit ceva de dînsul ori ceva în legătură. Bănuiesc însă că vorbești de poezia lui din Flacăra.

Ar trebui să-ți răspund la toate, să-ți spun că vestea sosirei Vrăbiuțelor la Piatra mi-a deșteptat o vie nostalgie; că dacă tu l-ai citit pe Loty [sic!]⁵, eu am citit în nemțește (ce grozăvie!), curent și lesne Der Glűkliche Prinz (ți-am racontat-o odată) al lui Oscar Wilde (citește Uaild)⁶. Apropos. Am fost de trei ori la Coca, de două ori la Bartfeld și o dată (în lipsa clasei) la Feldman, fiind chemat. Coca e extrem de primitoare și interesantă; o adevărată coquetă… platonică; d-rele B. ziemlich interesante, iar Fany, mai mult ca todeuna [sic!] minunată. M-a urmărit icoana ei în urmă, nu de tot. Ce să-ți scriu? Serata pentru Clara Young s-a amînat – poate pentru todeuna, căci nu se mai știe dacă ea va mai reveni. Și cînd te gîndești că pregătisem o alocuțiune, bomboană – nu altceva, alocuț. apreciată de toată lumea, în frunte cu poetul Gropper, care trebuia să mi-o tălmăcească în formele hibride ale teutonei „Kultur”.

Zuzi e plecată și n-a revenit încă. Geri Spina a prezentat Teatrului Național o piesă într-un act, Auto-portretul. Depinde acum –la jucarea ai – dacă comitetul de lectură îi vor [sic!] găsi senzațiile… utile.

Îți mulțumesc acum că – departe fiind – îți lipsește cromatica mea amețeală intelectuală, care aici, acasă, îți părea miasmatică – ca să nu zic problematică.

Mi-am terminat expozeul. Nu te-am acuzat că te plimbi singură (mai ales în excursiuni de o zi!) decît în virtutea atîtor probleme dezbătute. Ai însă toată libertatea și poți rămîne cît îți va plăcea acolo.

Salutări la toată lumea, Rachelei, familiei Catz (aud că e și Clara Catz pe-acolo!)

Cu dragoste prietenească,

te sărută Beno

[indescifrabil] intelectuală și cîteodată bombastică

Beno către Lina

[fără dată; fără început]

[iulie 1915]

Aici însă e temelie băutura. Bem cafea, vin, bere, dar mai cu seamă…apă, și asta în baie, deoarece marea e spirituală și are multișor ClNa2.

Cunoștinți n-avem. Așa că profităm și, ca Minulescu, stăm de vorbă cu noi înșine. Din pricina papaii, tot ca Minulescu – romanțele…le fac pentru mai tîrziu.

Acum, vrei să știi cum e marea… Vei ști că Marea e o apă mare, după cît se spune necuprinsă. Se afirmă că e și adîncă.Unii spun că se poate îneca. Ceea ce nu pot crede pînă la propria experiență. Pe țărm, la Mamaia, sunt cabine, serjenți, nămol, vizitatori, prostiri și prostii. Apa e după împrejurări. Cînd e netedă, e rece și posacă. Cînd e borțoasă și mișcă valuri nalte e caldă și mult plăcută. Pe mine, ca poet, asta sunt impresiile sufletești adunate în receptor, marea nu mă încîntă numai, ci mă zbuciumă, mă înfrigurează, mă saltă, mă aruncă, mă nesimțește și mă învinețește… Astea toate însă… numai cînd mă scald într-însa. În genere e dulce. Mai ieri era și mai dulce, căci întîlnirăm pe familia Dulce (domn, doamnă, fiică măritată, fecioară, coca) cu care ne îndulcirăm lipsa de cunoștinți.

Te rugăm să ne răvășești din cînd în cînd ce faci și rogu-te sinucide-ne des cu spirite și cu reglementarele 3 pagini.

Poți să-i spui unchiului complimente, Herței toate salutări, iar Cellei, Cellei să-i spui că… să-i spui că… cu toate că avem și pe-aici cunoștințe de copii (de altfel singurele cunoștințe!), n-am uitat-o deloc.

Cu dragoste,

Beno

P.S. Rog a se păstra scrisoarea pentru volumul viitor.

[1915]

Beno către Lina

Am primit azi volumul lui Pribeagu, cu frumoasă dedicaţie şi scrisorică dulce înlăuntru. I-am şi scris. Brauner⁷ îmi scrie şi el, cîteva cuvinte. Aştept mai multe de la el…

Îmi pare că n-am făcut rău permiţîndu-ţi să deschizi scrisoarea de la Dragomirescu. M-am ales cu pace – şi scrisoarea nu vine şi n-o să vie. Te asigur, nu mă laud, că sunt tare indiferent la asta.

Versuri nu fac din pricina companiei şi a lipsei de timp. Papa îmi permite însă de toate şi se poartă minunat cu mine.

Am făcut o singură poezie care face puţine parale. D-aia nu v-o mai trimit. Programul mi-e hotărît: dimineaţa la 8 ½ la Mamaia, trecînd pe la Tataia, baie de concurenţă. Ne-nturnăm la 12, după ce în van caut în multitudinea femeilor minunat sculptate o cunoştinţă ori vreo portiţă sentimentală.

Nici Fany nu-i aici. Şi-am căutat-o, lihniţi de cunoştinţi, pretutindeni. Povestea eternă:

„gura lumii slobodă.”

Pe urmă cîteva plimbări pe zi. Am renunţat să vorbesc cu Maximilian, pentru că casa teatrului mi-a oferit intrare gratis şi cu loc în stal. Am fost deci la matineu, la Eva, şi într-o seară la Dama în roş. Acum fac pauză, să nu mă epuizez pentru Ventura.

Nu-ţi scriu impresii. Ar fi să fac literatură zădarnică şi să maimuţăresc afectare. I-am scris crîmpeie lui Pribeagu şi îmi pare fragment [sic  !] Cocăi. Acolo era teatral însă. Ţie, nu-ţi pot mărturisi ceea ce nu simt. Să stai pe mal şi să caşti gura la valul mic de-o şchioapă e burghezesc şi fad. Cum sunt impetuos mi-ar trebui navire cu catarte şi larguri furtunoase. Alminteri, nimic.⁸

Îmi place totuşi. Sunt calm, calm ca un vapor naufragiat şi doritor de senzaţii ori de femei (ceea ce e tot una) ca Robinson de navă.

Beau bere, ciupesc arare curte vecinei care e drăguţă şi inteligentă, însă neexersată şi închisontă [sic!]. Plimbări lungi, stradele aceleaşi, arar capete de femei frumoase (aici toate femeile-s frumoase) la geamuri şi trupul jinduit după ele.

Deci monoton şi pusnic. Mi-ar trebui, galeş, să-mi fii alături ori să hoinăresc cu Brauner. Altfel, singur n-am haz şi nici iniţiativă – deşi sînt ca un cocoş galic cînd păşesc, cu-o mînă tăinuind metalul scofîlcit al mînerului bastonal şi căutînd să diverg privirea de la gheata cărpăcită delicat şi fin.

Te sărut, te sărut mult, mult de tot.

Scrie-mi de toate şi chiar despre activitatea ta… didactică.

Cu drag,

Melisson [sic!]

Beno către o persoană neidentificată

  [fără dată] [înainte de 1917]

Dragă piciule,

Uite, rîndurile tale le-am primit – mi-au făcut nespusă plăcere! – acasă, în odăița noastră, pe cînd papa era absent. De altfel, e și acum, căci de cînd ți-am primit scrisoarea pînă acum e numai un ceas.Vezi, ași putea să-ți poetizez odăița și-n rama strîmtă să pun sufletul singurătăței ca să plutească. Ași putea… dar nu vreau. Suntem așa de obișnuiți –noi ceștilalți, artiștii – să exploatăm simțimintele curente…dar neexistente pentru noi, că lucrul a devenit o meserie…

Mi-e capul greoi, de plumb. Nu te speria însă. Mi-e capul greoi fiindcă am frunzărit Flacăra și-am digerat vreo două schițe cu subiect straniu. Straniu însă nu în înțeles de senzațional, ci în înțelesul forțelor fatale ce constituie clădăria noastră sufletească.

Citești versuri… Ești fericită, tu, că-ți poți răzima creștetul pe oreierul patului și pe-ncetul îți strecori printre pagini tot zbuciumul jurnalier, ca să readuci în schimb pace d-aurită și agrestă.

Ești fericită, tu. Tu sai de bucurie și toate-s pentru tine grandioase, minunate. Tu nu cauți organismul, nu statornicești mediul, nu socotești curentul, nu cerci să exploatezi impresiile curente primite în voiajul acesta sentimental.

Citește… Declamă versurile tare, sonorizează bine și imprimă urechei crusta sunetului și brațului, resortul gestului.

Citește…și scrie-mi.

Mă iubești. Ah, temperamentul tău [sfîrșitul lipsă]

Beno către Rozica [la Herța, jud. Dorohoi]

[fără dată, după 6 august 1916]

Rozică dragă,

Plîngerea ta tardivă – fiindcă-ți scrisesem în răstimp – socot că a fost meritată. De acasă mi se scrie că, vreme de trei zile n-am primit nimic de la tine.

Frumos e asta? Printre noutățile interesante, te vestesc că am început să public în Rampa Pe drumuri de munte, că m-a înjurat Capitala că nu știu românește, că am scris două rondele, că Pribeagu e băiat bun, că Rampa se vinde bine, că nu e ce mînca, că mi-e teamă să nu fie într-un an război.

Dragoste,

Beno

[ Text dactilografiat]

Beno către familie

[fără dată, probabil 1919]

Dragii mei,

Am primit scrisorile voastre numeroase – și mă miră profund replica 1) că nu scriu,

2) că n-am felicitat pe Rozica de ziua ei. Se putea? Am trimis o telegramă – care pesemne n-a parvenit.

Am primit prin banca Marmorosch lei 600.

Alăturată în scrisoare anexez adeverința că dau examen și nu pot veni. Mîne o să expediez scrisoarea trebuitoare. Am pus deja de trei zile anunțul cu fabrica. Peste cîteva zile îl voi pune din nou.

Țață Marie a întîrziat cu plecarea din pricina grevei de la trenuri.

Dragoste, dragoste,

Mielușon

Beno către familie

[fără dată] [probabil 1920]

Herța, luni

Dragii mei,

Cu amăruntul [sic!] biografia zilei: călătorit splendid, mîncat cu apetit, plecat imediat la Herța cu sus-numitul Peisăh, mîncat din nou cu apetit, simțit foarte bine. Acum iarăși foarte bine. Șansele sunt infailibile.

Controlul fiind riguros, nu veți uita biletele de identitate și veți sfătui pe amicii Ross, Coca, Zuzi să-și procure de asemeni. A nu se prea aduce lucruri brute, cari trebuie sau pot fi lucrate aici. A nu se uita vinul tonic, care e insuficient la noi. A nu se uita de asemeni la Iași –vorbesc de Lina – dragostea și verva. A nu se uita iarăși pantofii mei cei galbeni, uitați de acum o dată.

Tot eu,

Beno, zis Mielușon

Atest și eu spusele lui Beno și vă sărut din partea amîndurora.

Lorica

Va urma

Beno către Rodica⁹ (29)

[1 februarie 1930]

„Dragă Rodicule, te sărut fireşte şi te iubesc, dar nu-ţi scriu asta niciodată, sau numai cînd am nevoie de tine. Aşa sunt eu; mă ierţi?

Minulescu s-a dat peste cap şi a aranjat apariţia volumului de Privelişti la Cultura Naţională. Volumul se va pune imediat sub tipar şi va răsări prin aprilie. Spune asta la cîtă lume cunoşti. Corecturile însă nu mi se pot trimite, aşa cum aş fi vrut-o, aşa că a trebuit să dau prin contract delegaţie lui Minulescu să le supravegheze. Corectura unui volum de poeme, deşi neînsemnată din punctul de vedere cantitativ, e un lucru extrem de rebarbativ şi dificil, migălos mai cu seamă; pe urmă, ştii, poeţii sunt irascibili. Cui puteam deci s-o încredinţez şi să mă culc pe urmă pe-o rînă  ? Lui Voronca? Lui Brunea?

Ţie, fireşte. Aşa că…[subliniat în text] În 1917, cînd scriam priveliştile, mă gîndeam eu că ţie am să-ţi cer să mi le corectezi, plodul bălan cu ochi de cer? Dacă poţi, pune-te deci imediat în legătură telefonică cu Minu, care-ţi va indica ce e de făcut. Cere însă la prima corectură două exemplare şi expediază-mi unul; pe acesta îţi voi semnala lucrurile foarte importante şi cari pot scăpa din vedere oricui, chiar celui mai şmecher corector din Valahia. De-o pildă: în Unu au apărut două versuri de mine astfel  :

şi forţa lenevoasă de-a se căta pe sine

şi moartea adormită cu coatele pe sine

Ori, în versul al doilea e vorba de şine, căi de fer, railway etc. Pe urmă, ce e foarte important, sunt silabele: tot în Unu a apărut acest vers  :

ziua de azi intră-n conacul boieresc

cînd era vorba de ziua de astăzi, adică de încă o silabă.

Cultura Naţionlă îmi oferă o mie de franci (şapte mii lei) şi 10% pe urmă din vînzarea volumelor, o mie în capăt. Îţi voi scri [sic!] pe urmă, pentru presă, lista volumelor de trimes şi cui, pe care vei înmîna-o editurei. Va trebui, înainte de apariţie, tipărită o carte de vizită, pe socoteala mea, care va fi pusă ca o panglică în exemplarele presei, astfel concepută:

din partea d-lui

B. Fundoianu

[de] la Paris

Imediat ce vei vorbi cu Minulescu, dacă ai ceva nedumeriri, scrie-mi. Cere cu inzisistenţă [sic!] o dublă copie de corectură; îţi va sosi poate tîrziu îndărăt, dar îţi va putea sluji la ultima corectură. Altceva: ATENŢIUNE: a nu-mi corecta sub nici un pretext greşelile de limbă, acordurile etc. Cînd scriu  :

zăpada de tăcere în care corbii coase

nu pune nici corbul ca s-o dregi, nici cos, ci cruceşte-te numi şi dă-mă dracului.

Îmi pare aşa de rău că trebuie să te obosesc, obosită cum eşti şi super-ocupată (vezi că n-am uitat românesca? „super”, ce zici?), dar era să las la lupi în codru vaca, sau ce era să fac? Iartă-mă de asemenea că ţi-am dedicat o poezea. Te sărută mult, pardon, multă, al tău (dar al cui  ?) frate şi

Autor recunoscător pe veci,

Mieluşon

Scrisoare scrisă, gîndită şi bătută de mine la maşină, la maşina mea Corona, cumpărată în rate, azi, 1 februarie 1930.”

_______________________