Doctorul Sorin Costina este un nume foarte cunoscut în mediul artelor, fiind nu doar unul dintre cei mai avizaţi şi competenţi colecţionari de artă din România, ci şi un reper al receptării valorii artei româneşti contemporane, cu precădere a ultimei jumătăţi de veac. Practic, prin colecţia sa impresionantă, care cuprinde aproape toată pictura românească de după 1960, Sorin Costina a devenit un „indice” pe piaţa operelor de artă din România.
Colecţionarul este o entitate aparte în peisajul artelor (ca să recurgem la un joc de cuvinte serios, vom adăuga: sub specie aeternitatis!), pentru că, spre deosebire de artist – care trebuie să fie înzestrat cu har şi cu noroc, altminteri, sărac moare! – colecţionarul, cel care adună ceea ce plămădeşte artistul, cum ar veni, strânge în urma acestuia, are nevoie de două calităţi esenţiale: gust (cu derivatele de competenţă, pricepere, cunoştinţe, cultură şi, nu în cele din urmă, fler!) şi bani. Cele două calităţi se completează una pe alta şi se complinesc într-o simbioză determinantă. Ele nu pot coexista în disjuncţie, excluzându-se una pe cealaltă. Un colecţionar cu gust, dar fără bani rămâne un diletant liniştit şi fără griji, în vreme ce unul care e putred de bogat, dar are gusturi îndoielnice, nu poate depăşi stadiul de grobian cultural. Din păcate, incidenţa cazurilor din a doua categorie o întrece cu mult pe prima.
România, mai ales după 1990, a redescoperit valoarea şi importanţa investiţiilor în artă şi astfel a apărut colecţionarul în formă diversificată. Pe lângă vechii şi împătimiţii colecţionari de dinainte de revoluţie (amintesc numai câţiva, precum Vasile Parizescu, Sorin Costina, Vasile Petrovici, Pompiliu Papahagi, Florin Colonaş, Boris Paraschivescu şi mulţi alţii – doctori, profesori universitari, avocaţi, ingineri, magistraţi, artişti – care au dorit să-şi păstreze anonimatul), au apărut figuri noi de colecţionari, care au adăugat tentaţiei de – să-i zicem – tezaurizare, manifestări de generozitate şi de mecenat uimitoare. Aşa e cazul prinţului Şerban Dimitrie Sturdza – posesorul unei impresionante colecţii – sau al inginerului Georg Lecca, din München, care a descoperit o pleiadă uriaşă de artişti (tineri sau „recuperaţi”!), cărora le-a acordat sprijinul material şi moral, înlesnind, de pildă, sau suportând financiar apariţia a peste 100 de albume cu opera lor, până atunci, anonimă sau mai puţin cunoscută. Prin intermediul acestor acte de filotimie şi urmare a capitalului de încredere investit de entuziastul Georg Lecca (căruia i s-a acordat de curând titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Timişoara!), ei s-au văzut intraţi în categoria selectă a artiştilor cu „cotă”.
Sorin Costina este de profesie medic, s-a născut, a lucrat şi trăieşte undeva, într-un orăşel din Apuseni (păstrez cu discreţie detaliul preciziei geografice din raţiuni lesne de înţeles), în care se simte şi chiar este cel mai de vază cetăţean. Acolo, casa lui de lângă o pădure deasă de brazi a devenit, de peste 50 de ani, un adevărat muzeu. Fiindcă ea adăposteşte cea mai importantă colecţie de artă contemporană românească creată între anii 1970 şi 1990, ce cuprinde peste o mie de piese (tablouri, desene, sculpturi, lucrări de ceramică).
Ce bizar joc al întâmplării – nu la Bucureşti, nu în capitala Moldovei, nu la Cluj, nu la Constanţa, nu la Craiova sau Timişoara – a fost să apară această fabuloasă colecţie într-un orăşel de 14.000 de locuitori de la poalele Apusenilor. Prietenia pe care a legat-o încă de tânăr cu cei care aveau să devină artiştii marcanţi ai celei de-a doua jumătăţi a sec. XX a fost, de fapt, baza acestei uimitoare colecţii, ce-i cuprinde, printre alţii, pe Horia Bernea, Ştefan Bertalan, Paul Gherasim, Florin Mitroi, Ion Grigorescu, Ion Nicodim, Napoleon Tiron, Mihai Sârbulescu, Paul Neagu, Ion Dumitriu, Florin Niculiu, Constantin Flondor, Horea Paştina, Sorin Dumitrescu şi pe mulţi, mulţi alţii (unii dispăruţi dintre noi, alţii foarte tineri).
Şi mai e de reţinut un detaliu foarte important, o particularitate cum rar se întâlneşte la colecţiile de artă: toate lucrările sunt indexate şi adnotate de către artiştii înşişi.
Timp de aproape o lună, în urmă, spaţiile generoase ale ARCUB din strada Lipsacni (ajungând aici, trebuie remarcate realizările excepţionale aduse în sprijinul redării acestui loc tradiţional circuitului expoziţional şi artistic din Bucureşti) au adăpostit o expoziţie intitulată „Ucenicie printre arte”, cu 50 de piese aduse din colecţia Sorin Costina. (NOTĂ: Vă rog să reţineţi modestia titlului acestei expoziţii, faptul că şi acum, la 75 de ani, Sorin Costina, în ciuda jumătăţii de veac petrecute printre lucrările celor mai mari artişti români contemporani, se consideră încă „ucenic”. E o dovadă de mare nobleţe şi de o considerabilă decenţă!)
A fost un festin al privirii, un moment solem de contemplaţie şi, totodată, de reflecţie.
Colecţia lui Sorin Costina este o sinopsă a culturii vizuale româneşti contemporane, care, printre altele, e capabilă oricând să „acopere” un spaţiu muzeal de proporţii naţionale.
Cum ar suna, de pildă, Muzeul Naţional Costina?…