(Arta de a lua hotărâri după Anul Nou)
Fragmentarium, cu aer cinematografic, la început de an:
De revăzut filmul Perfect days, regia Win Wenders. Eroul, un bărbat japonez cu o meserie pe care nimeni nu și-ar dori-o neapărat – curăță toalete publice – și o viață care în mod normal (un fel de normal al zilelor de azi) ar duce la nemulțumire, la frustrare, la depresie. Acest bărbat, personajul principal al filmului, alege o altă cale. Uneori, deseori, ridică privirea spre cer și face smerite gesturi salvatoare.
Ne-am gândit și la marii nemulțumiți ai societăților de azi, văicăreții de meserie, cei pentru care nedreptățirea e un mod de viață, o validare a sinelui egoist. Ce ar fi dacă ar încerca, fie și pentru o lună, să schimbe perspectiva de la a primi, la a oferi? Un exercițiu de bunătate, de altruism, de compasiune și nu în ultimul rând, un semn de înțelepciune.
Plângăreț, smiorcăit, văicăreț, miorlăitor, văitător, tânguitor, oropsit, urgisit, obidit. Parcă nu ar sta bine pe o carte de vizită.
Secolul care nu mai ia în calcul lumea de dincolo? Goodby after world? Ei, nici chiar așa! Sau poate că AI o să facă trecerea mai lină, cine știe?
Se spune că orice minune durează trei zile. Rezoluțiile anului ar putea dura măcar o lună-două. Cât să ieșim din iarnă. Măcar cu un zâmbet pe buze. Să nu uităm să râdem. Chiar și de noi înșine, uneori.
Neiubirea este tema vieții multor oameni. De revăzut filmul Loveless al lui Andrei Zvyagintsev. Și oamenii se acresc uneori, nu doar laptele. Uneori, acest lucru poate duce la moartea inocentului. Căile sunt complicate. Toate sunt simptome ale lumii de azi, cea în care candoarea pare un neajuns, un dezavantaj, un inconvenient ce trebuie corectat prin anulare, prin anihilare.
Când ești fericit, te bucură și o hârtie mototolită găsită pe jos. Alteori, când ziua te găsește cu cerul înnorat deasupra capului, chiar și prima zăpadă poate fi o neșansă, un ghinion, o amânare, o întârziere, ceva care nu e bun și care te nedreptățește.
După Anul Nou, putem să ne permitem o clipă de reflecție și să privim stampa japoneză a lui Kawase Hasui, Templul Zojoji, Shiba. Un templu de culoare roșie, acoperit de zăpadă. O femeie, al cărei chip este ascuns de o imensă umbrelă, înaintează în furtuna de zăpadă. Un eveniment, un fapt în sine, o fotogramă ce conține în ea tot filmul. O clipă ce trece, a trecut deja, așa cum fulgii de zăpadă se aștern unii peste alții, formând o masă în care se contopesc fără să-și piardă identitatea.
Contemplarea unei opere de artă aduce stil vieții de zi cu zi. O clipă de răgaz ce permite ieșirea din logica cotidianului, de multe ori dominată de goană, de eficiență, de anxietatea dată de imediat, ca și cum am avea mereu datorii de achitat. Ca și cum, dacă se schimbă ceva – viața exact asta face – pierdem ceva. Sub umbrela femeii din fața templului roșu și nins, stă un sine indestructibil. Acela nu pierde nimic.
În fața unei lucrări frumoase dintr-un muzeu, expoziție sau acasă, privitorul se oferă pentru câteva clipe unui alt model de gândire. În mod liber se lasă pentru câteva clipe stăpânit cu delicatețe de o imagine ce vine dinspre artist. Efortul acestuia apare în mod sublimat sub forma creației sale. Creatorul și privitorul devin unul pentru câteva momente.
Alte posibile hotărâri se iau de obicei la început de an și se cam abandonează pe parcurs, unele chiar în primele zile ale lunii ianuarie.Atunci când realizezi că lăsatul de fumat nu-ți rezolvă problemele pe care le ai cu vecinii pentru că nu vrei să cureți zăpada de pe trotuar. Până la urmă, nu e ușor să devii versiunea ta cea mai bună. Și poate că e doar o bătaie de cap inutilă să tot demonstrezi altora că faci pași în direcția corectă. Corectă pentru cine?
Să începi să ții un jurnal, să fii mai calm, mai chibzuit, să te ocupi mai mult de copii, să citești mai mult, să faci sport, să te lași de sau de (fiecare are propriile motivații), să înveți ceva cu totul nou, să îți descoperi hobby-ul preferat, dacă nu ai făcut-o deja, să te bucuri de ceva imaterial, să devii un spațiu de liniște pentru cineva, să vezi / vedeți un loc nou, să lași lucrurile să se mai și întâmple, fără să vrei să le controlezi în amănunt, să-ți stabilești priorități, să fii mai blând, mai ferm și multe altele. Nu sunt rele în sine, dar:
„Orice s-ar întâmpla, amintește-ți că ești om și că, în cele din urmă, hotărârile (the resolutions) nu sunt altceva decât mici dorințe ca niște monede aruncate într-o fântână și că uneori trebuie să-ți sufleci pantalonii, să intri în acea fântână și să-ți iei înapoi acele monede-dorințe, ca să-ți cumperi o sticlă de vodcă, pentru că literalmente momentul nu putea fi mai rău pentru prostia asta.” (fragment din articolul This Is the Year! de Colin Nissan, The New Yorker).
Există și o istorie a acestor hotârâri luate la începturi de an. Pe website-ul Merriam Webster găsim un articol din care aflăm că aceste resolutions existau și în secolul al XIX-lea și că probabil sunt obiceiuri mult mai vechi. Oamenii se angajau față de ei înșiși că o să facă schimbări în bine în viața lor. Unele idei erau luate din Biblie și ajutau la ajustarea moravurilor conform preceptelor biblice, cum ar fi, spre exemplu, promisiunea de a nu mai jigni. În anul 1802 apăruse într-o revistă o satiră la adresa celor care fac promisiuni și nu le respectă. Spre exemplu: „Oamenii de stat au hotărât să nu aibă alt obiectiv în vedere în afara binelui țării lor.” Nimic nou am putea spune, istoria naturii umane are accente ce cad consecvent în aceleași matrițe. Aceste angajamente ancorate în eter nu sunt noutăți și parcă sunt făcute să fie încălcate.
Iată și un fragment dintr-un articol apărut în numărul din 1 ianuarie 1813, al unui ziar din Boston. Aici apare noțiune clară de New Year’ resolutions.
„Și totuși, cred că există o mulțime de oameni, obișnuiți să primească porunci cu hotărâri de Anul Nou, care vor păcătui toată luna decembrie, determinați să înceapă noul an cu hotărâri și comportamente noi și cu deplina credință că își vor ispăși astfel greșelile și vor șterge toate păcatele anterioare.”
Bună socoteală, am putea zice, zâmbind ușor sarcastic. Dar să fim înțelegători și să înceapă bine anul, chiar dacă ne facem planuri, dacă luăm hotârâri, sau nu.
Să fie totul într-un ceas bun!