Blajul constituie un capitol important de biografie eminesciană – pentru că popasul eminescian din orașul pe care l-a numit inspirat Mica Romă – va avea o influență importantă asupra devenirii sale intelectuale.
Elie Dăianu este „un dascăl al Blajului”, adică un cărturar care, prin slujirea catedrei, altarului, prin scrieri și cuvântări, s-a osârduit pentru ridicarea neamului românesc. Biografia lui este asemănătoare cu a multora care i-au precedat sau i-au urmat la Școlile Blajului. Născut în comuna Cut din județul Alba, în 1868, a studiat la Blaj, unde a urmat liceul și Facultatea de Teologie. Și-a continuat studiile la Facultatea de Filozofie la Budapesta și apoi a revenit ca profesor la Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. A manifestat, în paralel cu vocația didactică, și o mare atracție pentru ziaristică; a fost redactor la una din cele mai importante publicații din cultura Transilvaniei a veacului trecut, Tribuna sibiană, unde se perindaseră, înaintea lui, scriitori de seamă, ca Slavici și Coșbuc. Articolele lui îl fac indezirabil față de oficialitățile austro-ungare și trebuie să prăsească Sibiul, stabilindu-se la Cluj, ca protopop greco-catolic al orașului și întemeind aici propria revistă Răvașul. Din anul 1948, îndură ca și alți preoți și dascăli greco-catolici drama Bisericii Române Unite și se stinge, în uitare, în 1956.
Înaintea lui Al. Lupeanu-Melin, dr. Elie Dăianu a încercat sub forma unor cărticele, evocarea marilor personalități ale Blajului. Pe unele le-a cunoscut personal. A scris despre Șincai și despre Cipariu, despre Moldovănuț și Bunea – personalități legendare pentru cititorul de azi al paginilor din trecutul Blajului. Scrisul lui nu este al unui erudit și el nu-și propune „contribuții științifice”, ci o evocare afectivă în care personajul evocat să devină apropiat afectiv cititorului.
„Întotdeauna, am iubit Blajul și pe Eminescu” – spune Elie Dăianu. Acesta este îndemnul scrierii broșurii de față la care se mai adaugă unul asemănător cu cel numit de Miron Costin în celebra Predoslovie la De neamul moldovenilor, mâhnirea față de ocara pe care o rostiseră despre obârșia românilor doi obscuri cronicari. Pe Elie Dăianu, l-a mâhnit articolul canonicului Alexandru Grama despre Eminescu.
Știut este că la Blaj, apăruse cu câțiva ani înainte cartea lui Al. Grama – Mihailu Eminescu, Studiu critic, Blaj, 1891 – un pamflet antieminescian, ale cărui pagini l-au îndurerat pe Dăianu. Dacă este de acord cu respingerea pesimismului eminescian, Dăianu nu poate fi de acord cu judecata obtuză și absurdă a poeziei lui Eminescu, găsindu-i totuși lui Grama o „motivare” în cunoașterea parțială, atunci, a operei poetului național. Așadar, o lucrare ce-și propune să schimbe imaginea, tinzând spre generalizare, a unui Blaj antieminescian. Dimpotrivă , o „Mică Romă” care îl primește pe junele poet, debutant în coloanele Familiei lui Iosif Vulcan într-un adevărat triumf. Până la cartea lui Elie Dăianu, nu se știa nimic despre acest capitol de biografie eminesciană: popasul blăjean din vara anului 1866. El însuși a aflat târziu și, solicitat de Ion Scurtu, primul eminescolog, care pregătea o biografie documentară și o ediție științifică Eminescu, să-i comunice date despre Eminescu la Blaj, își convoacă „interlocutorii” adică, pe câțiva dintre școlarii și teologii blăjeni care au avut prilejul să-l cunoască. Aceștia sunt Ioan Oargă, Petre Uilăcan, Elie Damian Domșa și Grigore Dragoș. Tehnica utilizată de Elie Dăianu este reportericească, a colajului de citate și mărturisiri, pe care le comentează acceptându-le sau completându-le. Se alcătuiește, astfel, un film, cu secvențe memorabile, din vara blăjeană a poetului: portretul (în care este izbitor contrastul între frumusețea fizică și sărăcia vestimentară), plăcerea înotului în Târnava Mică și în lacul Chereteu, insuccesul la un examen de limba greacă etc. Puțin totuși, conchide Dăianu, pentru cel care era atunci un „boboc al genialității creatoare”. Și atunci, solicitați mai insistent, memorialiștii blăjeni adaugă linii noi, esențiale, pentru portretul poetului: pasiunea pentru lectură (prin N. Petra Petrescu împrumuta cărți din biblioteca prepositului capitular Ion Micu Moldovan), convorbiri pe teme literare și istorice, în care se vădea superioritatea lui față de prietenii blăjeni, participarea la o adunare generală a Astrei la Aba Iulia, la sfârșitul lunii august, unde îl ascultă pe Cipariu, vorbind despre unificarea ortografiei românești. Și, totuși, starea lui sufletească nu din aceste mărturii reiese, ci din poeziile pe care Dăianu le consideră a fi scrise în perioada blăjeană: Speranța, Amicului F. I., Din străinătate, La Bucovina, Misterele nopții, Spre suvenire (fratelui Gregoriu Dragoș). Ultima poezie este o dedicație pe o carte de gramatică germană dăruită acestui prieten blăjean care îl găzduise o vreme la Blaj: după dedicație, urmează o semnătură M. g. Eminescu din Ipotești care se menționează și la sfârșit fără localitatea natală: „ Dacă vre-odată în lunga-ți cale,/ Te-i simți, frate, nenorocit,/ Pieptul în chinuri, inima-n jale,/ Viața-ți, lacremi o tristă vale/ Ochiu-ți în plângeri de dor răpit; / Când fără soarte, fără de nume,/ Te-i vedea singur …desprețuit,/ Un singur suflet nu-i avea-n lume,/ Luptând cu-a vieții valuri în spume,/ Un suflet care te-ar fi iubit;/ Când fug amicii de lângă tine,/Când plângi de soarte-ți trist, părăsit:/ Gândește-atunci și tu la mine,/ Nici eu în lume n-o duc mai bine/ Și eu sunt, frate, nenorocit./ M. g. Eminescu
Tipărită în primul deceniu al secolului XX, în 1914, cartea lui Elie Dăianu a fost și rămâne o „contribuție” la biografia lui Eminescu. Biografiile scrise mai târziu de Gala Galaction, G. Călinescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, I. Crețu, George Munteanu, Petre Rezuș, ș.a. îi rămân îndatorate. Cât de importante sunt aceste pagini (alături de altele scrise de alți prieteni blăjeni ai poetului) ne putem da seama din faptul că în poemul său biografic, G. Călinescu consacră un întreg capitol acestui moment din biografia eminesciană, intitulat La Blaj (1866).
Cartea a devenit o raritate bibliofilă și am considerat că este utilă o retipărire a ei în anul 2000, când se împlineau 150 de ani de la nașterea poetului.