miscellanea
FL. TOMA

Festivalul Internațional de Poezie-București (XIV)

Articol publicat în ediția 10/2024

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) a organizat, în perioada 9-15 septembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB). „Proiect cunoscut și urmărit cu interes atât de breasla scriitorilor, cât și de publicul iubitor de poezie, Festivalul Internațional de Poezie București a ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Festivalul a crescut exponențial de la un an la altul, devenind astăzi unul dintre cele mai importante evenimente de gen din România și unul dintre cele mai urmărite din Europa Centrală și de Sud-Est”, se menționează într-un comunicat al MNLR.

Potrivit organizatorilor, și în acest an, Festivalul Internațional de Poezie București a devenit un Centru de dialog și reflecție, pentru poeți dintr-un important număr de spații lingvistice – peste 20 de țări și comunități autonome ale lumii: Brazilia, Canada, Spania, Portugalia, Franța, Israel, Belgia, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Elveția, Suedia, Panama, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Croația, Italia, Serbia și România.

Peste 50 de evenimente au compus „arhitectura” programului din cele șapte zile ale festivalului, realizat prin strădania, de-a lungul ultimei jumătăți de an, a echipei Muzeului Național al Literaturii Române, alături de zecile de parteneri ai proiectului.

A fost un program amplu și dens: de la lecturi publice, dezbateri, conferințe, la workshop-uri, momente dedicate unor poeți importanți dispăruți dintre noi, precum regretatul Ioan Es. Pop, ateliere și performance-uri de poezie, seri dedicate debutanților, momente de improvizație, ateliere de scenarii și scurtmetraje pornind de la filme dedicate poeziei sau momente artistice în care poezia a stat alături de alte arte, precum muzica, pictura sau filmul.

Potrivit organizatorilor, programul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti a însemnat, în cifre, peste 70 de ore de lecturi publice, la care au luat parte poeţi din peste 20 de ţări, de pe cinci continente. Programul a inclus dezbateri de peste 15 ore şi tot atâtea ore dedicate lansărilor de carte. Momentele de performance, improvizaţie poetică, atelierele şi workshop-urile dedicate poeziei au însumat peste 50 de ore, la fel precum concertele, vernisajele, conferinţele şi spectacolele.

Directorul general al MNLR, Ioan Cristescu, a găsit formula cea mai poetică pentru a sintetiza esența prestigiosului eveniment: Literaturizăm bătăile inimii.