Lüdinghausen este un oraș în landul Renania de Nord-Westfalia la sud-vest de Münster, în Kreis Coesfeld. Este situat la canalul Dortmund-Ems-Kanal și râul Stever. Sfântul Ierarh Ludger (sau Ludgerus) e primul episcop de Münster și Apostolul Saxoniei (născut: 742, Zuilen, Utrecht, Olanda – mort: 26 martie 809, Billerbeck, Germania). Este Sfântul Ocrotitor al Regiunilor Saxonia (din Germania) și Frisia de Est (din Olanda). În anul 809, cortegiul funerar cu moaștele Sfântului Ludger este condus de la Billerbeck, prin Münster, la Essen-Werden și trece, de asemenea, și prin Lüdinghausen. Potrivit legendei, când procesiunea a trecut prin oraș, clopotele tuturor bisericilor au început să bată (lüden) singure. De aici, se spune, provine numele orașului: Lüdinghausen.
Lüdinghausen este cunoscut, totodată, ca orașul cu trei cetăți feudale. Burg Lüdinghausen, Burg Vischering și Burg Wolfsberg. Burg Lüdinghausen a fost ridicată în secolul XII, ca reședință a seniorului von Lüdinghausen, iar, în secolul XVI, în timpul lui Gottfried von Raesfeld, a fost reconstruită cu aspectul tipic de palat renascentist.
George Ștefănescu-Râmnic (născut la 20 aprilie 1914, la Plăginești, Râmnicu-Sărat, România – mort 29 octombrie 2007, la Lüdinghausen, Germania) a fost un artist remarcabil al secolului XX (pictor, grafician, decorator, scenograf). Istoria artelor din România (subliniez: din România!) nu poate trece peste cei mai bine de 50 de ani de activitate în domeniul artelor, în care a avut ca maeștri nume mari ale picturii: de la Ion Theodorescu-Sion și Nicolae Dărăscu, până la Lucian Grigorescu și Ion Sava. Ori peste formidabila accepție a cromaticii moderne aplicate pe teme preluate din folclor sau teatru. Ori peste nenumăratele expoziții remarcate atât de marii critici de artă ai momentului, precum Petru Comarnescu, Dan Grigorescu și Virgil Mocanu sau de faimoși colecționari, precum Mișu Wainberg, Victor Becherschi și Mircea Penciulescu. Ori peste participările constante la expoziții românești din străinătate (chiar în timpul perioadei comuniste) sau peste prietenia trainică și frumoasă cu Micaela Eleutheriade. Ori peste cei 15 ani de creație și muncă epuizantă (decoruri, costume, scenografie) depuși la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (fostul „Teatru Municipal”), unde a lucrat cu mari artiști (cu însăși Lucia Sturdza Bulandra, de pildă, pe care o surprinde în câteva tablouri… apoi, printre altele, la rugămintea ei, execută un admirabil portret al lui Tony Bulandra) sau cu regizori care aveau să devină celebri, precum Liviu Ciulei. În 1961, Uniunea Artiștilor Plastici îl scoate din atelierul improvizat în secția de tapițerie a Teatrului, de pe cheiul Dâmboviței și îi va oferi spațiul din strada Domnița Anastasia nr. 7, unde, în incinta Muzeului Gheorghe Tattarescu, își va amenaja atelierul „ca o oază de liniște”. Acolo va lucra neîntrerupt, timp de 38 de ani, până la plecarea din țară.
S-a stabilit la Lüdinghausen, un orășel cu 25.000 de locuitori din landul Renania de Nord -Westfalia împreună cu fiul său, arhitectul Radu Ștefănescu și cu familia acestuia. Aici, timp de aproape două decenii, până la 93 de ani, pictorul George Ștefănescu-Râmnic a desfășurat o activitate prestigioasă, dovedind până la o vârstă înaintată o uimitoare vitalitate și, nestinse, talentul și pasiunea pentru pictură. A participat la numeroase expoziții în diverse orașe ale Germaniei (Bremen, Münster, Dülmen, Bocholt, Ahaus), precum și în orașul de reședință. În 1994, a expus în colecția particulară Skillykorn din Singapore, iar, în 2004, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către artist, orașul Lüdinghausen împreuna cu Kunstverein KAKTus, a organizat expoziția personală George Stefanescu – Licht und Farbe, în sala de expoziție a Volksbank.
Anul acesta, fiul său, arhitectul și colecționarul Radu Ștefănescu, a avut inițiativa (absolut emoționantă!) de a sărbători 110 ani de la nașterea tatălui său, printr-o expoziție grandioasă, deschisă în castelul Lüdinghausen. Acolo, au fost prezentate fix 110 lucrări semnate George Ștefănescu-Râmnic. Conceptul arhitectului Radu Ștefănescu a pornit de la ideea de teatru, atât ca un omagiu adus celui angajat, în 1958, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, ca pictor, scenograf și creator de costume, cât și pentru a reface pe simezele amenajate în incinta castelului Lüdinghausen o scenă pe care s-a derulat un caleidoscop al vieții și creației tatălui său.
„Viața este ca o piesă de teatru: nu contează cât de lungă este, ci cât de colorată (Lucius Annaneus Seneca)” – amintește fiul și curatorul expoziției acest adagiu latin. Apoi, continuă :
„Cele cinci acte ale dramei clasice vorbesc despre dragoste și război, demnitate, libertate și autodeterminare, dar și despre dorul de culori. Expoziția trece în revistă, cu sensibilitate și acribie, viața și opera pictorului George Ștefănescu-Râmnic, în cinci dintre sălile castelului, aidoma construcției dramatice clasice. Viața este ca un teatru și noi ne jucăm rolul. Dar, după ce cade cortina, la final? Oare cum va fi amintită piesa?… Acestea sunt întrebările expoziției Viața – un teatru”.
Datorită unui concept elaborat, care a fost executat ca o perfectă atracție muzeală, cu citate și subiecte de actualitate, expoziția i-a condus pe vizitatori prin viața plină de culoare a pictorului născut în Primul Război Mondial. A artistului care a fost grav rănit în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar care a putut să vadă Europa unită și a avut șansa de a-și petrece ultimii ani ai vieții ca artist activ în libertate. Radu Ștefănescu a creat cu producția sa un corporate design impresionant, extrem de bine primit de public. Dovadă că, la cinci săptămâni de la deschidere, peste 2.000 de vizitatori intraseră în castelul Lüdinghausen, spre a admira expoziția.
Astfel, lanțul magic, nexul aproape galvanic – definit aparent atât de simplu și cvasi-banal Tată-Fiu – a rămas nu numai intact, dar și admirabil de prolific. Puțini dintre fiii acestei lumi s-au dovedit atât de atașați de părintele lor, precum acest arhitect entuziast, pe numele său Radu Ștefănescu. Fiul marelui artist George Ștefănescu-Râmnic.