miscellanea
MARIAN DRĂGHICI

Anuarul PROZA 21 (revistă literară și de arte vizuale)

Articol publicat în ediția 6 / 2017

/2/2016 a apărut, recent, cum a apărut, prin conținut și loyaut sobru-discret, parcă anume să confirme așteptările iscate de primul număr, din 2015. Numărul 2, așadar, susține și reafirmă firesc numărul 1, cel pe care l-am descris cum se cade, în amănunt, la ieșirea în lume, ca apariție originară și originală, demnă de interesul celui mai exigent cititor de proză. Impresia de profesionalism echipat fără cusur cristalizează de-acum în certitudine. PROZA 21 e o revistă-carte-obiect estetic, cum vreți să-i spunem, vehicul de promovare a scrisului epic prin câteva dintre vocile sale cele mai pregnate de azi. Citim, deci, pagini semnate de Dan Stanca, Florin Toma, Gheorghe Iova, Șerban Tomșa, Varujan Vosganian, Gheorghe Schwartz, Petru Cimpoeșu, Ovidiu Dunăreanu, Matei Vișniec, Nicolae Spătaru, Mihai Bogdan Ionescu-Lupeanu. La secțiunea TRANSDINAMIC aflăm traduceri și retroversiuni din Fernando Vallejo, Doina Ruști, Răzvan Petrescu, Ștefan Dimitriu, datorate unor Mariana Șipoș, Miruna Pință/J.C.Brown, Alistair Ian Blyth și, respectiv, André Cadar. Marius Miheț realizează un interviu excepțional, model de documentare aplicată la subiect, cu Alexandru Ecovoiu. Nu voi mai stărui asupra anatomiei corpului publicistic conceput și dirijat de AMB, la îndemâna cititorului; prefer să reproduc, din câteva texte alese nu tocmai la întâmplare, prima secvență/incipitul, care, se știe, dă tonul și măsura fiecărei proze publicate, dacă nu chiar a vocii autorului. Petru Cimpoeșu: „De câte ori îl visez pe tata, știu că are să se schimbe vremea. Organismul meu tot mai șubred combină în așa fel semnalele mediului ambiant, variații altminteri insesizabile ale umidității și presiunii atmosferice, încât rezultatul e plonjarea într-un trecut reversibil, din interstițiile căruia se ivesc imagini și întâmplări plutind într-un timp ambiguu, ca în mersul pe o linie punctată. De fiecare dată, întâlnirea cu copia tatei e o emoție ascuțită care lovește direct în inima visului. Iar când mă trezesc, mi-e dor de el.” Florin Toma: „Ia mi-ascultă aici, Avrămuț, tată!… Hai, lasă, renunță! Nu te mai linge, fiindcă nu-i frumos și, în plus, e și contraproductiv. Fă bine și ciulește urechile lătărețe ca foaia de varză cu care Creatorul i-a dăruit pe toți cockerii! Și uită-te la tine, mă rog, dacă poți, cât de negru ești… și vezi că mai ai și ditamai petele pe conștiință. Nu știu dacă ai aflat, dar în mistica sexuală a culorilor rasiale, negrul simbolizează desfrânatul, care folosește femeile doar ca instrumente ale propriei sale plăceri. Așa că uită tot, liniștește-te și așază-te frumos cu căpșorul pe lăbuțele din față. Iar acum, fii atent aici la mine! Rememorează! Trebuie să recunoști că totdeauna te-au excitat vorace subțiorile femeilor. Firește, doar atunci când s-a ivit ocazia să-și fie oferite goale, fără jenă. Hai să fim serioși, bineînețels că nu mai mult decât sexul, ci, mai exact, ca o premoniție a acestuia.“ Dan Stanca: „ – Știți, mă gândesc mereu la sensul vieții mele și pur și simplu rămân cu gura căscată. La urma urmei, pentru asta m-am zbătut tot timpul, să găsesc un sens, și constat că sunt la fel de neajutorat ca în prima zi… Cam așa începea Hector Noroaie să se plângă.“ Varujan Vosganian: „Observă într-un târziu mașina roșie, decapotabilă, care îl urma cu viteza pașilor lui. Tânărul își scoase ochelarii de soare și-i făcu semn cu mâna. – Ce mai faceți, domnule general? spuse, desvelindu-și, într-un zâmbet larg, dantura perfectă. Eu sunt Bengy, nu știu dacă mă cunoașteți…“. Ovidiu Dunăreanu: „Din bărcile răzlețite pe întinderea de apă ce acoperise coada Ostrovului Mare, cu sculele la îndemână, oamenii ascultau înfrigurați răsunetele dinspre ziuă ale nopții de primăvară și ale fluviului: un fâlfâit de aripi și un chirăit prelung, înfiorat, urmate de urletul unei fiare încolțite de lațul viiturii pe grindul din apropiere și, din nou, de muțenia atotstăpânitoare. Numai acea fierbere, acea clipoceală surdă, ca a picăturilor unei ploi fugare, nevăzute, pe luciul undelor, ce vestea de regulă venirea dinspre Ruptură a peștilor, n-o deslușeau încă.“ Ștefan Tomșa: „ Mi se spune Veteranu. Am făcut patru ani de război și n-am împușcat pe nimeni.“ Gheorghe Iova: „Ce e imposibil se rezolvă trăind.“ Matei Vișniec: „Karl fut assez déçu, une fois arrivé a Battery Park, de découvrir que la journée s’annonçait plutôt morose et que le ciel était couvert. ‹‹Pourvu qu’il ne pleuve pas››, se dit-il en scrutant les nappes de brouillard qui flottaient au-dessus de l’ocean. La Statue de la Liberté etait e peine visible, on aurait dit un fantome qui jouait à cache-cache avec les regards de visiteurs et de badauds, une vague silhouette au milieu d’un no man’s land où la mer et le ciel se rejoignainent pour former ensemble une sorte de magma blanchâtre, diffus et remuant.“

Critica e semnată de Angelo Mitchievici, Emil Lungeanu și Marius Miheț. Rubrici speciale susțin Aurel Maria Baros și Horia Gârbea, iar plasticiana Mita Vostok (Franța) deține resortul Vizual. Excelente portrete-foto ale scriitorilor invitați realizează M.B-Ionescu Lupeanu, prezent și la rubrica Proză tânără.