recenzii
RĂZVAN NICULA

BUTOIUL CU PULBERE

Articol publicat în ediția 4/2024

În noiembrie 1605, Anglia era zguduită de vestea unei încercări nereușite de asasinat căreia ar fi trebuit să-i cadă victimă regele Iacob I, uneltire pusă la cale de un grup de catolici conduși de Robert Catesby. Ideea complotiștilor era, nici mai mult nici mai puțin, să arunce în aer Camera Lorzilor în timpul ședințelor Parlamentului, cu intenția de-a întrona o nouă ordine în insulă, în principiu, ceva mai tolerantă în privința ideilor religioase. De-a lungul veacurilor, mișcarea a rămas cunoscută în istorie sub numele „Complotul prafului de pușcă” – o titulatură care poate aprinde fitilul unei imaginații suficient de neliniștite ca să se mulțumească strict cu realitatea pe care o are de trăit. Dacă am încerca să facem o analogie cu titulatura dată Balcanilor, aceea de butoi cu pulbere al Europei, ignorând rădăcinile profund românești ale lui Dan Stanca, nu ne-ar fi greu de înțeles plasarea acțiunii unui nou roman pe meleagurile României, o țară azvârlită la marginea civilizației occidentale.

Animal fragil (editura Junimea, 2022) reprezintă o încercare reușită de corectare a concepției că scriitorimea autohtonă nu este capabilă să producă material de calitate, concepție care, așa cum spun mulți editori, a transformat piața românească de carte într-una de traduceri, cititorul român fiind sufocat și îngropat de literatură de dezvoltare personală, de cărți care îl învață cum să-și gestioneze pușculița, cum să-și afle fericirea, cum să-și iubească nevasta și alte cele, alături de literatură de consum precum nu mai știu al câtelea Harry Potter, ale nu mai știu câtelea Nuanțe ale lui Grey (sau umbre, după preferințe), literatura de copii a lui Tolkien adoptată de adulți ca Biblie și alte asemenea ciudățenii. Dar dacă publicul e mulțumit, cine suntem noi să ne supărăm că scriitorul român, marginalizat, devenit un biet spectru, nu mai face decât să-și muște pumnii, să sufere și să-și accepte destinul amar, așa cum o face Horia Andrei Miclea, profesor de literatură contemporană la Facultatea de Litere, în filele pe care le oferă Dan Stanca celor interesați?
„…trebuie să fiu tare. Să mă arate cu degetul intelectualii și familiștii, toți cu pretenții culturale și moravuri neștirbite, să fiu capra râioasă a acestei țări putrede și împuțite, proscrisul, ostracizatul care, la oricâte uși ar bate, nu ar primi răspuns, așa să fiu, dar să merg până la capăt, fie și împleticindu-mi pașii în sacul de cenușă al vieții… Asta e datoria mea și nu am voie să mă abat de la ceea ce mi se cere”.

„Complotistul” Dan Stanca, sub un pretext relativ obișnuit – conferința ținută la București de latinistul Serenus Haller, cetățean german cu origini românești, nu face altceva decât să plaseze dinamita la temelia societății postrevoluționare, să-i împletească fitilul cu pricepere și să-l aprindă, cu speranța că bubuitura care să anunțe detonarea va putea fi privită ca un foc de artificii, sau măcar ca explozia unei butelii de aragaz capabilă să trezească conștiințe. Întâlnirea dintre Haller și Miclea nu îi aduce nimic bun niciunuia dintre ei, și nici nu ar avea cum, având în vedere că problematica discuțiilor lor pune față în față blazarea omului de cultură autosuficient și neliniștea flămândului de a fi ceea ce trebuie să fie, a neluatului în seamă plin de dileme și de probleme care, neînțeles de cei din jurul său, nu numai că nu-și găsește locul, dar și-l și pierde. Fără să-l înnobileze cu o asemenea titulatură, autorul îi pune în spinare lui Miclea condiția omului de geniu, neînțeles de cei din jurul său, dimpotrivă, privit cu reticență și chiar cu dispreț. În același timp, însă, îl umanizează –  transformându-l într-un om simplu, cu dorințe și nevoi, care, marcat de decădere, alege de bună voie să-și părăsească turnul de fildeș de dragul plăcerilor vieții – alcoolul și nurii prostituatei Nina. Puntea de legătură dintre cele două personaje masculine o reprezintă Dante Alighieri cu a sa călătorie în infern, de altfel o parabolă interesant mascată, întrucât autorul aduce infernul pe teritoriul României și în viețile celor doi bărbați, muncindu-i, transformându-i, chiar conducându-i spre împlinirea propriului destin ca o veritabilă Beatrice. Reverberant, Dan Stanca deplânge și condamnă deopotrivă situația societății românești, fără a se metamorfoza neapărat în moralist, mai degrabă în radiograf dotat cu instrumente de mare precizie:
„…un râu de excremente, asta-i strada românească, kile de scursură care mânjesc asfaltul, ușile magazinelor, se imprimă pe mesele din restaurante, pe tacâmuri și veselă, porci care grohăie și guiță și al căror șoric e ambalat în țoale de firmă”. Latura ezoterică a romanului, dispariția lui Haller la întoarcerea în Germania, nu îngreunează romanul, doar îi adaugă în consistență, obligând cititorul să se întoarcă la Divina Comedie a lui Dante, centrându-l pe miracol, împiedicându-l să creadă în desacralizarea lumii.

Construcția romanului, bazată pe tehnica manuscrisului pierdut/găsit îmbină vocile celor două personaje masculine, prezentându-le dilemele, lăsând loc problematizării, ideaticii și chiar diatribei. Personajele feminine, succint și fin conturate, adaugă sarea și piperul necesare, în așa fel încât modernitatea să nu fie neglijată, nici temporalitatea. Identificarea pandemiei, scandalul nu numai sibian învolburat în jurul statuii lui Samuel von Bruckenthal, reperele cartografice ale Bucureștiului în starea în care se află, fac din Animal fragil un roman de actualitate. Moravurile și moralitatea personajelor, prezentarea oarecum cu perdea a fetișurilor și fetișizării, reflectă, și ele, o modernitate scuturată de pudibonderie și, în și mai mare măsură, observatorul calat nu numai să observe, ci și să prezinte, rece, ca documentarist, societatea din care face parte, fără a o înfrumuseța, dar și fără a o condamna manifest. Cu siguranță, plăcerea lui Dan Stanca nu este numai să examineze, ci și să scrie ceea ce vede în jurul său. Celor din jur, însă, le va fi mai greu. Pentru că, dacă în filosofie nu este important răspunsul ci întrebarea, în sociologie și literatură un răspuns poate rezolva mai multe întrebări. Ești nemulțumit de societatea în care trăiești? Citește-l pe Dan Stanca. Ești mulțumit de societatea în care trăiești? Răspunsul e același – citește-l pe Dan Stanca, poate te răzgândești.

Dan Stanca, Animal fragil, Junimea, Iași, 2022