OAMENI TRIȘTI, OAMENI VESELI ȘI EU
merg zilnic în gară
mă plimb pe același peron
poate mă recunoaște cineva
și mă salută
vreau să spun doar că sunt bine
că exist și că scriu
nu aștept niciun tren
nicio rudă venită de departe
niciun prieten din depărtări
poate va veni o zi când
cineva mă va aștepta
și eu nu voi putea lipsi
văd oameni triști
oameni veseli
și eu
într-o gară din mica mea
cameră de muzeu
PROMETEU
Nu mai plătiți bilet
azi e închis muzeul
poeta a evadat
în lupta cu idei
să-l elibereze din lanțuri
pe Prometeu
lumea nu își mai revine
dintr-o iluzie ratată
chiar acum pe site-ul virtual
al unei tarabe uitate
la capătul memoriei colective
se vând online sentimente
se-haș la ofertă
pachet promo
plătești unul primești două
iubire cu ură
speranță cu deznădejde
tandrețe cu violență
se oferă manutanță
și eu nu pot scoate sabia
să tai nodul gordian
care le ține împreună
nu pot salva lumea asta nebună
care îmi arde cărțile în muzeu
care îl ține în lanțuri
pe Prometeu
MUZEUL POEZIEI
ce cântec trist șoptește muza!
poezia va deveni
piesă de muzeu
cărțile vor purta etichete ,,nu
atingeți exponatele”
vom plăti bilet să vedem
o poetă împăiată la intrare
un poet de ceară printre rafturi
și câteva cărți smulse din foc
cărțile vor fi arse pe rugul uitării
să nu rămână niciun bob de cenușă
din care ar putea renaște
dacă nu ne trezim
să citim…
Jakpot pe rug
nu aprindeți rugul ignoranței
s-a strigat bingo
undeva la marginea sfârșitului lumii
chiar acum cineva scrie
nu aprindeți rugul nepăsării
lumina din cuvinte scaldă
bobul unei zile noi
în sânge de poezie
nu aprindeți rugul disperării
mai este un as în grădina de gânduri
o poveste pentru încă o noapte de foc
timpul zâmbește printre rânduri
puteți aprinde rugul mirării
un copil citește chiar acum o carte
întunericul evadează de la masa de joc
va arde pe rug doamna moarte
a rămas un singur zar
o singură încercare
și șansa să arunce o mână de om
Dumnezeu alege poeta
va avea mai mult noroc dacă citim
citind, suflăm și stingem ruguri
ruleta lumii noi se învârte-n voia sorții
o altă Ioana d’Arc dă bice morții
VIEȚILE NOASTRE
ce caut eu în viața mea?
de ce tot vin să-mi tulbur liniștea?
vin cu un chip tot mai îmbătrânit
când să-mi deschid, nu mă mai recunosc.
ce cauți tu în viața mea?
cu calul gârbovit și mers anost
totuși, e bine c-ai venit
altfel aș fi crezut că nici n-ai fost.
ce căutăm noi în viețile noastre?
nici moașa care ne-a adus pe lume
nu ne mai recunoaște.
totuși e bine să venim cu flori
din când în când
poate e vremea
să ne vizităm unul pe celălalt
măcar în gând.