Într-o seară cu ploaie, 16 noiembrie, la Teatrul Bulandra, în Sala „Liviu Ciulei”, a rulat pentru cine voia să-l vadă, filmul lui Laurențiu Damian, Chipuri, despre chipurile marelui actor Victor Rebengiuc. Cei care au fost în sala „Liviu Ciulei” în seara aceea nu au regretat, s-a observat asta la final, după ce actorul însuși, în carne și oase, a urcat pe scenă și s-a așezat pe un scaun pentru a răspunde întrebărilor celor din sală.
Spectatorii au avut atunci ocazia să vadă pe viu un actor intrat deja în galeria marilor figuri ale teatrului românesc din toate timpurile, dar, spre deosebire de mulți alții, cu un comportament firesc, natural, nimic căutat în ținuta lui și în răspunsurile pe care le-a dat celor care-i puneau întrebările cele mai obișnuite în asemenea cazuri. Ba, când un spectator a început să-i recite o poezie, altfel nu lipsită de abilitate, dar ultralaudativă, arătându-se jenat, marele actor l-a întrerupt, rugându-l ca, eventual, să i-o trimită online, pentru că așa, auzind-o, în fața atâtor oameni, nu se simte deloc bine, nu știe ce atitudine să ia… Întrebare (care nu s-a pus acolo): câți alți actori, sau scriitori, mari sau mai mititei, s-ar fi simțit jenați de un asemenea elogiu?
În film, dar și în cele ce le-a spus Victor Rebengiuc pe urmă, a trecut prin fața ochilor noștri o întreagă galerie de mari actori de altădată, dintre cei pe amintirea cărora se mai sprijină încă scena românească de azi, chiar dacă protagoniștii săi de ultimă oră nu mai vor să știe. De la Aura Buzescu, profesoară și parteneră într-unul dintre primele spectacole în care a jucat Victor Rebengiuc, așa cum a mărturisit, și anume Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, despre Liviu Ciulei, Lucian Pintilie sau Radu Penciulescu, și până la Ion Caramitru, despre urmașii căruia la TNB, Victor Rebengiuc a subliniat că fac tot ce pot pentru a șterge tot ce a realizat, a prins viață în fața ochilor noștri o lume care a fost și care pare a nu mai fi, păstrându-se, însă, nu doar în memoria unor personalități precum protagonistul acelei seri de neuitat, ci și în realizările ulterioare plecării lor de pe scenele teatrelor românești pe scena eternă, ca să parafrazez o formulă din altă zonă…
Nouă, celor care am asistat și trăit în seara aceea la o demonstrație de înaltă artă, dar și de comportament firesc, omenesc, ne va rămâne mereu în minte această figură luminoasă a României, nu doar artistică, ci și umană, civică.