miscellanea
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

Breviar editorial

Articol publicat în ediția 1/2024

Estetica poeziei lui Nichita Stănescu de Vasile Bardan, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2022, 165 p.

Volumul cuprinde capitolele: Aspecte estetice ale poeziei lui Nichita Stănescu, Poezia impersonală, Povestea Necuvintelor, Libeluliada, Lume fizică biologie și… poezie, Celebritatea lui Nichita Stănescu, „Eu însumi pentru mine nu am chip”, Debutul literar al lui Nichita Stănescu, Cum au debutat Nicolae Labiș și Nichita Stănescu (o paralelă), Nichita Stănescu și proletcultismul, Portretele lui Nichita Stănescu, Despre chirurgia criticii, Nichita Stănescu și Premiul Nobel, A – o literă însingurată, Poetul și istoria, A – de la Andromeda. Câteva considerații din finalul volumului exegetic: „Nichita Stănescu dezintegrează limbajul, cuvântul, pătrunzând în atomica nucleului funcţionalităţii lui, dând naștere astfel unei poetici noi, pe care-mi permit s-o numesc poezia cuantică. Fabuloasa literă A, glorificată, interogată și descrisă cu o imaginație debordantă de Nichita Stănescu în poemele menționate aici, unice în poezia lumii, amintind de Rimbaud, aparține de fapt ontogenezei existenței și evoluției gândirii și conștiinței de sine a omului. Face parte din filogeneza cunoașterii și dezvoltării societății umane. E o literă fundamentală a tuturor generațiilor de oameni […]. Este litera enigmei noastre cuantice care ne conține și ne reprezintă. A e litera mirării de a fi a fiecărui nou-născut, atunci când ia cunoștință de sine, ca și a fiecăruia dintre noi atunci când, în ultimele secunde ale vieţii, vom spune la fel ca Bacovia, doamnei sale Agatha «vine în-tu-ne-ri-cul». A e sunetul uman metamorfozat în cea mai emblematică literă a conştiinţei noastre.”

 

Viața după viață. Luminație de Magda Ursache, Editura Alfa, Iași, 2023, 411 p.

De zece ani, de când cu plecarea „dalbului pribeag”, Bătrânul, etnosoful Petru Ursache, soția lui face necontenit slalom printre lacrimi și registre literare, publicând câte un volum din seria de autor Petru Ursache, fie câte un cernit remember cum este și această carte, în care animalele, suflete nevinovate, jelesc și ele la unison, ba chiar pun o întrebare fără pauze și fără răspuns, „Undeiundeidecenuicutineundeiînţelegiceteîntrebundelailăsatproasto…” – „Esențial este că ne-am bucurat unul de altul, chiar da­că puțin timp: numai 50 de ani. Mai aveam atâtea să ne spunem, Doamnă Doctor Arsenescu, Domnule Doctor Burlacu…”

Prima parte a volumului constituie un Jurnal de cărțar: august 2013 – ianuarie 2015, iar partea a doua este Cartea despre Petru, Cartea lui Petru, Cartea cu Petru, care se încheie cu Amor descendo elevat.

Gabriel Mardare semnează prefața volumului, O (po)etică a Neuitării?, oprindu-se și el asupra unui citat axial din Jurnal de cărțar (care apare și pe coperta a patra): „N-am lăsat să se vadă în afară că eram învinși de șefi vremelnici, de informatorii Securității. Nici n-am fost, da, n-am fost învinși. Un război greșit? Nu, războiul nostru n-a fost greșit. Noi suntem învinșii învingători. Detest adagiul latin Vae victis.” Și, prin neuitare, nu au fost învinși nici de medicii malefici care, nesăbuiți, au grăbit dureros de mult sfârșitul cărturarului cu privirea albastră, „cu ochi de zorea”.

 

Colecția de vară de Emil Lungeanu, Editura Kafka, București, 2023, 88 p.

Emil Lungeanu pune la zid, cu ironie și obidă, în versuri, lumea de acum – atât lumea literară, cât și lumea în totalitatea ei (parcă degeaba este scris în Biblie, pe șleau, cine este Stăpânitorul acestei lumi?!)… Trufia „lansatorilor” de cărți, de noi și noi cărți publicate, în vremuri din ce în ce mai haotice, este amendată din plin de autor. În fața unei zile de vară, unice, neprețuite („ziua cînd pe steaguri dorm dragonii/ cînd de aripi zborul se desparte/ și-atîta tihnă e încît auzi/ unii de alții cum se sparg fotonii/ doar pentru ziua asta/ merita o moarte”), omul comun ia distanță negreșit: nici să nu audă de contemplație în fața Naturii sau, pe de altă parte, de discernământ în fața valorilor Culturii (Blaga – „Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună”), preferând cu obstinație superficialitatea, pasivitatea/supunerea, vulgarul, mediocritatea fudulă, refugiul (fals, firește) în media și tehnologie. Asalt susținut al „valorilor” noi este de neoprit, din punctul lui Emil Lungeanu de vedere – „destul cu-atîta muncă în zadar/ cu acest șmotru feudal ca de iobag/ în curățarea de buruiană și neghină/ a țarinilor noastre naționale,/ cu robotitul ăsta la plaivaz fără de roade/ sforțîndu-te să tot ridici pe culmi europene/ pînă la hernie/ nivelul cultural al gloatelor neroade/ grele de cap ca pietrele de moară, haltere/ sau cum le-o fi zicînd, dracu să le pieptene,/ destul odată, zic/ ducă-se de-a berbeleacul pe un scapăt,/ povestea oglinjoarei fermecate de hîrtie/ se oprește-aci, punct și de la capăt!// nu auziși de noua Inteligență Artificială/ care de-acu îl va scuti în sfîrșit pe om/ de greaua povară a propriului cap/ și de aceste patimi toate?// o, ce veste minunată/ pentru oamenii muncii de la orașe și sate”.

 

Blues pentru un hidrant roz de Petre Ioan Crețu, col. Arca, Editura Neuma Apahida, 2023, 127 p.

Petre Ioan Crețu (n. 1954) are la activ o pauză de un sfert de veac (1983-2009) în care își luase gândul de la poezie. Din 2014 a publicat în ritm susținut, Horia Gârbea considerând, în prezentarea volumului de față, că „Toposul cel mai banal, vegheat de un hidrant roz, devine un munte vrăjit cu vârful în jos, în care fumul, alcoolul și muzica ne învăluie, poet și cititor”. Volumul începe cu Un altfel de eseu despre tristețe, neprihănire, ură și bluesul meu pentru un hidrant roz. Sunt incluse grupajele de poeme: Blues pentru un hidrant roz, Catedrale, porți și ploi (Caisului doi), Vindecarea de frig. O șăgalnică duioșie față de oameni și obiecte, amintind poate de Emil Brumaru, învăluie totul în poezia lui Petre Ioan Crețu: „vara e și ea un timp uneori nesfârșit/ alteori viața începea cu moartea/ și ne bucuram/ trupurile noastre ascundeau răni neostoite/ fiul a ucis pasărea purpurie în zbor/ fiul nostru cel rătăcit/ și ziua începea aproape violent/ cu râsul meu și nici măcar nu știu de ce obosesc/ aproape incest urcă cenușa urcă nefiresc/ și nopțile sunt lungi ca niște săbii de fier/ de ce ne sunt cântecele somnoroase/ și grele, mai întrebi// Dumnezeu începea Geneza cu propriul eșec/ cu Adam cu izgonirea din rai și cu îngerii defecți/ amândoi priveam cu groază/ cum se răsuceau în noi lumânările/ cu flacăra în jos/ și cum se întorceau firesc înțelesurile lucrurilor cerești/ spre alte rosturi atât de pământești/ ia-mă de mână îți ziceam să prindem sens/ apoi acoperă-mi privirea cu palma să nu mai văd/ uluite brațele mele se redescopereau în aripi/ și zbor neînțeles și nu mai credeam/ îmi aruncam ochii si brațele să nu mai zbor/ și mă lăsam în grija ta să mă porți”.