Poetul Zbigniew Jerzyna (1938-2012) s-a născut la Varșovia. A studiat la Universitatea din capitala Poloniei, la Facultatea de Filologie Polonă, cea care a dat literaturii polone sute de scriitori și poeți de seamă. A debutat cu poezii la Nowa Kultura, în 1957, iar în 1963 cu volumul Lăcașuri. A fost redactor la principalele publicații din Varșovia, iar după 1989 a înființat Casa editorială Anagram. S-a stins la 29 noiembrie 2010. Dintre cărțile publicate amintim: Aprilie, Realități, Dulcele pelin, Mesaje, Poezii alese, Erotice, Mici rapsozi, După aceea, nu, Epistole adresate lui Edit. A primit numeroase premii literare.
NU-ȚI ÎNTRERUPE VEGHEA
Înainte de-a lovi cu capul în Marele tău Somn
Nu-ți întrerupe veghea
Nici când steaua albă îți sărută fruntea
Când sângele stă de vorbă cu noaptea
Și din corp rămân doar ochii
Nu-ți întrerupe veghea
Pereții lumii sunt din strigăte suferințe și lacrimi
Și-n ușă dimineața
Cineva apare.
VERSUL
Coaja versului e ca un animal bolnav,
în el se ascunde absolut tot
Câtă suferință încerci intrând în pădurea,
Din care soarele a dispărut
liniștea fiind omniprezentă.
Cuvântul pronunțat odată ajuns în vers
Alege pluta
Ca să intre-n tangaj pe marea neliniștită.
Pe mal femeia-scoică zace azvârlită.
Luna păzește fluxul și vorba.
Cuvântul grăit – cu pasul mărunt al literelor,
Aleargă pe pământ ca soarele spre apus.
CÂND SE VA STINGE…
Când cerul dragostei se va stinge
steaua va plânge.
Atunci capul trebuie să-l ridicăm sus
ca s-o vedem.
Prin lacrimile ce curg din steaua fierbinte
lucește spuza.
Dragostea mea, să ne uităm unul la altul
așa cum se uită copiii.
Căci mormântul dragostei
nu-i din flăcări clădit.
Chiar și când e obligată
să se umilească.
1944
În memoria lui Krzysztof Baczyński
Fiecare construiește vântul după măsura lui,
A cerului înstelat sau după memoria soarelui
Pe care le cară – și-apoi cu mâna cheamă marea.
Aripile istoriei – voci amestecate sunt,
contururile orașelor în flăcări se văd – par ar fi
un vânt zdrențuit pe solul care se-adună.
Orizontul așteptării este linia unor guri
moarte – abia îngropate.
Greutatea legendei este ca adâncimea pădurii
unde frunza se mișcă
și ni se spune:
acesta-i codrul care foșnește.
De ce nu-i plângeți pe-acești oameni decedați
Mult, mult prea devreme.
Pentru vremurile noastre
vorba lor este ca un steag subteran fluturând
și care în urmă lăsă
fresce sângeroase.
Pierzându-și în bătălie viața
ei au devenit contemporanii noștri.
1964
CREIONĂRI
(fragmente)
*
Iubește-ți țara,
Țara n-o pierde din ochi.
*
Când nu mai pot să scriu – îmi cresc pumnii
*
O limpede tinerețe,
Ține-ți ochii neînduplecați.
*
Iadul a devenit un cazan dogit.
*
Când dragostea moare,
Rămâne –
Fruntea îngustă a plăcerii.
*
Dacă ai înțelege cerul
Ai plânge
Cu lacrimi uscate.
*
Și cu bisturiul
Se deschid pupilele ochilor.
*
Dacă toate râurile ar seca
Tristețea noastră –
N-ar mai avea nici o ieșire.
*
Răul merge într-o mască etanșă.
Bunătatea are chipul descoperit
Și sărută cuțite.
*
Am uitat să îmi iau rămas bun de la tinerețe
Și ea nu s-a mai întors.
*
Îndepărtează victoria,
Îndepărtează și marginea prăpastiei
Prăpastia din tine îndepărteaz-o.
*
De sus înseamnă de departe,
Steaua emană o lumină ironică.
*
Singurătea atrage tăișurile.
Singurătatea vede tăișurile.
Și-n asta e forța ei.
*
Din partea lumii necunoscute
Răul cel mai mare ne amenință.
*
Rupe brațul putred al trecutului!
De o sută de ori e mai bine
Cu-o mână sigură să saluți viitorul.
*
Nu subestimați
Nici pe cel mai mic poet.
Glasul lui
Dă chip uman
Aerului neînsuflețit.
*
Speranță-i și-n cenușă
Când vântul tace.
*
Trăind
Omul doar pe jumătate
Se descoperă
Fiecare din noi
Duce cu el în mormânt secretul.
*
Leagănul nemișcat al fricii
Conștiința mea neadormită.
*
Frumusețea lumii mă înspăimântă
Și deseori umblu în genunchi.
*
De-atâtea ori am fugit
Și stau iarăși cu mine
Față în față.
*
Graiul lui e plin de singurătate
Și nu se găsesc mâini
Care să-i legene capul.
*
Ca foamea
Să nu sară peste granițe periculoase
Se pun sentinele
Lângă guri și priviri.
*
Nu lăsați gândurile să se așeze
În cuiburi false.
*
De câte ori trebuie să trădezi
Ca să vezi lumina adevărului ?
*
Închide ochii o clipă –
Când îi vei deschide –
Vei fi locuitorul altei lumi.
*
Nimic cu forța! – Ea nu vede noaptea,
Nimic cu forța! – Ea nu vede prăpastia.
În slăbiciunea omului arde o candelă
Ochii luminează, sângele leneș scânteiază
Ce-a fost doborât înălțându-se.
Prezentare și traducere de Nicolae Mareș