Cărți la alegere II. Proză, eseu, critică și istorie literară de Ion Pop, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2023, 662 p.
După un prim volum (2020) dedicat poeziei, Ion Pop reunește de astă dată cronici din literare în care s-a pronunțat asupra noilor apariții (din ultimele două decenii) din domeniul prozei, eseului, criticii și istoriei literare. Ion Pop a pus în valoare ceea ce a considerat că merită să se sustragă efemerului publicisticii culturale: „Se va remarca uşor că în foarte aproximativa articulare tematică a sumarului apar oarecum privilegiate scrierile cu calitate de martori: documente, corespondenţă, evocări, reflecţii de natura angajamentului civic, meditaţii pe teme culturale. Nu e tocmai întâmplător: nu sunt încă, din fericire, foarte puţini scriitorii care, atenţi la ritmurile adesea capricioase de dezvoltare a societăţii şi culturii noastre actuale, au ţinut să se exprime în for, întorşi spre mersul istoriei şi către evenimentele din spaţiul creator imediat, intrând în dialog, uneori în tensiune, cu fapte şi figuri ale trecutului supuse unor noi lecturi şi interpretări. Sunt chiar convins că, la această oră, asemenea reflecţii analitice asumate responsabil şi pe un fundament etic solid sunt dintre cele mai necesare: lumea noastră are şi încă va mai avea nevoie de limpeziri privind propria aşezare (bună sau discutabilă) în contextele tot mai complexe, de ordin social, cultural, spiritual, ale orei.”
Corp dublat de lumină. Antologie de autor de Ioana Ieronim, Baroque Books&Arts, București, 2022, 96 p.
Corpul, de fapt, în viziunea Ioanei Ieronim, ne este dat ca să exploreze lumina – și implicit străfundurile timpului sau pliurile lui, care ne sunt poate mai la îndemână decât abisurile: „degetele ni s-au încleştat peste un pumn de cuvinte/ de seminţe captive – un poem, un descântec// descântec/ de trecut calea îngustă.// O galaxie moare sub ochii telescopului./ Muntele înzăpezit al copilăriei/ în chiar această clipă se topeşte până la os.// Mâine minutul va fi 59 de secunde.// Noi ne pregăteam mai demult, profesăm/ arta conciziei// trăim în timp suspendat/ timp furat tempo/ rubato fără promisiunea întoarcerii.// Am privit abisul şi el ne-a suflat în faţă./ Palma ni s-a strâns peste mâna de cuvinte/ din căuş – un poem/ un descântec// descântec de oprit poarta ce se închide// 41 de bobi, 41 de fraţi/ voi dacă ştiţi bine să daţi/ ce ne aşteaptă” (din poemul Salut la ora de zoom).
Antologia, care bate spre o sută de pagini, include în prima jumătate poeme dinainte de 1989, „acest prag de timp care ne-a marcat existența”, după cum spune autoarea.
Sub fruntea lui Dumnezeu de Radu Ulmeanu, Editura Ninis, Strâmtura, 2023, 80 p.
Poeme recuperate după jumătate de veac, datând din anul 1974. Ion Papuc considera că „Lovit de un furor erotic pe vremea comunismului, Radu Ulmeanu străbate capcanele unei iubiri unice, fără egal. Tensiunea pentru care stau mărturie versurile sale e venită din sentiment sau doar din măiestria poetului? Singur cititorul poate hotărî.” În contumacie, obiectul liric ocupă tot orizontul și confiscă până spre cele mai apropiate fapte cotidiene ale poetului: „Am răguşit astăzi vorbindu-ţi în gând,/ îţi spuneam tot felul de nimicuri/ despre mine sau despre tine,/ nici nu mai ştiu ce puteam să-ţi tot spun,/ îmi umbla gândul ca o morişcă,/ lunecând în jos peste mine.// Era ca şi cum ţi-aş fi pregătit o baie strălucitoare,/ marmora acelor cuvinte/ (până la urmă deveniseră grave/ violoncele spărgând liniştea)/ se clădea somptuoasă,/ cu fulgere gălbuie, diamantin.// Până când n-am mai putut,/ te-am sunat de o mie de ori,/ dar telefonul ţi se deranjase,/ făcea apelul în gol sau suna ocupat,/ m-am întors acasă scrâşnind,/ nu înainte de-a-mi cumpăra/ un pachet de ţigări în plus,/ pentru orice eventualitate. […] Şi mă gândesc la tine,/ la felul în care ar trebui să apari/ în acest context liric, cum se pretează/ mişcările tale metaforei,/ cum să te storc de tot ce e duh/ în trupul tău amplu, simfonic,/ cu agilitatea lui de ogar.// Altădată, scriind despre tine, creierii mei cântau,/ acum e un ţipăt din care nu ies cuvinte,/ iese doar sfântă durere, scântei şi funingini” (din poemul Am răgușit).
Diplomat în Oropingo de Gabriel Gafița, Editura Junimea, Iași, 2023, 390 p.
Un roman amplu, cinematografic. Despre care, într-o primă instanță, s-au pronunțat favorabil Vasile Popovici, Stelian Țurlea, Daniel Cristea-Enache. Arivismul fără margini și istoria-tăvălug au o contrapondere, scump plătită de cel care se străduiește să ajute, să iasă definitiv din ipostaza de spectator, să dea drept de existență Binelui în lume, în ciuda loviturilor de stat sau a iubirilor interzise.
Oropingo este o feudă a lui Estalin Palomino, iar ambasadorul trimis de la București face tot posibilul, în caz de forță majoră, să îi salveze pe Gustavo și Marisa: „Omul e principala figură a opoziţiei de aici şi era pe fugă, împreună cu soţia. Dacă îi prindeau, poate nu mai erau în viaţă la ora asta. Puteţi spune că am acţionat umanitar, dar poate a mai fost ceva: ideea că aici se restaurează o dictatură şi că poate unii dintre noi nu vor să stea impasibili şi să privească la restaurarea acestei dictaturi ca la un serial de la televizor”.
Cât despre tiranicul (E)stalin din Oropingo, e de menționat, printre altele, revelator, un fragment de la p. 193: „Şi, când totul părea să se îndrepte în direcţia corectă şi dorită, s-a declanşat la scară mondială al treilea val al pandemiei de Covid, iar Estalin Palomino a sărit imediat pe ocazie şi a declarat lockdown naţional, cu amânarea alegerilor sine die. De referendum nici nu mai putea fi vorba; de altfel procentul de 1,44% cu care câştigase partida contrară lui a fost declarat de Estalin neconcludent. Se înscria în marja de eroare. Însemna să fii total iresponsabil să arunci ţara în haos, şi asta la vreme de pandemie, pentru nici măcar 1,5%. Avea să organizeze alegeri, cu certitudine că da, însă numai după încheierea completă a pandemiei şi revenirea la un climat de siguranţă socială. Nu putea chema oamenii să se amestece unii cu alţii la centrele de votare când viruşii colcăiau prin aer după al treilea val.
Şi au urmat măsurile restrictive. Prima a fost că s-a schimbat şeful poliţiei naţionale. A fost numit un general care nu vorbea niciodată privind în obiectiv, ci undeva pieziş, în stânga lui şi sus, în sensul că el era atât de dur încât nu accepta nimic pe lume în afară de propriile-i ordine.”
Povestea tribului Or (Basm pentru oameni mari) de Geo Naum, Editura Kafka, București, 2022, 144 p.
Dorința de putere se camuflează sub idealul „mai-binelui”, musai dezirabil la toate nivelurile unui trib care respecta cu sfințenie tradițiile și cutumele din strămoși. Doctrina revoluționară a lui Or-ban gin Or-ban pornește de la o premisă limpede, fără drept de apel, în viziunea lui: „Mi-e teamă că oamenii, în marea lor majoritate, nu ştiu ce vor; nu ştiu nici să vadă, nici să audă şi nici să distingă cumva ce este bun sau bine în jurul lor. Pe unii doar vrajba dintre ei îi ţine în stare de atenţie. O întreţin, în loc să o alunge dintre ei neîntârziat. […] Se gândea dacă este chiar el alesul Zeului Or care să forţeze reformarea Tribului Or.” Și un corolar, căci dorința de putere transcende cerurile: „O, Zeule Or, ajută-mă să reformez poporul Tău […]. Iar eu, când îmi va veni vremea, îmi voi părăsi trupul şi mă voi înălţa la Tine. Vreau, ca atunci, să mă aşezi la dreapta Ta, în semn de recunoştinţă că am salvat de la extincţie poporul Tău, care va trăi şi va păzi pe vecie ţara pe care I-ai încredinţat-o. Mă voi simţi şi eu precum un zeu, nemuritor, etern şi de-a pururi or al morţii.”
Considerată a fi publicată nu întâmplător acum, când ceasornicul cam bate ora cernerii și a revelației de după, această distopie – în care globalizarea urma să își facă simțită prezența (în detrimentul Tradiției) – este prezentată elogios de Ana Dobre și de Emil Lungeanu.