ROMÂNIA LITERARĂ 35 / 2023
Din 25 august. Andrei Pleșu (interviu realizat de Cristian Pătrășconiu): Căutarea e modul meu de a funcționa. Nu îmi plac nici cei care cred și spun că au găsit și, deci, nu mai trebuie să caute, nici cei care, negăsind, spun că, de vreme cei ei nu au găsit, nu există obiectul căutării lor. Fertilă rămâne, orice-ar fi, căutarea. Și sunt și pasaje, în textele sacre, care spun că, fără prezența neîntreruptă a interogației, fără tatonare nepotolită, nu poți să găsești o soluție… Suficiența „găsirii” te împiedică să cauți febril sensul. Sensul vieții tale, al lumii, al credinței, al rostului tău pământesc, care e acela de a sluji, de a fi util, de a face bine înăuntrul și în jurul tău. Fără o constantă dinamică a căutării, a interogativității, lucrurile se termină în moțăială… Simt că viața contemporană nu trece printr-o firească evoluție – în sensul în care trecerea de la o generație la alta a însemnat, dintotdeauna, o schimbare, uneori o schimbare importantă. Ne confruntăm, mai curând, am tot spus-o, cu o adevărată mutație. Se întâmplă ceva în spațiul omenescului și al conviețuirii care nu are precedent și la care va trebui să ne acomodăm. Acceptând sau neacceptând toate anexele acestei mutații… Destinul e logica vieții proprii. Eu, unul, am nevoie, ca să trăiesc orice, să simt care e coerența a ceea ce trăiesc, care e harta și sensul a ceea ce trăiesc. De unde vine, încotro mă duce, ce e de făcut cu această înzestrare care e viața proprie. Eu cred, de altfel, că nu există om fără destin. La Note și accente, „Originalul și falsul” de G.C.: Fenomenul acesta al cotropirii scenei literare de tot felul de inși care sunt lipsiți de înzestrare și de cele mai elementare cunoștințe literare, însă trec drept scriitori, este din ce în ce mai răspândit. Ei n-au cultură literară, n-au pic de talent, n-au simțul valorii. De aceea sunt „inocenți” în submediocritatea lor: comit „crime” textuale și habar n-au ce-au făcut, ba chiar sunt mândri nevoie mare de „isprăvile” lor. Da, fenomenul se extinde ca o epidemie. Și pare de neoprit. Originalul și falsul se amestecă indistinct. În sumar (selectiv): N. Manolescu, M. Zamfir, V. Spiridon, Toma Pavel, N. Prelipceanu, Liviu Georgescu, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, N. Oprea, Laura Poantă, Nichita Danilov, Radu Cange, Ștefan Damian, Alex Ștefănescu, Gh. Grigurcu, Radu Tudorancea, Angelo Mitchievici, Marina Constantinescu.
APOSTROF 8 / 2023
La ancheta „Drumuri de vară cu gândul la scris” – 1) Vasile Igna: Am un respect înnăscut pentru ordine și previzibilitate, dar cu adevărat în largul meu nu mă simt decât în devălmășia câmpului, a grădinii/ livezii sau a pădurii… Sunt foarte deschis pentru orice „formulă“ poetică/ prozastică, cu condiția să nu fie „curat meșteșug de tâmpenie“. Urmăresc și sunt extrem de sensibil la orice fel de înnoire a limbajului poetic, dar nu suport vulgaritatea, jurnalistica „versificată“, virilitatea efeminată (ori invers), lacrimo-genia și pozele genialoide. 2) Alexandru Ruja: În perioada evadării din oraș într-un spațiu mai temperat și liniștit, fără mirosul asfaltului încins și al sunetului strident și ascuțit al sirenelor de la „salvări“ (locuiesc nu departe de Spitalul Județean din Timișoara), nu folosesc calculatorul. Pot foarte bine scrie și în altă ambianță decât cea a micului birou din apartamentul meu de bloc. Citesc, dar scriu cu pixul. Este acesta și un exercițiu al neuitării sau de aducere aminte al unui timp, dar și un exercițiu de grafică estetică, pe care nu strică să o mai exersăm din când în când. 3) Gabriel Coșoveanu: Puteam extrapola, și specula că unii postmoderniști (chiar cu doi post în față) din speța agitată, spărgătoare de canoane și alergică la ierarhii nu prea ies în natură, care, măcar teoretic, îți „corectează“ traiectoria belicoasă prin însăși majestatea ei, aptă să-ți reamintească anvergura (prea) mică a zbaterii tale reformiste cu orice preț. Uneori, ardoarea unora de a da foc precedenței, că doar ne aflăm în post-umanism (cu ce soi de epigoni exaltați de non-cultură s-a mai ales și Nietzsche!), te face să realizezi mai clar de ce anumite stabilimente medicale trebuie să funcționeze în oaze de verdeață, în parcuri sau păduri. 4) Iulian Boldea: Să privesc pomii din livadă, iarba verde pal, să ascult hipnotic o linişte pe care nu o am în oraş, să stau în umbra terasei, reflectând mai mult la nimic, cu o carte în mâini, cam acesta ar fi în esenţă idealul vacanţei de vară, foarte pe scurt spus. 5) Adrian Lesenciuc: Actualitatea literaturii pe care o citesc este, cu certitudine, una extra-modernă, dar nu neapărat aliniată la direcțiile postmodern(ist)e. Din această extramodernitate dezideologizată provin cele mai importante pagini din literatura universală contemporană pe care le citesc. Această literatură nu trăiește raportându-se la curente, școli ori generații literare, ci rămâne conectată la mize estetice și, eventual, etice. 6) Ion Bogdan Lefter: De 16 ani, de când ne-am cumpărat casa de vacanţă din Argeş, ne retragem vara din Bucureşti, Simona şi eu, cât de mult timp putem… Preferăm să ne bucurăm de liniştea şi de natura luxuriantă a „domeniului“ nostru colinar, de livada de pruni şi meri şi de pădurea de stejari, cu toată trebăluiala de rigoare, văzându-ne şi de muncile intelectuale, recuperând restanţe, avansând în proiecte. Ne luăm cu noi computerele, cărţi şi ce ne mai trebuie, avem semnal GSM, Internet şi televizor, nu ne lipseşte nimic! În sumar (selectiv): Ion Vartic, Ruxandra Cesereanu, Gellu Dorian, Ștefan Melancu, Vladimir Tismăneanu, Simona Popescu, Ioana Bot, Kocsis Francisko, Dan Gulea, Mihaela Mudure, Al. Jurcan, Cristian Vasile, Constantin Cubleșan, Mircea Moț, Ilie Rad.
STEAUA 6 / 2023
Horia-Roman Patapievici (interviu realizat de Robert Șerban): Religiile politice, însă, nu au murit. Ideologiile azi la modă tind să devină, unele deja au devenit, ideocrații. Îngrijorarea mea este că asistăm la o masivă redefinire totalitară a spiritului modernității. Teza mea este că această redefinire totalitară a spiritului modernității se petrece prin renașterea religiilor politice. O nouă religie politică redemptivă pulsează revendicativ în diferitele progresisme radicale și revoluționare de azi, care identifică sursa tuturor nedreptăților, a inegalităților și a discriminărilor (inclusiv a celor de gen) în capitalism și în civilizația occidentală (pentru Susan Sontag, rasa albă era cancerul umanității, iar Wittgenstein nu avea decât dispreț pentru civilizația occidentală) și care așteaptă de la instaurarea revoluționară a unui socialism justițiar, deopotrivă ecologic, de gen și transgender, mântuirea socială și psihologică a tuturor oamenilor – un socialism care, la fel precum cel de ieri, poate fi realizat numai prin anularea culturală a trecutului occidental, vinovat de toate relele planetei, de la istorie la geografie, de la realizări la eșecuri, de la geopolitică la climă… Omul recent e purtătorul acestor fobii epitomizate de corectitudinea politică, de ideologia anulării ori de antirasismul rasist… Aveam de-a face cu o nouă religie politică, Robert, care a apărut pe nesimțite – virulentă, articulată și intersecțională – dintr-un soi de pseudomorfoză marxistă a teoriilor critice ale postmodernismului radicalizat… Într-o lume în care ține de agenda progresistă tratarea drepturilor relative ca drepturi absolute (prin sofismul confundării drepturilor pozitive cu cele negative), drept fundamental al omului poate deveni și cea mai idiosincratică revendicare a așa-numitelor politici ale identității… Corectitudinea politică supraveghează conformitatea ideologică cu o anumită ortodoxie a societății. În același timp, ea instrumentează și declanșează excomunicarea socială… Progresismul este noua ortodoxie, iar oamenii de bine nu-și doresc decât să-i servească cauza. În sumar (selectiv): Ovidiu Pecican, Adrian Popescu, Antonio Doda, Carmen Secere, Gh. Glodeanu, Laura Poantă, C. Cubleșan, Adrian Alui Gheorghe, Rodica Marian, Victor Cubleșan, Ion Pop, Hanna Bota, Laszlo Alexandru, Virgil Rațiu, Adrian Sion, Vlad Moldovan, Virgil Mihaiu, Radu Toderici, Al. Jurcan, Cassian Maria Spiridon, Daniel Sauca, Traian Ștef. La Focus: Viorel Mureșan.
ARGEȘ 8 / 2023
Ion Dur (interviu realizat de Jean Dumitrașcu): Am fost și mai sunt dascăl/profesor într-ale filosofiei… Dincolo de unele limite, cred însă mult în fenomenologia făcută de gânditorul din Lancrăm influenței pe care morfologia unui spațiu o poate avea asupra persoanelor care-l locuiesc. Ființa unui om, după botezul stelar petrecut odată cu părăsirea pântecelor mamei, este matrițată de mediu în ceea ce privește sensibilitatea sa poetică, metafizică sau de altă natură… Încă mă întreb cum a funcționat la Noica, filosoful cel important după Blaga, „conștiința culpei”, jocul straniu și compromițător cu Puterea și Securitatea… Cele peste douăzeci de cărți din biografia mea intelectuală nu alcătuiesc nici pe departe o „operă”, ci rămân simple scrieri. Cred de altfel, într-un alt plan, că sintagma „opera omnia” ascunde ironic un neadevăr care poate hrăni, eventual, bovarismul unor autori. Am vrut să fiu – nu știu dacă mi-a reușit – un cititor pe dedesubt al cărților care contează, altele decât cele din arealul culturii de estradă. E motivul pentru care, prin critica și eseistica mea, nu am încetat să fiu contra criticii brumăriste, lăutărești, admirând necondiționat pe acei exegeți a căror hermeneutică își trage seva fecundă din solul unei triade osmotice cu virtuți fondatoare: literatură–artă–filosofie. În alte pagini, Calinic Argeșeanul: Norocul meu a fost că am scris. Dacă nu mă refugiam în scris și în rugăciune, ar fi fost nespus de greu pentru mine. Nu știu alții cum sunt… Și Gheorghe Grigurcu: Niciodată oamenii „cu funcții” nu m-au privit cu simpatie. De la începutul studenției până azi. Să fie din pricina faptului că n-am avut nici o atracție pentru „putere” în afara celei a textului, a vieții lăuntrice cât o putem surprinde, frecvent oximoronică în raport cu restul lumii, reflectată în text? A unei „independențe” derivate din postura literară asumată, care l-a făcut pe Cornel Regman să-l numească pe cel care sunt așa cum sunt un „critic incomod”? Deținătorii puterii apar îndeobște anturați de oameni servili, așteptând să se răsfrângă și asupra lor fasciculul de autoritate de care beneficiază cei adulați. E drept, nu o dată traseiști. Cu o similară rezervă m-au privit și acești componenți ai camarilei, firește explicabilă. Plus: Timpul devine insuficient când ai multe treburi și mai cu seamă la senectute. A.E.: „Cum așa? Ce ai mai avea de făcut la senectute?” Totul. Din sumar (selectiv): N. Oprea, Octavian Soviany, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache, D. Ungureanu, Radu Aldulescu, D. Aug. Doman, Sorin Antohi, Leo Butnaru, Leonid Dragomir, Mircea Bârsilă, N. Baltă, Nicoleta Popa, N. Nistor, M. Barbu, Vlad Alui Gheorghe.
FEED BACK 7-8 / 2023
Revista apare de 20 de ani la Iași, sub egida Uniunii Scriitorilor. Scrie Basarab Nicolescu, „Feminizare socială şi dimensiunea poetică a existenţei”: Ansamblul nivelurilor de Realitate și cunoașterea lor desemnează ceea ce am putea numi masculinitatea lumii noastre. La rândul lor, ansamblul nivelurilor de percepție și cunoașterea lor desemnează feminitatea acestei lumi. Bineînțeles, sexul ființelor umane nu este legat de masculinitatea ori feminitatea lumii. Un bărbat se poate regăsi foarte bine în feminitatea lumii și o femeie în masculinitatea acestei lumi. Ca totdeauna, se pune problema echilibrului, căci bățul are întotdeauna două capete. Fața lumii este ternară: și masculinitate și feminitate și zona de rezistență maximală dintre nivelurile de Realitate și nivelurile de percepție, unde se poate celebra nunta masculinului și femininului lumii. Un Eros extraordinar, neașteptat și surprinzător traversează nivelurile de Realitate și nivelurile de percepție. Artiștii, poeții și misticii din toate timpurile au mărturisit despre prezența în lume a acestui Eros în Natură… Revoluția cuantică și cea informatică nu servesc la nimic în viața noastră de zi cu zi dacă nu sunt urmate de o revoluție a inteligenței… Cuvântul ,,revoluție” nu s-a golit de sens în urma eșecului revoluției sociale. Revoluția de azi nu poate fi decât o revoluție a inteligenței, transformându-ne viața individuală și socială într-un act estetic cât și etic, actul dezvăluirii dimensiunii poetice a existenței… ,,Poetic” vine din grecescul poiein care înseamnă ,,a face”. A face, azi, înseamnă împăcarea contradictoriilor, reunificarea masculinității și feminității. La Supliment, Mihai Ursachi, „Rațiunea poeziei”: Am avut prilejul, mai ales în ultimele luni, să aud, în cercuri literare, opinia că poezia ar fi un semn al arieraţiei sociale; mai simplu zis, poezia ar caracteriza societăţile neevoluate, neindustrializate, precapitaliste, cum ar fi comuna primitivă, comunismul, sau epoca de tranziţie în care se află România acum, unde am avea o inflaţie de poezie. Eseul, de preferinţă cel pe teme de politică sau sociologie, ar fi din contra, un semn că cetatea respectivă a depăşit stadiile involute, ale primitivismului, ca să nu zicem ale trogloditismului. În sumar (selectiv): Daniel Corbu, Marius Chelaru, Carmen Secere, Tudor Ghideanu, Christian W. Schenk, Angela Baciu, Emil Nicolae.
TOMISUL CULTURAL 44
Număr apărut în august 2023. Andrei Marga, la Pagina Academiei: Suntem la un alt „sfârșit de lume”. De pildă, ne aflăm la apusul neoliberalismului. Postglobalizarea se conturează ca posibilitate concretă. Proliferarea nucleară nu a putut fi oprită, capacitatea militară este în creştere, dar contează mai puţin cine este cel mai avansat, cât forţa de distrugere. Aceasta este enormă de toate părțile. Pacea s-a asigurat prin descurajare, dar acum eventualitatea loviturilor magnetice sau chiar nucleare nu este exclusă. Aplicarea de azi a informaticii și geneticii vulnerabilizează persoana. Nevoia de viziune sporește. Dacă reflectăm însă asupra viitorului, atunci putem anticipa că lumea ce se conturează va fi una în care economia va orienta decizii politice, științele vor avea impact crescând, forța militară va avea o mare pondere, democrația curată se va apăra greu, iar cultura rămâne sursa primă a dezvoltării. În altă pagină, Constantin Călin, „Bacovia iarăși”: – Există o melancolie a spaţiilor plate. Bacăul e un asemenea spaţiu. Însă acest lucru nu explică intensitatea melancoliei lui Bacovia. Trebuie luaţi în considerare şi alţi factori, între care – nu ultimul – şi cărţile, începînd cu poeziile lui Eminescu, poeziile şi proza lui Vlahuţă şi cele ale lui Tradem. Dacă nu-s dublate de alte activităţi, lecturile pot constitui – s-a spus – o „şcoală a disperării”, cu „tineri nemulţumiţi, nepăsători, blazaţi, al căror spirit a fost şlefuit, adus la o anume ascuţime, la o anume îndemânare” (cf. Samuel Smile, Fă-ţi datoria, f. ed., f. a., p. 44), dar care – inadaptabili – nu-şi găsesc locul în societate. Bacovia a trecut şi el prin această „şcoală”… – Comparate, poezia şi proza lui Bacovia arată că poetul a lucrat, în mai mult de un caz, cu vorbele prozatorului, dar nu şi că prozatorul cu ale poetului. De aci „realismul” celei dintâi şi sentimentalismul reţinut al celei de-a doua. În sumar (selectiv): Ion Cristofor, N. Stan, N. Sava, Ion Tudor Iovian, Daniel Corbu, Octavian Soviany, Diana Vrabie, Ștefan Mitroi, Tr. D. Lazăr, Simona-Grazia Dima, Ion Mureșan, Vl. Udrescu.
VATRA 3-4 / 2023
Dorin Tudoran: „Rezistența prin cultură”, de fapt „rezistența numai prin cultură”, și „literatura de sertar” sunt două concepte care mi-au fost suspecte dintotdeauna. Menirea celui dintâi mi s-a părut a fi să justifice lipsa de vocație pentru a sparge cercul confortabilității. Rostul celui de al doilea mi s-a părut a fi de a-i păcăli pe alții și pe noi înșine că lipsa curajului de a risca o angajare civică este compensată de capodopere care, părăsind cândva sertarul, vor încânta criticul și istoricul literar, vor uimi cititorul și vor cuceri lumea… Mai contagioasă decât curajul, frica ține de cald, deși discursul psihanalistului spune că ea îți bagă frica în oase… S-a spus că există trei feluri de oameni: cei care fac lucrurile să se întâmple, cei care asistă cum se întâmplă lucrurile și cei care se întreabă ce s-a întâmplat. Critica și istoria literară știu bine cine și ce lucruri a făcut să se întâmple… La ancheta „Literatura din Republica Moldova de azi”: 1) Mircea V. Ciobanu: Se mai scrie, în Basarabia, într-o română aproximativă și lipsită de expresivitate, de vreme ce nu avem cititori exigenți, care să penalizeze derapajele, de vreme ce critica este resemnat-mioritică și convertită într-un fel de serviciu de promovare (adesea: a imposturii). Și atunci diferența se perpetuează. Bine, există și detaliul surselor literare diferite, noi continuăm să citim în original inclusiv cele mai proaspete texte ale rușilor (mulți dintre ei buni stiliști, iar asta înseamnă pierderi la traducere), dar scăpându-ne multe cărți ale colegilor din România… 2) Eugen Lungu: Limba rusă exercită încă un rol decisiv la noi, deşi nu mai e demult limbă oficială. Are însă un rol dominant prin mass-media, mai ales prin TV: aproape toate filmele străine sunt dublate în ruseşte şi acesta e un factor psihologic dominator, mai ales pentru publicul fără o cultură românească a vorbirii. Chioşcurile din Chişinău continuă să fie pline cu presă rusească şi lipseşte în totalitate presa românească din ţară!
3) Nicolae Popa: Uniunea Scriitorilor din R. Moldova are în componența sa autori care scriu în toate cele 5 limbi care se vorbesc aici: română, rusă, ucraineană, bulgară, găgăuză, idiș. Ei bine, lumea literară a celor cinci limbi în care se scrie azi, se împarte între: autori care au susținut revenirea la grafia latină, la limba română, la scrisul românesc și cei ce au fost împotrivă. Și asta e… 4) Alexandru Vakulovski: Geografia literară (cum ar spune Cornel Ungureanu) contează. Într-un fel simți că scrie cineva la Timișoara, altfel la Chișinău sau la Cluj. În paginile scrise la Chișinău veți găsi, probabil, mai multă tensiune, o încordare specifică. De acolo și vine setea de experiment și apropierea de avangarda interbelică, un loc în care literatura noastră a fost decapitată pe ambele maluri ale Prutului. Faptul că putem citi în rusă nu contează atât de mult… În sumar (selectiv): Magda Cârneci, Gabriela Adameșteanu, Ion Mureșan, Sorin Antohi, Ruxandra Cesereanu, Al. Cistelecan, Alex Goldiș, Leo Butnaru, Grigore Chiper, D. Crudu, Irina Nechit, Maria Pilchin, Mihail Vakulovski, Emilian Galaicu Păun, Arcadie Suceveanu, Carmen Secere, C. Arcu, Iulian Boldea, Ștefan Borbely, Rodica Grigore, Dan Culcer, Kocsis Francisko.