Omenirea a fost atrasă dintotdeauna de straniu, indiferent că acesta ar fi caracterizat de latura telurică sau de cea ezoterică. Indiferent că a fost vorba de furtuni cu descărcări electrice considerate manifestare a mâniei divinităților, de previziuni atribuite unor personalități celebre despre care se credea că au putut scruta viitorul sau despre interpretarea viselor, o acțiune cu care a cochetat până și știința, umanitatea a resimțit față de necunoscut o fascinație deopotrivă bolnăvicioasă și temătoare. Artiști celebri au invocat nu numai în operele lor ci și ca izvor al acestora supranaturalul, ceva necunoscut, o forță superioară voinței și fanteziei umane, care se manifestă în ciuda oricărei împotriviri – nu degeaba în literatură sunt foarte mulți cei care, de-a lungul timpului, au afirmat că „ne-a fost dat să scriem”. La fel, a rămas celebră nevinovat de sincera afirmație a lui Van Gogh prin care se dezicea de o parte din merite: „Eu îmi visez picturile, iar apoi îmi pictez visele”. Și mai celebru, însă, a rămas cazul lui Victor Brauner, cel despre care se spune că și-a prevăzut cu mult timp înainte să se întâmple nu numai pierderea ochiului, ci și inițialele celui care va provoca nenorocirea. Autoportret cu ochiul scos, tablou pictat în 1931, redă o rană identică, la același ochi, stângul, cu cea căpătată abia în 1938, în urma unei încăierări pe care pictorul încearcă să o aplaneze. În Peisaj mediteranean (1932), de asemenea, litera „D” apare străpungând ochiul personajului aflat în prim plan, fiind nevoie să se mai scurgă șase ani până când Oscar Dominguez împlinește mutilarea care deja îmbracă haina unei profeții în toată regula.
În volumul DECRET Coșmarurile total interzise (editura Tipo Moldova, 2023), Costel Nedelcu, la rândul său, cedează tentației straniului, transformându-l într-o zodie sub ale cărei auspicii funeste se nasc mare parte dintre personajele romanului. Cele șase personaje centrale sunt fie legate, fie despărțite de ițele nevăzute și imprevizibile ale nefastului. Valeriu Barbu, spre exemplu, un tânăr promițător, student la facultatea de Drept, își pierde fratele mai mic în urma unei întâmplări inexplicabile petrecute pe malul unui râu. Deși cu trecerea anilor ajunge la un statut profesional de invidiat, nu are cu cine să împartă bucuriile, greutățile și provocările vieții, în virtutea unui „minideces” interior declarat, rămânând burlac până la adânci bătrâneți. Mara, o tânără profesoară de muzică, absolventă a Conservatorului, devenită, în timp, pianistă de renume internațional, rămâne pentru totdeauna legată de bărbatul pe care-l iubea prin moartea acestuia, survenită chiar sub ochii ei, în urma unui accident stupid. Cel mai impresionant, însă, este cazul poetului Matei State, iubitul Marei, care în timpul unui vis de-a dreptul halucinant își prevede propria moarte.
Romanul are ca fundament o miză mult mai mare decât aceea a unei povești de dragoste neîmplinite. Coșmarul care-i provoacă lui Matei State starea catatonică în care este găsit de prietenii săi are, mai ales, implicații socio-politice. Transpunându-l pe acesta din mijlocul societății românești de dinainte de 1989 într-o epocă de neimaginat la timpul acțiunii, aceea a capitalismului și a investițiilor străine, autorul atrage atenția asupra darurilor otrăvite cu care vin libertatea și, mai ales, timpurile actuale. Cu abilitate deloc de neglijat, autorul își transmite mesajul cu ajutorul parabolelor, imaginând, printre altele, cum pe partea românească a albiei Dunării nu mai curge apă, ci lapte și miere, ca și cum întregul pământ pe care-l scaldă ar fi devenit unul al făgăduinței. O făgăduință deșartă, însă, întrucât în undele lăptoase nu pot trăi pești – lucru ce atrage după sine inutilitatea meseriei de pescar și, implicit, foametea, acestea devenind, nu după multă vreme, infrastructură de transport pentru tancuri plutitoare care au ca destinație gurile de vărsare ale fluviului. Prin codificarea indiciilor sau prin lucruri abia sugerate, autorul își transformă romanul într-un manifest de actualitate, inclusiv prin perspectiva războiului ruso-ucrainean și a tensiunilor tot mai vizibile la nivel european și chiar mondial. Inclusiv una din concluziile pacifiste spre care sunt îndrumați cititorii, nu face altceva decât să sugereze că opinia publică este manipulată în funcție de alte interese decât acelea comune umanității, adevărul fiind nu numai denaturat ci și victimă sigură, neluată în seamă de nimeni: „Unele războaie sunt bune, altele nu, asta vom spune, în loc să fim împotriva oricărei forme de agresiune care atentează la viața umană”. Dincolo de mesajul politic, mesajul social transmis este nu numai îngrijorător ci și descurajator. Mai mult decât în treacăt, autorul abordează fenomenul alarmant al emigrării și chiar pe cel al vaccinurilor anticovid care, din seruri salvatoare, s-au transformat în seruri de ură, învrăjbirea dintre vacciniști și nevacciniști căpătând și în realitate forma unui război ideologic, nu aceea a unei dezbateri în cadrul căreia fiecare are dreptul la propria opinie. Bineînțeles și acest mesaj este codificat și prezentat mai degrabă ironic, în coșmarul lui Matei State serul de ură fiind administrat iubitorilor de literatură – persoanelor care ar fi apreciat scriitorii ruși administrându-se ser de ură pentru ruși, celor care ar fi apreciat, să spunem, pe Edgar Allan Poe, ser de ură pentru americani și așa mai departe. Bineînțeles, trimiterea evidentă la celebrul și deloc învechitul divide et impera atrage atenția că nimic nu s-a schimbat de când lumea, că omenirea este susceptibilă influențelor și inoculării concepțiilor care au menirea să o dezbine dar, mai ales, că în condiții de criză ființa umană își pierde atributul cel mai de seamă: umanitatea. În lipsa umanității conștiința individului pălește, iar oamenii lipsiți de conștiință, deloc străini de plaiurile noastre, avertizează autorul, „la mica înțelegere, (…) îl pot cumpăra și vinde chiar și pe Dracul”.
Mesajul sumbru pe care-l transmite Costel Nedelcu este îndulcit de sensibilitatea de care dă dovadă în planul poveștii de dragoste din cadrul romanului, dar și de calitățile de pamfletar pe care le etalează, invocând perspectiva conform căreia tratatele încheiate la nivel internațional nu sunt altceva decât înțelegeri ce vizează bunăstarea și progresul omenirii. Astfel, Ion Murmureanu, profesor universitar de teorie literară, menționează în virtutea lor o societate în care „Războiul va fi abandonat total, oligarhia militarist-financiară va da faliment. Se vor prăbuși piețele de armament și vor înflori cele de producție a cărții și artei. Artiștii, scriitorii, filozofii nu vor mai avea grija zilei de mâine, ci un trai îmbelșugat care să-i ajute să-și îndeplinească menirea: întreținerea frumosului în lume”, viziune care frizează ridicolul bătăii câmpilor sau, în cel mai bun caz, al unui optimism frate cu naivitatea cea mai profundă.
Din nefericire, romanul lui Costel Nedelcu nu trebuie citit cu naivitate, mai degrabă cu atenție și cu mintea deschisă la tot ce se întâmplă în aceste vremuri. Semn că, la sfârșitul lui 2022, ungerea autorului ca nou membru al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor nu pare a fi nici o greșeală, nici un gest gratuit.
Costel Nedelcu, DECRET Coșmarurile total interzise,
Editura Tipo Moldova, 2023