ROMÂNIA LITERARĂ 18 / 2023
Din 28 aprilie. Nicolae Manolescu, la Editorial: Pericolul letal pentru gândirea umană e reprezentat de Bing sau de ChatGTP… Robotizarea gândirii înseamnă triumful absolut al cantității asupra calității. Odată cu care dispar noțiuni considerate până mai ieri noțiuni fundamentale, cum ar fi valoarea și ierarhia valorilor, înecate în mâlul unei democrații care n-are ce căuta în lumea ideilor sau a artelor, a culturii, în general, nuanța, sentimentul, simțul frumosului, plăcerea intelectului, noțiuni odată cu care dispar filosofia, psihologia, literatura, artele și restul. Înlocuite cu ce? Cu o platitudine intelectuală întreținută de locuri comune, de truisme, de prejudecăți, de tot soiul de banalități, din care e dintotdeauna plină mintea oamenilor care n-au idei sau judecăți personale și care-și trag acel minimum de informații absolut necesare din obezitatea internetului… Noile tehnologii nu pot înlocui mintea omului… Tot ce stă sub semnul corectitudinii politice, woke, cancel, feminismul à outrance și restul aparțin acestei denaturări a gândirii umane. Acest nou mod de gândire, ideologic viciat, contravine gândirii normale, bunului simț, respectului față de normele civilizației umane și conduce inevitabil la falsificarea de tip orwelian a istoriei, a culturii și la alterarea valorilor lumii noastre… Societatea postmodernă devine pe zi ce trece o societate fără minte. Ea se mulțumește cu o gândire cu înlocuitori. Inteligența artificială nu-i face pe oameni mai inteligenți. Din contră, îi prostește. G. C. (Gabriel Chifu) – „Se citește, nu se citește, ce și cum se citește?”: Critica literară și-a pierdut, din nefericire, rolul formator, de instanță care stabilește și impune scrierile valoroase pentru marele public. Nici conceptul de valoare literară nu mai este unul și același pentru diverse grupuri și, prin urmare, nici orizontul de așteptare al cititorilor nu e același. Uluitoarea evoluție tehnologică a mutat și literatura, pentru un număr uriaș de „utilizatori”!, în spațiul virtual al rețelelor de socializare, unde totul este extrem de accesibil și, vai!, totul este amestecat până la indistincție, maculatură și diamante literare. Aceeași democrație adusă de internet face ca oricine să aibă posibilitatea să exprime orice opinie despre orice produs literar, așa încât judecățile de valoare ale vocilor critice competente nu mai sunt luate în seamă: vacarmul pricinuit de neaveniții agresivi le obturează acestora mesajul, iar cărțile valoroase însele, cu tirajele lor de câteva sute sau o mie de exemplare, nu pot câștiga bătălia cu buruienișul care acoperă totul… În sumar (selectiv): Alexandru Călinescu, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Ioan T. Morar, Dan Stanca, Ovidiu Genaru, Răzvan Voncu, N. Oprea, Adrian Alui Gheorghe, Marius Miheț, Angelo Mitchievici, N. Prelipceanu, Gh. Grigurcu, Alex Ștefănescu, Adi Cristi, Liviu Capșa, Horia Gârbea, Adrian Lesenciuc, Marina Constantinescu. Ion Vianu (în dialog cu Cristian Pătrășconiu): Un bun scriitor te învață întotdeauna ceva adevărat despre lume; indiferent care e atitudinea lui morală.
LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ 4 / 2023
Horia Gârbea, „Alternative și alegeri”: Membrii Uniunii Scriitorilor au ales continuitatea, și-au manifestat încrederea că lucrurile au mers bine în ciclul de cinci ani încheiat în 2023, la filiale și la nivel central. Cuvântul de ordine a fost, mi s-a părut, păstrarea a ceea ce s-a obținut. Nivelul actual la care se află Uniunea corespunde cu cel al așteptărilor… E semnificativ că adunările generale nu au comportat multe dezbateri. În unele filiale s-a trecut direct la vot… Nu au apărut, nici măcar ca ipoteză, alternative. S-ar putea vedea aici un semn de conservatorism și de pasivitate din partea scriitorilor prezenți și, implicit, a celor absenți, care nu s-au mai deranjat să vină în persoană pentru a valida continuitatea. În realitate însă, privind lucrurile optimist, membrii Uniunii noastre și-au asumat starea de fapt ca unica și cea mai confortabilă în condițiile date. Câteva luări de poziție îngrijorate cu privire la rolul tot mai diminuat al literaturii în societate și ignorarea ei inadmisibilă în sistemul de învățământ au consolidat tocmai ideea că prioritatea este o atitudine defensivă și conservativă. Uniunea Scriitorilor se află așadar într-un moment bun… În altă pagină, Dan Stanca, „Întunecând întunericul…”: Înainte de-a mă așeza la masă și de-a scrie rândurile de față, mi-a venit în minte un haiku koan al lui Nichita Stănescu. Cum sună? „Întunecând întunericul, iată porțile luminii…” Cum poate fi interpretat? Rațional, nu poți să rezolvi problema fiindcă a fi strict rațional înseamnă să respingi paradoxul. Acesta, chiar din denumire se observă, e ceva care vine pe deasupra. Nu mai avem de-a face cu doxa, ci cu paradoxa. Astfel, ceea ce este cuminte și așezat în mintea omului ajunge să fie dezintegrat printr-o zvâcnire a genialității. Până la urmă, aceasta și este menirea adevărată a poeziei, să fie nouăzeci la sută paradoxală, fiindcă altfel nu ar mai fi. Pentru a deschide porțile luminii, ai datoria să faci cât mai mult întuneric. Cum spune poetul, să întuneci ceva care deja este întunecat, să sporești noaptea, să adâncești bezna, să mergi până la capăt. Altfel zis, să faci expresia imposibilă până atingi inexprimabilul. În sumar (selectiv): Dan Cristea, Alex Ștefănescu, Lucian Costache, Doina Jela, Anastasia Dumitru, Mircea Bârsilă, Liviu Capșa, Ion Tudor Iovian, Linda Maria Baros, G. Daragiu, Emil Lungeanu, D.I. Dincă, Radu-Ilarion Munteanu, Aurel Maria Baros, Șerban Tomșa, Simona-Grazia Dima, Florian Cocea, Luiza Baican.
ATITUDINI 4 / 2023
Dan Gulea, „Cum poți fi scriitor”: Candidatura (la recenta confruntare pentru conducerea Uniunii Scriitorilor din România, în cadrul alegerilor la termen) care contează îi aparține lui Nicolae Manolescu, reputatul critic punând pe primul loc dezbaterea literară, cu scopul de a discerne valorile; autorul acestui program vorbește de o continuitate a misiunilor din mandatele precedente ale echipei sale (participarea scriitorului la dezbaterile societății, inclusiv la cea despre legea învățământului; asigurarea unui anumit prestigiu al scriitorului în fața unor atacuri venite din interior, de către „foști membri puși pe demolarea morală a Uniunii Scriitorilor”). Premisa cea mai importantă: „Meseria noastră presupune cartea ca mod de existență, dar, pentru ca ea să și ajungă în mâna cititorilor, e nevoie de intermediarul pe care îl reprezintă revistele. Aici se naște și se manifestă spiritul critic. Aici se aleg și se consacră valorile.” În absența spiritului critic, literatura nu există; acea lume în care totul este permis, în care fiecare este excelent, lume cultivată intens în tipul de atitudine descris mai sus, de secol XIX; reversul acestei atitudini este mizerabilismul: „Ce se va întâmpla cu literatura, spune Nicolae Manolescu, când limba română nu va mai fi literară, ci acel jargon trivial la care ea pare să aspire? Răspunsul ni-l dau numeroase opere, poezii, romane, care-și fac din mizerabilism, al prezentării realității și deopotrivă al limbajului, materialul principal de lucru. În pofida celor de mai dinainte, nădăjduiesc (totuși!) că literatura română de mâine nu va împrumuta chipul schimonosit al limbii române actuale.” În alte pagini, Mircea Cărtărescu (în dialog cu Ioan-Mihai Cochinescu): Croh (Ovid S. Crohmălniceanu, prin Cenaclul Junimea, pe care îl conducea) făcea lucruri concrete pentru noi. Dacă îi spuneai: „Am o problemă, vă rog să mă ajutați într-un fel” – te ajuta concret cu orice-i cereai, era un om cu o căldură extraordinară, care a vegheat asupra generației ’80, spălându-și prin asta vechi păcate din anii ’50, din păcate, când el a făcut o critică, după cum știți, proletcultistă. Dar ca și Paul Cornea, ca și alții din epoca aceea, și-a răscumpărat compromisurile din anii ’50 prin faptul că a ajutat o generație tânără să se ivească. În sumar (selectiv): C. Abăluță, I.B. Lefter, Magda Răduță, Diana Rînciog. Eugen Ciurtin: Eliade inedit.
CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ 4 / 2023
Ioan-Aurel Pop, „Miracolul românesc”: Românii s-au format în mileniul I al erei creștine, începând cu impunerea stăpânirii romane în Moesia (la sud de Dunăre) și apoi în Dacia (în secolele I-II d. Hr.); procesul ajunge încheiat prin secolele al VIII-lea – al IX-lea d. Hr., când sunt menționați pentru prima oară în surse scrise românii cu numele lor etnic… Înainte de cucerirea romană, la nord și la sud de Dunărea de Jos se aflau daco-geții și tracii, amestecați cu alte populații. După cucerirea romană a Daciei, se afirmă daco-romanii, adică daco-geții trăitori împreună cu romanii… Despre limba daco-geților nu știm aproape nimic precis, dar știm că dacă nu aveau alfabet propriu și că între ei erau alfabetizați doar preoții (care scriau cu litere grecești și latine); ei nu au creat o literatură, singura „cărticică” de poezii în limba aceasta (azi pierdută) fiind făcută de romanul Ovidiu, exilat la Tomis, cel care a avut nevoie de ani buni spre a învăța „limba geților”… În alte pagini, Răzvan Theodorescu (interviu realizat de Ionuț Vulpescu): Noi, românii, suntem un amestec de gregarism oriental; ca să fiu politicos folosesc termenul de gregarism oriental, ca să nu spun de turmă răsăriteană, în care iau unul după altul toți aceeași opinie, la un moment dat, și de individualism latin, partea cealaltă pe care o avem. Eu și numai eu. Binele și rău sunt la noi învecinate ca la niciun alt popor. Suntem niște fataliști, niște oportuniști, niște trădători. Trădarea face parte din spiritul poporului român și trădarea aceasta se vede și la nivel individual, și la nivel colectiv… La Ideologii contemporane, Mirel Taloș: Corectitudinea politică și-a definit propriul culoar de conformism ideologic, căreia i-a atașat o doză bolșevică de radicalism. Culoarul ideologic neomarxist include respingerea religiei, denigrarea bisericii din punct de vedere instituțional, cu scopul final al lichidării acesteia, diluarea identităților naționale, respingerea formelor culturii clasice, considerată elitistă, cancel culture (cea mai bună traducere a acestei sintagme este aceea de epurare, oameni de cultură și personalități istorice sunt eliminați din istorii culturale și instituționale), cenzura culturii clasice (se publică ediții cenzurate din clasici precum Dante sau Shakespeare), rescrierea istoriei după canoane noi (numită revizuire), inclusiv a istoriei culturii, o viziune nouă asupra identității sexuale etc. La fel ca în anii de aur ai comunismului, ieșirea din acest culoar de gândire este imediat sancționabilă… Restricțiile corectitudinii politice induc, de fapt, un mediu de tip confesional-inchizitorial, în care este restricționată nu numai libertatea de exprimare, ci și libertatea de conștiință. În sumar (selectiv): N. Breban, Ștefan Borbely, Constantina Raveca Buleu, Aura Christi, Adrian Lesenciuc, Mircea Platon, Marian Victor Buciu, Marius Miheț, Th. Codreanu, Ignatie Grecu, Daniel Cristea-Enache, Mircea Braga, Magda Ursache, Ana-Maria Tupan, Adrian D. Rachieru, Adrian Majuru, Monica Săvulescu Voudouri. Mihaela Helmis în dialog cu Valeriu Matei.
BUCUREȘTIUL LITERAR ȘI ARTISTIC 3-4 / 2023
Mihai Zamfir (interviu realizat de Florentin Popescu): Nu îmi face plăcere să evoc atmosfera din Facultatea de Filologie a anilor 1958- 1960: teroarea ideologică atinsese culmea după înfrângerea revoluției maghiare din 1956… Dacă aveam vreun proiect? Bineînțeles că aveam, deși îl consideram în principiu irealizabil. Visam să pot scrie în libertate atât literatură, cât și comentariul ei. Comentariu în care să apreciez mai ales funcția estetică. Am aderat de timpuriu la un estetism militant și neconcesiv, adică la o viziune asupra literaturii opusă celei oficiale… Să menționez totuși că, față de majoritatea colegilor mei, am beneficiat de șansa unei burse doctorale în Franța (1966-1967) și a unui lectorat la Universitatea din Lisabona (1972- 1975). Întrebat: „Ce s-a putut/ se poate face pentru cunoașterea literaturii noastre în străinătate”, Mihai Zamfir răspunde: Recunoașterea scriitorului român în străinătate a devenit de multă vreme la noi o obsesie națională. Din fericire, nici autorul cu aspirații universaliste, nici autoritățile statului nostru nu pot face mare lucru în această privință. Omologarea unor aspiranți locali la glorie mondială este o operațiune complexă și de multe ori cu rezultate aleatorii. Doar valoarea literară în sine a unei opere poate crea premisele difuzării literaturii române dincolo de frontierele țării noastre. În sumar (selectiv): Coman Șova, Magda Ursache, Titus Vîjeu, D. Matală, Dan Puric, N. Cabel, Paula Romanescu, Th. Codreanu.
SCRISUL ROMÂNESC 4 / 2023
Matei Vișniec, la rubrica revistei, Enigma: Din punctul meu de vedere, literatura rămâne instrumentul cel mai complex de explorare a omului. Am mai fost influențat în tinerețe de Albert Camus, mai precis de ceea ce declară el într-un eseu, și anume că problema fundamentală a filosofiei este dacă viața merită sau nu să fie trăită. Când ajungem la problematica omului, literatura ne ajută cel mai mult în încercarea de a-l înțelege, și mai ales de a-i înțelege contradicțiile interne. Am scris mult, în cursul vieții mele, trecând de la un gen literar la altul, întrucât sunt convins că dintre toate „instrumentele” de investigare a omului și a societății, literatura este cel capabil să atingă straturile cele mai profunde. Niciuna dintre științele sociale (nici filosofia, nici sociologia, nici psihologia, nici psihanaliza etc.) nu ajung acolo unde ajung romanul, teatrul, poezia… De ce nu putem gândi infinitul? Care este originea universului? Într-un moment când umanitatea pare să-și pregătească ieșirea din istorie, tot ce ține de ontologie începe să sune însă superfluu… Mă neliniștește faptul că omul ar putea pierde partida în fața vieții și că s-ar putea autodistruge, din lipsă de inteligență colectivă… Apariția vieții rămâne o enigmă. Cum s-a desprins viața din materie moartă… Nicio explicație de ordin religios sau științific nu mi se pare convingătoare. De unde concluzia că omul nu poate înțelege structural anumite lucruri. Altfel spus, nu poate înțelege pentru că nu este structurat ca să le poată gândi… Cu mintea sa pe cât de sofisticată pe atât de primitivă omul este însă capabil să distrugă viața pe Terra. Teribilă ironie a destinului, să nu fi i capabil să înțelegi cum ai apărut, ca specie, într-un anumit moment al unei curgeri numită timp, dar să fi i capabil să te auto-suprimi ieșind, tot ca specie, din curgerea universală… În sumar (selectiv): Florea Firan, C. Cubleșan, Adrian Cioroianu, Mihai Ene, Ioan Lascu, D.R. Popa, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Andrei Codrescu, Rodica Grigore, Adriana Iliescu, Adam Puslojić, Florian Copcea.
LITERE 4 / 2023
Alex Ștefănescu, la „Scriitori ca personaje”: Odată, mergând la Iași, m-am întâlnit cu Emil Brumaru și m-am plimbat cu el prin oraș… Ei bine, acest clasic în viață ce mi-a propus? Să căutăm pe jos, așa cum alții caută bancnote pierdute, bucăți de sârmă! Mi-a și explicat de ce: pentru că sunt îndoite și încâlcite ca niște hieroglife și conțin, fără îndoială, mesaje secrete. Am intrat în joc și am descoperit ce multe sârme contorsionate sunt pe jos… În alte pagini, Mircea Coloșenco, „B.P. Hasdeu – 185 de la naștere”: În paralel cu activitatea social-intelectuală curentă, el a desfăşurat acţiuni singulare de cunoaştere arhetipală a vieţii prin experienţe de evocare/ invocare a spiritelor morţilor… B.P. Hasdeu enumeră cele opt categorii de indivizi care se opun practicării spiritismului: 1) „cei care râd de toţi şi de toate”, adică zeflemiştii; 2) cărturarii/ necărturarii care au scris împotriva Spiritismului fără a-l cerceta în sine răstălmăcindu-l cu „îngâmfarea, deşertăciunea minţii şi a inimei, un amor propriu rău înţeles”, adică intriganţii; 3) „toţi aceia, cam mulţi, cărora nu le place nici o noutate, nemic şi nemic afară din câte se învaţă la şcoală”, adică pizmaşii, leneşii; 4) cei care nu vor vreo morală ori religie, de a nu fi sancţionaţi pentru atitudinea lor indecisă, adică libercugetătorii; 5) adepţii modelor culturale, adică cei care sfidează pe clasicii ştiinţei, literaturii şi artei, atraşi de efemer; 6) ignoranţii, care cred că spiritismul constă în învârtirea mesei. „Eu unul mărturisesc în cuget curat că n-am învârtit niciodată o masă şi nu simţesc nici o poftă de a învârti vreodată”, declară B.P. Hasdeu; 7) temătorii de a nu fi înşelaţi de şarlatani; 8) nedumeriţii. În alte pagini, Jean Dumitrașcu, „Vladimir Streinu – anii de suferință”: Până când încep arestările. Primul este Constantin Noica. Un an, până la arestarea sa, la 12 septembrie 1959, Streinu stă cu valiza la uşă, pregătit pentru noaptea în care va fi „ridicat”. Este implicat în aşa-zisul lot „Noica-Pillat”, alături de N. Steinhardt, Al. Paleologu, Sergiu Al-George, Păstorel-Teodoreanu ş.a. La procesul odios ce a avut loc, este acuzat: „Inculpatul Iordache Nicolae zis Vladimir Streinu, fiu de moşier, fost deputat P.N.Ţ., scriitor reacţionar, a susţinut prin scris regimul de exploatare burghezo-moşieresc… După 23 august 1944, a adoptat o atitudine ostilă faţă de noua orânduire democrată…”. Este condamnat la 7 ani închisoare corecţională, patru ani interdicţie corecţională, confiscarea totală a averii personale şi 1000 lei cheltuieli de judecată, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. În sumar (selectiv): M. Stan, M. Cimpoi, Marian Popa, N. Oprea, Iordan Datcu, Marin Iancu, Stan V. Cristea, Ana Dobre, Horia Gârbea, C. Eretescu, Titi Damian, Mihaela Albu, N. Georgescu, Evelyne Croitoru.