Casa Olandeză nu se află la Amsterdam sau la Delft, ci în Elkins Park, Philadelphia. Și nu a fost construită acum vreo jumătate de veac, așa cum denumirea sa ar putea da senzația, ci în anul 1922. E drept, inițiativa ridicării sale a aparținut unei familii de olandezi, soții Van Hoebeek, îmbogățiți de pe urma comerțului cu țigări, apoi ruinați, după prăbușirea Bursei din New York și după marile dificultăți financiare din perioada Marii Crize Economice dintre 1929 și 1933. Însă, e drept că, deși construită în Statele Unite, și deși nu întru totul olandeză în amănuntele sale arhitectonice, ci apropiindu-se mai degrabă, prin stilul ei neoclasic, de simplitatea mediteraneană, locuința aceasta are șemineele placate cu ceramică albastră de Delft, adusă tocmai dintr-un castel din Utrecht. După cel de-al Doilea Război Mondial, casa va intra în posesia lui Cyril Conroy, care vrea să ofere soției sale, Elna, nu doar un cămin de vis, așa cum consideră el, ci și luxul pe care aceasta nu și-l dorise, de fapt, niciodată. Iar de aici până la destrămarea căsniciei lor nu mai e decât un pas. Un pas pe care, însă, Elna ezită pentru un timp să-l facă, de dragul copiilor săi, Maeve și Danny, pe care, însă, îi va părăsi, lăsând în urmă atât Casa Olandeză, cât și un soț complet descumpănit de această decizie, pentru a se dedica ajutorării nevoiașilor din India.
Cititorul află toate aceste detalii încă de la începutul romanului lui Ann Patchett, Casa Olandeză (apărut la Editura Humanitas Fiction din București, în Colecția „Raftul Denisei”, în foarte frumoasa traducere în limba română semnată de Mihaela Dumitrescu), și va fi prins pe dată de ritmul narațiunii și de subiectul în sine. Căci, dacă parcurgi primele pagini ale acestei cărți, nu o mai poți lăsa din mână, așteptând, pe de o parte, să afli totul, secretele de familie și istoria personală a lui Maeve și Danny, dar pe de altă parte, dorindu-ți, la fel ca în copilărie, ca povestea să nu se termine, să dureze mai mult. În fond, aceasta e una dintre surprizele majore ale textului lui Ann Patchett: Casa Olandeză este, la un anumit nivel al interpretării, un basm contemporan. Desigur, e și un roman bine scris, însă unul cu totul aparte, incluzând în însăși structura sa numeroase elemente care conduc spre universul poveștilor. Astfel, regăsim pe parcursul cărții o serie de aluzii la basme celebre, de la Hänsel și Gretel la Cenușăreasa sau la alte celebre istorii cu prinți exilați sau prințese năpăstuite.
Să scrii un astfel de roman, având acțiunea plasată în secolul XX, dar presărat cu accente de poveste, poate părea un demers sortit eșecului, mai ales acum, în această epocă a experiențelor și experimentelor narative de tot felul. Numai că Ann Patchett are această temeritate și, mai mult decât atât, e stăpână și pe arta sa și pe capacitatea de a istorisi, de a crea personaje de neuitat, dar și de a păstra suspansul și de a convinge prin calitatea uluitoare a recompunerii trecutului protagoniștilor pe care îi creează, încât Casa Olandeză a devenit, imediat după publicarea sa din anul 2019, nu doar un imens succes de librărie, ci și o carte care a ajuns pe lista celor mai prestigioase premii literare, suscitând atenția exegeților și primind numeroase aprecieri din partea acestora. Nu a fost, de altfel, o surpriză prea mare, dacă ținem seama de faptul că și creațiile anterioare ale scriitoarei americane s-au bucurat de o foarte bună receptare și au fost rapid traduse în peste treizeci de țări, de la Bel Canto (Belcanto – 2001), la Fascinație (State of Wonder – 2011) sau Comuniune (Commonwealth – 2016), ca să menționăm doar aceste câteva titluri. În acest context, The Dutch House desăvârșește, în mod simbolic, traseul parcurs de Ann Patchett, deschizându-i, de asemenea, calea spre creații viitoare.
Dar care sunt elementele esențiale din Casa Olandeză și pe ce se întemeiază istoria personajelor? Danny și Maeve, sora sa cu șapte ani mai mare, își trăiesc mare parte a copilăriei în locuința impresionantă achiziționată de tatăl lor, dezvoltator imobiliar, decis să reușească în viață, după dificilii ani ai Războiului Mondial la care participase și în timpul căruia fusese și grav rănit. Numai că soția îi pleacă în India, iar el nu prea știe cum să se adapteze acestei noi situații cu care se confruntă pe neașteptate, alegând să se îndepărteze progresiv de copiii săi, lăsați cel mai adesea în grija lui Sandy și Jocelyn, menajera și bucătăreasa casei, așa cum mai înainte fuseseră în grija lui Fluffy, bona. Cyril Conroy se va căsători, după câțiva ani, cu Andrea, mai tânără decât el și fermecătoare, fără îndoială, dar atrasă în primul rând de faimoasa și frumoasa Casă Olandeză, nu de îndatoririle de mamă care se presupunea că i-ar reveni. Situația e complicată și de faptul că Andrea are ea însăși două fiice, Norma și Bright, care își vor disputa afecțiunea familiei cu Danny și Maeve. Iar pentru că Andrea e întotdeauna de partea fetelor ei, copiii din prima căsătorie ai lui Conroy sunt dați constant la o parte, iar Maeve e chiar mutată din camera ei cu băncuță la fereastră într-o încăpere de la mansardă. Lucrurile devin, însă, cu adevărat dificile în momentul în care Conroy moare pe neașteptate, în urma unui atac de cord, iar Andrea îi dă literalmente afară din casă pe copiii lui, Danny ajungând foarte de timpuriu în grija exclusivă a lui Maeve, care își va dedica timpul și energia creșterii fratelui ei mai mic. Iar după ani de zile, Danny va rememora acei ani, punând cap la cap istoriile știute de el cu cele pe care i le relatează Maeve sau Sandy ori Jocelyn, pentru a recompune trecutul familiei sale, ca să înțeleagă tot ce s-a întâmplat și mai ales de ce s-au întâmplat toate. Și pentru a găsi calea pentru a face pace cu sine și a-și dobândi liniștea.
Așadar, o mamă care pleacă de acasă, părăsindu-i pe cei doi copii ai ei, un tată care se recăsătorește fără a se gândi prea mult la aceiași copii, aducând în casă o mamă vitregă ce ar putea rivaliza cu mașterele literaturii universale, o soră minunată care își crește fratele mai mic cu o grijă maternă. Și un sfârșit fericit pentru numeroase dintre personajele implicate în toate aceste evenimente. Redusă la aceste detalii, cartea lui Ann Patchett seamănă, realmente, cu basmele clasice, iar ceea ce sub pana unui scriitor mai puțin talentat s-ar fi putut cu ușurință transforma în melodramă lacrimogenă devine, în Casa Olandeză, o impresionantă istorie de viață, deloc lipsită de suferințe și de înfrângeri, dar evidențiind puterea ființei umane de a o lua mereu de la capăt și de a crede în bine, în frumos și în adevăr. Căci Danny e salvat de Maeve, cea care va trăi aproape exclusiv pentru el, pentru a-l vedea fericit – chiar dacă asta nu se întâmplă neapărat sau, în orice caz, se întâmplă altfel decât visase Maeve și mult după moartea ei. Căci, amănunt extrem de interesant, deși naratorul este Danny, protagonista romanului e Maeve, sora lui, confidenta, cea mai bună prietenă, sprijinul său dintotdeauna, cu frumusețea ei ieșită din tipare, cu inteligența ei tăioasă, cu replicile ei acide și cu spiritul ei practic, dar și cu incredibila capacitate de a-și idealiza mama plecată de acasă, care, însă, revine exact într-un moment de criză (după infarctul lui Maeve), doar pentru a o face pe aceasta să sufere din nou, după o perioadă de pasageră fericire, alegând să trăiască la Casa Olandeză și să o ajute pe Andrea, grav bolnavă și, acum, cu mințile rătăcite…
Danny și Maeve par, imediat după sosirea Andreei în Casa Olandeză și în viața lor, expresiile contemporane ale lui Hänsel și Gretel, dar, pentru că Ann Patchett e mare maestră în combinarea nuanțelor (și imaginilor simbolice!), și ale Albei-ca-Zăpada confruntându-se cu Regina cea Rea. Pe de altă parte, dincolo de accentele de basm, romanul acesta ne duce cu gândul, prin modul în care sunt construiți cei doi frați năpăstuiți, la orfanii din marea literatură victoriană, de la protagoniștii lui Charles Dickens la cei ai lui Jane Austen – și nu trebuie să uităm că băncuța de la fereastră pe care o iubește atât de mult Maeve e inspirată, în mod evident, de colțul ferit de privirile celorlalți unde adora să citească Jane Eyre din celebrul roman al lui Charlotte Brontë. Cu toate acestea, personajele lui Ann Patchett nu au nimic din schematismul eroilor din povești, ci sunt caractere bine structurate și excelent creionate, uneori doar din câteva tușe sau prin intermediul detaliilor caracteristice. Având, de asemenea, o extraordinară intuiție a atmosferei, în linia lui Henry James, dar și arta dozării descrierilor de interior și ale poeziei detaliilor, asemenea lui Edith Wharton, Ann Patchett face, prin Casa Olandeză, dovada supremă a artei sale narative, dar și a unei uluitoare ușurințe în depănarea unei istorisiri (din perspectiva unui narator masculin) axată pe evidențierea unui personaj feminin atât de pur și de frumos încât riscă, pe alocuri, să pară idealizat. Însă autoarea știe cum să evite toate pericolele căderii în sentimentalism și rămâne întotdeauna de partea acelui adevăr al trăirii și al simțirii pe care îl caută – și în căutarea căruia se află și cei doi frați, Danny și Maeve. Că venirile lor repetate la Casa Olandeză, și după ani de zile de când fuseseră alungați de acolo cu brutalitate par, pe alocuri, lipsite de veridicitate, se poate spune. Însă, în egală măsură, tocmai acele ceasuri pe care cei doi și le petrec în mașină, în acel spațiu incert, cumva de graniță, între lumea Andreei și lumea în care au fost siliți ei să trăiască, le influențează alegerile de-a lungul vieții. Și îi face ceea ce sunt. Niște personaje de neuitat, numărându-se printre cele mai convingătoare exemple de căldură sufletească și de afecțiune fraternă din literatura de azi.
Și chiar dacă naratorul se căsătorește cu Celeste (căreia îi cumpără, asemenea tatălui său, cu ani în urmă, o casă elegantă, doar pentru a afla, după divorț, că acesteia nu-i plăcuse niciodată locuința, la fel cum și Elna Conroy nu reușise niciodată să-și facă un cămin în Casa Olandeză), relația fundamentală a vieții sale e cea cu Maeve, alături de care micul Danny învață să fie demn și bun, să înțeleagă și să ierte, iar apoi, să trăiască în adevăratul sens al cuvântului. Casa Olandeză e povestea drumului dificil al celor doi, istoria lor împletindu-se cu cea a locului în care și-au petrecut copilăria și fiind definită, în mare măsură, de acesta. Căci Casa Olandeză e, metaforic vorbind, inima romanului lui Ann Patchett, centrul de semnificații de unde iradiază totul și fără de care nimic nu poate fi imaginat.
Încercarea mereu reluată de reîmprospătare a memoriei, de readucere în prim plan a trecutului și de înțelegere a atitudinilor și deciziilor membrilor familiei lor îi face pe Danny și Maeve veritabili exploratori ai unei istorii personale, influențată mult de marea istorie și de marile probleme ale epocii. Între trecut și prezent, asemenea unei punți simbolice, Casa Olandeză desparte și aduce alături, separă și împacă, fascinează și obsedează, fiind locul unde totul începe și unde se și sfârșește totul – iar dacă începutul a stat sub semnul suferinței și al eșecului, finalul e blând și fericit, și atât de reconfortant pentru cititor, mai ales în contextul zilelor pe care le trăim; căci ne face să sperăm că, cel puțin uneori, totul se poate încheia cu bine.
Ann Patchett, Casa Olandeză, Traducere şi note de Mihaela Dumitrescu, Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2021