RADU COSAȘU
(…) ca să fii cinic – trebuie să ai vocație,
ca să fii brutal – trebuie să ai vocație,
ca să fii generos – trebuie să ai vocație,
ca să fii duios – trebuie să ai vocație,
altfel totul e impostură
și chiar pentru a fi impostor, trebuie
să ai vocația imposturii (…)
(Cap limpede, Cartea Românească, București, 1989, pag. 271)
Pe partea cealaltă a mesei, o cumnată a Sanseverinei ne comunică deslușit că la radio li s-a spus categoric celor care întrebau ce trebuie să simțim în cazul că vine Messia, că nu-i nicio problemă, „concret, nimic!”, să ne comportăm absolut natural. „Concret, nimic!” e o replică din teatrul lui Mazilu și-l văd în noaptea aceea de Crăciun, pe Popa Nan, în colțul aleii mele, binecuvântându-mă: „Cosașule, dacă vrei să te salvezi, descrie-ți mătușile!”
(Mătușile din Tel Aviv, IMPEX ʼ92, București, 1993, pp. 127-128)
(…) O doină s-a ridicat în mine,
în plin Beethoven: „Cine uită de Zoițica,
cine uită de Zița, cine uită de Lache, cine
uită de dom` Nae, cine uită de Șefu`, cine
uită de Brânzovenescu, cine uită de Fănică,
mânca-i-ar inima câinii…”
(Anti-damblale, Polirom, București, 2018, pag. 64)
MIGUEL DE UNAMUNO
Dacă e dureros să încetezi într-o zi să mai fii, ar fi poate și mai dureros să continui să fii același mereu, fără nimic în plus, fără puterea de a fi în același timp altul, fără puterea de a fi orice altceva, fără puterea de a fi tot.
(Le sentiment tragique de la vie, nrf, Gallimard, 1937, p.137)
Omul e vremelnic, pieritor. Este posibil. Dar, măcar să pierim rezistând și, dacă neantul ne este destinat, să facem ca asta să nu pară cumva un act de dreptate.
(Étienne Pivert de Senancour, Obermann, lettre XC)
JEAN COCTEAU
Slăbiciunea unui artist este că ține să facă școală. Atunci, dacă vrea să facă școală, în loc să rămână singur, enigmatic, inviolabil într-un fel, trebuie ca opera lui să conțină un singur element capabil să se îndepărteze de ea.
(Essais de critique indirecte, Grasset, 1932, p.171)
CIORAN
Mai este ceva pe acest pământ care să nu poată fi pus la îndoială, în afară de moarte, singurul lucru sigur în această lume? A te îndoi de toate și a trăi, totuși, iată un paradox, care nu este unul dintre cele mai tragice, deoarece îndoiala este mult mai puțin intensă și încordată decât disperarea.
(Pe culmile disperării, Humanitas, 1990 / reproduce textul din 1934/, p. 59)
Marile sisteme nu sunt, în fond, decât niște tautologii briliante. La ce bun să știm că natura ființei umane consistă în voința de a trăi, în ideea sau în fantezia lui Dumnezeu ori a Chimiei? E simplă proliferare de cuvinte cu subtile deplasări de sens!
(Précis de décomposition, nrf, Gallimard, 1949, p.73)
O civilizație se revelă a fi fecundă prin capacitatea ei de a-i incita pe ceilalți s-o imite; prin facultatea de a-i ului. Altminteri, ea se rezumă la a fi doar o sumă de fărâme și de vestigii.
(Histoire et utopie, folio/essais, Gallimard, 1960, pp. 35-36)
Ca și tine, mi-am revenit definitiv și de multă vreme din febrele tinereții. În privința asta am avut unele neplăceri destul de serioase din partea unor „prieteni” de altădată – în fine, înțelegi. Cînd mă gîndesc ce rătăcire! Ne prostise un vânt de nebunie. Trebuie să-ți spun că am avut mult de suferit (moralmente, se-nțelege) de pe urma entuziasmului de atunci.
(scrisoare către Arșavir Acterian, 10 septembrie 1974)
LA ROCHEFOUCAULD
O minte mai puțin strălucită, dar onestă, plictisește mai puțin, pe măsură ce trece timpul, decât o minte strălucită, dar cu defecte.
(La Rochefoucauld, Maxime, Polirom, 2019, p.210
Graba de a crede răul fără să-l fi examinat îndeajuns este un rezultat al trufiei și al lenei. Vrem să găsim vinovați, dar nu și să ne dăm osteneala să examinăm acuzațiile.
(ibid., pag. 131)
Nu îi disprețuim pe toți cei care au vicii, dar îi disprețuim pe toți cei care nu au nicio virtute.
(ibid., pag. 96)
Subtilitatea excesivă este o falsă delicatețe, iar adevărata delicatețe este o subtilitate bine întemeiată.
(ibid., pag 76)
Singurele còpii bune sunt cele care ne fac să vedem cât de ridicole sunt originalele nereușite.
(ibid., pag. 77)
Unul dintre motivele pentru care găsim atât de puțini oameni care par rezonabili și agreabili în conversație este că nu există aproape nimeni care să nu se gândească mai degrabă la ce vrea să spună, în loc să răspundă precis la ceea ce i se spune (…).
(ibid., pag. 79)
(Selecție: Fl. Toma)