În fiecare zi și oriunde avem dovezile lipsei de educație a semenilor și concetățenilor noștri, iar dl președinte și acoliții o țin langa cu „România educată”. Asta a început să semene cu viitorul luminos clamat, proclamat și paraproclamat de comuniști. Deocamdată, însă, nu se vede nici un semn că educația s-ar fi coborât, de la Cotroceni și de unde se mai cântă refrenul, asupra bieților noștri tovarăși de suferință. Să enumăr performanțele noastre penale și culturale, adică, anti-performanțele și deloc antiperformanțele noastre penale? Cred că nu e nevoie, atâta ne duce capul și pe noi, needucații, cât să ni le amintim singuri, iar dacă nu o facem, n-avem decât să deschidem televizoarele la ora de știri și la nesfârșitele ore de discuții, poreclite, educat de!, talkshowuri, și memoria ne va reveni. Și nici nu e nevoie ca vreo știre sau vreun comentariu să ne informeze despre alt fapt, e destul să ascultăm comentariile sau chiar informația brută, așa cum sunt ele redate de prea mulți comunicatori și memoria ne-a și revenit: România educată nu există, ficțiune și infanterie, vorba unui scriitor uitat, Costache Olăreanu. Mai mult ficțiune sau mai mult infanterie, adică, așa cum se spunea cândva, pifanterie…
Este de toată evidența pentru orice ins care nu și-a pierdut încă de tot uzul rațiunii că schimbarea miniștrilor nu numai că e bucuria nebunilor, cum spunea o zicală de pe vremea unei Românii tot needucate, dar cu mai puține pretenții, nu duce la nimic bun. Se înlocuiește un plagiator cu altul sau, în rare cazuri, cum o fi și cel mai recent, cu un nobody, ca s-o dau și eu pe educația noastreă anglo-saxonă ori, mai precis, americană.
Ca s-o luăm de sus, acolo unde plagiatorii sunt numiți miniștri sau chiar aleși de popor (n’est-ce pas?) în „cel mai înalt for”, de ce educație mai poate fi vorba. Acolo unde un prim ministru poate fi suspectat luni și, poate, ani, de plagiat și nimeni nu îndrăznește să lămurească o dată problema, „este sau nu?” și să ia măsurile care se impun de câte ori un hoț este prins, ce să te mai aștepți și de la cine să te mai aștepți la ceva? Îi dai înainte cu lozinca și crezi că ea se va înfige în mințile oamenilor ca-n brânză și acolo va rămâne. Cât despre propriu zisa educație, asta mai poate să aștepta, principalul este să li se implementeze tuturor idea că ăsta e țelul nostru, așa cum, cu ani mulți în urmă, toți știam… „că țelul nostru e comunismul” și gata.
În țara asta nu se tolerează nici un furt material, cât de mic, Jean Valjean ar fi condamnat și astăzi, la noi, pentru furtul unei pâini, la ani grei de ocnă, dar asta se petrece, firește, în partea de jos a clasamanetului, ca să mă exprim în limbaj de cronicar sportiv, cât despre mai sus, acolo condamnările pot să mai aștepte și când vin ele semnifică doar că aceia care au căzut mesa nu mai erau demult persoane importante pe eșichierul politic. Asta pare a fi o condiție necesară, nu neapărat suficientă. Dar când e vorba de vreun furt, oricât de evident, dovedit de dna Emilia Șercan, neobosita vânătoare de hoți intelectuali (ceea ce nu însemană că ei sunt intelectuali, ci doar că bagă mâna într-un buzunar de acest tip), atunci lucrurile nu mai sunt clare deloc, nici pentru justiție, nici pentru lumea politică însăși, nici chiar pentru publicul spectator și, din când în când, votant. Și asta deși li se dau paginile furate, li se indică locul de unde au fost furate, sau li se citește pasajul furat. A, îi auzi, sunt doar 47 de pagini! Adică, te întrebi, câte sute de pagini furate din lucrarea minții cuiva ar trebui ca să echivaleze cu furtul unui ou, care, după cum se știe, nu poate duce decât, mâine sau poimâine, la furtul unui bou. Asta în vremurile când cineva mai credea așa ceva și mai credea în asemenea zicale populare și când poporul mai făcea zicale. Dar azi ce mai face poporul? Înghite minciunile hoților de idei și cuvinte, adică ale impostorilor, fără să clipească: hai, dom’le, că a luat și el, acolo, câteva pagini, ce-i așa de grav! Normal, pentru cei care se îndeletnicesc mai mult cu munca manuală, dar nu la computer/ laptop, asta e nimic, doar cu toții repetăm bancuri fără să fie ale noastre și nu le cităm autorii pentru că nici nu se știu, nu? Mentalitate de popor educat e asta?
Nu e greu de spus ce ar trebui făcut pentru ca situația să nu continue așa, exasperant, la infinit. În primul rând trebuie tras cu ochiul și cu urechea la cei care au reglat demult educația și instruirea cetățenilor, începând din momentul când nici nu sunt tocmai cetățeni, ci copii ai unor cetățeni și până când se trezesc profesioniști, ba, poate, chiar și după aceea. Dacă revoluția continuă a lui Trotski nu era posibilă, educația continuă e. N-o mai face statul, prin școli și universități, o fac oamenii înșiși, după ce au deprins metoda, în școlile, inclusiv universitățile, prin care au trecut. Cei care chiar au trecut pe-acolo altfel decât gâsca prin apă. Când noi toți știm și interiorizăm necesitatea (nu neapărat numai „a unui vin”, vorba lui George Bacovia), ci a unei lecturi, a unui moment de reflecție cu propria minte care, altfel, se topește încet în magma lozincardă cu care îți împuie capul politicienii, că oameni de stat nu avem, mass media și mediile anti-intelectuale din jur. Iar acestea din urmă, ca și cele dinainte, în fața reflecției cu propriul cap, ar începe să dea înapoi. Odată, demult, un mare grafician a făcut următorul desen: un fel de cap ca un recipient gol, dar cu ochi, sprâncene, nas-gât-și-urechi, gură, bărbie etc. Sub el scria: „cap ai, minte ce-ți mai trebuie!?” Cam asta ar trebui să fie sigla României de azi, înainte cu secole de „România educată”.
Numai gândind cu propriul creier am putea cât mai mulți să ajungem la concluzia că orice conducător, ales sau numit, ne vrea proști, ca să ne poată prosti în continuare, asta, desigur, când nu e vorba de excepții, din ce în ce mai rare, de oameni de stat care fac ce fac tocmai pentru a folosi altora, nu în primul rând lor înșiși. Dar, din păcate, tot mai mulți oameni cocoțați în posturi unde ar trebui să fie oameni de stat și nu-s se cocoață acolo doar pentru a-și folosi lor înșile. De când politica a devenit o profesie rentabilă, fenomenul a luat o amploare de-ți vine să spui că ascensiunea acestor Puntile nu mai poate fi oprită (expresie parafrazată după titlul unei piese de Bertold Brecht).
Dar România needucată, de care ne izbim pe trotuare, în troleibuze verzi sau albicioase, tramvaie albicioase, autobuze verzi sau albe, nu face decât să înlocuiască falsul vis al comunismului biruitor. Nu cumva motivele pentru care a fost inventată sau, poate, doar preluată de deputați, senatori și guvernanți needucați sunt cam tot aceleași care stăteau la baza celor de la crearea lozincii din regimul trecut? Căci nici ăia nu credeau că or să ajungă în viitorul luminos, care, de altfel, i-ar fi defavorizat, nemaifiind nevoie de ei, cum nici cei cu România lor educată nu cred că or s-o prindă, pentru că, atunci s-a zis cu ei.