purtătorii de ricșe
-la ce sunt buni poeții
m-a întrebat un copil
-dar fotbaliștii la ce sunt buni
i-am răspuns
dar tenismenii
dar jucătorii de snooker
dacă poeții
n-ar fi buni la nimic
ar dispărea ca birjarii
birjari încă mai vezi pe la viena
purtătorii de ricșe
nu au dispărut
doar și-au luat biciclete
am mers și eu în ricșă
este plăcut
de ce să dispară purtătorii de ricșe
oamenii nu sunt mereu
veseli și bucuroși
uneori au o tristețe nelămurită
și atunci e bun un poet
copilul a înțeles
poeții îi fac veseli
pe oamenii triști
așa cum fac clovnii
-aproape ai înțeles am zis
dar e invers
oamenii triști îi întristează și pe poeți
și dacă tristețea se împarte
e mai lesne de suportat
vârstele
nu am fost
un copil isteț și precoce
scriam doar cu litere mari
fraze din care unele cuvinte
lipseau pentru că
le scrisesem în gând
nu am fost un elev
deștept și precoce
scriam compuneri banale
cu iarbă verde
și zile însorite de vară
nu am fost
un poet
talentat și precoce
un poet mai mare mi-a spus
că versurile mele
sunt albe și drepte
ca niște ciolane
pe care carnea abia
urmează să crească
nu am ajuns
un bătrân știutor și precoce
înțelepciunea mea
întârzie și eu
o întârzii și mai tare cât pot
carnea ei fragedă
va crește cât mai târziu
pe oasele frazelor mele
când am scris
a ars pădurea
într-o singură noapte
flăcări cât copacii
fumul până la nori
apoi a ars cetatea
focul până la cer
și fumul a înnegrit
hainele sfinților
a ars și biblioteca
în numai câteva clipe
foile și literele
s-au făcut scrum
a rămas o singură carte
când am ars-o și pe ea
scânteile au poleit cu aur
trupul îngerului
cu aripi cu tot
atunci el mi-a dat
multe vreascuri carbonizate
ca să însemn cuvinte
pe filele din cartea lui
imense și neatinse
litere
în vis
gândurile ni se amestecă
așa cum oasele regelui
se confundă
cu ale sutașului
în lutul care
i-a primit pe amândoi
poate și versurile
ni se vor amesteca
în tipăriturile incomplete
pe care le va păstra
viitorul
e bine așa
de la tine un epitet
de la mine o ironie
de la tine
un fulg de aripă
de la mine
un strop
de smoală fierbinte
cât mai avem
de așteptat
până când fiecare vers
o să se compună
din litere
luate de la fiecare
dintre noi
tu cu vocalele
eu cu consoanele
tu cu accentele
eu cu bietele cratime
în vis
ne confundăm
gândul tău
intră în sîngele meu
ca o majusculă strălucitoare
după semnele cu care
îmi închei
frazele imperfecte
despre cer
cerul trebuie străbătut
spuse pilotul avionului
cerul trebuie cercetat
gândi astronomul
cerul trebuie privit
pentru norii lui
crezu meteorologul
ba doar pentru zodii
interveni astrologul
cerul e locul acela
negru și rece
întrebă astronautul
cerul e casa lui dumnezeu
avertiză preotul
cerul nu există
e o iluzie optică
hotărî filosoful
pentru plăcerea voastră
le spuse pictorul
am să pictez un cer de toamnă
spre apus
cu câțiva nori
dar și cu primele stele
pentru că
dragii mei
voi încă nu ați înțeles
cerul este făcut pentru plăcere
e desfătarea privirii
și dacă pe el
va trece și un înger
plăcerea va fi încă mai mare
rădăcini
îmi plac liniile de tren
pe care nu mai trec trenuri
șinele lor ruginite
între care cresc ierburi
traversele puțin putrezite
care păstrează mirosul
de ulei ars
și locomotive stricate
elanul galben al păpădiei
strălucind deasupra
firelor verzi
pe terasamente
rotunjite de timp
aș vrea să am o drezină
cu motor obosit și fumegător
cu care să trec peste
păienjenișul imens de linii
pe care locomotivele
nu mai pot merge
pe șine ce nu mai vibrează
sub niciun vagon
aș trece prin periferii
de orașe mărunte printre
porțile lăsate dechise
din fabrici părăginite
pe rețeaua absentă din hărți
dar mare cât continentele
ca o fantomă a vechilor trenuri
ca o pată pe memoria
orgolioaselor expresuri de lux
cu orice epavă
poți cuceri poezia
mai ușor decât cu un iaht
orice zid ruinat
te ajută să înțelegi
rădăcinile timpului
de 12 lei iarbă
la florăria din colț
chiar lângă oficiul poștal
am văzut ghivece
din care crescuse iarbă
cea mai verde și fragedă
care se poate închipui
am întrebat ce este aceea
și doamna horticultoare
mi-a răspuns că este doar iarbă
că se poate cumpăra
pentru pisicile care vor să pască
și costă doar 12 lei
m-am bucurat
că pisicile mele vor paște
iarbă gata crescută
de obicei luam un amestec
de pământ și semințe
care încolțeau încet-încet
e frumos că s-a gândit cineva
la pisicile doritoare uneori
și de iarbă proaspătă
de aceea să nu îmi
puneți deasupra
o lespede cenușie
pe care să scrieți
un vers îndoielnic
ci să plantați iarbă verde
toate pisicile
din împrejurimi
sunt invitate să vină
și să pască pe gratis
întrebările
cine o să ne aștepte
dincolo de-acel prag
un diavol sau îngerul drag?
și ce va mai rămâne din noi?
o carte sau o statuie
măcinată de ploi?
cine o să-și mai amintească
lucrurile făcute dacă or să dureze?
și ce din ele
o să vrea să mai cerceteze?
cine o să ne mai citească?
și ce va căuta între filele
uscate de iască?
cine va crede
într-o eră prosperă
mărturia despre o vreme
famelică și pauperă?
și dacă va citi până către sfârșit
ce va crede? poate că
vom fi mințit?
atâtea întrebări
și câte vor mai veni
retorică – se va spune –
zădărnicii
și totuși scriu înainte
vreau să termin textul cu bine
pentru ce? pentru cine?
lipsa numelui
ce poate să despartă
amintirile de uitare
numai o voce
care trece prin orice pădure
nu se încurcă în tufișuri
pătrunde prin orice fereastră
deschisă ori nu
ce desparte umbra mea
de mine
și unde se va duce
când și eu
o să fiu o umbră
ce desparte amintirile de uitare
dacă și eu
o să fiu amintire
sau numai o uitare
căzută în mare de pe faleză
ce voce ar îndrăzni
să strige un nume uitat
o poruncă pe care
n-o mai ascultă nimeni
și nu mai desparte nimic
nota de plată
răsăritul întârzie
până și metaforele
se răcesc în ceștile
în care le-am turnat
chiar și cuvintele
se oxidează lent
aș vrea să le înlocuiesc
după cum schimb
niște becuri care pâlpâie
dar cu ce
cu timpul
rămân tot mai puține litere
sertarul e tot mai ușor
câteva se mai cațără
să iasă ca niște
furnici obosite
cele mai multe
rămân nemișcate
cine ar mai dori să le folosească
iar azi răsăritul
întârzie prea mult
parcă ne-ar avertiza
că dacă a trecut și aprilie
anul s-a dus
îl tai din calendar
o să plătesc tot mai puțină lumină
pentru cuvintele
care se aprind mai rar și mai greu
dar nu am niciun folos
întunericul a ajuns acum
să coste mai mult
decât cea mai strălucitoare lumină
malul râului
pe malul râului sunt cinci case
prima este albastră
cum e cicoarea
are ornamente cu grifoni
în ea stă un om
care are un câine
seara fumează pipă
și bea mult ceai
a doua casă
e roșie ca o lalea
e împodobită cu flori de ipsos
în ea stă un tânăr
care are două pisici
fumează țigări de foi
și bea limonadă
aș putea să vă descriu
fiecare casă
aș putea să vă spun
cine bea suc de mere
cine are un papagal
și cine crește păuni
aș putea să vă spun
că eu sunt poetul orașului
și am misiunea
să scriu câte un imn
și câte un epitaf
pentru fiecare cetățean
dar v-aș minți
eu nu sunt poetul orașului
primăria nu are bani
ca să țină un poet al orașului
și de aceea eu mă răzbun
scriind despre oameni
și despre case
care n-au existat
și nu vor exista niciodată
pisica norilor. un vis cu cezar
iar deasupra tânără tânără
o pisică a norilor
virgil mazilescu
eram tânăr
în acea zi depărtată
când mă plimbam cu cezar
pe strada silvestru
atunci iașiul era pentru mine
o metropolă depărtată
ca bombay sau montevideo
iar cezar
îmi vorbea despre el și
nu-l puteam contrazice
din cauza bastonului său
noduros pe care îl folosea
cu îndemânare împotriva oricui
când am ajuns la iași
cezar era de cealaltă parte a cerului
și am privit
de lângă palatul culturii
hipopotamii vineți ai norilor
știind că mă vede
iar norii roz din apus
se oglindesc în singurul său ochi
mai târziu
cezar a venit într-un vis
cânta dintr-un fel de lăută
cu ochii închiși
după obiceiul lui
semăna cu nero
după ce incendiase cetatea
ea ardea în soarele care apunea
și l-am întrebat dacă e nero
nu
a răspuns
eu sunt cezar
și cântecul acesta îl cânt
ca atunci când vei merge la iași
să-ți amintești
de bluza mea largă și albă
pe care s-au proiectat
toate culorile asfințitului
scrisoare lui nino stratan
nino mi-a spus într-o zi
-bătrâne să-mi scrii
adresa mea sigur o știi
ale(e)a jacta est
la ploiești
nu poți în niciun caz
să greșești
dar eu m-am luat
cu ale vieții
care nu sunt mult mai simple
decut ale morții
și am uitat
poate încerc acum
dragă nino
de când ai plecat
lucrurile pe aici s-au cam încurcat
avem multe boli
confuzii din plin
bem la fel
dar râdem mult mai puțin
dacă îi vezi
pe mazilescu și pe nichita
spune-le că scriem
ca să-nvingem ursita
și dacă-ți permite oraru’
pupă-i pe don cezar
și pe brumaru
pe sandu pe madi
și pe traian
spune-le că ne gândim la ei
peste an
mulți v-ați mai adunat
salutări tuturora
lui drăgănoiu
lui flora
eu te-aștept
și în orice condiții
o să bem o bere
la tanti miți
dacă nu poți ajunge
nu-ți face probleme
vin eu
după câtăva vreme