omul acesta
ei cum nu știați
omul acesta cu epoleții sub piele
și kimono parfumat
care se transformă-n statuie ecvestră
și se-mbăiază în ape înghețate
omul acesta
care râde și se-nchină când trebuie
care poartă siberia-n buzunar
și butoni atomici la manșete
omul acesta
care amestecă timpurile istoriei
precum pachetul de cărți
care te bate pe umeri
și-apoi te arată invizibilului gâde
omul acesta
pentru care ruleta rusească
e doar o joacă de îngeri
care mângâie ferocele tigru
îmbrățișat de tandrețea anesteziei
ei bine omul acesta
care vânează lei crocodili rinoceri
alte patrupede cu coarne
și bipede cu conturi
omul acesta
preferă totuși carnea de tun
alte migrații
nu marile migrații
nu s-au sfârșit
au luat doar o pauză
de câteva sute de ani
o pauză de respirație
cât să-și adune puterile
să-și afle calea cea nouă
sol roditor pentru plantat sateliți
ape netulburate în canalele media
astăzi nimeni nu mai umblă
în carne și oase
nu mai stă ca boul
în fața porților la vedere
astăzi marile invizibilele hoarde
îți intră-n casă și cap
susurându-ți zi și noapte-n urechi
îți pun porția pe masă
să te servești singur
cu ce-i deja rumegat
astăzi nu mai ard biblioteci
nu mai pustiesc catedrale
astăzi își clădesc
noi edificii de sucit mințile
noi luminoase celule
pentru cei mai fericiți prizonieri
puncte cardinale sau dreapta și stânga
unul care venea
din nord
s-a-ntâlnit cu altul
care sosise din sud
cam pe la centru
și pe aceeași cale
astfel văzură amândoi
cât de relative
sunt punctele cardinale
tot astfel și-n politichia
veselei țărișoare din est
când scazi dreapta din stânga
rezultatul e totdeauna 0
niciodată nu-ți iese
cu rest
înaltele trepte
noi știm că la final
învingătorul ia totul
dar alergăm și noi în pluton
așa din obișnuința datoriei
să fim la număr
mereu disponibili totdeauna prezenți
obolul nostru se așază
la temelia statuilor
din cuvintele noastre
împrăștiate ca iarba pe dealuri
se extrage esența binemeritatelor ode
cântul de slavă
pentru cei ce pășesc
pe înaltele trepte
râvna noastră cotidiană
e rumegușul faptelor mari
pe care ei îl azvârlu cât mai departe
să nu le păteze bucuria izbânzii
poleiala care le lustruiește orgoliul
gloria lor e copacul
la umbra căruia se usucă
și răutatea urzicii și melancolia pelinului
e sâmburele universal
pe care-l visăm încolțind
și-n carnea noastră plăpândă
cu umilele noastre amănunte
de care nimeni nu se-mpiedică
(melancolii dureri frica de moarte)
ieșim și noi în lume
cu tentacule moi pipăim cărarea
care ne fuge în față
cărarea pe care cutezătorii
au ajuns demult unde trebuie
călătoria
nu vă-nghesuiți păstrați ordinea
avem locuri
pentru toată lumea
asta ne spun controlorii
cu șepcile lor ponosite
clești în loc de mâini
și difuzoare unde ar trebui
să le stea capul
astăzi mergem la capătul pământului
la marele zid
în deșerturile mâncate de soare
vom da vieții încă o șansă
vom umaniza pustiurile
vom întemeia noi colonii
ne vom fi nouă înșine
și sclavi și stăpâni
astăzi doar astăzi
îi putem lua și pe cei
care vor doar să se plimbe
să schimbe puțin peisajul
dar lor nu le putem garanta nimic
nici locul nici viața
nici capătul drumului
și desigur nici calea înapoi
amprente
toată viața
cineva ne pune amprente
pe piele pe suflet pe ochi
iar noi le ducem prin lume
le cărăm din loc în loc
asemenea fericitei furnici
ce trudnic își rostogolește
bobul de grâu
amprente din vremuri mai bune
amprente din vremuri mai rele
coduri pe care le descifrăm
în ceasuri de taină și înțelepciune
uneori e prea devreme
alteori e prea târziu
o amprentă suntem și noi
pe timpul ce fuge
un punct mișcător
pe-o imagine tot mai cețoasă
până când
mâna cea mare de sus
părintește ne-mpinge într-o parte
ne scoate din cadru