1.
Deasupra mea un întuneric sticlos zace ca o cangrenă presărată cu stele
cu zgomote fluide si foșnete mici
cu plescăituri animalice,
se izbește necontenit
de carnea tumefiată a țărmului
Stau nemișcat o întrebare
O zeamă verzuie mă părăsește
și mă lasă atârnat de cer
ca o rufă murdară
2.
Acum sunt o imagine pe o hârtie udă
Nu aud niciun vânt și nici o adiere
E ziuă, și ce întuneric!
Cobor din munții de aer sărat
în câmpiile galbene ale minciunii
somnului și ale visului
Pașii mei sparg oasele cristaline
ale fostelor păsări
Calc peste zborul putrezit și aerul verde
face o junglă de zboruri geometrice
de liane de aer pe care alunec
și pendulez ca o orhidee urlând.
Voi rămâne neîntors printre oameni
Un plâns, un suspin de brizanți,
de substanțe negre în scorburi,
desfătate cu ierburile cerului.
Veacul acestei clipe!
3.
O păpușă de cârpă murdară și udă
E amintirea a ceea ce fusesem
Peisajul se desprinde ca un afiș
și văd pe sub el doar un zid măcinat
Îmi dau seama că Moartea
e la fel de flămândă ca Dragostea
Mici golfuri în care cade zăpada,
nămoluri și pești autiști
mâl din fermentarea luminii,
brize ce duc peste ape
umbrele moi ale dimineții,
și păsări uscate ca degetele de faraon
pe zidul memoriei
4.
Cu privirea înfiptă în larg ca un cui
chem vântul să mă smulgă de țărm
de sub ochii așteptării
O apă de alge verzi cu pete lucitoare,
își mișcă mâinile calde prin rădăcini
Ochii mei inventează corăbii,
când amiaza nu are umbră
ci doar niște vietăți
din oase albe de păsări,
ca un cimitir de familie,
ca un serviciu de porțelan,
din care cineva a băut zborul
5.
Ce parfumat e duhul
de unde zboară fluturi
din pianul demolat
ca o încâlcitură de portative
Traversez terenurile vagi ale timpului
Pătrund pe o scenă cu decoruri
amestecate cu personaje uitate
Îmi găsesc prietenul cu care
mă plimb prin oraș,
ca o coroană ofilită
ce mă stropește cu lacrimi,
și cu inima lui fierbinte îmi dă foc
Așa am murit ca un băț de chibrit
6.
Sicriul frumos al primăverii
se pierde pe ape
Ucid cu pietre, înmormântez cu foc
Uneori zăresc catargul lucios al speranței
și gabia, și vergile, și sarturile de abur alb
unde mi se zvântă lacrimile,
și muștele care bâzâie ca gândurile
Ce am fost și astăzi nu mai sunt?
Nu voi mai cunoaște alt loc
Pietrele miros a vinuri nebăute
și eu nu mai zăresc
cămașa zdrențuită a copilăriei