Golam Arslan, în încercarea de a-și încheia fermoarul de la pantalonii trapez mult prea strânși pe trup, scăpă un vânt tulbure, asemănător cu mirosul berbecuțului insuficient de prăjit, servit cu mâini și gesturi sfioase de mătușa Ghiulem, în a treia zi după Ramadan. Unchiul Daut trebăluia fluierând cu burta plină, în dorul lelii, prin chioșcul încropit din tablă și văruit cu miniu de plumb. Se auziră bătăi în geam. La lumina slabă, îi recunoscu de îndată pe tovarășii din comisia de control obștesc, care dădeau târcoale la mica ciupeală a mandatarilor și micilor întreprinzători. Cu un rânjet dulce afișat din colțurile gurii, le împachetă patru halvițe cu alune, zahăr ars și opt înghețate din ștevie, băgate în borcane goale de iaurt.
Noroc că apucase să dosească sacul cu zahăr tos procurat prin acțiunea Jula, livrat la scară de vecinul cu obraz colorat, poreclit Neamu. Ăsta lucra pe basculă pe care o deversa în anumite nopți peste gardul de la poarta doi a fabricii în strada Codrului. Sacii din iută plini cu zahăr tos erau așteptați de comanditarii care pândeau din taximetre așezate ca la coadă, având farurile stinse. Dacă Organu competent l-ar fi înșfăcat pe Neamu, ar fi luat mulți ani de ocnă, băgat pe la paragrafele cu agenturile străine, spionaje, instigări și terorism. Devenea atentator la siguranța națională a statului și la subminarea economiei socialiste. Nemaivorbind dacă la percheziția casei i-ar mai fi și găsit cinci dolari ori zece forinți, vreo brumă de valută pitită printre prosoape, ar fi fost vai de mama și de puradeii lui.
Făbricuța de gheață a albanezului, altfel și unchi de-al meu prin voia împrejurărilor și a căilor întortocheate ale celui de sus, se afla în fundul curții, coșmelia încropită fiind sub trei copaci golași la vârf, pe sub a căror frunze nu poposea picior de muscă ori țânțar speriate de huruieli și mirosuri înțepătoare de ulei ars. În dosul acestei improvizații care era mai durabilă decât lucrul bine făcut, se aflau utilaje fascinante cu aspecte de ghilotine, de armament de artilerie ușoară, roți dințate, toate având o gaură comună, un soi de gură știrbă, rece, adâncă, legată în direct cu canalele de evacuare ale vălțuitoarei, o apariție vlăguită în context, cârpită și răscârpită de meseriași colerici și mahmuri.
Din haosul de fiare se prăbușeau paralelipipezi, intersectați cu țurțuri colorați, comandați de poziția manivelei din fontă cu prăsele negre din bachelită fixată în șuruburi de peretele atacat de igrasie.
Gusturile de cacao, ananas, papaia și nu arareori cele de praz, provocau consumatorului un soi de embouteillage al papilelor gustative, umezindu-li-se gura instantaneu, precum minunăția umezelii în abisala beznă a peșterii unde Cupidon se vâra adânc savurând și dezmierdăndu-se, scotocind coapsele primitoare ale femeilor, pe unde zburdalnicul își petrecea timpul ascuțind săgeți.
Singurul din întreaga Europă, unchiul Daut, știa să înghețe orice produs care căpăta astfel un rost nou, devenind ceva ce nimeni nu și-ar fi putut închipui, umplând zilnic sute de conulețele însemnate cu blazonul propriu asemănător unui sigiliu princiar.
Umpluturile cu ceapă verde de primăvară, cu praz oltenesc dulce, ardeii capia zemoși combinați cu roșii autohtone tăiate în patru, îndulcite și aromate cu plante necunoscute faunei de prin cartierele de blocuri, erau apoi colorate în procesul de macerare, cu siropuri de fructe de sezon.
Culese și aduse la vânzare de puradeii apăruți cu tribul corturarior în perioada verilor secetoase, aveau garanția prospețimii lor. Frunzele de leurdă tocate mărunt adormeau în zemurile stoarse cu mâna, respectând rețetele secrete ce aparținuseră vrăjitorilor musulmani, vechi locuitori ai insulei paradisiace. Ea fusese înghițită cu întreaga plantație de trandafiri de gigawații hulpavi ai unei construcții ce „deserveau” și țara Cefelor Late. Insula dispăruse odată cu decesul marelui electrician al țării, pe fundul unui lac, umflat artificial cu apă tulbure și munți de gunoaie.
Rețetele cândva ultrasecrete, ajunseseră printr-o filieră necunoscută pe mâna unor emigranți albanezi care avuseseră în proprietate niște terenuri fertile, mâloase, cam o treime din paradisul terestru și lacustru trib de ciobani din ramura Kastraților.
Unchiul Daut, descindea din această ramură având ca dovezi trei piei din oaie, tăbăcite și ascunse și care, odinioară, se transmiteau din tată-n fiu, prin ritualuri ce azi ar stârni hohote de râs. El era creatorul de geniu, inventatorul înghețatei care detronase deja de un deceniu plictisitoarea înghețată cunoscută și răscunoscută, care nu mai fusese inovată de secole.
Daut era și inventatorul ciorbei dulce acrișoară, o tămăduitoare licoare, semănând cu cea delicioasa ciorbă de perișoare. Coborâtă sub zero grade, devenea translucidă, precum cristalele de cuarțit, bună de servit prin umbrare în zilele de caniculă când doamnele își pierdeau tocurile pantofilor în slinosul asfalt topit.
Porțiile erau servite în acele timpuri în jumătăți de mingiuțe din cauciuc alb cunoscut sub numele de gumă de lapte, despicate în două semisfere, loabde (magh. minge), cum le spuneau copiii, cumpărabile în oricare tutungerie și care costau câțiva bănuți.
Iarna se dezghețau și se încălzeau în lerul cuptorului cu lemne. Se serveau la botul calului. Cauciucurile degajau același miros ca al atelierului de vulcanizare al omnului Pocsi, șchiopul.
Clădite una într-alta, gumele erau refolosite după o scurtă scaldă, o clătăreală populară, făcută într-o apă lălâie adunată în chiuveta dublă din fontă, aflată în prelungirea tejghelei.
Chioșcul de la stradă fusese ridicat lângă stația de autobuz, prin muncă benevolă a puținilor etnici albanezi, pe vechea uliță a orașului care lega întreaga zonă de case cu viță, de gara centrală, fiind gândită cu un fler comercial tipic albanez, ieșit din comun.
Hardughia apăruse peste noapte fără ca nimeni să bage de seamă ori să audă bocănituri.
Existase în anii ridicării ei un gol în branșă creat prin deportarea la muncă forțată, la stuf, a mii de cofetari din toate etniile înlocuiți acum, cu activiști de partid rusofili și securiști cu maladii cronice trecuți în rezervă și care începură a produce bomboane fondante, înghețată, halvițe, lingători din zahăr ars pe băț, ba chiar și halva pentru gloata de proletari ce devenea tot mai nehalită.
Singurul rămas activ, dintre cofetarii trecuți prin ucenicia de odinioară, cea adevărată, parcurgând pas cu pas ierarhia foarte asemănătoare cu cea a ocultei masonerii și a mânuitorilor de mistrii și compase, unchiul Daut provocă prin minunatele sale bunătăți de bombe glicemice, o afluență care se transformă rapid în buluceală, greu de stăvilit chiar de bulanele miliției poporului, care apărea frecvent lovindu-și-le ostentativ în palmele umede și aplicând amenzi recalcitranților. Cu lovituri de coate țintite la ficat și plex, până la bătăi ca-n ring se desfășurau achizițiile unui cornet cu înghețată ori a unei lingători solo ori per băț (la lansarea vatei de zahăr, fusese alarmă de grad zero, cu pompieri, miliție și două salvări).
Mulți dintre bunicii cu nepoțeii duși cu tandrețe de mână să pape o lingătoare leșinau ori rămâneau cu gura strâmbă, loviți de apoplexii ori come diabetice, revenindu-și cu greutate și fizioterapie din efectele create de stresul întâlnirii cu dulcele.
Cetățeni aparent spălăței cu zeci de puradei cu mucii întăriți la nas se furișau hoțește, infiltrându-se în fața cozii, fentând femeile lăuze cu copii în brațe, luând la mișto ciungii și paraliticii. Pe navetistele adormite scăpate din turele de noapte le bruscau, le scoteau din rând, apoi cumpărau întreg stocul de zahăr ars cu bețe cu tot, înșfăcând toate semisferele, revânzându-le la dublu preț, lingându-le în prealabil cu scuipat din belșug și temeinicie. Locuitorii ghetourilor înălțate din prefabricate se așezau de la primele ore ale dimineții, cu ochii lipiți, la cozile ce dispăreau dincolo de linia orizontului și se terminau la crescătoria de porci a Diviziei de tancuri 21 mecanizat.
Născoceala unchiului Daut era recomandată din gură în gură, aceasta reușind să dreagă, garantat, efectele mahmurelii după orice tip de băutură.
Oamenii se reparau cu bani puțini după poșircile îngurgitate la crâșma de cartier botezată La Varice, ori după distilatele produse din găinaț adunat de prin poduri sau rafinate din pufoaice vechi fermentate, servite la Budă-bar, un local cu scaune înalte de 42 de centimetri.
Marele dictator alături de alchimista lui care transformaseră de curând congresele pârțâiților burtoși și aplaudaci, inclusiv rahatul importat de la bolșevici în aur pur, încercă să-l asasineze pe albanez și să-i facă una cu pământul chioșcul din tablă ce devenise noul Maglavit, mai faimos decât școala Ardeleană. Lingătorile și halvițele deveniseră un pericol iminent al serilor liniștite cu filme bulgărești transmise prin eter, fără titlu și fără sfârșit, cu icre false și ouă umplute, obținute cinstit pe cartelă.
Tentativele și agresiunile asupra mandatarului se făcură într-o primă fază prin interpuși, majoritatea cetățeni ai etniilor minoritare, care așteptau de ani buni formularele mari de pașapoarte pentru plecarea definitivă din țară. Era un fel de înțelegere, pe principiul mă servești te servesc apoi totul rămâne între patru ochi, la finalul misiunii, etniile ușchind-o iute peste graniță.
Teroarea a început prin a încerca a-i știrbi popularitatea, apoi arestându-l două săptămâni, ținând taraba închisă cu forța în plină lună a lui cuptor, cu pretextul că ar fi utilizat cânepă tocată și semințe de mac, cu efecte halucinogene, pe care le-ar mai fi și vândut studenților arabi înaintea examenelor de anatomie, combinații care ar fi ajutat potențarea memoriei, precizia disecțiilor și fluentizarea vorbirii limbii române. Daut Ismail prin absența sa scurtă de la chioșc deveni, dintr-un gestionar cumsecade, un individ idolatrizat asemenea lui Johnny Weissmüller.
Trimișii de la municipiu au încercat, fără spor, prin toate tertipurile cekisto-enkavediste, să scoată din bătrânul cofetar secretele rețetelor de producție și să-i astâmpere elanul creator.
Într-una dintre zilele detenției sale, pe timpul anchetei i-au vărsat în cap două ligheane pline cu sângele unui porc accidentat în urma impactului cu Volga neagră a serviciilor speciale ieșită din reparația capitală.
Cu picioarele frânte, răsturnat, într-o rână, guițând a moarte îi aduse pe ofițerii instituției în pragul nebuniei. În disperare de cauză, plutonierul adjutant Ilisie Corpodean îi înfipse în grumaz cheia orașului cu tirbușon înșurubându-i-o până ce animalul clipi, imitând-o pe Bette Davis, împroșcând mărgele de spume roșiatice.
Jetul fu propulsat în stropi pe mantale și pe niște haine de camuflaj jegoase, agățate în cuierul pom cu număr de inventar.
Cu hainele pătate, o oră mai târziu, o duzină de subofițeri aflați în pragul pensionării ieșiră pe teren pentru a se răzbuna. Se deghizaseră în hipioți, echipați cu vermorele pline ochi cu sângele porcului linșat, pe care-l și amestecaseră cu opt litri de aracet pentru construcții.
Cu acest produs, au inscripționat cu litere de tipar și litere de mână pe toate zidurile casei și ale chioșcului unchiului Daut, cuvântul porc în trei limbi străine, au înfipt pe unde au apucat și au agățat în copacii din curte și de crengile celor din grădină capete de porc rânjinde, aduse de la abatorul orașului de către tineri revoltați, membri ai tineretului utecist și ai gărzilor patriotice. Creștetele porcilor au fost acoperite cu fesuri din hârtie creponată.
În celula din adâncimea beciului unde fusese târât mai mult leșinat, luă naștere din durere și umilința nației descendentă a Skanderbegilor, printre altele, noua rețetă a produsului cu adaos din praf de oase de lup.
Singur, nebărbierit și întristat, visând cu Lupa romană și perechea de amorași cu chip de bătrâni agățați de țâțele-i pleoștite, dedică fiicei Romei din mijlocul Ardealului acest nou sortiment, care putea fi consumat și de mulțimile de protestatari diabetici.
Astfel, apăru mesianicul pufarin cald în exterior, cu sâmburi din gheață aromată cu gust de fructe de pădure și presărat cu praf alb de oase.
Produsul urma să se numească: Pufa Lupei Dautine sau mai pe scurt DAUTLUPTIN, ce trebuia să mulțumească și cele mai pretențioase gusturi și guri naționaliste.
Mănușile aruncate marii industrii alimentare aveau să-și bată palmele chiar acolo, pe jos, deasupra trotuarului înghețat.
Aparatul politic al statului nu putea frâna firescul hărniciei albaneze și nici al talentului ce dormise de generații, ascuns pe culmile și văgăunile munților Bjeshkët e Namuna, în paza neamului de ciobani din ramura Kastrati, din care se trăgea familia sa.
Sosise iată, momentul nașterii celui de-al 4399-lea produs tradițional românesc al noii epoci din aur.
În zorii zilei de 14, pe când noaptea mai ținea încă tandru ziua de buci, grăbindu-se a trece pragul prăvăliei, o gheară rece străbătu șorțul alb frumos apretat de mătușa Ghiulem, străpungându-i lăibărașul unchiului, sfârtecându-i precum dalta tăioasă aidoma cremenei, cămașa de poplin cu maioul tetra cu tot, expediindu-l astfel pe cofetar, printre neprihănitele fecioare proaspăt rase fără spumă la păsărici, sus la munte, piscul planetei îmbietoare, pe care se zbenguiau, moșii și strămoșii săi. Locul acela minunat de răzgâiere prin caravanseraiurile plasate între pulpele fleoșcăite ale profetului cu barba cănită, fiindu-i rezervat de mulți ani de rugile fierbinți ale lui Ghiulem.
Golam își zări, prin ochiul de fereastră al tarabei, unchiul prăbușindu-se pe podea.
Sări, izbind ușa la o parte, începând a-l masa pe cofetar, ale cărui pupile deveniră fixe.
Prădă în zadar oțetul pe pieptul fără respirație, dar aparent viril, urmărind neputincios fața odinioară frumoasă pe care se așternu somnul încărcat de lumina fericitei vecii în preajma Atotputernicului. O lacrimă ca un diamant i se scurse lui Daut din ochiul stâng.
Ghiulem, în calitatea ei de soție și mătușă, țipă prima.
La mai puțin de două ore, devenise clar celor din clanul albanezilor adunați iute fără să-i fi anunțat cineva, că bunăstarea lor se dusese definitiv naibii.
Orașul arboră, tacit, drapelele în bernă. Prin grădinițe, copiii indiferent de naționalitate ori grupe, plângeau sughițând scuturați de convulsii, la unison cu tovarășele educatoare. Chioșcul sărăcit de lingătorile dulci și halvițe, de felurite minunății pe băț, a fost închiriat la scurt timp, pentru a fi folosit drept garaj, pentru o motoretă Carpați defectă și obiecte de acvaristică.
Proprietar a devenit domnul Pocsi, care a împreunat prin vulcanizare cupițele pentru ciorbițe, redându-le circuitului sportiv. Stația de autobuz s-a mutat cu circa doi metri mai în jos, spre oraș.
Groapa din trotuar a rămas nemișcată, singură cuc.
Din acea zi, urbea nu a mai beneficiat de efectele mirabile ale dresului matinal. Sevrajul s-a extins galopant, mulți pierzându-și locurile de muncă ori emigrând departe, peste hotare, unde s-ar zice că berea e mult mai ieftină decât apa de la robinet.
Daut și dictatorul au rămas printre cele mai iubite amintiri ce răscolesc sufletele mahmurilor în diminețile cu aer proaspăt, când contactoarele troleibuzelor fac scurt, iar bendixurile nădușesc motoarele ce plâng cu lacrimi de ulei, adăpând bătrâna groapă.
În ziua de azi, tineretul nu mai linge nimic, așa cum făceam noi, ăștia, bătrânii, în vremurile noastre bune.