Dincolo de vârste, bibliografii și și cronologii, poezia nu poate fi decât tânără. Volumul ʹ20. Antologia de poezie tânără din Basarabia (antologator: Lucia Țurcanu) cuprinde textele a 33 de poeți tineri și foarte tineri, unii deja cunoscuți, editați și premiați, inclusiv, în România, alții cvasianonimi. Se întrevede aici și miza unui joc al intuiției critice: câți dintre ei se vor regăsi pe lista literaților cu acte în regulă, să zicem peste două sau trei decenii?
După cum ne informează antologatoarea, acești poeți au fost publicați în reviste de prestigiu (România literară, Vatra, Poesis internațional, Contrafort, Convorbiri literare, Echinox, Revista literară ș.a.); au fost editați la case serioase, precum Cartea românească, Vinea, Tracus Arte, Cartier, Arc, Știința, Casa de pariuri literare, Charmides, Casa de Editură Max Blecher; în fine, sunt premiați cu distincții ce nu pot fi neglijate. Pe de altă parte, nu pronosticul îndepărtat al antologatorului contează, ci volumul în sine, adică textele, privite în contextul poeziei de azi, dar și gustate în autonomia lor.
Poezia acestor douămiiști și post-douămiiști stă între. Pe de o parte, un minimalism răvășitor, vidat/ dez-oxigenat cu o pompă inversă: „dimineața m-am urcat într-un troleibuz și am/ făcut un cerc prin oraș cu biletul boțit în pumn./îmi strâng fularul în jurul gâtului, apoi mi-1 las liber./ îmi strâng buzele și tremur./ buzele închise sunt о bariera./ ma legăn înainte și înapoi pe scaunul de plastic gri” (Alex Cozmescu, un poem intitulat cu un citat din Juliana de Norwich, paratext deloc neglijabil: all shall be well and all shall be well/ and all manner of thing shall be well).
Pe de altă parte, convertirea cotidianului în spectacol, inclusiv, lingvistic: „bărbatul acesta nu era/ un bărbat propriu-zis/ era ca un spic era copt și nebun/ și galben și zemos/ era și nu era frumos// era un bărbat mort care avea/ farmec și sex era un bărbat/ construit de lingviști/ din cele mai noi cuvinte din dex”. Sau cu extensiuni ale spectacularului asupra întregii lumi: „toată căldura de-afară/ s-a adunat în trupul meu/ ca într-o fabrică de pâine// apoi au luat foc/ cuptoarele/ apoi și/ grânele și tot ce s-a mai întins// pe pielea mea/ cel care va sări cu apa/ nu ar putea// potoli acest sacrilegiu/ cel care ar putea/ aduce о ploaie colosală/ cu numai/ un semn din mână/ stă la umbra/ unei biblioteci de la marginea/ lumii/ sau poate/ într-un wine bar// prin densitatea/ fumului/ rătăcind prin vestigii/ îl văd cum ne strânge de talie/ de talia noastră/ comună/ a atâtor femei frumoase/ talia noastră” (Silvia Goteanschi).
Între ele, un minimalism moderat, de inspirație nouăzecistă (și mă gândesc, în primul rând, la Ieudul lui Ioan Es. Pop), cu interferența spațiilor, timpurilor, registrelor: „nenica avea o tâmplărie în spatele casei/ el m-a învăţat să bat mătănii/ spălatul pe faţă de dimineaţă/ şi să mă rog înainte de masă/ se supăra când mâneam/ vreo vişină din spatele casei/ ştiind de slăbiciunea asta a mea/ dacă nu spuneam rugăciunea înainte de toate// cu nenica a fost greu/ aveai de măturat ograda de făcut ordine în gânduri/ de crezut într-o poveste/ dumnezeul lui nenica era şi el un nenica/ ce-i interzicea să mănânce vişine din dosul casei/ înainte de a-şi spune rugăciunea/ nenica lui era mai rău/ al meu era mai bun/ nenica lui îi interzicea să mănânce carne/ brânză/ îi interzicea să bea vin/ nenica lui tiran în care şi eu trebuia să cred” (Anatol Grosu).
Dar cartea – tocmai prin această formulă a ei: consacrare a tinerilor valori – e și un îndemn: rețineți aceste nume. Fie prin plierea pe niște formule cunoscute, dar cu vocea proprie, ca în exemplele de mai sus, fie prin poezia pură, neînregimentată, precum e cazul Anei Donțu: „ploaia face să geamă/ acoperișurile/ sub care ne-am ghemuit ca niște iepuri// fiecare lângă peretele lui/ cu spaima lui/ cu supa vărsată pe covor// în mijlocul fiecărui lucru e o nedumerire/ așa cum în fiecare strop de ploaie e un fir de praf// cineva să vină/ să-și lipească buzele de urechea mea/ și când va vorbi să aud căldura cum face cercuri cercuri”. Și dacă un cititor (precum subsemnatul) își va aminti în acest context de stănescienele ploi în mansarde, va fi problema lui: orice poezie autentică e legată cu fire invizibile de toate celelalte poeme autentice. Or trebuie să fii poet ca să vezi cum „în fiecare strop de ploaie e un fir de praf.”
Dacă despre poeții consacrați spunem adesea că au intrat în memoria cititorului cu câteva poeme (suficiente pentru istoria literară), tinerii literați se rețin pe retina criticilor și a cititorilor atenți prin fie și câteva versuri memorabile: „visez oameni în aeroporturi cum/ își pipăie fețele de parc-ar fi orbi/ apoi își sărută mâinile/ de parc-ar fi însetați// plecări bruște cu reveniri încete/ ca o memorie pierdută” (Dimitrie Fanfarov); „zicea că dumnezeul lui nu are nume/ și eu întrebam de ce/ căci toți au/ și eu și noi toți/ răspunsul era simplu/ pe dumnezeul lui/ îl abandonaseră părinții de mic/ în orfelinatul dumnezeilor/ și nu i s-a dat nume” (Maria Pilchin).
Dacă poezia, ca gen literar, se menține pe val și e mereu tânără, faptul se datorează eternei sale înnoiri. Experimentul poetic e unul dintre semnele esențiale ale poeziei moderne (orice epocă poetică a avut faza sa de modernitate); cu atât mai mult, noutatea și experimentul sunt semne distinctive ale poeziei tinere. Ele (înnoirile, experimentele) pot fi la nivel ideatic (imagini, mesaje) sau structural. Probabil că nimeni dintre poeții foarte tineri nu a experimentat cu formele atât cât a făcut-o Paula Erizanu, o manieristă-campioană la acest gen. Două dintre arabescurile ei cele mai vizibile: la o extremă, un vers lung, care trebuie rupt din cauza lățimii limitate a paginii: „cele trei pisici din stradă, din cadă, au descoperit că sunt mai gălăgioase în unison/ și bocesc și bocesc și bocesc și se uită la mine cu cea mai frumoasă/ culoare în lume/ din ochii lor”; iar la cealaltă, o strofă ca tocul cel mai înalt posibil al unui pantof: „cu/ cât/ vorbim/ mai/ mult/ unii/ cu/ alții/ cu/ atât ne/ îndră/ gostim/ toți/ 33/ de/ toți/ 33.”
Poeții tineri – că d-aia-s tineri! – „adoptă perspectiva ocheanului întors, încercând să răstoarne ordinea firească (și, vai, monotonă) a lucrurilor”, scrie Grigore Chiper în scurta prezentare a lui Gellu Ciocan (fiecare poet are câte o prezentare a unor scriitori consacrați: Al Cistelecan, Radu Vancu, Grigore Chiper, Claudiu Komartin, Romulus Bucur, Dan Coman ș.a. sau colegi de generație). Poezie înseamnă privire proaspătă asupra lumii, obosită de vederi comune. Iar această vizualizare a ambianței cu ochi matinal e posibilă fie printr-un exercițiu de imaginație (de parcă ai privi tot ce te înconjoară „cu ochi proaspăt”), fie prin deplasarea într-un spațiu străin, pe care îl scanezi cu privire lacomă, de parcă l-ai cuceri, iar odată cucerită, lumea începe să obțină semnificații: „poate chiar acum tu ești parte a berlinului/ celor din turnul de la ritz carlton// se poate trăi aici ca și cum nici n-ai fi/ ca și cum doar ai face jogging pe străzile pustii/ și ai privi pietrele cum se schimbă/ pavajul cu solzi în pavajul cu pietre mari/ și așa ca oasele de la craniu suturate și cum se unesc bordurile cu iarba și asfaltul/ și cimitirele perfect tasate cu totul neted/ și totul legat și eu alerg spre toate acestea/ fie totul e un semn pentru tot/ și atunci nu mai are rost/ fie nimic pentru nimic/ și atunci tot” (Aura Maru).
Iar dacă, de exemplu, pornești să vorbești despre dragoste (ce să mai spui nou despre acest subiect răs-răsuflat?), nu mai are niciun haz s-o deconstruiești, poate doar să încerci s-o aduni, s-o reciclezi ca pe o păpușă veche și s-o pasezi în responsabilitatea cuiva: „închidem ochii ne pipăim goliciunea flască apoi/ dezbinăm patul în părți inegale și facem haz de dragoste/ ca de-o păpușă veche aruncând-o de la unul la altul” (Oxana Gherman). Exact așa cum cei mai vârstnici se joacă cu moartea, încercând s-o păcălească: „și când bulgării uscați cad de sus peste somnul rece al răposatului/ se duc drept acasă,/ închid porțile,/ încuie ușile/ și fac amiaza în liniște.// de fiecare dată păcălesc moartea,/ care în că umblă/ buimacă/ prin sat.” (Virgil Botnaru).
Antologatoarea este generoasă în aprecieri, afirmând că poeții (pe care îi prezintă mai sus pe paliere stilistice și ideatice diferite) „s-au impus (!) ca voci distincte (!) în contextul poeziei române actuale”. Dar nu putem să ignorăm insistența și, în unele cazuri, consistența unei ofensive poetice vizibile, având în vedere și amănuntul, deloc neglijabil, că „reacțiile criticilor, în general laudative, nu au întârziat să vină”. Luând în vizor treizeci (și încă trei) poeți care au debutat editorial, antologatoarea precizează că încă cel puțin tot atâția autori de poezii, cu cărți publicate, au rămas în afara volumului. În schimb, aici au fost incluși și câțiva tineri poeți care au publicat texte doar în revistele literare sau în antologii colective.
Rețin pentru această cronică versurile doar ale unuia dintre poeții nedebutați editorial, dar care cred că își va tipări în curând cărțile, doar că nu m-aș mira dacă va începe cu studii de critică sau istorie literară: Vasile Gribincea. Cu toate preocupările sale filologice serioase, poezia lui nu e neapărat livrescă, dimpotrivă, o plutire prin eterul inefabil al unei stări dematerializate, poezie pură, amestec dintre „atât de fragedă…” și „ea era frumoasă ca umbra unei idei”, fără însă să pastișeze imaginile antologice: „în toată mulțimea numai ea/ înainta ușor – trecea ca aerul/ prin aer (ce minimalism minimal! – mvc), privea cum camera se face tot/ mai mare// și deja nimeni/ nu mai putea/ spune de când e/ la petrecere// încet-încet ca o ceață/ se risipeau/ amintirile de până/ la petrecere// ea putea trece prin/ mintea oricui fără/ să fie simțită…”
Cititorul acestor rânduri ar putea să intuiască stratagema acestei cronici, care a pornit de la întrebarea firească: ce aduc acești tineri poeți în pușculița poeziei românești? Sau, puțin altfel: ce am fi pierdut dacă poezia lor nu ar fi existat? Or mie, unuia, îmi place să cred că, fără ei, poezia românească de azi ar fi fost mai singură… În fine, cel mai important lucru la care mă gândesc când vorbesc despre scriitorii tineri. De vreme ce noi, ceștilalți, am fost doar atât cât am fost, poate că mai tinerii vor veni cu performanțele care vor face să se vorbească în Țară despre poezia nativilor basarabeni sau, încă și mai departe gândul meu, în sfârșit lumea va înțelege ce tărâm magnific este poezia românească! Pentru că e o minune această (tânără!) oază poetică într-o lume atât de pragmatică, atât de prozaică…
ʹ20. Antologie de poezie tânără din Basarabia, selecție și prefață: Lucia Țurcanu, Editura Arc, 2021