Mărțișor de mai

La începutul lui februarie, am primit de la Luceafărul invitația de a colabora la ancheta despre personajul feminin favorit: „Ne-am bucura să ne răspundeți printr-un scurt text (1000-2000 semne cu spații) pe care să ni-l trimiteți ca pe un mărțișor, adică pînă la 1 martie 2017, pentru a pregăti apariția în nr. 3 al revistei Luceafărul de dimineață. Cu mulțumiri, Redacția LDD​.” Am trimis textul cerut, întocmai și la timp. Cum nu l-ați văzut dumneavoastră în revistă, nu l-am văzut nici eu. Drept pentru care îl public aici. Îi revine cititorului dreptul să aprecieze dacă mai are vreun haz să primească, în mai, „mărțișoare”:
– Am reacția asta, cum tot hormonul masculin, desțelenindu-se, dă năvală la Lolite, să mă duc, cu mărțișorul, la Vitoria Lipan. Poftim, doamna Vitoria! Sau la temeinica Anna Karenina; sau nu, la vajnica Emma Bovary; sau nu, la futila Dulcinea del Toboso; sau nu, la Adela „noastră”, săraca! Ori, mai bine, la „fetița” domnului Mihai Zamfir, și ea o Lolita, dar deh, mai de-a casei. (Ce prozator rafinat eclipsează criticul cu același nume! Să vă văd cum citiți asta!?). Dar la “doamna brună din sonete”, de ce nu? Un biet mărțișor pentru „doamna brună din sonete” sună foarte bine. Sau la memorabila alcătuire poetică descrisă de Nichita: „a piele de copil mirosea spinarea ei/ a piatră proaspăt spartă /a strigăt dintr-o limbă moartă”. Nu, nu, lăsați-o în pace pe Dora, de alcătuirea poetică vorbesc: nu merită și aceasta, acum că veni primăvara, un mărțișor? Sau la … câte semne ați spus ? Bine, rămân la Vitoria. Am recitit de curând, la vreme de iarnă, când e torsul pisicii mai tihnit, Baltagul și, la câteva săptămâni, Zodia Cancerului…, curios să aflu cum și cât mai „ține” proza lui Mihail Sadoveanu. Ei bine, am aflat: „ține”! Mult și bine, la dimensiunea aceea metaforic-montană, cunoașteți dumneavoastră. Iar Vitoria, hélàs!, o mare doamnă, cum spuneam, așezată în toate, boieroaică a minții și, deopotrivă, sufletului. Sau invers. Merită gestul unui simbolic mărtișor, numai că în Moldova, ea, femeia, îi oferă mărțișor bădiei Nechifor, nu altminterea. Am pățit eu însumi asta, cu uimire, la Iași, în celălalt secol-mileniu, să primesc mărțișor vreau să zic, și nu cred să se fi pierdut gingașul insolit obicei. În fine, au marii ruși niște femei, de-acolo li se trage și moldovencelor noastre, atât de vii, mamă-mamă! Ia foc pagina sub ochii tăi când intră în scenă una ca Natașa Rostova sau Nastasia Filipovna, sau pur și simplu Sonia, și tot așa, care mai de care, până la Soniecika, din povestea omonimă a Ludmilei Ulițkaia. Tot sublima Ulițkaia a dat în Medeea și copiii ei personajul meu preferat, din titlu, o mare doamnă, așezată în toate, aristocrată a minții și, deopotrivă, sufletului. Sau, mă rog, invers. Dar, parcă mă dusesem la Vitoria Lipan. Da, da, anul ăsta rămân la Vitoria; la anul, dacă mă-ntrebați, merg la Medeea; sau cine știe, la alcătuirea aceea poetică din Nichita Stănescu, la prototipul ei…