Despre Cornel Regman s-au scris două teze de doctorat, publicate apoi ca studii monografice. S-au adăugat și restituirile și glossele fiului, Ștefăniță Regman. Anglist și lusitanist emigrat în Portugalia și stabilit finalmente la Paris, el a preluat arhiva „cerchistului” de la Zorina Regman, mama sa (a lui Ștefăniță, soția lui Cornel), și a clasat-o, a identificat textele inedite, corespondența și altele, a ordonat fotografiile, a extras din bibliotecă dedicațiile oferite criticului de diverși autori și a furnizat seturi de asemenea documente unor reviste literare. De asemenea, a reeditat culegerea de Reflexii și reflexe. Aforisme vesele și triste (Ediția a doua revăzută și adăugită, Îngrijirea textelor, notă asupra ediției și notă bio-bibliografică de Ștefăniță Regman, Cuvânt-înainte de Alexandru Paleologu, Postfață de Emil Hurezeanu, Curtea Veche, București, 2011; prima ediție: 1997) și a asamblat în alte două cărți texte pe tematici relativ unitare: Patru decenii de proză românească (Selecția textelor și ediție îngrijită de Ștefăniță Regman, Editura Institutului Cultural Român, București, 2004) și Poeți și prozatori tineri în anii ’70-’90. Comentarii critice și alte scrieri (Prefață de Gheorghe Grigurcu, Ediție îngrijită de Ștefăniță Regman, Editura Muzeul Literaturii Române, 2015). De recunoscut și contribuția Zorinei Regman, martoră de-a lungul deceniilor a carierei soțului său, prezenţă discretă, dar remarcabilă, în cercul foștilor „cerchişti” și participantă în perioada din urmă la evocările publice ale grupării1: ea a vegheat cu limpede conștiință intelectuală asupra arhivei, ajutându-și fiul în respectivele recuperări istorico-literare2.
Cele două teze, Cornel Regman. Monografie literară de Nadia Vesa (Editura Școala Ardeleană, 2015) și Cornel Regman. A fi critic literar de Florina Lircă-Moldovan (Editura Muzeul Literaturii Române, 2018), inventariază minuțios opera criticului în compartimentări asemănătoare, în conformitate cu etapele biografiei sale scriitoricești, cu unele insistențe suplimentare de-o parte și de alta.
Prima, scrisă sub îndrumarea istoricului literar Mircea Popa, profesor la Universitatea din Alba Iulia, are meritul pionieratului, al defrișării materiei. Situările sunt corecte: membru al Cercului Literar, emul maiorescian și lovinescian. La fel – formulele critice și stilistice: critic în special de întâmpinare, diagnostician, ironist. Valabilă fiind și împărțirea carierei în etapele știute, Regman urmând un parcurs liniar, fără ramificații și fără elaborări pe mai multe planuri: de la perioada de început a grupului, marcată de faimosul „manifest” și de Revista Cercului Literar, la stagiile de la Institutul Pedagogic din Constanța și de la revista Tomis (1963-1974), apoi de la Viața Românească, unde a fost redactor (1974-1979), rămânând colaborator cu aceeași constanță și după pensionarea din motive medicale (1979-1989). Nadia Vesa grupează aici cronicile lui Regman în funcție de subiectele lor, pe genuri literare. Un capitol se ocupă de Ipostaza Dan Costa (1949-1956), recte de articleria proletcultistă astfel semnată în perioada în care n-a mai putut publica sub propriul nume. Din perioada postcomunistă sunt urmărite volumele publicate, nu colaborarea sistematică la Jurnalul literar. Cartea se încheie cu o scurtă evaluare a receptării criticului și cu o bibliografie, primă punere laolaltă a titlurilor de și despre Cornel Regman. În total – circa 400 de pagini în format mare, apropiat de clasicul in quarto.
Descriptivă e și teza Florinei Lircă-Moldovan, scrisă sub îndrumarea criticului și profesorului Al. Cistelecan, de la Universitatea din Târgu Mureș. E un studiu și mai amplu decât antecedentul: s-a publicat în formatul obișnuit de carte A5, dar are peste 700 de pagini. Un pic mai riguros „etapizată”, cartea aduce în plus notabile contribuții biografice și documentare rezultate și din cercetări proprii, și din accesul pe care Ștefăniță Regman i l-a permis în arhiva familiei. Drept urmare, există aici o consistentă și prețioasă secțiune de Profil bio(biblio)grafic (p.35-216), iar, la final – un capitol despre Contribuția lui Cornel Regman la alcătuirea Lexiconului literaturii universale din Ungaria, despre care exegeta primă nu știuse. E vorba despre Világirodalmi Lexikon (18 vol., Budapesta, 1970-1996). Regman a colaborat la ultimele 7 volume (1992-1996) prin intermediul lui Farkas Jenő, văr al soţiei sale, transilvănean maghiar stabilit la Budapesta, care a furnizat informații despre desfășurarea operațiunii, mai întâi în 2012 (în Apostrof, nr. 10 din octombrie al acelui an), când probabil că teza primă era încheiată și, mai pe larg, în 2014, în cartea sa Cvadratura cercului în dialog cu patru cerchiști: I. Negoițescu, Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă, Cornel Regman (Cu o prefață de Marta Petreu, Editura Muzeul Literaturii Române, 2014). Superioară și în caracterizările sintetice, cartea Florinei Lircă-Moldovan extinde considerabil bibliografia „regmaniană” și așază în anexe numeroase documente biografice, de studii și de carieră, precum și răspunsurile primite de la Virgil Nemoianu și de la Farkas Jenő la chestionare lor adresate.
Pot oferi și ceva detalii despre „regia” cărții, fiindcă, la solicitarea amicală a lui Ștefăniță Regman, am citit și teza, înainte de susținere (și am transmis un referat independent la dosarul de candidatură). Materia apare „recalibrată” în carte: câteva capitole au fost „relocate” sau comasate, încât scenariul biografic și traseul bibliografic să fie mai coerente. Probabil la solicitarea editurii, care a făcut oricum un efort serios pentru a publica un volum atât de corpolent, au rămas pe dinafară mare parte din anexele de 300 de pagini, aici doar de 60 de pagini, și capitolele, care justificau titlul tezei: Familia Regman – o familie de cărturari ardeleni. Mai puțin întinse, de 45 de pagini, acestea din urmă adăugau monografiei consacrate criticului „cerchist” o utilă dimensiune de explorare din categoria „genealogiei” culturale, așezând în jurul figurii proeminente a protagonistului alţi patru membri ai „arborelui”: Nicolae Regman (1881-1951), vărul bunicului patern al lui Cornel, preot și profesor, scriitor și ziarist, om politic, la un moment dat prefect al județului Sibiu, autor de articole, poezii, proză, evocări; Ioan Regman (1924-2009), fratele cel mai mic (din trei) al criticului (care era cel mai mare), jurist, „cerchist” și el – surpriză! – în studenţie, când a publicat poeme sub pseudonimul Tudor Bogdan (datorat lui I. Negoiţescu), ulterior deţinut, în perioada stalinistă a comunismului românesc, la Piteşti şi la Gherla (1948-1953), autor al unui singur volum de versuri (Carusel intim, 1972); Dinu Regman (1957-1986), nepot de frate al criticului, fiu al lui Ioan, absolvent de Limbi și literaturi străine, cu Germana în principal, poet, membru al Cenaclului de Luni, emigrat în Germania Federală şi stins prematur din viaţă acolo, într-un accident de maşină, versurile sale fiind publicate postum, după căderea regimului comunist (Stop cadru, 1990, volum pe care l-am alcătuit eu însumi)3; și Ștefăniță (n. 1956), pe care l-am numit și l-am caracterizat deja. Aceste „code” la monografia criticului „cerchist”, oricât de sumare, dădeau o idee asupra câștigului pe care-l pot aduce investigațiile istorico-literare din perspectiva mediilor familiale, într-o mai cuprinzătoare acoladă socio-culturală. Exegeza autohtonă n-a dat niciodată mare atenţie acestor lucruri, rezumându-se la menţionarea eventualelor legături de rudenie şi de „clan” intelectual în inventarele „factologice” de „date biografice”4.
O posteritate exegetică norocoasă în cazul lui Cornel Regman, după cum se vede…
___________________
1 Vezi – de pildă – ale sale Amintiri răzleţe despre cerchişti, în Apostrof, nr. 6, iunie 2013, text pe care Zorina Regman l-a citit în prealabil la Cafeneaua critică bucureşteană, proiectul meu de dezbateri culturale, la finele lunii mai, în seara pe care am consacrat-o Cercului Literar de la Sibiu, la 70 de ani de la publicarea „manifestului” adresat lui E. Lovinescu.
2 Familia a locuit într-o casă de pe Strada Galați, actualmente revenită la numele de altădată, Vasile Lascăr, la intrarea dinspre Sud în Piața dublu-omonimă (tot Galați chemându-se
în perioada comunistă, Vasile Lascăr azi), pe linia tramvaiului 16. Cândva, treceau pe-aici două linii, nu una: 5, care făcea o buclă și se ducea spre Cartierul Floreasca, fie pe continuarea puțintel „frîntă” a Străzii Galați, fie pe Tunari (nu-mi mai amintesc exact), și 17, care urma actualul traseu 16, pe strada sfârșitului copilăriei mele și-a adolescenței, Viitorului, spre Șoseaua Ștefan cel Mare și dincolo, pe Lizeanu, către Cartierul Tei. Casa familiei Regman avea pe-o latură stația tramvaielor și se prelungea urmând străduța laterală, în unghi ascuțit, care crea un semi-scuar cu un mic spațiu verde de protecție față de artera principală.
3 Ca să completez reconstituirea de topografie bucureșteană: Dinu locuia în aceeași Piață Galați, în mijlocul ei, de partea cealaltă a liniilor, oarecum în diagonală față de casa familiei Cornel Regman, în blocul vecin cu piața propriu-zisă, de legume, zarzavaturi și fructe, pe colțul cu Bulevardul Dacia, în direcția de ieșire spre Piața Romană. Părinții lui erau despărțiți, încît stătea doar cu mama, Constantina Regman (țin minte că i se spunea Constanța), cea care mi-a pus la dispoziție manuscrisele lui Dinu când i-am pregătit cartea de versuri. Am reîntâlnit-o, peste decenii, în 2019, nonagenară, la vernisajul unei expoziții, la Palatul Mogoșoaia. La fel de longevivă, ajunsă și ea la nonagenariat, fiind și Zorina Regman.
4 Chiar dacă nu se ocupă de zona scriitoricească, ci de profesorimea universitară, ar putea fi amintite în context cercetările mai recente de „genealogie academică” ale lui Lucian Nastasă-Kovács: Generaţie şi schimbare în istoriografia română (sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX), 1999, Intelectualii şi promovarea socială (Pentru o morfologie a câmpului universitar), 2004 etc. Sunt în măsură să semnalez – de asemenea – că la Școala Doctorală Litere a Universității din București, pe care o dirijez, s-au scris în urmă cu ceva ani două teze care au mers pe aceeași linie „genealogistă”: Cristina Ghenuță (Mihăescu) s-a ocupat, sub conducerea științifică a criticului, istoricului literar și profesorului Mircea
Anghelescu, de Dinu Zarifopol, nepot al unui frate al lui Paul Zarifopol, cele două fiice ale lui Dinu, Cristina Illias-Zarifopol şi Ilinca Zarifopol, având şi ele la activ contribuţii culturale; și Ioana Oacheșu o scris sub îndrumarea mea o Saga Acterian consacrată celor trei fraţi cunoscuţi, Haig, Jeni şi Arşavir.