Parfumul este cea mai intensă formă a amintirii.
(Jean-Paul Guerlain)
Oare cine nu a dorit, măcar o dată, să afle mai multe despre fascinanta lume a parfumurilor? Și cine nu a visat să știe formulele secrete ale marilor parfumieri ai trecutului sau ai prezentului ori să înțeleagă modul în care diferitele arome ne atrag pentru totdeauna și devin de neuitat? Romanul Aroma timpului, publicat în anul 2018 de scriitoarea catalană Núria Pradas pornește, implicit, de la aceste întrebări, plus multe altele, desigur. Și oferă cititorului nu doar o poveste frumoasă, de dragoste, trădare și regăsire, ci și o remarcabilă frescă a Europei primei jumătăți a secolului trecut. Dar și istoria creării legendarului parfum Chanel No 5. Cu cartea în fața ochilor, vom străbate, așadar, drumul de la Barcelorna la Grasse, apoi la Paris și înapoi, și vom călători printre arome celebre, într-o lectură presărată cu personaje ficționale, dar și cu figuri marcante ale secolului XX, de la
Guerlain sau Ernest Beux până la Coco Chanel.
Núria Pradas i Andreu, născută în 1954, la Barcelona, specializată în filologie catalană și implicată ani de zile în cele mai diverse activități ce țin de domeniul teatral, autoare a numeroase cărți pentru copii și tineret, publică, în anul 2012, primul ei roman pentru adulți, Sota el mateix cel, distins cu Premiul Carlemany. Acesta va fi urmat de La noia de la biblioteca (2014), Somnis a mida (2016), La pintora de barret de palla (2017) și Tota una vida per recordar (2020), recompensat cu Premiul Ramon Llull. Devenite rapid mari succese de librărie și foarte bine receptate de critica literară, cărțile publicate înainte de 2018 pregătesc, cumva, terenul pentru L’aroma del temps, un text al deplinei maturități și foarte bine elaborat, atât la nivelul construcției personajelor, cât și la acela al subiectului și semnificațiilor. O mențiune specială merită versiunea românească a acestei cărți apărută la Editura Humanitas Fiction din București, semnată de Jana Balacciu Matei, excelent adaptată stilului Núriei Pradas și expresivă de la prima și până la ultima pagină.
Autoarea catalană scrie despre complicatul proces de creare a parfumurilor, dar și (mai ales) despre sentimentele pe care parfumurile le pot deștepta în sufletele celor care sunt capabili să le pătrundă înțelesurile și să le perceapă importanța, dincolo de simpla plăcere olfactivă de moment. Viețile personajelor din acest roman se întretaie cu istoria parfumurilor reprezentative pentru veacul trecut, Núria Pradas creionând astfel nu doar povestea tumultuoasă a unor existențe personale, ci și un grăitor tablou al unei întregi epoci, mai cu seamă strălucitoarea perioadă cuprinsă între cele două Războaie Mondiale. Totul începe în februarie 1916, la Barcelona, odată cu moartea tatălui lui Pablo Soto, un băiețel de doar unsprezece ani. Rămas singur pe lume, copilul va fi ajutat de preotul paroh să ajungă la Grasse, la familia mătușii lui, sora mamei sale, unicele rude pe care le mai avea pe lume. Treptat, Pablo se adaptează traiului în Franța și își găsește locul în sânul noii familii, alături de vărul său, însă tinzând să-și descopere vocația și calea spre o viață mai bună. Iar dacă tot se află în capitala franceză a parfumului, tânărul va ajunge să lucreze, la început ca ucenic, apoi ca angajat cu normă întreagă, în atelierul lui Ernest Beaux, faimosul parfumier franco-rus, una dintre figurile reprezentative ale acelei epoci, unul dintre apropiații celebrei Coco Chanel – și, deloc în ultimul rând, creatorul unicei arome care a fost Chanel No 5. Iar parfumul acesta e nu doar semnul reprezentativ al unei epoci strălucitoare și al unui mod aparte de viață, ci expresia, în plan olfactiv, a revoluție estetice inițiate de Coco Chanel în domeniul modei. Căci, așa cum creațiile ei au deschis calea spre emanciparea feminină, și Chanel No 5 revoluționează lumea miresmelor și industria parfumeriei europene. După cum îi cere Coco Chanel lui Ernest Beaux, talentatul parfumier, „parfumul acesta trebuia să aibă miros de femeie. Nici de cocotă, nici de soție supusă. Nici de tânără, nici de bătrână. Nici de extravaganță, nici de discreție. Doar de femeie. Să fie parfumul feminității.” Iar Ernest Beaux îl va crea, de la aroma ca atare la sticluță, impunând pentru totdeauna un model – în modă, în parfumerie și în viață.
Pablo Soto e martorul tuturor acestor întâmplări și încercări. Și, în paralel, își trăiește propria poveste de dragoste, crezându-se în stare să joace totul pe o singură carte și, de ce nu, să schimbe măcar o parte din mentalitățile epocii. Numai că aceste mentalități, ca și prejudecățile sociale se schimbă mult mai greu decât e dispusă să creadă o inimă îndrăgostită, astfel încât Pablo, despărțit de frumoasa (și foarte bogata) Claudine, va încerca să se refugieze în muncă și să se (re)construiască pe sine, după marea suferință pe care despărțirea de femeia iubită i-o provoacă. Ajunge în Franța și devine, în scurt timp, unul dintre cei mai faimoși parfumieri ai vremii, pentru a reveni, abia apoi, la Barcelona, deja celebru, admirat de femei și dorit, ca profesionist, de toate marile case de modă ale vremii. Pablo are nu doar curajul, ci și capacitatea de a se reinventa, de a se aduna, nu o dată, din bucățile în care simte că e uneori transformat, fie de o dezamăgire amoroasă, fie de cele profesionale, și de a-și găsi locul într-o lume atât de tumultuoasă și plină de provocări. Totul se întâmplă pe fundalul marilor evenimente istorice care au marcat perioada respectivă, de la anii extrem de dificili ai Primului Război Mondial la cei ai Războiului Civil din Spania, apoi ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Veritabil roman de formare, dar și o extraordinară carte a nevoii de autodepășire și a dorinței de descoperire/regăsire a sufletului pereche, Aroma timpului este, deopotrivă, o neașteptată istorie a parfumurilor, introducând cititorul într-un univers fascinant, plin de culoare și de miresme, de figuri legendare și de întâmplări fericite, care pot schimba o viață în câteva clipe. Iar calitatea romanului de a fi o extraordinară poveste de dragoste nu se limitează la iubirea romantic-adolescentină, ci devine, pe nesimțite, o poveste a iubirii pentru parfumuri, a unei vocații descoperite exact la momentul potrivit, a capacității protagonistului de a se dedica pasiunii sale și de a crea, prin aromele parfumurilor lui, un întreg univers de senzații, sentimente, dorințe și aspirații. Fără sentimentalisme de prisos, romanul Núriei Pradas spune o serie de adevăruri eterne. Și anume, că nu poți obliga pe cineva să te iubească, așa cum nu poți hotărî de cine să te îndrăgostești. Pasiunea nebună a lui Violette pentru Pablo sfârșește în tragedie și moarte, iubirea obsesivă a lui Pablo pentru Claudine se risipește, după ani de zile, asemenea aromei unui parfum care, oricât de bun, fie el și Chanel No 5 (semnul olfactiv sub care e pusă întreaga poveste de dragoste a celor doi), nu poate dura o eternitate, iar intrarea Angelicăi în viața lui Pablo rezolvă mai multe probleme decât acesta era dispus să creadă, în momentul în care o vede pentru prima dată pe adolescenta fragilă care îi va schimba destinul.
Scrisă într-un stil direct, cu ajutorul perspectivei suficient de detașate a unui narator omniscient, cartea de față oferă cititorului o imagine cuprinzătoare asupra faptelor relatate. Istoria începe in medias res, pentru a face, apoi, o întoarcere în timp și a relata momente din existența părinților protagonistului, iar ulterior, utilizând aceeași tehnică, trece cu ușurință în viitor, rezumând o serie de evenimente care au avut loc între timp. Deși având în fundal marile războaie ale veacului trecut, Aroma timpului nu se pierde în prea multe detalii istorice (și cu atât mai puțin belicoase), oferind, în locul acestora, momente din existența de fiecare zi a personajelor, surprinzând cumva indirect umbrele istoriei și insistând mai ales pe efectele ei asupra oamenilor. Extraordinare și de neuitat rămân descrierile întinselor câmpuri de lavandă de lângă Grasse, ale plantațiilor de iasomie ori ale grădinilor de trandafiri, veritabil paradis al tuturor parfumierilor, din trecut ori din prezent. O lume a parfumurilor și a culorilor – iar pentru Pablo Soto, parfumurile vor însemna însăși viața. O viață pe care o trăiește prin intermediul acestor arome, la fel cum tatăl lui, cu ani în urmă, își trăia viața în înălțimile amețitoare ale Turnului Eiffel. Căci, după cum spune Ernest Beaux, maestrul lui, „parfumul e ca o narațiune. O narațiune olfactivă care trece prin trei etape. Prima aromă pe care o percepem când mirosim un parfum ne-o dau notele de vârf. Este copilăria parfumului. Partea cea mai volatilă. […] Dacă continui să miroși, vei putea să percepi notele de bază. Sunt cele mai durabile, cele care rămân după ce s-au evaporat celelalte, cele pe care parfumul le eliberează înainte să dispară.”
Núria Pradas, Aroma timpului.
Traducere de Jana Balacciu Matei, Editura Humanitas Fiction, 2021