Libertatea creației literare, chiar în condițiile statuate de existența libertății politice, este dependentă de o mulțime de factori, ce țin de scriitor și de mediul social. Unele dintre modalitățile de manifestare ale libertății de creație urmăresc să schimbe sistemul literar, altele se limitează la dorința de a-l înnoi. Ne vom referi în continuare doar la acțiunile menite să înnoiască structurile literare.
Realitatea literară contemporană atestă că asemenea acțiuni se întemeiază pe necesitățile practicii, justificările teoretice urmând după aceea. Uneori, ceea ce au de spus autorii/ scriitorii și modul cum vor să o spună nu încape întocmai în structurile literare existente și astfel ei sunt nevoiți să le modifice ori să creeze o formă/ structură nouă. De obicei, nu cu totul nouă, ci pornind de la o formă existentă, căreia îi aduc modificările necesare. Despre existența unei forme cu totul noi, suita literară, am scris în Viața românească nr. 11-12/ 2020.
O structură parțial înnoită propune Ioana Pârvulescu în Alfabetul doamnelor, Editura Humanitas, 2021, ediție revăzută și adăugită după 22 ani de la prima apariție. Este un text de istorie și critică literară prezentat pe o structură de dicționar. Personajele feminine din scrierile prozatorilor români de după 1830, începând cu doamna B din nuvela O alergare de cai de Costache Negruzzi și terminând cu doamna T din romanul lui Camil Petrescu din Patul lui Procust constituie obiectul criticii literare, dar ne sunt prezentate pe o structură alfabetică. Analiza relevă bogăția și diversitatea tipologiei feminine din literatura română. Diversitatea psihologică, socială, culturală, morală, intelectuală a personajelor, dar și varietatea stilistică a prozatorilor. (România literară, nr. 32/ 30 iulie 2021)
O altă modalitate de mixare a unor structuri literare propune poeta Mihaela Malea Stroe în volumul Alfabestiar, editura Eikon, București, 2020. Pe structura de dicționar ea altoiește poezia. Fiecărei litere din alfabet îi este consacrat un poem. La fiecare literă se folosesc numai cuvinte ce încep cu litera respectivă. Prin asocierea numai a unor cuvinte, ce încep cu aceeași literă, se realizează „metafore nemaiîntâlnite, personificări năucitoare”, explozii semantice: „Amuțind, ascultați atent alăutele astrelor” etc. (Tribuna, nr 447/ aprilie 2021, p. 21)
Constantin Adam în Carte de învățătură, Botoșani, Editura Quadrat, 2021, afirmă acțiunea de înnoire structurală prin subtitlul O altfel de enciclopedie botoșăneană. „Unele dintre expunerile prezentate în paginile acestui volum au mai apărut și în alte lucrări ale subsemnatului”, precizează autorul. Suntem la curent cu ele, precizăm noi. Și adăugăm: anterior ele erau structurate ca amintiri din copilărie, însemnări de călătorie, jurnal, scrisori etc. Structuri literare a căror sursă era emoția, afecțiunea. Ori Cartea de învățătură s-ar vrea un fel de enciclopedie, structură literară a cărei sursă este rațiunea. Faptul este afirmat tranșant în titlul primei enciclopedii din epoca modernă, operă a iluminiștilor francezi din secolul al XVIII-lea, Enciclopedie sau Dicționar rațional al științelor, artelor și meșteșugurilor.
Cartea de învățătură nu este o enciclopedie propriu-zisă. Autorul vrea doar ca „această modestă încercare a mea să constituie un punct de plecare pentru vrednicii noștri cercetători în realizarea unei complete și documentate științific «Enciclopedii a Botoșaniului»”. (p. 332) Și specifică, în subtitlu, că este o altfel de enciclopedie. Pe o structură de enciclopedie, autorul introduce pe lângă sau în articole redactate după normele științifice în scop informativ-documentar, învățături, specie literară cu scop didactic. Sursa paginilor de învățături nu este în exclusivitate știința, demonstrația, raționamentul, obiectivitatea, ci și emoția, afecțiunea, subiectivismul.
În textul alocat unui termen/ articol al dicționarului enciclopedic „altfel” precum Botoșani, aflăm numeroase informații tipice pentru o enciclopedie: începuturile acestei așezări umane, așezarea geografică, istoria așezării ilustrată prin instituții și personalități, o bogată bibliografie din care autorul și-a cules informațiile etc. I se adaugă, însă, și informații atipice pentru o lucrare științifică: că „localitatea a intrat în sufletul meu odată cu sfârșitul adolescenței, o adolescență nu foarte liniștită”; că „știam câte ceva despre el”, orașul supranumit „oraș al livezilor”: „Acest oraș m-a vrăjit, m-a făcut prizonier” etc. Asemenea pagini sunt menite ca, în spiritul unei Cărți de învățătură să formeze cititorului sentimente de mândrie față de oraș, eventual orașul în care trăiește, să împărtășească atașamentul autorului față de orașul, care este „averea noastră”, ce „constă în moștenirea trecutului și în urmașii noștri, cei care ne reprezintă, se impun în întreceri și duc mai departe mândria de a aparține acestui loc și acestui neam, precum și faptul că s-au instruit și s-au ridicat de pe băncile școlii botoșănene”. În spiritul speciei literare numită învățătură, textul integrează și un îndemn la punerea în practică a sentimentelor nutrite față de localitatea de reședință: „De vrednicia noastră, a celor de azi, de mărețele noastre năzuințe atârnă prosperitatea și dezvoltarea pe mai departe a acestui oraș, care se poate mândri că e pe unul din primele locuri din țară, în ce privește numărul iluștrilor înaintași…”
Acestor înaintași (Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ștefan Luchian, George Enescu) le sunt consacrate articole distincte îmbinând specificitățile Cărții de învățătură cu ale Enciclopediei. Sunt de menționat meritele autorului în direcția documentării quasi exhaustive asupra vieții și activității acestor personalități, priceperea de redactare sintetică a volumului mare de informații, abilitatea de a extrage învățături adecvate și a le redacta cu afecțiune. În redactarea acestor articole, caracteristicile de enciclopedie ale Cărții sunt mai accentuate/ evidente. Autorul precizează că: „Informațiile au fost culese din surse diferite… Citatele sunt puse între ghilimele și au specificat și autorul, cu excepția celor foarte cunoscute”. S-a procedat, deci, cu respectarea rigorilor activității științifice necesare la redactarea unei enciclopedii. Dar căutarea și folosirea surselor s-a făcut, „pentru plăcerea mea”. Iar în redactarea textului, în unele paragrafe, emoția și afectivitatea dau tonul: „El (Mihai Eminescu) este busola noastră de orientare. El este scala noastră de valori. El este punctul nostru cardinal de la care plecăm și spre care ne întoarcem”. Iar informațiile culese și notate (simpozioane și sesiuni de comunicări, concursuri și comemorări, compoziții muzicale, tablouri, volume dedicate poetului), susțin și ilustrează afectivitatea. Este o enciclopedie, dar impregnată sentimental.
Cartea de învățătură valorifică potențialul didactic al unor termeni/ articole precum Vis, Necuvântătoare, Spectacol, Amiciția etc., în care latura documentară, informativă nu mai este pe primul plan. Informațiile furnizate în asemenea articole au țintă didactică, vor să învețe și să educe. Expresivitatea textului urmărește să impresioneze și să stimuleze sensibilitatea și delicatețea față de Necuvântătoare, spre exemplu: „o splendoare de cățel, mare cât un motănel… jucăria preferată a tuturor membrilor familiei”.
Cartea de Învățătură este o enciclopedie altfel și pentru că nu-și propune să fie o lucrare exhaustivă, atotcuprinzătoare în domeniul tematic stabilit, precum enciclopediile de model clasic. Adresându-se cititorilor, autorul precizează: „Gândul meu a fost să vă pun la dispoziție, într-o formă literar/ informativă, fără pretenții pur exhaustive, o lucrare delectabilă despre plaiul în care m-am născut, despre urbea în care am muncit și despre oamenii care-i fac cinste prin preocupările lor (rugându-vă să mă iertați că nu v-am amintit pe toți), fiind totodată un așa-zis ABC-botoșănean”.
Într-adevăr mulți termeni, multe articole/ voci ale Cărții nu se referă strict la orașul Botoșani, ci și la oamenii locului, la botoșăneni, la locul și rolul localității și locuitorilor în spațiul românesc, european și universal.
Autorul scrie în spiritul cronicarilor moldoveni, care începând cu Neculce s-au exprimat în problema decalajului cultural față de civilizația europeană și a integrării românilor în civilizația europeană. Dă, uneori, glas unei reacții localiste: „E mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească decât să împrumutăm tot felul de mode și modele bizare, renunțând la haina noastră etnică, adoptând legi străine, de multe ori strâmbe și nepotrivite, ce nu se mulează pe matricea noastră”. E o reacție care nu merge însă până la brexit, până la „ieșirea din horă”. Dimpotrivă, e urmată de un îndemn de a hori frumos, demn și eficient, de a ne pune în valoare calitățile de vreme ce am intrat în horă: „Suntem un popor cu mari virtuți, dezvăluite și dovedite cu prisosință de-a lungul întregii noastre istorii, dar dacă suntem conștienți de valoarea noastră și dacă vrem să însemnăm ceva în istoria viitoare, trebuie să luptăm cu cerbicie pentru a impune însușirile noastre cele bune, înlăturând pe cele nefolositoare…”
Structura de enciclopedie (dicționar) a fost folosită și de alți scriitori pentru a grefa pe ea literatură. În unele cazuri, conținutul științific, obiectivitatea, relația strânsă cu realitatea, au fost aproape integral înlăturate, folosindu-se doar carcasa, scheletul. Mircea Cărtărescu a publicat Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, 2017, carte fundamentată pe urmele mitologice existente în folclor, abundent completate de fantezia autorului privind speciile de zmei, habitatul lor natural, anatomia, limba, obiceiurile etc. Ion Bogdan Lefter crede că acest titlu a fost doar o „parafrază glumeață” pentru Șerban Foarță, care a publicat Enciclopedia zmeielor, Editura Universității de Vest și Fundația Interart Triade, 2017. O parafrază materializată, observăm noi, căci paginile acestui volum au chiar format de zmeie pe care sunt tipărite poeziile autorului volumului ordonate alfabetic, după criteriile unui dicționar. (Apostrof, nr. 7/ 2021, p. 6).
Cartea de învățătură a lui Constantin Adam constituie o grefă reușită de literatură pe o structură de dicționar enciclopedic, o împletire echilibrată și plăcută între umanism și raționalism.