Grea boală, zău așa, mai ales că e fără alt leac decât, vorba aia, sapa și hârlețul. Alcoolicii anonimi se pot plânge la organizația respectivă, noi unde să ne plângem că într-un aeroport ca „Henri Coandă”, dacă ai uitat să-ți iei o revistă mai de Doamne-ajută sau o carte de-acasă, riști să stai cu ochii-n bagdadie până te plictisești. Și când te plictisești o iei de la capăt. Am parcurs preț de vreo 40 de porți (gates, nu-i așa?) până să văd un om cu o carte în mână. Ba mai mult, cartea era deschisă, iar el citea. Citea! Vă dați seama ce eveniment, nu al zilei, ci al anului, nu al Bucureștiului, ci al patriei! Căutând cu oarecare disperare un „replay” sau „display” sau cum se mai numesc acele „relay”-uri unde în mod obișnuit, până și la Gara de Nord, poți cumpăra altceva decât haleală sau pileală, un roman de gară sau o revistă, nu mai spun că, în urmă cu nu prea mulți ani puteai chiar să-ți procuri, da, în aeroportul de la Otopeni!, un Time (îl mai am și acum acasă, am dat de el zilele trecute, căutând printre amintirile tipărite din Europa de Vest, iar acolo, la Otopeni, regretam că nu l-am pus în bagajul de mână, așa vechi și gata citit cum e, dar ce zic eu?, cum să-l fi pus, când nici Fima lui Amos Oz, pe care îl începusem în vederea călătoriei, n-am fost capabil să-l pun!), un „Time” sau vreo Românie literară, ori chiar vreo Dilemă (veche, nouă, nu contează, dilemă să fie!). Să fi evoluat noi în halul ăsta în circa zece ani?! Uite că am evoluat, uite că la noi chiar ziarele sunt pe cale de dispariție, ce să mai spun de reviste, care au rămas apanajul unor maniaci periculoși, care ar trebui, poate, exterminați cu grăbire, să nu cumva să-i contamineze și pe alții, acum, când abia scăpasem de, vorba ceea, „pandemia lecturii”. Curat progres, „coane Fănică”!
Odată, cam demult, tata mi-a spus – probabil aflase de la Europa liberă, că n-avea de unde de pe-aici, din Republica Socialistă România – că la o statistică europeană, totuși, scumpa noastră patrie, aflată atunci pe drumul spre socialism, ori deja chiar spre comunism („în zbor”, n’est-ce pas?), despre consumul de săpun pe cap de locuitor, ieșisem cam spre ultimul loc. Cum, m-am mirat? Și Uniunea Sovietică, ea unde se situează, că cetățenii ei emanau atunci un damf special, deloc asociabil cu vreun soi de săpun, fie el și produs socialist sadea? Și îl mai emană și azi, când Uniunea Sovietică zice că a dispărut. Asta tatăl meu, obosit (v. Gellu Naum), n-a mai știut să-mi spună. Era o dezvăluire în capcana căreia regimul nostru democrat-popular căzuse, fără grație, ca atâtea alte manevre ale sale care numai de chestia asta nu sufereau.
Ei, „asta e soarta destinului meu”, mi-am spus, bătând în lung și-n lat aerogara de la Otopeni, că nici nu-mi mai vine să-i zic „Henri Coandă”, că ăsta era om învățat, educat, instruit și pot să pun pariu cu oricine că și citea cărți. N-o fi avut el pasiunea lecturii, dar oricum, sau orișicâtuși… , acum să se facă o statistică, mai ales că nu mai e cazul să te ascunzi după deget, pentru că degetul e prea subțire și te vezi de după el cât casa! O statistică asupra lecturii. Și, dacă mă gândesc mai bine, chiar se fac asemenea statistici, câte cărți cumpără un cetățean român pe an, câte citește și așa mai departe, ce știe despre Eminescu etc. Se fac și ne trezim, acum, pe ultimul loc din Uniunea Europeană, după ce fusesem, poate, și pe ultimul din Uniunea Sovietică, a cărei republică (fie și populară sau democrat-populară!) eram, de fapt. Acum, de, am evoluat, suntem în UE, dar moravurile, mentalitățile sunt tot alea din vechea noastră uniune (cu „marele prieten de la răsărit”).
Ce visează un om supus unor asemena cazne printre concetățenii săi meșteri în jocuri video și alte asemenea eterne distracții ale minții? Ce altceva decât să ajungă în fața unui relay din ăla, căptușit cu ziare și reviste, ba și cu câteva cărți nou apărute, firește toate în altă limbă decât dulcea noastră limbă românească, și ea chinuită azi de non-cititori și de „comunicatori”. Să se uite la cărțile de-acolo, să le răsfoiască, eventual să-și cumpere una și să se drogheze cu ea, cu povestea din ea sau chiar cu ideile care o însuflețesc în această lume moartă a electronicii și tehnologiei, mortiferă și pentru oameni, mai ales atunci când nu știu să se păzească de radiațiile ei ucigașe.
Fac o pauză, un fericit care n-a uitat să-și ia obiectul cu el, pe rând cu mine, la fereastră, și-a scos cartea din rucsacul situat la picioarele lui, și citește. Mă uit la el ca la un fenomen al naturii, deși știu, mi-am dat seama din felul cum vorbește cu stewardesele, nu e român și nu citește în limba noastră. Și mi se face rușine că, faute de mieux, eu am scos laptopul, tot din rucsac, dar aflat deasupra capului meu, după ce m-am informat dacă acum, adică atunci, când trecusem de decolare, pot să-l deschid. Dacă o fi crezând că sunt un „comunicator”, dacă o fi crezând că altceva nu știu?! Dar știți ce?, nu-mi pasă, bine că am reușit să ridic limba noastră, care, sigur, a fost cândva „o comoară” și a rămas acum doar „în adâncuri scufundată”, căci ce se aude acum la suprafață e cu totul altceva, numai comoară nu-i, aici, la mai multe mii de kilometri deasupra Europei, cred, deja de Vest. Da, cică am fi trecut de Viena, deci n-am greșit.
Și dacă dependenții de lectură se tot împuținează, deși nu au asociații ale lectorilor anonimi, cei de altele, de la alcool la marijuana, se înmulțesc. Le-ar fi atât de simplu să se drogheze citind, cu te miri ce povești și povestiri, sau chiar cu idei! Da, dar le-ar trebui și o contribuție a creierului propriu, care se odihnește la celelalte dependențe, aici enumerate. O vorbă ardelenească spune „nu te pune cu prostul, că are mintea odihnită!”, dar e mai prudent chiar să nu te pui nici cu dependenții de alcool sau droguri, că și ei, la rându-le…
Vă rog să nu luați aceste rânduri ca o comunicare, ci ca pe o plângere la căpătâiul limbii române, greu încercate și încă fără loc în vreun spital, că-s prea multe cazurile pandemice și iar se înmulțesc, de nici nu știu cum o să mă mai întorc acasă. Și una la cel al cititorilor de profesie, atât de rari și atât de fericiți.