Marta Petreu publică un nou volum, cu un titlu care surprinde și incită pe cel care ia cartea în mână, pentru că trimite spre o stare / situație pe care poetul și filosoful Blaga n-a avut-o nicicând, între sugerând ideea pendulării, niciodată caracteristică lui Blaga. Titlul este și ușor comercial prin simbolistica persuasivă, provocându-l pe cititor, care, evident, vrea să afle dacă a fost sau nu a fost „Blaga între legionari și comuniști”.
Intenția și motivațiile le aflăm dintr-un explicativ Cuvânt-înainte al Martei Petreu: „M-am simțit moralmente obligată să cercetez, pentru mine în primul rând, zvonurile de natură politică învârtejite în jurul lui, și pe acelea care spun că filosoful ar fi fost legionar sau măcar filolegionar ascuns, și pe acelea, mai palide și mai puțin numeroase care îl identifică politic drept comunist. Am vrut să știu cum stau lucrurile.” Este un lucru de netăgăduit că pe Blaga îl reprezintă, în primul rând, opera sa, care îi asigură locul binemeritat în cultura română: filosoful cu un sistem filosofic original și închegat, poetul cu un rol esențial în modernizarea poeziei românești. „În vasta sa opera literară și filosofică, Blaga nu a făcut politică. El nu a fost om politic și nici un intelectual pasionat de jocurile puterii, pe care să fi încercat să le influențeze prin articole de critică ori de propagandă sau prin intrarea într-un partid și candidatura la alegeri” — afirmă Marta Petreu.
Există, însă, destui pescuitori în ape tulburi sau învârtitori cu vătraiul în cenușa istoriei, doar-doar s-o ridica vreo vâlvătaie care să atragă atenția asupra lor, să-i facă importanți, dar care se stinge la prima adiere a adevărului în legătură cu Blaga. Mulți dintre ei au o lectură precară sau tendențioasă a operei lui Lucian Blaga. Marta Petreu a citit cu atenție ce s-a scris despre Blaga, consemnează afirmațiile, aduce contraargumente sau propriile păreri, după caz, lasă, uneori, cititorul să judece.
Marta Petreu știe că zvonistica, formulările de tipul „poate că…”, „se știe că…”, „am auzit de la că…”, „s-ar putea să…”, urmate de afirmații fără fundament documentar și argumentativ, nu au ce căuta într-o lucrare care se dorește să aibă un anumit nivel științific, care vrea să clarifice o situație și nu să ducă într-o atmosferă și mai neguroasă. Această activitate de igienizare a unui spațiu plin de insinuări, aberații, mistificări nu este deloc ușor de realizat. Fiind vorba de o problemă atât de sensibilă ca aceea cercetată de Marta Petreu, argumentele susținute de probe documentare trebuie să primeze, fapt de care autoarea este conștientă. „Pentru aproape fiecare afirmație de natură politică despre Blaga am fost obligată să merg cu documentarea în trecutul filosofului și în trecutul relației lui cu emițătorul aserțiunii, în căutarea situației originare care a declanșat-o.”
Cercetarea Martei Petreu este extinsă, argumentele, comentariile, documentarea de asemenea, astfel încât într-un comentariu de carte nu pot fi redate toate momentele traseului pe care îl urmărește autoarea în prezentarea și clarificarea temei vizând pe „Blaga, între legionari și comuniști”. Structura cărții rezumă, însă, acest demers. Partea I — Legături primejdioase (1934 – august 1940) — cuprinde relația Blaga — Băncilă, cu accent pe studiul lui Vasile Băncilă – Blaga, energie românească – și pe corespondența dintre cei doi. Partea a II-a — Războaiele lui Blaga din timpul Războiului (septembrie 1940 – septembrie 1944) — include analiza evenimentelor de după Dictatul de la Viena, mutarea Universității de la Cluj la Sibiu, plecarea regelui Carol al II-lea (Un filosof fără rege), din nou prezentarea relației cu Vasile Băncilă (Un surogat de protector pe timpul statului național-legionar). Agreat de Carol al II-lea, poate chiar ușor protejat, Blaga este, după plecarea regelui, ținta unor atacuri și acuzații. Nu este de neglijat faptul că legionarii îl considerau pe Carol al II-lea un dușman al lor. Situația lui Blaga a devenit problematică. Notează Marta Petreu: „Oricum, după plecarea silită a regelui, în următorii câțiva ani viața filosofului a fost asediată de conflicte și acuzații publice, ca și cum destui intelectuali români abia ar fi așteptat ca acesta să fie cu spatele descoperit. Iar odată ce bulgărele s-a pornit, s-a rostogolit de la sine, devenind o avalanșă care nu a mai putut fi oprită. Prestigiul lui filosofic – mult crescut în urma acelui „extraordinar discurs” al regelui la primirea în Academie, care a fost citit de intelectuali într-o grilă intens politică – a fost supus în anii 1940 – 1944 unei eroziuni sistematice, venite din cele mai neașteptate direcții. Imediat ce a rămas fără surprinzătoarea și niciodată ceruta de el protecție a suveranului, asupra sa a început să se reverse cascada atacurilor.”
În capitolele Blaga citit de Stăniloaie și Un text de direcție și urmările lui asupra relațiilor cu Nichifor Crainic și C. Rădulescu-Motru, Marta Petreu dezvoltă problematica polemicii și a rupturilor de viziune și concepție cu teoreticienii teologiei ortodoxiste. În apărarea unui comunist cuprinde implicarea lui Blaga în procesul intentat lui Zevedei Barbu, dar și apărarea pe care poetul i-a luat-o lui I. D. Sîrbu, amândoi cunoscuți pentru viziunea și atitudinea lor de stânga. În perioada comentată în partea a III-a — Călcat în picioare sub mersul istoriei (octombrie 1944 – mai 1961) — loviturile primite de Blaga și atacurile împotriva sa nu au fost mai puțin intense și dramatice. Primul moment îl reprezintă vizita pe care i-a făcut-o Zevedei Barbu (eliberat din închisoare), care îl determină, după repetate insistențe, să se înscrie în Partidul Național Popular. Moment care a fost exacerbat și exagerat de către detractorii săi, dar care nu poate fi considerat o trecere la „comuniști”, pentru că Blaga nu a participat la congres și a demisionat foarte repede.
Lucian Blaga este sistematic atacat în presă (nu doar în cea comunistă; Z. Boilă îl atacă, spre exemplu, în Patria, ziar P.N.Ț.), este epurat din Universitate (Blaga citit de Pătrășcanu; Activiști mici și răi, dar mulți. Plus Securitatea). Un nume de rezonanță care se detașează din corul detractorilor și pe care îl numim, pentru nivelul ceva mai ridicat al argumentației sale, este Lucrețiu Pătrășcanu. A jucat, cumva, un rol dublu, pe de o parte o critică severă a filosofiei blagiene, pe de alta pregătirea terenului pentru ceea ce regimul a urmărit să facă mai târziu, aducerea lui Blaga lângă regim, fapt care nu s-a întâmplat. A fost o perioadă când regimul comunist dorea să racoleze sau măcar să-și apropie oameni valoroși din spațiul cultural.
Pe ceilalți detractori, vorba autoarei, „mici și răi, dar mulți”, îi lăsăm să rămână uitați în paginile articolelor denigratoare, scrise din inițiativa lor sau la comandă politică. Ar mai fi de amintit, totuși, Pavel Apostol, personaj nu fără un anumit nivel de pregătire, dar „un acuzator constant al lui Blaga”. Și aceasta, în condițiile în care Lucian Blaga a acceptat să-i facă un raport pentru teza sa de doctorat: Problema omului în lumina materialismului dialectic (Cluj, 22 iunie 1948). Cu toate acestea, Pavel Apostol publică, peste câțiva ani, un articol denigrator la sistemul filosofic al lui Blaga: Gnoseologia mistică a lui Lucian Blaga (Cercetări filosofice, 1957, nr. 5). Dorli Blaga notează în volumul Blaga supravegheat de Securitate (Biblioteca Apostrof, Cluj, 1999) că „Pavel Apostol era o figură destul de contradictorie. În articolul din 1957 nu se simte „recunoștința” și nici intenția îndeplinirii unei „datorii morale». În Cluj, în unele cercuri, se susține că el ar fi principalul «autor» al scoaterii lui Blaga din învățământul superior.” Dacă adăugăm cele consemnate de Ion D. Sîrbu în Jurnal în legătură cu ce i-a propus Pavel Apostol să scrie pentru denigrarea lui Blaga, avem profilul cât mai exact al detractorului lui Blaga. „Ca și corolar al acestei revoluționare morale, fiecărui tânăr intelectual sau cadru chemat la carieră politică i se propunea de la început comiterea unei obligatorii fărădelegi: trădare, denunț, crimă. Mie, în plină ședință universitară, la nivelul asistenților și conferențiarilor, Pavel Apostol, pe atunci marele inchizitor al învățământului politic din Cluj, mi-a cerut să scriu în Lupta Ardealului, organul de partid local, un articol tare, prin care să demasc nu opera, ci pe omul Blaga: mi s-a sugerat să spun că Blaga e un pervers, face baie gol împreună cu fiica sa nubilă. Văzând că am rămas mut, mi s-a mai dat o șansă: nu vrei să-l demaști pe Blaga, nu ai decât să scrii despre Liviu Rusu: și el are două fiice.” (OPERE, I. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Ediție îngrijită, cronologie și note de Toma Velici în colaborare cu Tudor Nedelcea. Introducere de Eugen Simion. Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, p. 821.)
Cu totul altfel trebuie văzute comentariile critice ale lui Henri H. Stahl, venite dinspre o viziune de stânga, marxistă, dar cu instrumentele și argumentele sociologului. Mai cunoscută este atitudinea lui Mihai Beniuc — (Beniuc sau concurența scriitoricească intraspecifică dusă cu mijloacele luptei de clasă), prin fragmentul publicat în Gazeta literară (Marele Anonim; 1959), apoi prin așa-zisul roman Pe muche de cuțit (1959) — care urmărea denigrarea lui Blaga, dar care, în timpul istoric, s-a întors împotriva sa și, alături de poeziile de adeziune comunistă, au dus la marginalizarea celui care la începuturi a scris Cântece de pierzanie și Orașul pierdut, apoi la uitarea sa de către istoria literaturii. Lucian Blaga a fost atent și insistent urmărit de Securitate, deschizându-i-se dosar de urmărire individuală (1955) — La Securitate „despre o persoană cu numele de Lucian Blaga”. Atrage atenția în carte o „sursă”, un „critic literar” din Timișoara, care îi face o vizită lui Blaga la Cluj, unde au o relativ lungă discuție, cu momente de confesiune ale lui Blaga, dar tot ce au discutat vizitatorul „a turnat” la Securitate. Nota, prelucrată de lucrătorul de securitate după informațiile „sursei”, se găsește integral în volumul Blaga supravegheat de Securitate — „În dimineața zilei de 13 septembrie 1960, un critic literar, al cărui nume nu îl divulgăm, cunoscut de Lucian Blaga de două decenii, venit la Cluj în ziua precedentă, de la Timișoara a avut o convorbire cu filosoful timp de trei ore în locuința acestuia. […] Sursa i-a spus că la Timișoara în general articolele sale au fost apreciate și că prietenii săi, cititorii săi de altădată s-ar bucura să-i vadă apărând poezii, ba chiar volume”. Dacă nu știm, încă, cine este acest „critic literar” timișorean, care îl vizitează pe Blaga în 1960, știm cu certitudine că revista Scrisul bănățean îi publică, încă în anul 1954, — timp în care alte reviste îl ocoleau sistematic — o traducere din Faust (actul al III-lea) de J. W. Goethe. Tot în Scrisul bănățean a fost publicată, în mai multe numere din anul 1955, traducerea lui Lucian Blaga din Natan înțeleptul. Înainte de a apărea volumul Poezii de Lucian Blaga, în 1965, îngrijit de George Ivașcu, — care, de fapt, a marcat revenirea lui Blaga în spațiul public — revista Scrisul bănățean (nr. 11/1963) îi publică poeziile: Poeții, Apoteoza, Suprema ardere, Judecata în Câmpul Frumoasei.
O extrem de minuțioasă documentație și argumentație întâlnim în cartea Martei Petreu în capitolele despre piesa Avram Iancu, privind acuzația legăturii cu legionarii și cu figura Căpitanului. Se știe, însă, că pentru a se documenta despre Avram Iancu și despre acțiunile sale istorice, Lucian Blaga, aflat la Berna, îi scrie lui Ion Breazu, rugându-l să-i trimită lucrarea lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu, apărută, în 1924, fapt care s-a și întâmplat. Aproape toate expresiile, cuvintele caracterizatoare pentru personajul central, sintagmele, după care unii trag concluzia că modelul ar fi C. Zelea Codreanu, se găsesc, de fapt, în monografia lui Silviu Dragomir, scrisă cu mult înaintea apariției și manifestării legionarismului (Limbajul istoric în „Avram Iancu”; Portretul lui Iancu în drama lui Blaga). Asemenea interpretări aberante, tendențioase și inexacte, care trag o viziune literară înspre politic, s-au mai întâlnit. Spre exemplu, volumul Horia de Aron Cotruș este catalogat în documentele Securității ca poem legionar, iar după unele interpretări, fără nici o argumentare serioasă, Horia ar reprezenta figura Căpitanului. Și când te gândești că poemul lui Aron Cotruș a fost comentat de scriitori de stânga, chiar comuniști (Eugen Jebeleanu, George Ivașcu), care, dacă ar fi fost ceva cât de cât adevărat, ar fi menționat faptul. De remarcat și cronica lui Mihail Sebastian la volumul Horia (Rampa, București, 1935, septembrie). Ca să nu mai vorbim de cronicile lui Perpessicius sau ale altor critici și istorici literari. Comentariile lor se mențin în termenii adevărului și ai aprecierii literare. La aceasta se adaugă faptul că poeziile au apărut în presă, cu mult înainte de apariția în volum: Horia (Banatul, Timișoara, 1928, nr. 5); Umbra roatei (Ramuri, Craiova, 1929, nr .4); Întâlnire (Societatea de mâine, Cluj, 1929, nr. 5-6). Și exemplele ar putea continua, iar falsul și neadevărul în interpretare sunt evidente.
După un excurs larg, bine scris, motivat documentar, cu probe factuale, dar fără a evita, când a fost cazul, „argumente de natură logică”, Marta Petreu conchide (Dovada): „Am controlat ediția întâi a volumului Avram Iancu (1934). Am controlat două dactilograme ale acestei piese de teatru, aflate la Muzeul Național al Literaturii Române, la București. Am controlat manuscrisul acestei piese, aflat de asemenea la București, la Muzeul Național al Literaturii Române. Am făcut, cu alte cuvinte, ceea ce ar fi trebuit să facă cei care au lansat și difuzat zvonul că Blaga și-ar fi dedicat drama despre eroul ardelean de la 1848 lui Corneliu Zelea Codreanu, extrem-contemporanul său. În urma acestor verificări, constat: nici pe ediția întâi, nici pe dactilograme, nici pe manuscris nu există nici o dedicație. Nicăieri, nici pe foaia de titlu, nici pe parcursul piesei. Iar această dramă nu-l figurează pe Zelea Codreanu, ci chiar pe Avram Iancu, am arătat mai sus. […] Așa că toate consemnările legionarilor și ale grăbiților care îi creditează fără nici un control cum că ar exista o legătură de orice fel între Avram Iancu de Lucian Blaga și Corneliu Zelea Codreanu sunt greșite.”
Cartea are și două anexe: Blaga și Cercul Literar și „Memoriul” lui Blaga către C.C. al P.M.R. și culisele publicării în „Echinox”. Legătura lui Blaga cu Cercul Literar a fost indisolubilă, la fel prețuirea cerchiștilor pentru fostul lor profesor, pentru poet și filosof. Aceasta, în pofida faptului că scrisoarea cerchiștilor – considerată, ulterior, un adevărat manifest literar – a fost adresată lui E. Lovinescu. Cel mai bine a sintetizat Șt. Aug. Doinaș permanenta legătură cu Blaga și rolul modelator al acestuia asupra tinerilor cerchiști: „Deși nu i-am adus niciodată elogii, el a suportat să-i fim aproape, chiar foarte aproape; deși ne-am raliat, programatic și principial, la alte personalități ale culturii noastre — ca Maiorescu și Lovinescu — el a frecventat cu regularitate cenaclul nostru, a colaborat la Revista Cercului Literar, adaptându-se spiritului cerchist. Prezența lui, distantă și destul de mută, printre noi era totuși semnul unei legături adânci, subterane, lucrând în secret, pe care probabil el le-a bănuit în mai mare măsură decât noi: s-a ascuns adesea în sine, știind că noi o să-l găsim acolo și nu în altă parte. Și-a înscris numele în scoarța tinerelor noastre trunchiuri: cu cât am crescut, cu atât numele lui s-a putut citi în noi – mai mare și mai difuz. Noi înșine n-am devenit conștienți, decât cu timpul, de altoirile sale spirituale.” (Modelul Blaga)
„La sfârșitul acestei cercetări, prima concluzie care mi se impune este a disproporției care există între biografia și opera lui Blaga, pe de o parte și cantitatea de zvonuri politice care l-a înconjurat și continuă să-l mai înconjoare și după moarte, pe de altă parte. Până astăzi. […] Nu exclud posibilitatea ca, în viitor, pe piața generoasă a zvonurilor să mai răsară, din alte surse, alte serii de zvonuri, de același fel.” — scrie Marta Petreu într-un Epilog.
Marta Petreu nu scrie cărți dificile la lectură și sfielnice în atitudine — o dovedesc și celelalte cărți publicate: Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României”; Despre bolile filosofilor. Cioran; Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, ș.a. Volumul Blaga, între legionari și comuniști li se adaugă. Constatările, comentariile și observațiile Martei Petreu au pertinența specialistului și consistența cercetărilor făcute cu atenție pe documente revelatoare. În mulțimea de păreri, aprecieri și supoziții a unor cu adevărat inițiați în domeniu și cunoscători ai problemei, dar și a unor destui veleitari și adepți ai lui „se pare că… etc.” nu a fost deloc ușor să ții cumpăna dreaptă în comentarii, constatări și aprecieri. Dar, foarte buna cunoaștere a problemei, debândită în ani de asiduă cercetare, realizată cu pasiune, o face pe Marta Petreu să rămână mereu în echilibru și în marginile adevărului în care crede.
Marta Petreu, Blaga între legionari și comuniști,
Editura Polirom, Iași, 2021, 347 p.