Pe genele tale de pasăre
Pe genele tale de pasăre dorm somn aromat
că de mai multe dimineți fără remușcări lipsesc
de la ora de povestit vise
nu aud ciocănitoarea trezită cu noaptea în cap
cum ciocănește în copacul uscat din fața ferestrei
ca în propriul său craniu
pentru a-și ține visele în cadență de marș
nu aud cucul strigându-și numele resemnat că a mai
trecut o noapte și nu a visat visul în care să găsească
un om cumsecade bucuros să-și schimbe numele cu el
în colivie sticletele se dă huța uimit că nu a visat
niciun vis în care afară să fie primăvară
și să zboare în grădină de pe o creangă pe alta
a cireșilor înfloriți fără să uite din când în când
să se întoarcă în colivia ce o iarnă întreagă l-a ținut
departe de grija zilei de mâine răsfățându-l din belșug
cu semințe de cânepă și apărându-l de ger
cât despre noi nu se știe în ce vis ne-am nămolit
dacă eu te voi aștepta să mergem împreună la scaldă
dacă tu te vei juca de-a albinele într-un câmp de maci
ori amândoi vom sufla deodată în felinar să se stingă
să ne ascultăm dinții clănțănindu-ne de frig și urât
în întunercul care nu mai sfârșește
***
A mai trecut o lună din anul domnului 2021.
Și eu sunt tot mai bătrân. Dimineața mă trezesc
cu gustul sălciu al morții pe limbă și mă socot
un victorios. Ce-mi mai rămâne de făcut astăzi,
ca și ieri, e să atârn de o amintire care demult
a încetat să mai păstreze în ea viciile vieții.
Zi și noapte mă înconjoară numai substantive.
Doamne, întoarce-mi verbele acasă.
***
Trandafirii sălbatici umplu brațele femeii sălbatice
ascunsă vederii într-o copită de armăsar sălbatic
***
Literele respiră roșu într-un joc de-a cuvintele roșii
într-o zi când pe partea vie a creierului scrierea se amână
Poema de ieri
Poema de ieri
euforică traversare de stradă
periferică
fără trecere de pietoni
un automobil își aduce aminte
o viață de om
* * *
Citesc pe facebook schimburi de mesaje
între un cuplu de tineri îndrăgostiți
cuvintele sunt scrise pe jumătate ori numai
cu litera de la început
în tinerețea mea cuvintele se opreau în gât
și fata de alături se făcea pasăre
uite așa am de ce să-mi aduc aminte
Pandemia în vremuri de poem
De unde alt sânge decât sângele meu al tău moarte
de unde altă mângâiere decât mângâierea mea a ta moarte
de unde altă umbră mai fără de umbră decât umbra mea a ta moarte
de unde altă îmbrățișare decât îmbrățișarea mea a ta moarte
de unde alt măr decât mărul din pomul oprit al tău moarte
de unde alte cuvinte care să scrie poemul ale tale moarte
de unde alt strigăt de împăcare cu sine decât strigătul meu al tău moarte
de unde altă copilărie să te însenineze decât copilăria mea a ta moarte
de unde alt creier care să-ți fie leagăn decât creierul meu al tău moarte
de unde alt cap pentru decapitare decât capul meu al tău moarte
de unde alt ochi de vegheat alt cal de călărit alți dinți de părăsit
decât ochiul meu decât calul meu decât dinții mei ai tăi moarte
de unde altcineva decât eu al tău moarte
Doamne ajută-i pe poeți
Scrieți scrieți
dragii mei poeți contemporani
fiți prevăzători cu voi închiriați-vă din vreme
o statuie să vă primească înlăuntrul ei
ca în propria voastră casă
scrieți astăzi un vers mâine altul și altul și altul
până când veți strânge atâta agoniseală
care să vă permită să o cumpărați
scrieți scrieți
dragii mei dansatori pe sârmă
o statuie pentru un poet
e întotdeauna o investiție profitabilă
dacă va avea norocul să găsească un loc liber
și să o așeze dinaintea unei cârciumi
atunci poate fi sigur că a prins nemurirea de coadă
ca pe un iepure șchiop
și nu va avea de ce să regrete
că nu e la marginea mării
ce ar putea deveni oricând o mlaștină
și nu se va afla nimeni să-l apere de țânțari
doamne doamne ajută-i pe poeți
Pe Corso în Cluj
Îmi amintesc de prietenul meu ion antoniu
care în studenție mi-a împrumutat mașina de scris
gândindu-se că poate așa îmi voi băga mințile în cap
și voi scrie poeme dada
tot el în serile când ne plimbam pe corso în cluj
îmi povestea cum prietenul lui poetul gheorghe grigurcu
călătorește noapte de noapte
și își lasă umbra uriașă pe stele
astăzi cu prietenul meu ion antoniu
e imposibil să mai poți schimba o vorbă
dumnezeul nostru cel bun cunoscându-l atât de bine
i-a îndesat ghemotoace de ceață în urechi
demult nu se mai aude decât pe sine
singurul de la care mai are de învățat câte ceva
Când
Când nimic nu mai e de așteptat
nici noapte nici zi
când nimic nu mai e de anticipat
nici moarte nici viață
când femeia își ia înapoi trupul
din tine întorcându-se în culcușul
de sub aripa vulturului
când o ploaie caldă de vară
înfrunzește crucile în cimitir
când nicio văduvă nu vine
să ocupe locul trupului plecat
neauzitul vede nevăzutul piuie
vede nevăzutul piuie neauzitul
O grămadă de moloz
Nu am mai auzit demult spunându-se un cuvânt despre cel care a fost ion cocora sau dacă a existat cu adevărat a scris poezii din teamă de cuvinte gândindu-se ca nu cumva să se simtă nebăgate în seamă și să-l părăsească le lăsa de capul lor să facă orice vor cu viața lor cu vanitatea lor cu libertatea lor să-i asedieze clipă de clipă paginile să-l calce pe nervi până când bietul său suflet nu a mai putut să le țină piept și a luat-o la goană fără să le dea de bănuit că mult puțin cât a fost fără de el se vor trezi o grămadă de moloz
14 noiembrie 1938
Noapte de noiembrie spre ziuă.
O ploaie sâcâitoare izbește în ferestre.
Cuptorul de tuci e rece. Până și jarul
s-a stins în el demult. Pe un colț de masă
o lampă de petrol cu sticla neagră de fum
răspândește o lumină atât de chioară
de parcă ar veni dintr-un ochi de furnică.
Deodată un plâns de copil ca un chițăit
de șoricel scăpat de sub gura pisicii.
Nimeni nu a știut să-mi spună până acum
cine s-a născut primul. Eu sau plânsul.
* * *
Voi veți uita tot ce s-a știut despre mine
chiar și că am confundat mereu culorile
cu lenjeria intimă a femeilor de o noapte
travestite în oglinzi și cuvinte nerostite
***
Memoria mea este un pat
în care trupurile noastre
delirează
pleacă din ea dacă poți
pleacă
***
Respir. Sunt viu.
Între o gură de aer și alta
trupul meu bătrân
atârnă ca un țurțure de gheață
de ceea ce nu-mi va aduce
ziua de mâine.
Nu mai e demult pentru nimeni
un spațiu de locuit.
***
Ziua continuă minunat Azi dimineață abia trezită din somn ai călcat pe covorul roșu deodată cu lumina Acum el aleargă pe urmele tale de teamă să nu-ți piardă pașii Eu stau la fereastră și aud ceea ce nu mi-ai spus: mă duc să mă plimb puțin pe acoperișurile caselor de toleranță pentru puțină mișcare Nu se știe dacă mâine nu vor fi acoperite cu cearceafuri igenizate de spital
PE O STRADĂ PUSTIE
Pe o stradă pustie din capitala româniei
poezia se dezice de propria condiție
pentru o aventură în afara cuvintelor
în speranța că va apărea poetul
să-i spună bonjour ca unei femei ușoare
nu vede că de pe placa așezată la intrarea
într-un bloc din numele său au dispărut
literă după literă
scribii zilei spun că odată cu venirea iernii
au plecat la un miting de protest împotriva poeziei
și nu s-au mai întors