ROMÂNIA LITERARĂ 17-18 / 2021
Din 30 aprilie 2021. Irina Petraș, „Despre carența de viitor”: De-a lungul anilor, de câte ori m-a nemulțumit vreo împotmolire, vreo derută, vreo stângăcie a societății românești, le-am dat repetat dreptate unor Drăghicescu ori Cioran, cel din Schimbarea la față…, să zicem, dar mai ales lui Rădulescu-Motru care, în capitolul despre psihologia poporului român inclus în Enciclopedia română de acum șapte decenii, ne descria ca incapabili de acțiuni de mare anvergură și perspectivă îndepărtată, atrași, cu oarecare geniu al momentului prielnic, de mici întreprinderi ușor de dus la capăt și cu câștig imediat, căci spiritul comunitar a fost mereu pus în umbră de interesul personal ori de grup. La orice schimbare de regim, tot ce s-a făcut înainte e lăsat/ împins/ aruncat deoparte și se re-începe de la capăt… Suntem etern începători, iubim, în mod curios, lucrurile noi și suspendate… Mai credea Rădulescu-Motru și că saltul imprevizibil și păgubos de la perseverență (care a dat momente înălțătoare) la neperseverență (care le-a pus în umbră) nu decurge dintr-un defect al românilor, ci din proastele guvernări de care au avut parte. Să mai spun că, neîncrezători mereu în binele care ar putea veni dinspre stăpânire – „schimbarea domnului, bucuria prostului” –, românii au deprins arta provizoratului, a încropirii. În altă pagină, Dorin Tudoran (redat de Vasile Spiridon): Îmi displac profund, îi consider niște ciurucuri umane, pe cei care te laudă, câtă vreme sunteți prieteni, dar îți neagă talentul, după ce prietenia a dispărut. Am spus în câteva rânduri, opera nu salvează omul, omul nu salvează opera. Opera salvează doar opera, adică ce e valoare în ea estompează ce e mai puțin reușit, iar omul salvează doar omul, adică atunci când calitățile sunt mai puternice decât slăbiciunile, defectele, ce e bun în om prevalează, aruncă în umbră ce este mai puțin bun. În sumar (selectiv): N. Manolescu, Al. Călinescu, Mircea Mihăieș, Nichita Danilov, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Adrian Alui Gheorghe, Daniel Cristea-Enache, Andrea H. Hedeș, Horia Gârbea, Ștefan Cazimir, Vasile Dan, Simona-Grazia Dima, Gellu Dorian, Corina Ciocârlie, Lucian Scurtu, Radu Tudorancea. Paginile 14-21 sunt dedicate anchetei originale realizate de Cristian Pătrășconiu: „Dincolo de cortina de fier: prima mea călătorie în Occident”, cu 26 de semnături…
APOSTROF 4 / 2021
Ion Vartic: În martie anul acesta, a apărut o carte pe cît de neobişnuită, pe tot atît de plăcută: Cioran, On ne peut vivre qu´à Paris, Bibliothèque Rivages, cu desene de Patrice Reytier… „O carte ilustrată plecînd de la aforismele lui Cioran care devine aici un personaj de bandă desenată: îşi distilează maximele plimbîndu-se prin Paris“… Titlul culegerii capătă sens întreg în ultimul său desen. La baza desenului stă o fotografie reală cu Cioran şi prozatorul Louis Nucéra, surprinşi chiar pe rue de l´Odéon. În reinterpretarea grafică a lui Patrice Reytier, prozatorul îl întreabă „Nu se poate trăi decît la Paris?“, iar gînditorul îi răspunde afirmativ, „Locul ideal în care să-ţi ratezi viaţa“… Nu întîmplător, şi în aceste benzi desenate, în timp ce bîntuie prin Cartierul Latin, pe podurile sau pe cheiul Senei, prin Cimitirul Père-Lachaise şi mai ales prin „grădina mea“, adică prin Jardin du Luxembourg, el îşi spune că ceea ce îi descalifică pe mai toţi filosofii e faptul că nu apelezi la ei nici o clipă în momentele tale de descurajare, după cum îşi spune că nu poţi să fii filosof dacă ai simţul ridicolului. Dacă nu e filosof, Cioran nu e nici literat, ci un gînditor privat, ocazional, prezent el însuşi în gîndirea sa, unul care dă impresia că e la fel cu toţi trecătorii pe care-i întîlneşte-n cale… La ancheta „Țineți jurnal?”: 1) Ion Vlad: Pagini elocvente, invitând la un dialog imaginar despre creaţie şi despre avatarurile creării operei literare, definesc jurnalul care înregistrează un proces adesea deschis cititorului. Din diversitatea „jurnalelor“ se stabilesc adesea opinii de o impresionantă diversitate. Impresiile, uneori evidente şi dorite de scriitor, sunt ale spiritului confesiv, o lucidă retrospectivă asupra operelor sau a unei creaţii definitorii pentru dramatismul actului creator. 2) Vasile Igna: Am crezut dintotdeauna că destinul unui jurnal aparţine posterităţii, tot astfel, după cum nu-i pot desprinde rostul şi înfăţişarea de cele ale unei psihografii în care diaristul e, în egală măsură, pacient şi medic. În sumar (selectiv): Marta Petreu, Ștefan Bolea, Ioana Ieronim, Marian Drăghici, Călin Vlasie, Ion Pop, Mircea Moț, Alice Valeria Micu, Cristian Vasile, Oliviu Crâznic, Dan Gulea, C. Cubleșan, Ion Bogdan Lefter, Iulian Boldea, Mircea Opriță. Dosar – Școala monografică D. Gusti de Zoltán Rostás. Și Limba română, încotro? de Teofil Lung.
SCRIPTOR 5-6 / 2021
Grațiela Benga (dialog realizat de Robert Șerban): Cred că sunt mai multe fenomene care au determinat deficitul de autoritate al criticii literare actuale. Răsfirarea din online, unde purtătorii de adevăr (inclusiv într-ale literaturii) sunt la tot pasul și peste măsură de gureși, e unul dintre ele. Defazajul metodologic și obiectul inadecvat al discursului critic se adaugă șirului. Intrigile constituie o altă cauză. Să fim bine înțeleși: criticul nu e o instanță infailibilă. Ca tot omul, e supus erorii. Dar când transformă nerezonabilul în rezonabil, în mod repetat și abil direcționat, când își izolează gândirea și o ferește de verificarea prin întâlnirea cu altul, când cultivă o supușenie dezonorantă înseamnă că se află deja în zona subteranelor. E pe un teritoriu dăunător nu doar pentru literatură, ci și pentru natura sa umană – fiindcă își șubrezește rădăcinile etice. Pe scurt, Robert: nu știu cum trag sfori unii critici (aici subliniez determinantul, față de generalizarea ta), însă, la cât de straniu și polarizată arată lumea literară, mă îndoiesc că nu e mișcată, din afara scenei vizibile, și de păpușari pricepuți să manevreze sfori. În altă pagină, Ioan Buduca: Așa cum noi nu suntem doar corporalitate materială, nici Dumnezeu nu este doar Universul fizic. Ceea ce este spiritual în acest Univers este o jumătate de adevăr: partea de conștiență fără de care cele create nu ar constitui un întreg. La fel cum o carte fără alt cititor decât autorul său nu este încă nici măcar o jumătate de carte. Și în altă pagină, Dinu Flămând: cu lumea de azi nu știu dacă s-ar potrivi / el care spunea că un poet ne citit nici nu poate afirma / că a scris ceva; când atâția din semenii noștri dovedesc / vocația publică de a nu citi mai nimic și o înzestrare / bine valorificată de a se ține departe de poezie… În sumar (selectiv): Adrian Popescu, Ioan Barb, Radu Florescu, N. Sava, Traian Ștef, Anastasia Dumitru, Icu Crăciun, Elvira Sorohan, Diana Bobică, Ioan Răducea, C. Cubleșan, Ioan Holban, Vasile Iancu, Gruia Novac, Maria Pilchin, Lucian-Vasile Szabo, Stelian Țurlea, Eugen Uricaru, Dan Stanca, Doru Scărlătescu, Nicu Gavriluță. Două interviuri cu Dana Konya-Petrișor.
EXPRES CULTURAL 4 / 2021
Constantin Pricop, „Direcția critică”: Valorile literare se dezvăluie în timp și sunt selectate tot mai nemilos o dată cu trecerea anilor. Ce e ridicat în slăvi astăzi, mâine poate să nu mai intereseze pe nimeni. Asta ar presupune o anumită modestie, o ambiție interioară orientată spre construcție, spre evoluție, drum spre profunzime ș.a.m.d. Atitudine care presupune sobrietate, problematizare etc. Dar literatul român de astăzi nu se bucură cu așa ceva. El vrea să fie recunoscut repede ca mare scriitor, ca scriitor… genial, de valoare mondială dacă nu… cosmică… Vrea să fie… canonic… Își găsește rapid niște semeni, între ei și așa zis critici care îi vor confirma, cu subtilitate, aspirațiile. Se creează grupuri de interese bine articulate, garantând avantaje reciproce. Beneficiile sunt la prima vedere benigne, satisfacerea unor orgolii naive. Numai la prima vedere însă, pentru că nimeni nu se mai mulțumește astăzi cu niște vorbe – există mai multe grupuri, fiecare cu… vorbitorii lor. E nevoie de stimuli materiali, de beneficii de un fel sau altul. Sunt obținute din bani publici – mai rar de la sponsori privați, naivi sau la rândul lor interesați. În altă pagină, Adrian Alui Gheorghe: Că poeții mai lasă poezia și scriu proză, nu poate să fie o surpriză prea mare în epoca noastră când este promovată ideea de text literar, care șterge granițele dintre liric epic și epic. Surpriza mare e când ei lasă (vremelnic) uneltele poeziei și le înșfacă pe cele ale publicisticii. De ce o fac? Din necesitate. Din enervare. Din disperare. Din civism… Din sumar (selectiv): N. Panaite, Nichita Danilov, Ioan Holban, Gh. Simon, Adi Cristi, Mihaela Grădinariu, Ioan Țicalo, Al. Cistelecan, Dan Bogdan Hanu, Th. Codreanu, Magda Ursache, Gellu Dorian, Liviu Antonesei, Daniel Corbu, Doru Scărlătescu.
MISCAREA LITERARĂ 1 / 2021
Trimestrial apărut la sfârșitul lunii aprilie. Olimpiu Nușfelean, la Editorial: Restricțiile la care am fost supuși (pe bune?, să sperăm) ne-au obligat să stăm mai mult în casă. De peste un an. Ce să facem în casă? Citim? Mai jucăm table, ne mai plimbăm pe… telefon, mai facem o prăjitură, mai punem mîna pe o carte, pe o revistă… Claustrarea e propice lecturii? Dar cărei lecturi? Scriitorii știu acum ce înseamnă „restricționarea”, chiar involuntară, a accesului spre bibliotecă, librărie, prezentări de carte, conferințe, colecții … Schimbul de cărți și reviste se face cu dezinfectantul la îndemînă!… Unii mai au vreo bibliotecă sau vreun colțișor cu cărți pe acasă. Care pot fi împrospătate mai greu. Dar, după decenii de distrugere a cultului cărții, ce acces mai au oamenii – și tinerii, în special – la cartea de lectură? Îți poți imagina mulți oameni stînd acasă și, din plictiseală, răsfoind pliantele de promoții de la magazine… Ce să răsfoiască altceva? Și nu au nici o cultură a accesării cărților sau publicațiilor pe internet. Și ce-ți poate spune un pliant publicitar despre lumea în care trăiești sau despre sufletul tău? Te învîrți prin casă și deschizi iarăși televizorul. Poate cu năduf. Te căznești să citești știrile, dar merge greu, faci relaționări, dar nu prea te dumirești care e adevărul gol-goluț, pe care pretind Știrile că ți-l oferă. Încerci să cauți sensuri, să descifrezi înțelesuri, ca și cum ai citi o poezie, dar Poezia e departe. Și cum să-ți dea prin cap să te exersezi pe o poezie, mai mult decît pe o știre? Stai în casă, protejat împotriva coronavirusului, și visezi… „Să trăiești cu folos” – articole despre Bartolomeu Valeriu Anania (un interviu de Ioan Pintea din 1986, intitulat: Cine poate garanta eternitatea unui scriitor? Critica? Publicitatea? Cititorii? Publicul spectator? Edițiile populare sau de lux? Toate s-au dovedit relative. Poate că eternitatea este ea însăși relativă). În sumar (selectiv): Gh. Glodeanu, Virgil Rațiu, Valentin Iacob, Al. Jurcan, Menuț Maximinian, Mihaela Mudure, Iacob Naroș, Monica Grosu. In Memoriam Andrei Moldovan.