hărți și granițe
hărțile nu arată nici exactitate, nici certitudine
însă rămân importante prin selecția detaliilor
devenind holograma amprentei clienților
așezați în limuzina câștigătorilor ultimei lupte.
granițele rămân cioburile inimilor,
bărci strecurând arhivele depresiei
prin bariere peste amintiri-cimitir-somn-violență
pentru ce s-a vrut să se înțeleagă sau să dispară
cu matrioșe levitând inițiatic în priveliști ascunse
produse de incendii pornite subit
ajungând sărbători barbare pentru învingători
și stele pentru cei ce-au pierdut lupta.
Coronavirus într-o benzinărie din Canberra
Vremurile noastre vor să încetinească și să pară dulci,
să pară că s-ar întoarce la sânul nostru,
vor să arate ca nuiaua de ciocolată ce ne-atinge vârful buzelor
când suntem obraznici.
Nici un vehicul n-a circulat întreaga zi.
Ciori sfârtecă dintr-un apus în altul
cangurii în descompunere, loviți cândva de mașini
iar zâmbetul inutil din ochii unei mari actrițe
de pe un panou de douăzeci de metri
binecuvântează fără nici o stea.
De sus nu se vede însă nimic trecând.
Morile înalte de vânt ale Canberrei
bat inutile.
La benzinăria părăsită cu tufișuri jumulite
lângă pâlcul de case portocalii
stă tolănit un motociclist în negru, cu mască,
urmărit de depresie, singurătate și coronavirus.
Deodată, două parapante zburând împreună
lin, peste stradă,
ca un astru diurn cu două urechi de koala
taie o altă perspectivă a lumii –
poveste a celor vii
pentru noi, cei morți,
învățându-ne să renaștem.